Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

BASME si POVESTI


de Areal la: 11/09/2008 16:36:48
rezumat: pentru copii si nepotii vostri
taguri: suntem toti bunici bunice tati si mame Diverse 
voteaza:
Aici, in lipsa de inspiratie sau nu gasiti imediat cartea va puteti reimprospata memoria ai poveati ceva seara inainte de culcare celor mici:

Printesa si mazarea de HC Andersen

Era odata un print si printul acela voia sa se insoare cu o printesa, dar cu printesa adevarata. Si a cutreierat toata lumea ca sa gaseasca una pe placul lui si tot n-a gasit. Printese erau destule, dar el nu putea sa stie daca erau cu adevarat printese, fiindca tuturora le lipsea cate ceva. Si printul s-a intors iar acasa si era foarte necajit, pentru ca tare ar fi vrut sa gaseasca o printesa adevarata.
Intr-o seara, tocmai se starnise o furtuna cumplita, tuna si fulgera si ploua cu galeata; era o vreme ingrozitoare. Deodata s-a auzit cum bate cineva la poarta orasului si regele, tatal printului, s-a dus sa deschida.
La poarta era o printesa. Vai, dar in ce hal era din pricina ploii si a vremii rele! Apa ii curgea siroaie pe par si pe haine si ii intra in pantofi pe la varfuri si tasnea inapoi pe la calcaie. Dar zicea ca-i printesa adevarata.
- Bine, las’ ca vedem noi indata!, s-a gandit regina, dar n-a spus nimic; s-a dus in odaia de culcare, a luat toate saltelele din pat si a pus pe scandurile patului o boaba de mazare. Pe urma a pus peste mazare douazeci de saltele de lana si pe saltele douazeci de perne mari de puf. Aici s-a culcat printesa.
Dimineata au intrebat-o cum a dormit.
- Groaznic de prost!, a raspuns printesa. Toata noaptea n-am inchis ochii. Dumnezeu stie ce a fost in pat! Am sezut pe ceva tare si acuma-s toata numai vanatai! Groaznic!
Si atunci au vazut cu totii ca era o printesa adevarata, daca a simtit ea o boaba de mazare prin douazeci de saltele si douazeci de perne de puf. Asa de gingasa la piele nu putea sa fie decat numai o printesa!
Si printul a luat-o de nevasta, fiindca acum stia hotarat ca asta-i printesa adevarata; iar boaba de mazare au pus-o in odaia unde erau bijuteriile coroanei si se mai poate vedea acolo si astazi daca n-o fi luat-o careva.
Si asta sa stiti ca-i o poveste adevarata.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (44):


:) - de Intruder la: 11/09/2008 22:57:26
tin minte ca ii povesteam la nepoata-mea povesti din capul meu si la un moment dat nu mai scapam de ea. "povestile" le fabricam pe loc si ii placeau la nebunie...ba chiar si mie imi placeau, radeam ca tampitii in miez de noapte. :)
cand m-am insurat a fost foarte amarata si geloasa...credea ca o sa m-apuc s-o adorm pe nevasta-mea cu povesti si ma ruga sa ma "maritez" cu ea, neaparat..:)

daca gasesc si nu uit, am sa pun si eu cateva povesti pe-aici...nu din capul meu, evident! :))))
#341561 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iepurasul cel haios-poveste europeana - de Areal la: 12/09/2008 05:19:44
Traia odata in padure Iepurasul cel Haios, care isi petrecea toata ziua in cautarea mierii. Bineinteles ca ii placeau morcovii si spanacul, dar mierea era favorita lui!
Cateodata avea noroc sa gaseasca usor miere in scorbura vreunui copac batran. Dar, de cele mai multe ori, trebuia sa gaseasca diverse metode sa patrunda in vizuina Doamnei Urs, unde putea sa manance pe saturate miere din borcanul acesteia.
La un moment dat insa Doamna Urs a observat ca borcanul ei cu miere se tot goleste. "Cineva imi mananca mierea, si am sa-l prind," si-a spus ea.
Doamna Urs a intins o capcana. A pus borcanul de miere pe raftul cel mai de sus al dulapului, dar pe marginea lui, astfel incat acesta sa cada cand va fi atins.
Ziua urmatoare, cand Doamna Urs a plecat la vanatoare, Iepurasul cel Haios a patruns in vizuina ei. A vazut borcanul de miere sus pe raft si s-a urcat sa-l ia. Dar cand l-a atins, borcanul a cazut, Iepurasul cel Haios a cazut si mierea s-a intins toata peste Iepurasul cei Haios!
Vai de mine! Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa se miste, dar mierea era asa de groasa incat el se lipea de orice atingea. Cand Doamna Urs s-a intors acasa, Iepurasul cei Haios era lipit de podea. "E, si acum sa vedem ce am prins," si-a zis razand Doamna Urs. "Se pare ca voi avea ciorba de iepure in seara asta la masa."
Doamna Urs a umplut cu apa o oala mare neagra si a pus-o pe camin. A aprins apoi focul in camin, sub oala, si a iesit afara sa adune cateva ridichii si cartofi pentru ciorba. Iepurasul cel Haios a incercat si a incercat sa fuga, dar se lipea tot mai rau. "Oh, daca as putea sa scap de aici, niciodata nu as mai incerca sa fur miere!" si-a spus el plangand.
Pe masura ce focul aprins sub oala devenea din ce in ce mai puternic, mierea din jurul Iepurasului cel Haios devenea tot mai subtire. A inceput sa se scurga pe langa urechi, de peste tot, in jos spre labute.Curand Iepurasul cel Haios a fost in stare sa-si miste un picior, apoi pe celalalt. Cu o miscare din coada Iepurasul cel Haios a sarit afara din vizuina Doamne Urs si a pornit-o repede spre padure.
Din acea zi, Iepurasul cel Haios nu a mai mancat niciodata miere. S-a multumit cu morcovi, spanac si salata ca si restul iepurasilor.

#341579 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Gainusa rosie-de Joseph Jacobs - de Areal la: 12/09/2008 05:22:02
Intr-o buna zi, in timp ce scurma pamintul cu ciocul Gainusa Rosie gasi un bob de griu.
"Acest bob de griu trebuie plantat", zise ea. "Cine va planta bobul asta de griu?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi planta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
In curind griul crescu inalt si galben.
"Griul este copt", zise Gainusa Rosie. "Cine va secera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi secera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Cind griul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va treiera griul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci il voi treiera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Cind griul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va duce griul asta la moara?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Ea duse griul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: "Cine va framinta si coace piine?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Ciinele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Ea framinta si coapse piine. Apoi intreba: "Cine va minca aceasta piine?"
"Ooo, eu o voi minca", zise Rata.
"Si eu", zise Pisica.
"Si eu", zise Ciinele.
"NU, NU!" zise Gainusa Rosie. "Eu voi face asta". Si asta facu.
#341580 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Batranica si spiridusul-poveste irlandeza - de Areal la: 12/09/2008 05:25:17
Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.
Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!
"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.
S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.
Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.
"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."
"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."
Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata." Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.
Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."
"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.
Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."

Si asta a si facut.
#341581 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Acul si barosul-de Ion Creanga - de Areal la: 12/09/2008 05:26:44
Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?
- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?
- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?
- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?
- Mai... da bun esti de gura!
- Si de gura, dar si de lucru.
Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.
#341582 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Acul si barosul-de Ion Creanga (continuare) - de Areal la: 12/09/2008 05:36:03 Modificat la: 14/09/2008 14:51:37
Acul: - Mosule, de ce esti zurbagiu? Te sfadesti necontenit cu sora-ta nicovala, tipati si faceti larma, de-mi tiuie urechile. Eu lucrez toata ziua, si nime nu-mi aude gura.
- Iaca, ma!... da de unde-ai iesit, Pacala?
- De unde-am iesit, de unde n-am iesit, eu iti spun ca nu faci bine ceea ce faci.
- Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decat gaina. Mai baiete, trebuie sa stii ca din sfadalia noastra ai iesit; s-apoi tu ni cauti pricina?
- Ma rog, iertati-ma! ca daca n-ar fi fost focul, foile, pleafura si omul care sa va faca sa va deie nume, ati fi ramas mult si bine in fundul pamantului, ruginite ca vai de voi.
- Masura-ti vorbele, baiete! Auzi, sora nicovala, cum ne rade acusorul?
- Aud, dar n-am gura sa-i raspund; si vad, dar trebuie sa rabd.
- Vorba ceea, soro: "Sede harbu-n cale si rade de oale". Mai puschiule! Ia sa vedem, ce ai facut tu mai mult decat noi?
- Ce am facut si ce fac, indata t-oiu spune. Ca sa nu lungesc vorba, hainele barbatesti si femeiesti, din crestet pana in talpi, si alte nenumarate lucruri frumoase si scumpe, fara de mine nu se pot face. Mergi la croitor, intra in bordeiu, suie-te in palat, ai sa ma gasesti. Fetele ma pun in cutiute aurite, ma infing in perinute de matasa si ingrijesc de mine ca de un mare lucru.
- Da in stogul de fan nu vrei sa te puie, mititelule?
- Nici in stogul de fan, dar nici trantit intr-un ungher al ferariei, ca tine. Ia spune-mi: te mai ie cineva in mana decat ferarul?
- Ia asculta, te prea intreci cu saga, piciule! Daca sezi la cinste, si toti ingrijesc de tine, cum zici, de ce li impungi degetele?
- Da impung pe casca gura cel somnoros, pentru ca voiesc sa iasa din mana lui, prin ajutorul meu, multe lucruri folositoare si frumoase. Tu, pentru ce bati ferul cel culcat pe nicovala si ruginit ca si tine? Nu ca sa faci din el lucruri mai bune si mai frumoase?
- Mai... da bun esti de gura!
- Si de gura, dar si de lucru.
Ei bine, tu mi-ai insirat verzi si uscate; ia stai sa-ti spun si eu pe ale mele: toporul, barda, ciocanul, clestele, vatraiul si nenumarate unelte si masini de fer, unele de-o marime uriesa, iar altele mici si bicisnice ca tine, pututu-s-au face pana n-au trecut pintre nicovala si ilau? Casa, bisericile, corabia, pustile, tunurile si alte lucruri nenumarate, asa-i ca n-ar fi, de nu eram eu? Tu imi spui de haine frumoase; eu t-oiu spune de casa, de sapa, de secere, de coasa si de plug. Tu imi spui mai mult de frumos, eu t-oiu spune de cele neaparat trebuincioase.
- Ma faci sa te-apuc iar la scarmanat, mosule baros. Haine i-au trebuit omului intai, caci nu era sa umble cu pielea goala si descult ca gastele.
- Te-ai incurcat cu socotelile, mai baiete. Ba de mancare si casa i-a trebuit omului intai s-apoi haine frumoase, cum zici tu; cu rufe de ale tale iti ghioraiesc matele de foame. Ai auzit vorba ceea, ca "Golatatea incunjura, iar foamea da de-a dreptul".
- Mai! da ruginit mai esti!
- Ruginit cum sunt, eu v-am facut si trebuie sa ascultati de sfaturile mele.
- Asa este, dar te prea lauzi; las mai bine sa te laude altii. Si tu faci trebi bune, si eu; numai atata, ca tu faci lucruri mai din topor, eu mai delicate; tu sezi totdeauna cu ferarul cel uns de carbuni, iar eu sed cu croitorul si cu tot felul de persoane.
- Iar ai inceput, ghibirdic fudul si guraliu? Croitorul tau trebuie sa impunga mai mult de zece ori, pana cand ferarul meu ma radica o data; croitorul tau rupe alta data pe zi cate zece ace; ferarul insa ma are pe viata, ba ma poate lasa si de zestre la copiii de copiii sai. S-apoi inca una: cine dintre acesti doi mesteri e mai grebanos si mai gubav? Ferariul meu, ori croitoriul tau?
- Mosule! esti batran si multe mai stii; fie pe-a dumitale.
- Bine mititelule! Ia acum ai mai venit de-acasa. Zi mai bine ca industria sau mestesugurile, noi le-am adus in lume; ca bogatiile cele mari, noua se datoresc. Mi-ai zis ruginit si t-ai zis cioplit; mie-mi pare bine ca stranepotii mei sa fie mai ciopliti decat mine; cu timpul se cioplesc toate... Numai nu va fuduliti si nu uitati obarsia voastra, ca nu cumva sa va ciopliti prea tare si sa ramaneti care fara urechi, care fara dinti, care fara gura, care fara zimti, adeca niste cioarse de nici o treaba. C-apoi atunci iarasi mi-ti ajunge dragus la caus, si sora-mea nicovala va va tine in spate, iar eu va voiu bate pe ruda pe samanta, ca sa prindeti la minte.

