Superba !

in sfarsit! zic...:)

Toate poeziile tale imi plac...Personal, eu am probleme cu metaforele fortate manjite cu sange, colti, balauri s.a.m.d.
Tu te remarci prin talentul tau...
N-ai nevoie de decoruri şocante pentru a impresiona.

Personal, eu am probleme cu metaforele fortate manjite cu sange, colti, balauri s.a.m.d.

personal, eu n-am probleme cu ele; ele au cu mine.

deseori moartea vine în somn
(brusca trecerea de la sugestivitate la personal) reevalueaza...
îmi sărută mâinile rând pe rând

am visat apă mare peste ea o creangă înflorită luuuungă până la celălalt mal
adia vântul i se risipeau florile cum s-ar risipi fluturii scuturaţi dintr-un voal


Deosebita,dar puntea e superba.

imi place cum ai conturat trecerea spre cele eterne cu a lor ambiguitate dimensionala.

observ ca nu este frica acolo, doar o ingrijorare a trecerii ....sau... trecatoare.

:)

personal, eu n-am probleme cu ele; ele au cu mine.

asta e haiku in toata regula :))

asta mi-a placut enorm:

am visat apă mare peste ea o creangă înflorită luuuungă până la celălalt mal
adia vântul i se risipeau florile cum s-ar risipi fluturii scuturaţi dintr-un voal


dar

strofa a 3-a nu mi-a placut deloc. admit ca s-ar putea sa fie o chestie de perceptie personala (cineva m-a innebunit o lunga bucata de vreme cu cartile lui seth, acel cineva imi era drag, dar seth mi se parea o balarie si nu stiam cum sa-i spun asta. nu era seth originalul, ci unul nou, comercial), dar dincolo de asta, exista clisee cum ar fi muntele, streasina, zambetul. sau poate sunt doar cuvinte, dar cumva, strofa 3 mi se pare cliseistica.

zaraza

strofa a treia nu are legatura cu cartile lui Seth, ci cu legenda Blajinilor. o stii?

si zambetul a devenit cliseu?! oooof!x:))

nu stiu legenda blajinilor. stiu doar pastele blajinilor, cand mergem la cimitir la bunici si impartim oua rosii. e frumos, caci e un cimitir vechi, clasat, nu se mai ingroapa in el. pe cruci sunt poze din alte timpuri :)

zi-mi legenda, sunt curioasa.

zaraza

Poveştile spun că dincolo de Apa Sâmbetei, pe nişte insule la capătul pământului, sau undeva sub pământ, pe celălalt tărâm, locuiesc aşa-numiţii Blajini, sau Rohmani, oamenii dintâi, paşnici, virtuoşi, lipsiţi de griji, identificaţi cu urmaşii biblicului Set (Gen 4:26; cap. 5-6 „fiii lui Dumnezeu"), sau asociaţi cu facerea lumii şi cu susţinerea stâlpilor pământului (vezi „fiii lui Dumnezeu” din Iov 38:6-7), ocupându-se doar cu postul şi rugăciunea, trăind complet goi şi fericiţi, mâncând numai verdeţuri, întâlnindu-se cu soţiile lor doar o dată pe an, în perioada de Paşti, în vederea procreerii.
În unele versiuni, Blajinii sunt blonzi, sau mai sunt numiţi Oamenii Roşii, în altele sunt nişte fiinţe subterane cu cap de şoarec. Imaginea lor pendulează între sfinţi şi retardaţi, care în imaginaţia populară nu diferă prea mult. O versiune interesantă îi identifică pe Blajini cu urmaşii celor care (egipteni, sau evrei ?) n-au mai reuşit să traverseze marea, când Moise a despărţit apele. Aceştia au rămas pe o insulă foarte aproape de Rai, pe unde trece apa Sâmbetei.
Numele de Blajini este slavon (srb. blajen = fericit; blag = blând, omenos). Într-o altă variantă, Blajinii ar fi un neam de creştini care locuiesc neîmbrăcaţi prin livezile unei insule, hrănindu-se doar cu fructe. Este explicabil că românii i-au „încreştinat” pe aceşti blajini, a căror imagine idealizată a permis această identificare. Blajinii sunt fiinţe miloase şi cuvioase, nişte oameni de demult, cu o credinţă mai curată decât a actualilor pământeni, şi care, la sfârşitul lumii, se vor întoarce pe pământ. De ce să nu se întoarcă ?

aici e Set.
trebuie sa verific.
multumesc, Adynet.

nu e doar o legenda romaneasca. mai toate popoarele au "blajinii" lor.

eu credeam ca blajinii inseamna mortii, cumva mortii pe lumea lor, care seamana cu a noastra, doar ca e mai blanda.

zaraza

Te-ajuta de-a Styxului cadere
Dar nu-ncerca sa bei apa uitarii.

Blajinii sunt nu neaparat "retardati", ci oamenii primordiali, cei care, spun miturile, de la facerea lumii incoace, sprijina lumea pe umeri lor (si iata ca avem si noi Atlasii nostri!) Ei sunt vietuitori pe Taramul Celalat (a se vedea basmele romanesti), dincolo de Apa Sambetei, rau care izvoraste de sub radacinile Bradului Lumii si inconjoara pamantul de 3, 7 sau 9 ori - toate numere sacre, dupa cum se stie. (Inconjurul acesta duce cu gandul la Urorboros, care si el inconjura lumea, asigurandu-i permanenta.)
In Vinerea Mare sau in Sambata dinaintea Invierii fetele neajunse la pubertate arunca in apa coji de oua, in semn de recunostinta. Ele plutesc pana ajung la Apa Sambetei si, de acolo, in Tara Blajinilor - drum despre care se spune ca dureaza o saptamana. Blajinii, primindu-le, se vor bucura si astfel se va mentine legatura dintre ei si muritori. Acesta este Pastele Blajunilor care se sarbatoreste (sau inca se mai sarbatoreste) in unele regiuni, mai ales in Bucovina
:)
asta e o completare, pe scurt, a legendei. ti-as da sursa, dar nu mai stiu editia, nici autorul, spre rusinea mea. E vorba de un dictionar de mitologie romaneasca.

cu sau fara blajini, poeia este frumoasa. bineinteles ca ei isi aduc aportul.

cu alte cuvinte am trect si eu pe aici.

il stiam de blajin.
...si pe tatal meu. :)

multumesc frumos pentru istorisire. deci blajinii nu sunt mortii, e bine de stiut asta.

zaraza