Ioana Lalului, socacita

In Valea Sasului totul era limpede ca apa paraului ce vine din munţii ce străjuiesc drumul croit de-a lungul apei. Munca trudnica, nimic nu era de-a gata. De fapt, totul era o taina ce reda ca-ntr-o oglinda fermecata dârzenia, puterea de a ierta, toleranta, neingamfarea si buna-cuviinţa-oamenilor acelui loc. Lelea Ioana a Lalului, femeie harnica,dar fara noroc, spuneau babele-n coltul pânzăturii, mi-era draga . La ea mă lăsa mama când pleca la oraş sau in satul vecin la rude. Era socacita satului si când avea timp ţesea zgardane din mărgele mici, colorate. Bijuterii purtate la gat de fete-n sărbători. Avea ochii slabiti.Mă ruga sa-i înşir mărgelele pe aţa, cu vremea,după ce-am prins meşteşugul ma lăsat sa fac si eu, din cele mai simple, pentru fătuca de pana-n zece-doişpe ani, aşa ca mine, zicea. O data in timp ce ţeseam margelele-nzgardan, am întrebat:
-„ Lele Ioana, pe tine cine te-anvatat, o alta lele?”
Râdea, râdea cu sufletul, cu ochii in timp ce-mi spunea:
-„ Totul e tradiţie, am moştenit de la mama si bunica tradiţia, de aceea-s socacita, după ce m-am făcut măricea, mama m-a dus cu ea sa pregătim mâncarea pentru nunti si botejuni, acolo unde ne chemau.Dupa ce mama o slăbit, m-am dus singura…Ehei! Am fo’ tânăra si la o nunta-n Poieni l-am cunoscut pe bade-tu Lalu. Lungi-i-ar dumnezau zilele sa apuce sa mai vie si acasă…”
Badea Lalu era la temniţa, dar nu ştiam, atunci, de ce lumea vorbea de el cu respect. Aveam sa înţeleg mai târziu, nu a fost criminal ori tâlhar. A fost închis cu inca cativa din sat pentru ca s-au opus colectivizării. Tot satul s-a opus, numai ca, nu era sa-i închidă pe toţi, femei si barbati deopotrivă. I-au închis pe cei mai hotăraţi si respectaţi dintre sateni. A fost sa fie si badea Lalu printre ei…
-„Lele Ioana, da’ cum ii la nunta? Cum o sa ştiu când mă mărit ?!!!”
-„Creşti tu intai… ii şti când ti-o veni orânda. Toate la timpul lor,treaba mai intai sa-nveţi sa cosi,sa teşi, sa-nţelegi rostul si mersul. De la cin’sp’e ani la douazaci ai timp sa-ti afli sortitu’…Nu-mi fac grija ca o trece vremea si-i ramane fata bătrâna, ca prea eşti iute ca prisnelu’ si fecioraşi or hi bugati buni de-nsurat… doară nu ti l’oa unu tomnatic de trizaci, ca Parasca lu Grigore a Mucului…

O priveam întrebător, nu prea înţelegeam. Nu prinsesem inca rostul si mersul vieţii. Noroc ca Ioana Lalului, odată pornita pe povestit, nu se mai oprea.( De aceea-mi era draga, invatam -n plus si de la ea rostul, viata satului. In buna măsura cu ajutorul ei am descâlcit taina ceremonialului tradiţional, implicaţiile sociale, comportamentul adecvat conform categoriei sociale, de neam, de stare materiala in modul cel mai simplu si deschis. Toate aveau sens, obiceiurile încărcate de semnificaţii isi urmau ritualul.)

…Si cum t-am zis, Parasca s-oncrezut, oricâţi o petit-o n’o fo’ pa măsura; ba ca unu-i calic, ba ca altu’ nu joaca bine… toane de fătuca proasta. L’o aşteptat pa Gheorghe-a Rosului sa vie de la oraş. Da Gheo’ o făcut şcoala, nu mai vine-napoi pa aste dâmburi, l-ar fi luat pa Vasalie a Rosului, frati-su, da’ aista vre’ sa se călugăreasca, doară ştii, o fost cu mă-ta la monastire la Rohia!... Săraca lel’-ta Floare , ramane singura la batranete fara-un sprijin…doi feciori… n-o vrut prunci, de făcea si ea batăr cinci-sase, nu zic opt ori zece ca a lu Colindau ori a Mucului. Ea, nu! ca-i bugat doi… Se schimba lumea tu fătu-ca! ajunge si la noi… Da’ tu, auzi-mă!!! nu uita colbu’ de pe uliţa si iarba de pe dealuri… nici horele, nici truda noastră când ii hi departe. Ca si tu t’-i duce, am auzat-o pa Onica când i-o zis mă’ti -„du-o, Marie, la şcoala , du-o la oraş”-
-„ Nu cred lele Ioana, da’ nici nu vreau sa plec. Mi-i drag aici! Si de m-oi duce, tot vin înapoi, nu plec de tot. Spune-mi mai bine de Parasca, cum o fo’ si când ii nunta?”
-„ Pai cum sa hie, bogătana cum ii, ma-sa i-o făcut rânduri de zadii din lâna si fitau cu vârste negre cu roşu ori pa galben, apoi sumne din par, tat cate tri’ odată, o dus la saboita la cusut.O pregătit-o de fetie lunga, pana o rămas batrana.Amu-i bun cine-o mai ia. Ca in câşlegile de mai an n-o petit-o nime’. Moare mă-sa de ruşine când aude stragaturile la joc dumineca, ori la nunti.”
-„Ce stigaturi lele, ca io n-am fost la nunta?
-”Da-păi cum ii cade când ii striga fetele si feciorii la joc!!! :
Mărita-te tu Para’, c-ai rămas fata bătrâna
Ai purtat straturi de flori si cinci rânduri de feciori!
Lăsa locu’ la cocoane,
Ca fata care alege
Pana la urma culege!”
Ia aminte, ca toate-si au rostu’ lor; bocotani cu bocotanii si săracii cu saraci.Lumea mai închide ochii daca-i la mijloc omenia , cinstea si hărnicia fet'i ori feciorului, s-atunci sa mai aduna, ca vezi tu, aici nu-i ca-n lumea larga, ne cunoaştem…

rolia