#341584 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:))) evident! - de juli la: 12/09/2008 10:13:57
nu din capu' tau... asteptam :)

rolia
#341643 (raspuns la: #341561) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pacala - de Ion Creanga - de Intruder la: 12/09/2008 10:53:48
Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi altele, într-o zi ajunse la un pod şi când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul şi-l întrebă:

— De unde eşti, măi creştine?
— Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală.
— Din care sat de la voi?
— Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal.
— Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ştiu.
— Ei! cum să nu-l ştii; e satul nostru, şi eu de acolo vin.
— Nu aşa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moşie este şi cum îi botezat?
— Doamne! da' nu ştii că moşiile sunt boiereşti şi asta-i a cuconului nostru, ce şede la Bucureşti? Iar satu-l botează popa într-o căldăruşă cu apă, cum îi scrie lui în cărţi.

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mă!... aista-i chiar Pâcală.

— Dar cum te cheamă pe tine?
— Iaca!... ce mă întreabă. Mă cheamă ca pe oricare: vină-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul începu a-şi face cruce ca de naiba şi iar îl întrebă:

— Dar cu chemarea împreună cum te mai strigă?
— Iaca aşa: vino! u! mă! răspunse Pâcală.

Negustorul începu atunci a râde şi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebă:

— Dar ce bucate se fac acolo la voi?
— Mai mult terciu cu mămăligă mâncăm, zise Pâcală.
— Înţelege-mă, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
— D-apoi de care bucate mă-ntrebi?
— Te-ntreb dacă s-au făcut la voi grâu, orz şi altele.
— Da, s-au făcut până la brâu, răspunse Pâcală.
— Nu te-ntreb de înălţime, că doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aş voi să ştiu ce feliu este la voi grăuntele orzului.
— Să-ţi spun, dacă nu ştii, zise Pâcală. Grăuntele orzului este lungăreţ, îmbrăcat c-o coajă cam gălbie şi c-o ţapă în vârf.
— Bine, ştiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, că aş voi să cumpăr şi eu.
— De! nu ştii dumnia-ta ce fel? Unul dă grâul ori orzul, şi altul îi dă bani: galbeni, napoleoni ori altăceva.
— Nu mă-nţeleseşi nici asta; eu te-ntreb: cum se dă?
— Bre!... Nici asta n-o ştii. Să-ţi spun eu: iei baniţa ori dimerlia şi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeţii o razi ş-o torni în sac, pe urmă iarăşi o umpli şi tot asemine faci.
— Eu nu te-ntreb asta, om fără cap ce eşti!
— Dar ce fel mă-ntrebi? zise Pâcală.
— Cu ce preţ se vinde chila ori baniţa; câţi lei?
— Aşa cum te-nvoieşti; şi câţi lei dai atâta iei.

Negustorul, supărat, îl mai întrebă:

— Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
— U! hu!... este badea Muşat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman şi alţii.
— Ho! mă, destul! Dar cine este mai mare decât toţi la voi în sat?
— Cine-i mai mare? Badea Chiţu; el este mai nalt decât toţi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umărul său.
— Bre!... proastă lighioaie mai eşti! Nu te-ntreb aşa.

— Dar cum? zise Pâcală.
— Eu îţi zic: pe cine ascultaţi voi aici în sat?
— I! ha! auzi vorbă! Ascultăm pe lăutarul moş Bran; când începe să cânte, tot satul stă cu ochii şi urechile ţintă la el.
— Nu zic aşa, măi nătărăule! Răspunde-mi odată cum te-ntreb.
— Ei, cum?
— Eu te-ntreb de cine aveţi frică aici în sat mai mult.
— Văleu, maică! Ia, de buhaiul lui moş popa, mare frică mai avem, mămulică. Când vine sara de la păscut, fugim de el care încotro apucăm; că atât e de înfricoşat, de gândeşti că e turbat; când începe să mugească, sparie chiar şi copiii din sat.
— Mă!... da'! ce namilă de om eşti tu? Nu cumva eşti vrun duh rău, frate cu Mează-noapte sau cu Spaima-pădurei?
— Ei, Doamne! De ce mă-ntrebi, când mă priveşti? Ce? Nu mă vezi că-s om ca şi dumniata: cu cap, cu ochi, gură, nas, mâni şi cu picioare, mă mişc şi mă uit ca toţi.
— Aşa te văd şi eu, dar ai minte şi simţire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zău: aveţi butnari sau dogari în sat la voi?
— Avem.
— Na cinci bani, şi du-te să-ţi puie doagele ce-ţi lipsesc.

Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale.

(copy-paste)
#341661 (raspuns la: #341643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
juli - de Areal la: 12/09/2008 15:25:40
Caut si eu pe Net intru ajutorarea patintilor si bunicilor si reimprospatarea memoriei!
#341742 (raspuns la: #341643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mireasa lui Sviatogor-poveste ruseasca - de Areal la: 12/09/2008 15:56:15
Marele erou Sviatorgor isi inseua armasarul si porni calare spre campie. In timp ce calarea, simtea ca o forta deosebita ii curge prin vine; dar, negasind pe nimeni care sa-si masoare putere cu el, taria aceasta i se parea o povara si tanjea dupa momentul cand va putea sa si-o puna la incercare.
- Daca pamantul ar avea un inel fixat in el, as putea sa-l ridic si as salta intreaga lume intr-o mana, spuse el.
Privind in jur, vazu un tanar care mergea pe jos in fata sa si incearca sa-l ajunga, dar, desi galopa cu toata viteza de care era in stare calul, nu reusi sa-l depaseasca.
- Hei, tu de colo! Striga Sviatogor. Tu ala care mergi pe jos! Asteapta-ma, caci armasarul meu nu te poate ajunge.
Privind inapoi, calatorul se opri si il astepta pe Sviatogor si luandu-si desaga de pe umeri, o puse pe pamantul reavan.
- Ce ai in desaga aceea, prietene? intreaba Sviatogor.
- Ridic-o si o sa vezi singur, raspunse strainul.
Descalecand, Sviatogor prinse desaga cu o mana si trase, dar aproape ca isi smulse bratul din umar, caci desaga parea lipita de pamant. Apoi, apuca desaga cu doua maini si trase... Puternicul erou cazu in genunchi, sudoarea siroindu-i pe obraji, dar reusi sa ridice sacul cat sa treaca pe sub el o boare de aer.
- Ce este in desaga? intreba eroul abia mai sufland. Cu toata marea mea putere, nu pot s-o urnesc de la pamant.
- Greutatea intregii lumi se afla in acest sac, raspunse strainul. Este ca si cum ar fi un inel fixat de pamant.
- Cine esti tu? se mira Sviatogor. Cum te chiama?
- Spune-mi Mikuluska Selianinovici.
- Spune-mi, Mikuluska, cum as putea sa-mi aflu soarta, asa cum mi-a harazit-o Dumnezeu?
- Calaresti tot inainte pana cand vei ajunge la o intretaiere de drumuri, raspunse Mikuluska. Ia-o pe drumul din stanga pana vei ajunge la muntii din Nord. Acolo, sub un copac inalt, sta un fierar care iti va spune ce soarta ti-a harazit Dumnezeu.
Sviatogor il parasi pe calator si porni calare pana ajunse la raspantie, o lua pe drumul din stanga si galopa spre muntii din Nord. Iapa sa il purta in viteza peste mari si rauri strabatand distante mari si, dupa ce calari timp de trei zile, Sviatogor ajunse la muntii din Nord. Acolo, intr-o fierarie sub un copac inalt, un fierar batea de zor in doua fire subtiri de par.
- La ce lucrezi acolo, fierare? intreba Sviatogor.
- Potrivesc sortile celor care se vor casatori.
- Si eu cu cine ma voi casatori? intreba Sviatogor.
- Mireasa lui Sviatogor locuieste in orasul tarului care domneste peste Regatul de la malul marii si zace de 30 de ani pe o gramada de balegar.
- Nu imi voi lua o mireasa care vietuieste pe o gramada de balegar! Striga Sviatogor furios si, dand pinteni calului porni degraba catre Regatul de la malul marii. Ajungand in orasul tarului, se opri in fata unei colibe sarace si umile. Sviatogor privi inauntru si acolo, pe o gramada de balegar urat mirositor, zacea o fecioara, cu pielea groasa si neagra ca scoarta brazilor. Luand 500 de ruble din buzunar, Sviatogor ii puse pe masa si scotand sabia cea ascutita, o infipse in pieptul fecioarei.
Dupa ce pleca eroul, fecioara se trezi si se ridica de pe gramada de balegar; scoarta de brad ii cazu de pe trup si ea se transforma intr-o fata frumoasa cum nu s-a mai vazut nici inainte, nici dupa, in intreaga lume.
Luand banii de pe masa, incepu sa faca negot. Dupa ce reusi sa stranga o imensa cantitate de aur, isi fauri o flota de vase rosi-inchis, pe care le incarca cu tot felul de marfuri pretioase si porni in largul marii albastre. Cand ajunse la marele oras de pe Muntele cel Sfant, incepu sa-si vanda marfa, iar faima despre frumusetea ei nemaipomenita se raspandi in lung si-n lat. Veni si Sviatogor sa-i vada nespusa frumusete, se indragosti de ea, o peti si se casatorira.
Stand Sviatogor langa sotia sa, zari o cicatrice pe pieptu-i alb ca zapada.
- De unde ai aceasta cicatrice pe piept? intreba el.
Si sotia sa ii raspunse:
- In Regatul de la malul marii, in orasul tarului, a poposit candva un strain care a intrat in coliba mea umila, in care eu dormeam pe o gramada de balegar de 30 de ani si a pus 500 de ruble pe masa. Cand m-am trezit aveam o cicatrice, iar scoarta de brad, care ma acoperea, imi cazuse de pe trup.
Marele erou Sviatogor intelesese ca nimeni nu poate scapade soarta ce ii este harazita.
#341754 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ursul, vulpea si magarul - de Areal la: 12/09/2008 15:58:29
Cand a facut Dumnezeu pamantul, cu tot ce se vede pe el, se zice ca animalele nu aveau coada si urechi. Tocmai tarziu de tot, s-a gandit Dumnezeu sa le dea aceste podoabe. Asadar, a luat tatal ceresc rabojul dobitoacelor si socotind cate sunt, a inchipuit de fiecare cate o coada si o pereche de urechi, apoi a sunat din corn si, la porunca sa, s-au adunat toate dobitoacele. Toate, supuse si blande, stateau inaintea Domnului, asteptand sa fie impodobite.
Dintre ele s-au gasit insa trei, care au voit sa-l pacaleasca pe stapanul lumii si acestea au fost: ursul, vulpea si magarul.
Cel dintai, adica ursul, nici nu s-a sinchisit de porunca lui Domnului si fiindca era iarna, a ramas in barlogul sau. Ceilalti doi s-au infatisat inaintea lui Dumnezeu, dar cu gandul ca vor face in asa fel, ca sa poata scapa de o asemenea podoaba; caci vulpea cum este de sireata si-a zis ca, daca va avea coada si urechi, i-ar fi mai greu de gonit, cand ar fura ceva, iar magarul, in prostia lui, se vazuse intr-o oglinga si i se parea ca este mult mai frumos fara coada si urechi.
De aceea s-au sfatuit intre ei sa ramana mai la urma celorlalti si, la sfarsit, sa se ascunda printre cei impodobiti.
Incepu dar Dumnezeu sa cheme cate una dintre dobitoace si sa le impodobeasca pe fiecare cu coada si urechi. Astfel a mers lucrul linistit, pana cand nu mai veni nici una in fata Domnului, dar mai ramasesera trei cozi si trei perechi de urechi. Intreba Domnul pe dobitoace, care dintre ele nu a fost in fata sa, dar nu raspunse nici una. Atunci se manie Stapanitorul si cautand printre ele, vazu pe cei doi furisati intre ceilalti. Ii chema la sine, certandu-i cum se cuvine; dar mai lipsea unul pe care nu-l gasea.
Luand Dumnezeu condica cea mare, facu apelul si gasi lipsa de urs. Se manie dar si mai mult; voind a-l pedepsi, zise:
- Fiindca voi ati voit sa ma pacaliti, voi adauga si partea celui care lipseste, tot la podoabele voastre, iar el sa ramana ca netotii. Si cum a zis, asa a facut. A adaugat la urechile magarului inca o pereche, iar vulpii i-a mai inadit coada pe atata si le-a dat drumul apoi.
De atunci ursul nu are coada si urechi, iar toata iarna nu iese din barlog. Tot de atunci si magarul, fiindca nu s-a mai vazut in oglinda, tipa cu hohot, de cate ori vede cate un frate de al lui, iar vulpea tot de atunci are coada asa lunga si de furat tot nu s-a lasat.

#341755 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Legenda cerbului-legenda populara romaneasca - de Areal la: 12/09/2008 16:02:49
Dumnezeu, dupa ce a facut toate animalele si vietatile, a oranduit apoi fiecaruia felul de viata si locul unde sa-si duca traiul. A randuit ca pestii sa traiasca in ape, pasarile sa zboare prin aer; serpii si alte jivine – in pamant; ursii, lupii, cerbii si caprioarele – in paduri si asa a dat fiecaruia locul de trai si felul de viata.
Dintre toate animalele care traiesc in padure, cerbul, mai mandru si mai increzut in el, ceru sa fie mai-marele padurilor si muntilor. Dumnezeu primi sa implineasca dorinta cerbului, dar ii puse o singura conditie si anume:
- E sigur ca va putea sa dobandeasca ascultarea celorlalte dobitoace?!...
Cerbul, mandru, fagadui ca da, el se simte in stare sa se faca ascultat si iubit de supusii sai. Dumnezeu, vazand asa, a dat binecuvantarea cerbului si-l trimise sa-si implineasca obligatia. Cerbul, plin de recunostinta, multumi lui Dumnezeu, si-i mai ceru ceva inainte de plecare, cam cu sfiala ce-i drept, dar ceru.
- Doamne, ca sa fiu cunoscut de supusii mei, da-mi un semn dupa care sa ma deosebesc de toti si sa fiu vazut de la departare!...
- Sa-ti vopsesc blana in rosu?...popuse Atotstiitorul, cerbului.
- Nu, Doamne, as vrea ceva mai frumos.
- Atunci sa te fac baltat alb cu negru.
- Bunule Printe, sa-mi fie cu iertare, dar drept sa spun, nu prea mi-ar conveni.
- Ai, ce vrei?! Zise Dumnezeu putin cam suparat, vazand ca cerbul e nemultumit.
- Doamne, eu cred ca mi-ar sta bine cu o coroana mare pe cap, asa cum se cuvine unei capetenii peste padurile muntilor.
- Bine, cerbule, fie precum ti-e voia. Fiindca tie nu ti-am dat coarne, cum am dat boilor si altor fapturi ale mele, iata te binecuvantez sa porti pe cap doua crengi verzi, frumoase si ramuroase, de stejar, care sa-ti stea falnice ca doua pompoane. Si zicand asa, infipse in capul cerbului doua crengi verzi de stejar.
Cerbul multumi lui Dumnezeu pentru podoaba ce i-a dat si marirea in care l-a blagoslovit si pleca sa stapaneasca padurile. In clipa cand isi lua ramas-bun de la Facatorul lumii, acesta ii aminti sa nu-si uite fagaduiala.
Si plecand cerbul la datoria lui, intari din nou fagaduiala ce facuse lui Dumnezeu, ca va sti sa fie la inaltimea misiunii ce i s-a incredintat. Dumnezeu, care stia tot ce are sa se intample, urmarea cu priviri neancrezatoare cum falnicul cerb o lua la goana spre imparatia tainica a padurilor.
Cum ajunse la marginea padurii, scoase cerbul un strigat puternic, ca sa adune animalele care trebuiau acum sa-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor. Caprioarele, caprele, viezurii, vulpile, incepura chiar sa se adune, pentru a asculta porunci de la cel ce de Dumnezeu era ursit sa le fie acum stapan.
Un lup flamand nu voia insa sa bage in seama cele ce spunea cerbul si in fuga se indrepta catre o stana din apropiere, pentru a-si face rost de ceva de ale gurii.
Cerbul, se intelege, cauta sa impuna ascultare lupului, dar lupul, dispretuindu-l, ii arata niste colti, incat a infiorat de spaima pe cel care ceruse lui Dumnezeu sa fie mai mare peste paduri. Si daca cerbul nu o lua la sanatoasa, nu se stie ce se putea intampla. Atunci cerbul inspaimantat, revoltat si maniat de obraznicia lupului, o lua la goana la Dumnezeu, sa i se planga impotriva lupului.
Cum il vazu, Atotputernicul ii zise:
- Asa a fost vorba, ingamfatule? Pai nu esti tu cel care te incumetai a te crede vrednic sa te faci respectat si ascultat de toate fiarele padurilor?...
Cerbul, rusinat, nu putu sa raspunda nimic. Intelesese ca Dumnezeu i-a implinit voia, numai ca sa-l convinga de neputinta lui. Isi dadu seama acum de proverbul care s-a adeverit ca:" socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la targ". Vazuse ca a fost necugetat si prea mult increzut in puterile sale, care nu era deloc dupa cum isi inchipuise el. De aceea pleca capul rusinat in fata Atotstiitorului si tacu chitic
Dumnezeu voi sa-l pedepseasca pe cerb, pentru ca s-a incumetat sa ceara ce nu i se cuvenea si nu merita, insa il lasa in pace zicandu-i:
- Sa ramai falos precum esti si fricos, cum mi te credeam! Ramurile verzi si frumoase ce ti le-am infipt ca o coroana pe cap, sa se usuce, ramanand numai lemnul lor, ca un semn ca ti-ai pierdut rangul de capetenie al padurilor.....

Si in adevar, povestea spune ca de atunci a ramas cerbul falos, dar si amarnic de fricos; iar acele ramuri de stejar uscate i-au ramas pe cap pana azi in chip de coarne.
#341759 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sfantul Petre si orbul-legenda populara romaneasca - de Areal la: 12/09/2008 16:05:38
A fost unde a fost si a fost cand a fost un orb si un olog si s-au prins frati de cruce si-a zis orbul:
- Sui, frate-n cius, eu te-oi purta si tu ma-i indrepta pe unde sa merg. Ce om castiga, om imparti frateste.
S-au pornit la cersit. Au cerut ei, au cerut... Ce au capatat, au mancat, au baut, s-au imbracat; ba au mai adunat si un sac plin cu malai.
- Hai sa impartim malaiul, ologule! Masoara tu si pune o banita mie, una tie, una mie, una tie... Mai stam si noi pe acasa, cat om avea mamaliga.
Ologul a inceput sa masoare; punea pentru el banita plina; cand venea randul orbului, punea banita goala.
Asa bietul orb cand intreba:
- Ii plina, bre, banita?
- Plina, bre orbule, plina!
Si cum sedeau ei pe malul garlei, ologul a dat branci orbului in apa...
S-a asezat apoi la capul podului s-a inceput a se milogi:
- Faceti-va mila si pomana cu un biet olog.
Asa, Dumnezeu si cu Sfantul Petre tocmai stau la taifas dupa masa; cum a vazut nelegiuirea ologului, Sfantul Petre ia paharul cu vin si zvarrr...dupa olog, dar s-a izbit in toartele cerului si s-a facut cioburi.
Dumnezeu atunci a zambit si a spus:
- Hei, Petre! Tu crezi ca ai lovit ologul si cand colo tu mi-ai spart paharul si ai patat cerul. Dar fiindca ai vrut sa dai in capul vinovatului, binacuvantate fie tandarile si vinul.
Sufla apoi asupra cerului si facu cioburile stele, iar vinul nori. Dimineata, cand pamantul se acoperi de roua, Dumnezeu zise:
- Acu, Petre, ia-ti toiagul, du-te pe pamant de spune orbului sa se spele in trei dimineti cu roua pe ochi si air va capata vederea.
A pornit Sfantul Petre pe pamant, a ajuns in satul unde traia orbul; ca vezi, Dumnezeu ii purtase de grija si-l scoasera din apa niste oameni milostivi.
Ada Sfantul ca sa-i cerce sufletul a intrebat:
- Asculta, omule, sunt un biet drumet, lasa-ma sa man la noapte in casa ta.
- Bucuros, mosule! Dar la mine ca la omul nevoias; n-avem nici de unele si numai bunul Dumnezeu stie cum o ducem.
A asternut femeia toale afara pe prispa, ca era in luna lui Florar, iar cand s-a revarsat de ziua, a chemat sfantul Petre pe orb, l-a invatat sa faca asa cum zisese Dumnezeu si a plecat.
S-a spalat orbul pe ochi cu roua, in trei dimineti, si a dobandit vederea. Atunci a priceput ca acel pe care il gazduise fusese un sfant.

#341762 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Darul piticilor de Fratii Grimm - de Areal la: 12/09/2008 16:08:33
A fost odata un croitor si un giuvaergiu si au pornit ei impreuna la drum, ca aveau amandoi cam aceiasi tinta, Si mergand ei asa, intr-o seara, dupa ce soarele apuses in dosul muntilor, numai ce le venira in auz sunetele unui cantec indepartat, care se deslusea din ce in ce mai mult. Si cum cantecul suna ciudat dar si deosebit de placut, isi uitara de orisice oboseala si-o luara repede inspre partea de unde venea cantecul.
Luna rasarise de-acum pe cer si lumina drumul ca ziua, asa ca cei doi calatori putura sa mearga fara de nici o opreliste. Si-n curand, ajunsera la o colina. Si pe colina aceasta, zarira o multime de omuleti care se tineau de mana si dantuiau plini de voiosie, invartindu-se in cerc. Si-n timp ce jucau de mama focului, cantau cu totii o melodie tare duioasa. Pasamite, asta era cantecul pe care-l deslusisera cei doi calatori. In mijlocul piticilor se afla un batran, care era mai mare de stat decat ceilalti si omuletul asta, purta un vesmant, impestritat cu toate culorile si-avea o barba cenusie, care-i atarna pana la glezne.
Croitorul si giuvaergiul se oprira sa priveasca la dantuiala piticilor si se minunara de frumusestea jocului si de dulceata cantecului.
La un moment dat, batranul le facu semn sa intre si ei in joc si omuletii desfacura cercul cu draga inima, imbiindu-i la randu-le, sa se prinda in hora.
Cum era indraznet din fire, giuvaergiul se si apropie dar vezi ca croitorul se sfii la inceput si ramase pe loc. Dar cand vazu cum se veselesc cu totii, isi lua inima in dinti si se prinse si el in joc.
Cat ai clipi, cercul se inchise din nou si prichindeii se prinsera sa cante si sa topaie ca niste apucati, facand sarituri de doi coti. In acest timp, batranul scoase un palos care-i atarna la cingatoare si incepu sa-l ascua.
Si cand fu de ajuns de ascutit, arunca o privire inspre cei doi straini, ca li se facu la amandoi inima, cat un purice. Dar pana sa se gandeasca bine la ce aveau de facut, batranul il apuca pe giuvaergiu de chica si, cu cea mai mare iuteala, ii taie parul de pe cap si mandretea de barba stufoasa. Si la fel pati si croitorul.
Dupa ce-i sluti astfel, batranelul ii batu pe umar, de parca ar fi vrut sa le spuna ca e bucuros ca nu s-au impotrivit si, daca vazura asta, celor doi, le mai veni inima la loc.
Mosneagul le arata cu degetul o gramada de carbuni si le dadu de inteles sa-si umple cu ei buzunarele. Si cu toate ca nu pricepeau la ce le-ar putea folosi niste carbuni, amandoi il ascultara. Apoi plecara mai departe, sa-si gaseasca un culcus peste noapte, ca picau de somn.
Mersera ei ce mersera, dar nu prea mult, si cand ajunsera in vale, clopotele de la biserica bateau de miezul noptii. Si pe data cantecul amuti. Tot alaiul piticilor se facu nevazut si colina ramase pustie in lumina lunii.
#341764 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Darul piticilor de Fratii Grim(2) - de Areal la: 12/09/2008 16:09:08
Cei doi calatori, gasira adapost la un gospodar, care se indura deai sa-i lase in grajd. Si facandu-si culcusul pe-un maldar de paie, amandoi se culcara, invelindu-se cu toale, ca se lasase frigul. Vezi insa ca din pricina oboselii, uitasera sa-si scoata carbunii din buzunar, si o greutate care-i inghioldea si-i apasa ii facu sa se trezeasca mai devreme ca de obicei. Bagara ei mana in buzunar, sa vada ce-i supara, si cand o scoasera, nu le veni sa-si creada ochilor, ca in loc de carbuni era plina de aur !... Si ce crezi, parul de pe cap si barba le crescusera la loc, din belsug.
Acu erau oameni avuti, dar vezi ca giuvaergiul, care din fire era mai hraparet, isi umpluse mai vartos buzunarele decat croitorul, si avea de doua ori mai mult aur decat acesta. Dar parca era multumit !...Un hraparet, cand are mult jinduieste si dupa mai mult... Cum era lacom de avere, giuvaergiul ii propuse croitorului sa mai zaboveasca pe acele locuri si, cand s-o intuneca, sa mearga iarasi la colinaunde-i gasise pe pitici si sa ia cu ei o comoara si mai mare. Vezi insa ca croitorul nici nu vru sa auda de asa ceva.
- Eu sunt multumit cu ce am. Peste putin o sa ajung mester, si-o sa ma insor cu aleasa inimii. Si pot spune ca o sa fiu un om fericit... La ce m-as lacomi ? ...
Dar ca sa-i faca pe plac, mai ramase inca o zi in satul unde manasera peste noapte. Catre seara, giuvaergiul isi atarna pe umer cateva traiste ca sa poata indesa in elecat mai multi carbuni, si-o porni la drum catre colina piticilor. Si ca si in noaptea trecuta, ii afla pe toti acolo, jucand de mama focului si cantand. Mosneagul il mai tunse o data chilug si dupa asta il indemna sa ia din gramada de carbuni. Giuvaergiul doar atata astepta, si incepu sa-si umple traistele cat incapea in ele. Apoi se intoarse fericit in satul unde astepta croitorul si, culcandu-se, se acoperi cu haina. Si mai inainte de a adormi, isi spuse: "Chiar daca m-o inghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o sa strang din dinti si-o sa rabd !" Si dormi el leganat de dulcea presimtire ca a doua zi va fi un om putred de bogat.
In zori, de cum deschise ochii, se scula sa-si cerceteze buzunarele, dar nu mica-i fu mirarea cand scoase de acolo doar carbuni. Si oricat de mult cauta, nu gasi decat tot carbuni. "Nu-i mare paguba - se mangaie el - ca tot mi-a mai ramas aurul de l-am dobandit in noaptea trecuta !..." Si se duse sa-l ia de unde il ascunsese, ca sa-si mai bucure ochii cu stralucirea lui. Si ce crezi, odata ramase incremenit de spaima, ca-n locul aurului erau doar carbuni !... De amar, se batu peste frunte cu palma plina de negreala si pe loc simti ca tot capul ii este neted ca in palma, si la fel si barbia.
Vezi insa ca nenorocirea lui nu luase inca sfarsit... Abia acum baga de seama ca pe langa cocoasa din spate, ii mai crescuse o cocoasa la fel de mare si-n fata. Abia atunci pricepu ca fusese pedepsit pentru lacomia lui si, de mahnit ce era, incepu sa se jeleasca amarnic. La tipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn si gasi o multime de vorbe bune ca sa-i ogoiasca durerea:
- Ai fost tovarasul meu de drum si-o sa ramai la mine cat oi trai. Si-o sa impartim averea frateste.
Croitorasul se tinu de cuvant, dar bietul giuvaergiu trebui sa poarte toata viata cele doua cocoase. Si cum ramasese chelbos, trebui sa-si acopere capul cu o caciula, ca sa nu i se vada betesugul asta.

#341766 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de juli la: 12/09/2008 17:51:11
cauta din partea mea. Ideea este ca cei din cafenea, cred eu, stiu si singuri sa-si caute daca-i intereseaza. In ce ma priveste, cand mi-e dor de basme ori povesti nemuritoare, iau cartea si citesc. Da' nu-i musai sa fie toti ca mine si bine ca nu-s :)

rolia
#341825 (raspuns la: #341742) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Martisorul - legenda populara romaneasca - de Areal la: 14/09/2008 14:26:25
Demult, prea demult, cand soarele cu mandru chip de tanar cobora la hora-n sat, la vreo sarbatoare mare printre fete si flacai, l-a pandit un zmeu pradalnic si rapindu-l dintre oameni, l-a inchis in grea temnita, zabrelita, ferecata. Lumea toata se-ntristase; pasari in padurea muta isi uitasera ciripitul; murmurul izvoarelor, cantecul fecioarelor, rasetul copiilor se topira-n jale mare. Nimeni nu-ndraznea sa-nfrunte zmeul groazanic si-nrait.
Ci rabdarea margini are. S-a aflat printre tineri un voinic si a pornit sa salveze soarele pentru lume si pamant din temnita zmeului, raului, hainului. Si l-au petrecut saracii pamantenii-ndurerati: tatii, mamele, surorile, prietenii si fratii si i-au dat puterea lor, sa-l ajute-n drumul greu. A mers vara, toamna-ntreaga, iarna aspra a tot mers, pana ce gasi castelul groaznicului zmeu.
Pornira lupta crancena pe viata si pe moarte intre ei. Se izbeau cu necrutare, imprastiind sudori de sange prin zapada cristalina. Tare era zmeul, tare se tinea si voinicul. Plini de rani le erau piepturile, bratele si umerii. Pan-la urma tot voinicul nostru se dovedi, si hainul zmeu in moarte se topi, se prabusi. Sfaramand peretii negri ai temnitei ferecate, il elibera pe mandrul soare si-l salta pe cer curat. A reanviat natura, oamenii s-au bucurat, dar el n-a ajuns sa vada primavara. Sangele din rani in picuri i s-a scurs cald in zapada. Si topindu-se zapada, albe flori in loc rasareau, se trezeau din amortire. Gingasia-si clatinara in petale ghioceii, vestitorii primaverii. Cel mai de pe urma picur de putere si de sange din al tanarului brat s-a prelins in luna martie-n cea dintai zi.
Si-a inchis ochii tanarul. Dar de atunci fetele, in amintirea faptei lui de voinicie, impletesc doi ciucurasi: unul alb si altul rosu- martisori de primavara –si ii daruiesc flacailor pe care-i indragesc. Acel rosu inseamna dragoste pentru tot ce e frumos, e culoarea sangelui voinicului neanfricat, care s-a luptat cu zmeul, soarele ni l-a salvat. Acel alb simbolizeaza fericirea, sanatatea, curatenia de ghiocel gingas si fraged – prima floare-n primavara.


#342168 (raspuns la: #341766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bunicul si nepotul de Fratii Grimm - de Areal la: 14/09/2008 14:31:08
A fost odata un batran impovarat de ani. Si de batran ce era, privirea i se tulburase, auzul ii slabise si-i tremurau genunchii le orice miscare. Cand sedea la masa sa manance, abia mai putea sa tina lingura in mana: varsa ciorba pe masa, iar uneori ii scapau chiar bucaturile din gura.
Si vazand pana unde ajunsese batranul cu nevolnicia, fiul si nora-sa se umplura de scarba. Nu-l mai asezara sa manance cu ei la masa, ci-l pusera intr-un colt, langa vatra. Si din ziua aceea ii dadeau de mancare intr-o strachina de lut, si nici macar atat cat sa se sature. Batranul cata cu jind la masa incarcata cu bucate, si ochii-i lacrimau de amaraciune.
Intr-o zi, strachina de lut ii scapa din mainile cuprinse de tremur; cazu pe jos si se facu cioburi. Cand vazu aceasta, nora apuca sa-l certe de zor, dar batranul se inchise in amaraciunea lui si nu scoase o vorba. Din cand in cand,numai, scapa cate-un oftat adanc. "Asta e prea de tot !...", isi spusera in sinea lor barbatul si nevasta. Si-i cumparara din targ, o strachina de lemn, pe cateva paralute. Bietul batran, trebui sa manance de aici inainte doar din strachina de lemn. Si iata ca odata, inspre seara, cum sedeau cu totii in odae, nepotelul - sa tot fi avut gagalicea de copil vreo patru anisori incepu sa-si faca de joaca cu niste scandurele.
- Ce faci tu acolo ? il intreba taica-sau.
- Fac si eu o covaita - ii raspunse copilasul - din care sa manance tata si mama, cand n-or mai fi in putere, ca bunicu !...
Amandoi catara mult timp unul la altul si de amar si de rusine ii podidi plansul. Il poftira de indata pe batran sa se aseze la masa lor si, din ziua aceea, mancara iarasi cu totii impreuna. Si din cand in cand se mai intampla ca batranul sa verse din mancare, nu-l mai lua nimeni la rost...



#342170 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Legenda cainelui-legenda populara romaneasca - de Areal la: 14/09/2008 14:34:09
A fost odata, demult, demult, un cioban care-si pastea turma lui de oi intr-o poiana frumoasa, din apropierea unei paduri; iar colo mai departe, spre rasarit, isi avea ciobanul stana. Dar tare greu ii era bietului om sa umble, cand avea nevoie, la agonisita lui... si stiti de ce?
N-apuca sa se departeze oleaca si, cat ai clipi din ochi, iesea din padure nasul oilor, un lup, care-i hartapanea pe toata ziua cate-o oaie. Ca n-avea omul pe nimeni altul sa-i fie pazitor al turmulitei lui.
Azi asa, maine asa... s-a luat ciobanul de ganduri, ca nu putea sa se dedulceasca in voie de munculita lui; iar daca se dedulcea, pierdea oile. Da asta pana intr-o zi, cand uite ca nimereste la turma un oaches batran, cu barba alba colilie si parul pana-n calcaie. Ba avea si niste chei la brau.
-Buna ziua, mai ciobane.
-Multumim dumitale. Da incotro?
-Pana aici, mosicule. Rogu-te, fie-ti mila si da-mi olecuta de cas, ca sunt calator si de foame ma abatui pe aici. Crede-ma, tata, ca de foame nu vaz inaintea ochilor.
-He, mosule, zise ciobanul, ti-as da cu draga inima, da nu pot, pacatele mele.
-De ce?
-Apoi, cum ma departez, vine un lup din padurea ceea si-mi hartapane o oaie; ba-mi mursica si din celelalte.
-Asa? Apoi du-te fara grija, daca e numai p-atata, ca pazesc eu in locu-ti.
-Bine, ma duc.
Si a plecat ciobanul. Dar lupul, atunci atat i-a fost. Cand se uita unchiasul, il vede venind cu limba scoasa dinspre padure si... gadina da figa la turma...
Da atunci ce sa vezi dumneata? Unchiasul odata scoate din san doua mere si le arunca inaintea lui, asa ca se dau de-a dura pe langa turma... S-apoi, minune... S-au facut din cele doua mere doua lighioi, amandoua la fel cu lupul, dar ceva mai mici; lighioi care pana atunci nu mai fusesera pe pamant.
Si lighioile acelea, in graba au inceput sa se crete furca cu lupul, sa latre la el si inainte de a-si apuca lupul tainul, sa-l goneasca spre padure.
Asa! Si mosul se uita cu bucurie la fapturile zidite de el; iar oitele pasteau in liniste.
Atunci soseste si ciobanul cu casul si vede minunea. Pricepe ca e la mijloc putere dumnezeiasca; cade in genunchi inaintea unchiasului si incepe sa intrebe:
-Doamne, Doamne! Spune-mi! Cine esti de-mi facusi atata bine?
-Eu sunt Petre! Si ti-am facut binele asta, drept rasplata ca ai avut si tu inima buna cu mine.
-Asa? graieste ciobanul si incepe sa se inchine. Iarta-ma dar, Sfinte Petre ca nu am stiut de la inceput cu cine graiesc.
-Nu-i nimic, omule! Mai bine scoala si asculta aici. Vei sti ca lighioaia aia cea mai haidosa e caine, iar cealalta e catea. Din ele are sa se traga d-aici inainte neamul cainilor, care or apara in toata vremea turmele si toate vitele de lupi.
Si dupa ce vorbi astea, cainii se intoarsera de la padure si incepura sa se apropie de om, sa se milcosesca, sa se dagarteze pe langa el si sa-l linga pe haine.
Iar unchiasul, dupa ce facu cateva semne spre oi si spre caini, semn de binecuvantare, incepu sa se indeparteze incet, incet, pana pieri intr-o lumina orbitoare!
-Mare e puterea ta, Doamne! Zise iarasi ciobanul, cand mai vazu si asta si iarasi cazu in genunchi si multumi Sfantuletului.
Si asa, vezi? Din merele alea se trag cainii de astazi. D-aia cainele nu e spurcat. El saracul, e cel mai credincios prieten al omului si in toata vremea se roaga asa Celui de-Sus si lui Sfantu Petre, ziditorul lui:
-Doamne, Doamne! Sa traiasca stapanii mei si sa faca noua feciori; sa traiasca apoi feciorii, ca sa iasa fiecare cu cate-o imbucatura in mana, sa-mi dea, sa ma satur si eu.
Nu zice ca pisica:
- Doamne, Doamne! Sa moara toti din casa; sa ramana doar o baba si sa fie si aia oarba, ca sa-i pot lua eu din mana, orice-mbucatura.

#342171 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iepurele si broasca testoasa - de Areal la: 14/09/2008 14:35:18
Un iepure care privea mersul lenes al unei testoase ii spuse acesteia in gluma:
- Vrei sa facem o intrecere, sa vedem cine alearga mai repede?
Testoasa incuviinta.
A doua zi, dis-de-dimineata, venira la locul hotarat pentru inceperea cursei. Multe animale voiau sa priveasca intrecerea si asteptau cu nerabdare.
Domnul Soarece trase o linie rosie pentru start si veverita dadu semnalul de plecare cu un fluier.
Iepurele porni val-vartej, iar testoasa incetinel, dupa cum ii era felul.
Cum o luase cu mult inaintea testoasei, iepurele se aseza sa manance cativa morcovi proaspeti.
In timp ce manca, trecu si testoasa, asudata, dar hotarata sa nu se dea batuta.
Iepurele mai alerga un pic si, in dreptul unui sat, se aseza sub un copac sa se odihneasca.
Tarziu, testoasa il ajunse din urma, dar trecu mai departe fara sa se opreasca.
Iepurelui i se facu somn.
Isi spuse:
- Soarele asta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Testoasa e inceata si voi avea timp s-o intrec!
Cand se trezi, vazu ca se lasa noaptea.
Sari ca ars si porni pe urmele testoasei.
In departare, o vazu cum trece linia de sosire si castiga intrecerea.
Toate animalele au aplaudat-o.
I-au dat apoi o cupa, ca unei mari castigatoare.
Iepurele a ajuns tarziu, obosit si rusinat, tocmai el, care credea ca este cel mai bun alergator.
Asa a aflat ca straduinta este un dar nepretuit.
#342172 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cizmulitele - de Areal la: 14/09/2008 14:36:55
Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte.
De aceea aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis: "Doamna, dar sunt puse invers..." Intr-adevar, erau pe picior gresit... Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand iar cizmulitele erau incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis: "Cizmulitele astea nu sunt ale mele!!"
In loc sa strige la el: "De ce nu mi-ai spus??", educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sa il descalte. Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus: "Sunt cizmulitele fratelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi."
Acum ea nu mai stia ce sa faca... Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat: "Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!"
Raspunsul?
-"Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pierd..."
#342174 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Elefantelul curios - de Areal la: 14/09/2008 14:50:06
A fost odata, demult, un elefantel foarte curios. Intr-o zi s-a trezit cu o noua intrebare: "ce maninca crocodilul seara?"
Asa ca a plecat prin padure sa intrebe animalele si s-a intilnit cu ursuletul si-l intreaba:
- Ursuletule, ce maninca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns ursuletul, dar du-te la lac si vei afla.
Si a plecat mai departe elefantelul sa caute lacul. Pe drum s-a intilnit cu o broscuta:
- Broscuto, ce maninca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns broscuta, dar du-te la lac si vei afla.
In apropiere de lac, elefantelul s-a intilnit cu sarpele boa:
- Sarpe, ce maninca crocodilul seara?
- Nu stiu, a raspuns si sarpele, dar uite lacul aici, sunt sigur ca vei afla raspunsul.
Tocmai atunci iesea din apa crocodilul. Elefantelul s-a apropiat de el, dar nu stia ca vorbeste chiar cu crocodilul:
- Scuzati-ma va rog, stii cumva ce maninca crocodilul seara? Crocodilul siret ii spune:
- Vino mai aproape sa-ti spun la ureche sa nu ne auda nimeni.
Elefantelul s-a apropiat si crocodilul -hat!, l-a apucat de nas, ca pe vremea aia elefantelul avea un nas ca toate nasurile, micut asa ca al tau.
Si cum se chinuia bietul elefantel sa scape din gura crocodilului a venit repede, repede sarpele boa, care se afla in apropiere si a inceput sa-l traga pe elefantel de coada. Si atita a tras crocodilul de nas si sarpele boa de coada , ca pina la urma sarpele a reusit sa-l salveze pe elefantel, dar nasul i se intinsese atit de tare ca aproape ii atirna pe jos. Si uite asa, de atunci are elefantelul trompa.


#342179 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Turtita- poveste populara - de Areal la: 18/09/2008 15:35:56
Au fost o data un mos si o baba. Intr-o zi, mosneagul o ruga pe baba sa-i faca o turtita, dar baba nu avea faina.
Baba se stradui si stranse, totusi, vreo doi pumni de faina de pe fundul lazii. Framanta aluatul cu smantana, facu o turtita si o baga la cuptor.
Dupa putin timp, baba scoase o turtita rotunjoara, rumena si frumoasa, si o puse pe fereastra sa se mai raceasca.
Turtita statu ce statu pe fereastra, apoi se rostogoli pe lavita, de acolo pe dusumea si de pe dusumea spre usa.
Cand ajunse la usa, turtita sari peste prag in tinda, apoi in curte. O porni spre poarta, de acolo pe drum, dupa care se rostogoli tot mai departe si mai departe.
Cum se rostogolea ea pe drum, numai ce-i iesi in cale un iepure, care vru s-o manance. Dar turtita, fara teama, ii zise:
Eu sunt turtita umflata
De prin lada adunata
Din camara maturata
In cuptor sunt rumenita
Pe ferestra sunt racita.
Iar apoi vrand sa para tare iscusita, mai zise:
Pe bunic l-am pacalit
De bunica am fugit
De tine-am sa fug in data
Iepuras fara de pata.
Si se rostogoli mai departe, chiar de sub nasul iepurelui.
Continuandu-si drumul, numai ce-i iesi in cale un lup, cu o gura cat o sura, care vru sa o inghita. Turtita ii canta si lui cantecul ei, pe care il sfarsi zicand:
Geaba lupul casca gura
Fug de el ma dau de-a dura.
Cum se rostogolea ea prin padure, numai ce-i iesi in cale un urs, si acesta flamand nevoie mare! Dar turtita nici ca se sinchisi de dansul. Ii canta si ursului acelasi cantecel, pe care il incheie astfel:
Nu ma tem cat de putin
Caci fug si de Mos Martin.
Rostogolindu-se turtita mai departe, in cale ii aparu cumatra vulpe. Vicleana ii dadu binete si incepu s-o laude, spunandu-i ca e tare frumoasa si rumena.
Turtita se bucura ca a gasit pe cineva care sa o laude, asa ca se opri si-i canta si vulpii cantecelul ei, sfarsindu-l asa:
Si de nimeni nu imi pasa
Fug eu si de vulpe, lasa!
Vulpea ii lauda cantecul, dar o ruga sa nu plece, ci sa il mai cante o data, caci e batrana si nu a auzit bine. Ca sa fie mai aproape, vicleana o pofti sa se aseze pe botul ei.
Turtita, nebanuind nimic, facu intocmai.
Cantecul paru sa-i placa mult vulpitei, asa incat vru sa-l mai asculte si a treia oara, asa pentru ultima data. O ruga deci pe turtita sa i se aseze pe limba si sa cante acolo. Insa cum sari turtita pe limba vulpii, aceasta ...hap! o inghiti.



#343347 (raspuns la: #342179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Soldatelul de plumb - de Areal la: 18/09/2008 15:38:47
A fost o data un baietel cuminte caruia parintii ii daruiau jucarii minunate. De ziua lui, baietelul primi in dar o cutie frumos ambalata in care gasi nici mai mult nici mai putin decat douazeci si cinci de soldatei de plumb. Erau asa frumosi si mandri in uniforma lor, incat baietelul se juca doar cu ei. Dar vezi, din intamplare unul dintre soldatei nu avea un picior.Cred ca nu fusese plumb de ajuns!
Cu toate acestea, parca era si mai mandru decat ceilalti caci se sprijinea, si inca bine, in singurul picior. Seara, baietelul mersese la culcare, iar jucariile ramasera singure si se pornira la joaca. Spargatorul de nuci facea tumbe, tamburinele sunau, soldateii de plumb patrulau si mica balerina dansa. Si era atat de frumosa in rochita ei roz si dansa asa de frumos, ca era imposibil sa nu-ti placa!
Cum o vazu micul soldat se si indragosti de ea.
Deodata, dintr-un colt aparu un spiridus batran care-l povatui pe soldatelul nostru sa nu se lege de mica balerina ca se va sfarsi rau.Dar soldatelul se prefacu ca nu-l aude si o privea in continuare pe iubita lui.
Nu stiu cum se facu insa, ca in zori soldatelul de plumb, cel indragostit de mica balerina, se afla pe pervazul ferestrei. Ce cauta si cum ajunse acolo...nimeni nu stia ! Poate ca spiridusul cel rau sa fi fost la mijloc...?!
Cand se deschise fereastra, din neatentie, soldatelul se dezechilibra si cazu in strada.
Degeaba-l cauta baietelul, caci nu putu sa-l gaseasca. Cazuse chiar intre doua pietre si nu se zarea de acolo.
Dar vezi ca mai tarziu il gasira doi baietei care se gandira sa-l trimita...la plimbare. Ii facura o corabie din hartie si-l pusera in ea sa pluteasca in josul unui rau. Si cum plutea corabia lin, deodata se isca o ploaie torentiala si biata corabie se strica, iar soldatelul de plumb ajunse pe fundul raului.
Dar nici aici nu isi gasi linistea. Imediat un peste mare se repezi sa-l inghita. Si era atat de intuneric in burta pestelui, ca soldetelul se chinuia sa gaseasca un plan sa scape.Nu astepta prea mult.
Un pescar prinse pestele cel mare si-l duse la targ sa-l vanda.
Il cumpara un bucatar si-l duse acasa sa-l gateasca. Cum despica burta pestelui...surpriza...aparu un soldatel de plumb. Si unde credeti ca nimerise pestele? Chiar la casa baiatului nostru cel cuminte. Cum il vazu, baietelul nu mai putu de bucurie! Il lua, il spala si-l aseaza in mijlocul celorlalti soldati.
Ce fericit era soldatelul nostru! Era din nou acasa alaturi de tovarasii lui de lupta si avand-o alaturi pe frumoasa balerina, ce-l asteptase cu drag!







#343348 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sarea in bucate - de Areal la: 18/09/2008 15:47:47
A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata. Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea curatenie luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit nedespartite. Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era neasemuit de frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau. Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti. Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina orice durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si pe imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai vazut-o de foarte mult timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare, acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.








#343350 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Mos Areale,iti doresc sa devii strabunic! - de sami_paris75 la: 18/09/2008 16:44:15
Cred ca te'asculata nepoteii cu gura cascata.O ZI BUNA DE LA SAMI.
#343361 (raspuns la: #343350) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Sami, - de Areal la: 18/09/2008 19:12:28
Nu stiu daca voi mai apuca sa-mi cresc si stranepotii, oricum nepotii mei care sunt la scoala in Bucuresti, au avut o copilarie fericita in provincie, la curte, casa, gradina, pomi, catei, gaini etc,cablu, bineinteles alaturi de doi bunici iubitori si o strabunica!
Numai ca eu le citeam atunci din carti, Internetul era inca in crestere.
#343393 (raspuns la: #343361) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Areal - de sami_paris75 la: 18/09/2008 19:54:29
Cata fericire sa ai o curte si o gradina,mai ales ceva animale si pasari!
Pentru copii este o minune.
#343407 (raspuns la: #343393) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Scufita rosie - de Areal la: 19/09/2008 10:21:28
Traia odata o fetita care primise in dar de la bunicuta ei o minunata scufita de culoare rosie. Fetitei ii placea tare mult acea scufita si ajunsese sa nu o mai dea deloc jos. Din acest motiv toata lumea o striga Scufita Rosie.
Intr-o dimineata frumoasa si insorita, mama Scufitei Rosii o ruga pe fetita sa-i duca bunicutei bolnave un cosulet cu mincare. Fetita, care-si iubea foarte mult bunicuta, accepta imediat sa-i faca acesteia o vizita.
"- Dar sa nu intirzii prea mult" ii spuse mama, "si sa mergi direct la bunica, fara sa stai sa te joci prin padure, si mai ales sa te feresti de Lupul cel Rau".
Drumul ce ducea la bunicuta trecea prin padure, asa ca Scufita Rosie lua cosuletul din mina mamei si se porni spre casa bunicutei. Pe drum insa il intilni pe Lupul cel Rau, dar uita de vorbele mamei si ii spuse direct:
"- Buna dimineata, domnule Lup".
"- Buna dimineata Scufita Rosie" ii raspunse lupul, "unde ai plecat tu asa devreme?"
"- Am plecat sa o vizitez pe bunicuta care este bolnava si sa-i duc un cosulet cu mincare" ii raspunse pe negindite Scufita Rosie.
"- Si unde locuieste bunicuta ta Scufita Rosie?" intreba lupul.
"- Locuieste in padure, nu foarte departe de aici" ii raspunse Scufita Rosie, "casuta ei este usor de gasit, se afla chiar linga lac".
Lupul care deja se gindea ce meniu bun va avea la prinz, Scufita Rosie si bunicuta acesteia, ii spuse Scufitei Rosii:
"- Am o ideea Scufita Rosie, ce ar fi daca ai culege niste floricele frumoase pe care sa i le duci bunicutei tale?"
"- Ce idee minunata" ii raspunse Scufita Rosie, care uitind din nou de sfaturile mamei se afunda prin padure incercind sa gaseasca cele mai frumoase floricele pentru bunicuta.
In timpul acesta lupul isi lua picioarele la spinare si o tuli spre casa bunicutei. Cind ajunse la usa acesteia ciocani usor la usa.
"- Cine este?" intreba bunicuta.
"- Sint eu, Scufita Rosie" raspunse lupul imitind vocea Scufitei Rosii.
"- Intra inauntru draga" ii raspunse bunicuta, "sint in pat, iar usa este descuiata".
Lupul intra in casa, se repezi la bunicuta si o inghiti. Apoi isi puse camasa si scufia ei de noapte, se baga in pat si se acoperi cu patura peste nas.
Intre timp Scufita Rosie se apropie de casa, si se mira vazind usa casutei deschisa. Pasi cu grija in casa si se apropie de pat. Scufita Rosie nu o putea zari prea bine pe bunicuta si o intreba:
"- Ooo, bunicuto, dar de ce ai urechile asa de mari?"
"- Ca sa te aud mai bine" ii raspunse lupul imitind vocea bunicutei.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai ochii asa de mari?" intreaba Scufita Rosie.
"- Ca sa te vad mai bine, draga mea" ii raspunse lupul.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai gura asa de mare?" intreba Scufita Rosie.
"- Ca sa te pot inghiti mai bine, draga mea" striga lupul si se repezi la biata Scufita Rosie si o inghiti.
Satul, lupul se intinse in pat sa-si faca siesta si se puse pe sforait. Pe linga casa trecu un vinator care auzi sforaitul si se uita pe fereastra. Cind vazu lupul isi inchipui ca acesta a mincat-o pe bunicuta si se repezi si ii taie acestuia burta. Spre marea surpriza a vinatorului din burta iesira intregi si nevatamate Scufita Rosie si bunicuta. Acestea ii multumira vinatorului ca le-a salvat si ii oferira in schimb pielea lupului.
Apoi Scufita Rosie si bunicuta se asezara la masa ca sa manince din cele pregatite de mama. Dupa patania prin care trecuse, Scufita Rosie se hotari ca niciodata sa nu mai iasa din cuvintul mamei.








#343532 (raspuns la: #343350) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Frumoasa din padurea adormita - de Areal la: 19/09/2008 10:23:28
A fost odata, in vremurile de demult, un imparat si o imparateasa.
Intr-o buna zi, imparateasa nascut o fetita atit de frumoasa ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. In bucuria lui, imparatul dadu o mare petrecere unde pofti toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa-i inzestreze fiica cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc.
La petrecere sosira, rind pe rind, sapte ursitoare poftite de imparat la ospat, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur. Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea rea venise sa se razbune pe rege pentru ca uitase s-o invite. Cind petrecerea era pe sfirsite, ursitoarele au trecut pe rind pe linga leaganul fetitei si au inzestrat-o cu daruri alese. Ursitoarea cea rea se apropie si ea de leaganul fetitei si cu glas tunator spuse:
"-Inainte de a implini 18 ani, copila se va intepa la deget cu un fus si va muri."
La auzul acestor vorbe toti incremenira. A saptea ursitoare, care n-apucase sa urseasca, facu un pas inainte si spuse:
"-Nu am puterea sa ridic blestemul dar pot sa-l indrept. Atunci cind fata se va intepa cu fusul, sa nu moara ci sa cada intr-un somn adinc din care numai sarutul unui print indragostit o poate destepta.
Inca din ziua aceea, imparatul dadu porinca sa se arda toate fusurile din imparatie, iar cine s-ar fi opus acestei porunci ar fi fost intemnitat pe viata. Fetita crescu si se facu domnita frumoasa, prietenoasa si cuminte. Intr-o buna zi, hoinarind singura prin palat, dadu de o usa ferecata tocmai in virful turnului.
"-Pe aici nu am mai fost niciodata, ar fi bine sa arunc o privire, gindi ea." Deschise usa si zari o batrinica care statea si torcea de zor dintr-un fuior de in.
"-Batrinico ce faci aici, ce rasucesti asa de repede? intreba fata curioasa din calea afara. Pot sa incerc si eu?"
In clipa cind lua fusul in mina si incerca sa toarca, se intepa la deget si cazu intr-un somn adinc. Imparatul indurerat ceru ajutor ursitoarei celei bune.
Aceasta auzind vestea rea, incaleca pe balaurul urias, credinciosul ei prieten si zburara iute ca gindul si ca vintul spre palat. Cu bagheta ei fermecata adormi intreg palatul, pe imparat, pe imparateasa, pe bucatar, pe ucenic, pe pisica si chiar pe soricel. Dupa ce adormi intreaga curte, de jur imprejurul palatului incepu sa creasca maracinis care cuprinse toti peretii chiar si steagul din virful turnului. Ani de zile, pe acele meleaguri n-a mai calcat picior de om.
Feciorul imparatului vecin afla taina palatului ascuns in maracinis din spusele unui mosneag batrin. El se hotari ca trebuie sa vada cu ochii lui adevarul celor aflate si isi croi carare cu palosul prin maracinisul incilcit pina la poarta castelului. Inauntru domnea o liniste apasatoare. Strajerii, curtenii, imparatul, imparateasa, orataniile, toate vietuitoarele dormeau. Printul strabatu una cite una incaperile palatului. Deodata vazu o usa intredeschisa, in fata careia sforaiau doi strajeri si intra fioros. Facu ochi mari de uimire cind vazu, dormind pe un pat mare o domnita nemaipomenit de frumoasa si pe loc se indragosti de ea.
Se apleca sa o sarute. Dar de indata ce o atinse, frumoasa domnita se trezi si il privi cu drag si, o data cu ea, tot palatul se trezi din somnul adinc de care era cuprins. Si, dupa ce au facut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trait fericiti pina la adinci batrineti ...







#343534 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Vulpita si tigrul - de Areal la: 19/09/2008 10:27:45
Intr-o zi Vulpita se juca singura prin padure cand deodata un tigru a sarit dupa un copac.
"Mmmm," a spus tigrul. "Am sa te mananc!"
Vulpita era speriata, dar si-a pastrat calmul. Repede si-a construit un plan in gand.
"Imi pare rau, domnule Tigru, dar nu ma poti manca," i-a spus ea.
"Si de ce nu?" a intrebat surprins tigrul.
"Pentru ca sunt foarte importanta," a spus Vulpita. "De fapt, sunt regele acestei paduri. Toate animalele sunt asa de inspaimantate de mine, incat fug din calea mea cand ma plimb."
Tigrul era suspicios. "Cum pot stii ca-mi spui adevarul?" intreba el.
"Foarte usor," a raspuns Vulpita. "Mergi in spatele meu in timp ce ma plimb prin padure. Si ai sa vezi cu ochii tai ce importanta sunt."
Si Vulpita a plecat cu tigrul mergand in spatele ei.
Curand au ajuns aproape de un cerb ce se juca in jurul copacilor. Cand cerbul a vazut Vulpita, nu i-a acordat nici o atentie. Dar cand a vazut tigrul, a fugit in tufisuri exact cum banuia Vulpita ca va face.
"Ai vazut?" a intrebat Vulpita. "Cerbul acela se teme rau de mine."
Mai apoi, Vulpita si tigrul au ajuns aproape de un lup aflat la gura vizuinii sale. Din nou, lupul nu a acordat nici o atentie Vulpitei. Dar cand a vazut tigrul ce mergea in spatele ei, a sarit si a alergat in vizuina sa se ascunda.
"Ai vazut?" a spus Vulpita. "Chiar si acel lup se teme de mine."
Vulpea si tigrul si-au continuat drumul prin padure. In scurt timp au ajuns la marginea unui rau unde ursul pescuia. In mod obisnuit ursul nu se teme de nimeni. Abia daca a zarit-o pe Vulpita. Dar cand l-a vazut pe tigru, a sarit in apa si a inotat repede cat mai departe.
"Acum ma crezi?" a intrebat vulpita.
Tigrul era complet pacalit. Si-a plecat capul si a spus, "Iarta-ma, Vulpito. Habar nu aveam ca esti asa de importanta. De acum inainte nu am sa te mai supar niciodata."
Asa ca Vulpita s-a intors sa se joace in padure, tare fericita ca i-a venit in minte o asemenea pacaleala.








#343536 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Vrabiuta si cocostarcul - de Areal la: 19/09/2008 10:29:09
Pe marginea unui lac, pe ramura unei salcii pletoase, o vrabiuta isi ciugulea penele. Pe lac un cocostarc trecea maiestos ciugulind alene cate un pestisor sau mormoloc. Vazand vrabiuta numai ce-i zise cu ingamfare:
- Vai tu, cat esti de mica si pricajita pe atata esti si de proasta!
- De ce zici asa? il intreba cu sfiala vrabiuta.
- Stai pe creanga, ca proasta, si-ti ciugulesti penele pe cand aici in apa este o multime de hrana. Iaca, pestisori, racusori, mormoloci, ceva scoici si altele... Dar de... cum sa vii aici sa ai parte din toate astea cand tu nu esti in stare...
- Fiecare cu ce poate, raspunse modesta vrabiuta. Eu nu pot sa intru in apa asa cum nici tu nu poti sa stai pe crenguta asta.
- Nu vorbi in van! Cum poti spune tu o asa jignire? Ia sa vezi! Si unde isi lua zborul si se aseza pe crenguta de langa vrabiuta, care, sub greutatea cocostarcului se franse, iar acesta cazu si se lovi de pamant isi franse o aripa si un picior, si unde se porni pe tipete de durere. O vulpe, care era pe aproape, auzi vaicarelele cocostarcului si veni iute stiind ca-i rost de masa imbelsugata.

Morala:
Nu-i destul sa fii mare si falos
Daca nu esti intelept si mintos.



#343537 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
foarte frumos ce scriti dv pe-aici - de sami_paris75 la: 19/09/2008 11:29:09
am citit tot,de-si majoritatea le-am povestit si eu copiilor mei.
#343565 (raspuns la: #343537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Despre curaj sau Fata care a infruntat moartea - de Areal la: 20/09/2008 16:18:21
Era o fata, fiica de tarani, care in fiecare zi urca pe munte sa culeaga radacini si ierburi pentru a potoli foamea familiei sale.
Intr-o zi, a vazut un dovleac mare, copt si gata sa fie cules impreuna cu frunzele lui late si verzi. Fericita, fata il imbratisa, incercand sa-l desprinda de stanca unde prinsese radacini. Nu ii fu usor sa il miste, dar insista si in sfarsit reusi sa-l ridice.
Cu mare uimire vazu ca tocmai din locul din care crescuse, tasni apa proaspata din belsug. Dupa ce-si potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicatura si paraiasul se opri.
In clipa aceea auzi o voce care spusese: "Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine daca vei dezvalui cuiva existenta acestui izvor de apa curata! Te voi pedepsi inecandu-te chiar in acest izvor”.
Fetei i se facu frica si se intoarse acasa tacuta. Vazand-o tulburata, mama ei intreba ce i se intamplase, dar ea ramase muta si in zilele urmatoare. Era mereu trista, nu vorbea cu nimeni, parintii erau ingrijorati. Secretul ramase ingropat in inima ei pana cand seceta incepu sa arda recoltele.
Ii vazu in arsita soarelui pe taranii care se osteneau sa aduca vase grele cu apa pe terenurile parjolite. Cei mai batrani nu reuseau si se ghemuiau, doborati de efort, de-a lungul drumului.
Fata privi atunci muntele, si avu un acces de curaj si razvartire.
Incepu sa le strige tuturor ca acolo sus era un izvor care ar fi putut iriga campia si salva recoltele. Se oferi chiar sa-i insoteasca in acel loc pe cei mai puternici tarani. Dovleacul fu scos din radacini si sfarmat in mii de bucati. Imediat, apa tasni din plin si se transforma intr-un rau, apoi intr-un fluviu care potoli setea pamantului ars al campiei.
Atunci cand taranii coborara in vale, fata se duse sa se ascunda printre trestii, in asteptarea razbunarii care-i fusese anuntata.
In scurt timp se ridica vantul si auzi vocea tunatoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contra te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai infruntat moartea pentru a-i salva pe ai tai si recoltele. Ai actionat cu puritate si te-ai salvat. Altii, de frica, ar fi lasat sa moara de sete batrani si copii. Vor creste alti dovleci pe munte. Vor fi de folos pentru a pune la incercare curajul si altruismul oamenilor.”
Vocea tacu, vantul nu mai sufla printre trestii.
Fata care adusese apa ramase libera, campurile se inviorara si ai ei reluara fericiti cultivarea pamantului.

***
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate, in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate. Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine, iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.
#343829 (raspuns la: #343537) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Buna Areal - de sami_paris75 la: 20/09/2008 21:10:01
De fiecare data cand trec pe la dv si citesc cate ceva frumos,va spun ,s'aveti sanatate si viata lunga ,sa ne mai scriti.
#343839 (raspuns la: #343829) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iepurele si Broasca Testoasa - de Areal la: 23/09/2008 16:03:04
Un iepure care privea mersul lenes al unei testoase ii spuse acesteia in gluma:
- Vrei sa facem o intrecere, sa vedem cine alearga mai repede?
Testoasa incuviinta.
A doua zi, dis-de-dimineata, venira la locul hotarat pentru inceperea cursei. Multe animale voiau sa priveasca intrecerea si asteptau cu nerabdare.
Domnul Soarece trase o linie rosie pentru start si veverita dadu semnalul de plecare cu un fluier.
Iepurele porni val-vartej, iar testoasa incetinel, dupa cum ii era felul.
Cum o luase cu mult inaintea testoasei, iepurele se aseza sa manance cativa morcovi proaspeti.
In timp ce manca, trecu si testoasa, asudata, dar hotarata sa nu se dea batuta.
Iepurele mai alerga un pic si, in dreptul unui sat, se aseza sub un copac sa se odihneasca.
Tarziu, testoasa il ajunse din urma, dar trecu mai departe fara sa se opreasca.
Iepurelui i se facu somn.
Isi spuse:
- Soarele asta e prea fierbinte. Mai bine dorm un pic! Testoasa e inceata si voi avea timp s-o intrec!
Cand se trezi, vazu ca se lasa noaptea.
Sari ca ars si porni pe urmele testoasei.
In departare, o vazu cum trece linia de sosire si castiga intrecerea.
Toate animalele au aplaudat-o.
I-au dat apoi o cupa, ca unei mari castigatoare.
Iepurele a ajuns tarziu, obosit si rusinat, tocmai el, care credea ca este cel mai bun alergator.
Asa a aflat ca straduinta este un dar nepretuit.







#344416 (raspuns la: #343839) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Gainusa Rosie - de Areal la: 23/09/2008 16:05:07 Modificat la: 23/09/2008 16:28:17
Intr-o buna zi, in timp ce scurma pamantul cu ciocul Gainusa Rosie gasi un bob de grau.
"Acest bob de griu trebuie plantat", zise ea. "Cine va planta bobul asta de grau?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi planta eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
In curand graul crescu inalt si galben.
"Graul este copt", zise Gainusa Rosie. "Cine va secera graul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi secera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Cind graul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va treiera graul asta?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci il voi treiera eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Cind graul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: "Cine va duce graul asta la moara?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Ea duse graul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: "Cine va framanta si coace paine?"
"Eu nu", zise Rata.
"Eu nu", zise Pisica.
"Eu nu", zise Cainele.
"Atunci eu", zise Gainusa Rosie. Si asta facu.
Ea framanta si coapse paine. Apoi intreba: "Cine va minca aceasta paine?"
"Ooo, eu o voi minca", zise Rata.
"Si eu", zise Pisica.
"Si eu", zise Cainele.
"NU, NU!" zise Gainusa Rosie. "Eu voi face asta". Si asta facu.








#344417 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Darul Mamei Natura - de Areal la: 23/09/2008 16:07:09
Intr-o zi, in timp ce Mama Natura isi vedea de treburi in gradina, a auzit voci nervoase. Erau doi dintre copii ei: Soarele si Ploaia, care se certau care este cel mai important pe lume.
"Eu sint cel mai important" striga Soarele. "Fara mine, nimic nu ar creste!"
"Nu este adevarat, eu sint cel mai important!" striga Ploaia. "Fara mine, nimic nu ar creste!"
Glasurile li se auzeau din ce in ce mai tare si din ce in ce mai rastite, fiecare fiind sigur ca el este cel mai important.
La un moment dat, Mama Natura s-a saturat sa-i vada certindu-se si s-a gindit sa le dea o lectie. A trimis Soarele pe o parte a lumii si Ploaia pe cealalta.
Curind a fost pace si liniste din nou, iar Mama Natura s-a intors la treaba ei. La inceput Soarele si Ploaia s-au suparat ca au fost despartiti, dar au decis ca aceasta este sansa prin care fiecare poate demonstra ca este cel mai important.
Zi dupa zi, Soarele stralucea pe o fata a globului, in timp ce pe cealalta Ploaia continua sa cada. Dupa o vreme, pe partea Soarelui totul era uscat, iar pe cea Ploii totul era inundat.
Cind si-au dat seama de greseala facuta, Soarelui si Ploii li s-a facut rusine. S-au dus inapoi la Mama Natura si si-au cerut scuze."Stim acum ca nici unul nu este mai important decit celalalt", au spus. "Avem nevoie unul de celalalt, iar lumea are nevoie de noi amindoi pentru cresterea plantelor si animalelor."
Mama Natura era fericita ca Soarele si Ploaia si-au invatat lectia. Pentru a sarbatori s-a gindit sa ofere lumii un dar special.
De-a lungul cerului a pictat un arc de cerc din culori minunate: rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo si violet. "Lumea are nevoie de voi amindoi, copiii mei, Soarele si Ploaia", a spus ea. "De cite ori veti vizita lumea, in acelasi timp, acest arc de cerc va apare pe cer. Cind lumea va vedea curcubeul, va stii ca voi sinteti fericiti sa lucrati impreuna."










#344418 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cum l-a pacailt Broscuta pe Leu - de Areal la: 23/09/2008 16:08:51
A fost odata un Leu care domnea peste o padure mare.
Leul era mare si fioros, si toate celelalte animale se temeau de el. In fiecare dimineata ele trebuiau sa mearga sa gaseasca de mancare pentru Leu. Apoi trebuiau sa o duca la grota lui la timp pentru micul dejun.
Intr-o dimineata Broscuta s-a trezit foarte tarziu. "Vai de mine," isi spuse ea. "Nu am nimic de mancare pentru Leu si deja a trecut de micul dejun. Ce ma fac?"
Broscuta s-a gandit si s-a gandit. Stia ca trebuie sa mearga la grota Leului. Dar daca se ducea fara mancare, el ar fi inghitit-o pe ea in loc.
Intr-un final i-a venit o idee. "Stiu," si-a zis ea. "Il voi pacali pe domnul Leu asa de rau incat va uita complet de acest mic dejun". Si hop, hop, hop a plecat spre grota Leului.
Leul statea la intrare si astepta. "Ai intarziat, Broscuto," a racnit el. "Si unde-mi este mancarea?"
"Vai, domnule Leu, un lucru teribil mi s-a intimplat," a spus Broscuta. "Cind am plecat dimineata de la balta, un alt leu a sarit la mine si mi-a luat mancarea pe care ti-o aduceam."
"Cum?" a racnit Leul. "Un alt leu in padure?"
"Oh, da," a spus Broscuta. "Are ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca ai tai."
Leul a sarit in picioare. "Du-ma imediat la balta ta Broscuta," i-a ordonat el. "Am sa gasesc acel leu si am sa-l alung!"
Si hop, hop, hop inapoi spre balta a plecat Broscuta cu Leul in urma ei.
Cand au ajuns, Broscuta s-a prefacut ca se uita in toate partile. "Nu vad acel leu niciunde," a zis ea. "Probabil se ascunde pe fundul baltii."
Leul s-a uitat jos in apa. Si a vazut in ea fata unui leu exact ca el, care il privea. Avea ochii mari si galbeni, coama bogata si dinti ascutiti ca si ai lui.
Bineanteles ca Leul se vedea reflectat in apa, dar el nu stia de asta. A sarit la fata care-l privea PLEOSC! si a nimerit exact in mijlocul baltii!
Ah, cat de prost s-a simtit Leul. "Nu este nici un alt leu in balta!" a strigat el. "Am fost pacalit!" Era asa de rusinat incat a iesit din apa si a luat-o la fuga cat a putut de repede.
Broscuta era tare multumita de isprava ei. Pacaleala a functionat! Cu un zambet mare pe buze, s-a dus hop, hop, hop mai departe sa le povesteasca si celorlalte animale ca Leul a plecat si ca de acum incolo vor putea trai linistite.








#344419 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Coada soricelului - de Areal la: 23/09/2008 16:14:39
Cica intr-o vreme, hat,
Multa vreme indarat,
Casa unui soricel,
Un bordei ca vai de el,
Vechi si tare aplecat,
Iata ca s-a daramat.
Tii, sa vezi necazul lui,
Alt mai mare zici ca nu-i.
Sa faci altul, nu e greu,
insa soricelul meu
Era lenes, lenes foc,
Cat,i o suta la un loc.
Totusi de un adapost
Trabuia sa-si faca rost,
Alt chip nu-i!
si imbufnat,
Se apuca de sapat.

Sapa el, intr-una sapa,
Borta s-a lungit de-o schioapa
incalzit e ca o plita
si mustat,a-i e zburlita,
Are si un junghi in spate
si de-abia, de-abia mai poate
Sa se t,ina pe picioare.
Uf si capul rau il doare!
Ba il doare, ce sa spui,
Chiar si varful nasului!
Gat-acum! Fie ce-o fi!
Maine, parca ce, nu-i zi?
O sa faca maine treaba,
Astazi vrea sa stea degeaba,
A muncit destul, ce vrei !
... si se vara in bordei
Pan-a nu se face seara.
Doar codit,a sta afara,
Fiindca loc nu se gasea
in bordei si pentru ea!

Noaptea a trecut usor
Peste somnul tuturor
Dar spre ziua, deodata,
Picuri mici, cu pas de vata
Au cazut de sus pic-pic...
si cu fir de borangic
Ploaia a-nceput sa t,easa
Lungi perdele de matasa,
Apa dulce pe ogoare,
Ca sa aiba fiecare,
Flori si ierburi, pomi si grane,
si padurile batrane...
... Iar codit,a, subt,irea,
Tot din brazda rasarea.
(Ploaia cum putea sa stie
Ca-i o borta colo-n glie)
Astfel, se porni pe treaba
si uda codit,a-n graba
De simt,i biet soricel
Ca s-a dezlipit de el
De atata inmuiat!
Se intoarse speriat
si-o vazu prinzand in tina
Fire mici de radacina.

...

...De atunci, pe camp, spre vara
intalnesti o ierbusoara
Cenusie si lucioasa,
Cu blanit,a matasoasa.
Ba samant,a ei s-a dus
Sus la deal, la munte sus
Orisiunde-s soricei.
si culegi acum de vrei,
in largul muncelului,
Coada soricelului!
Iar fartatul cu pricina
Nu si-a mai gasit hodina
Pana ce, dintr-o nojit,a
isi facu alta codit,a,
Ca-i era rusine tare
Sa nu afle oarecare
si sa spuna la copii
Ceea ce va povestii.










#344420 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cei trei purcelusi - de Areal la: 23/09/2008 16:18:21
Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.
Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe linga ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: "Eu ma opresc aici. Finul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place." Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum.

La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui: "Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici." Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit. Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.

Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind. Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida
usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Finul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.

A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cind lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.

Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cind l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s-a darimat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.

Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urlind de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.
Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.







#344422 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cei mai frumosi copii - de Areal la: 23/09/2008 16:19:39
Se spune ca intr-o zi o cioara s-a intalnit cu o bufnita. Cum ele se cunosteau de multa vreme si erau chiar prietene si cum se stie ca bufnitele obisnuiesc sa mai manance puii altor pasari, cioara, care tocmai devenisese mama dupa multe asteptari, o roaga pe bufnita sa aiba grija sa nu ii manance puii, pe care ii iubea ca pe ochii din cap. Atunci bufnita o intreaba pe cioara care sunt puii ei, cum arata , ca sa nu cumva sa ii manance fara sa stie. Atunci cioara, cu mare dragoste pentru copiii ei, ii spuse ca cei mai frumosi pui din padure sunt puii ei, ca nu va putea sa ii confunde, deci unde va vedea cei mai frumosi pui sa ocoleasca acel cuib, caci e cuibul ei...
Zis si facut! Intr-o dimineata, venind acasa, cioara isi gasi puii lipsa, semn ca pe acolo trecuse bufnita. Disperata, aceasta pleca la bufnita si, plangand cu foc o intreba de ce i-a omorat puii, caci o rugase sa nu o faca. Atunci bufnita, mirata, ii spuse ca puii din acel cuib erau cei mai urati pui pe care i-a vazut in viata ei si nu si-a imaginat ca ar putea fi ai prietenei sale, caci doar aceasta ii spusese ca sunt cei mai frumosi pui din toata padurea...

Morala e ca toti parintii au impresia ca puii lor sunt cei mai frumosi pui din lume... Si sa indrazneasca cineva sa sustina contrariul!!!!







#344423 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
BUNICUL SI NEPOTUL de Fratii Grimm - de Areal la: 23/09/2008 16:24:23
A fost odata un batran impovarat de ani. Si debatran ce era, privirea i se tulburase, auzul ii slabisesi-i tremurau genunchii le orice miscare. Cand sedea lamasa sa manance, abia mai putea sa tina lingura in mana:
varsa ciorba pe masa, iar uneori ii scapau chiarbucaturile din gura. Si vazand pana unde ajunsese
batranul cu nevolnicia, fiul si nora-sa se umplura descarba. Nu-l mai asezara sa manance cu ei la masa, ci-l
pusera intr-un colt, langa vatra.
Si din ziua aceea ii dadeau de mancare intr-ostrachina de lut, si nici macar atat cat sa se sature.
Batranul cata cu jind lamasaincarcata cu bucate, si ochii-i lacrimau de amaraciune.
Intr-o zi, strachina de lut ii scapa din mainilecuprinse de tremur; cazu pe jos si se facu cioburi. Cand
vazu aceasta, nora apuca sa-l certe de zor, dar batranul se inchise in amaraciunea lui si nu scoase o vorba. Dincand in cand, numai, scapa cate-un oftat adanc.
"Asta e prea de tot !...", isi spusera in sinea lor barbatul sinevasta. Si-i cumparara din targ, o strachina de lemn,pe cateva paralute. Bietul batran, trebui sa manance deaici inainte doar din strachina de lemn.
Si iata ca odata, inspre seara, cum sedeau cu totii in odae, nepotelul - sa tot fi avut gagalicea decopil vreo patru anisori incepu sa-si faca de joaca cuniste scandurele.
- Ce faci tu acolo ? il intreba taica-sau.
- Fac si eu o covaita - ii raspunse copilasul -din care sa manance tata si mama, cand n-or mai fi in
putere, ca bunicu' !...
Amandoi catara mult timp unul la altul si de amar si de rusine ii podidi plansul. Il poftira de indata pe batran sa seaseze la masa lor si, din ziua aceea, mancara iarasi cutotii impreuna. Si din cand in cand se mai intampla ca
batranul sa verse din mancare, nu-l mai lua nimeni larost...









#344424 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Batranica si Spiridusul-Poveste irlandeza - de Areal la: 23/09/2008 16:26:39
Intr-o buna zi o batranica se plimba pe afara cand a auzit un zgomot usor.
Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!
"Ma-ntreb ce poate fi," a zis batranica.
S-a furisat in spatele unui copac si de acolo, spre marea ei surpriza, a vazut un spiridus imbracat in haine verzi. Acesta lovea cu un ciocan micut, facand pantofi pentru alti spiridusi si zane mititele.
Batranica l-a apucat pe spiridus de gulerul hainei. "Te-am prins, Domnule Spiridus!" a strigat ea.
"Intr-adevar m-ai prins," a spus calm spiridusul. "Dar iti multumesc daca imi dai drumul sa ma pot intoarce la treaba mea."
"Ooo, nu," a spus batranica. "Nu inainte sa-mi spui unde-ti este oala cu aur. Toata lumea stie ca atunci cand prinzi un spiridus el trebuie sa-ti arate unde-i este ingropata oala cu aur."
Spiridusul a ras. "Deci, vrei oala mea cu aur, nu-i asa? Foarte bine. Urmeaza-ma atunci si-ti voi arata unde se afla ingropata."
Spiridusul a pornit-o inainte urmat de batranica care se tinea strans de haina lui.
Intr-un final au ajuns intr-un camp unde cresteau sute de tufisuri. Spiridusul a aratat spre unul dintre ele si a spus, "Sapa sub acest tufis si vei gasi tot aurul pe care ti-l doresti."
Batrinica s-a uitat la pamintul tare. "Trebuie sa ma-ntorc acasa si sa iau o lopata," a spus ea. "Dar mai intai am sa leg de tufis esarfa mea ce rosie. Asa voi stii unde sa sap cand ma-ntorc cu lopata."
"Buna idee," a spus spiridusul cu o sclipre in ochi. "Sa te bucuri de aurul ce-l gasesti!" Si facand semn cu mana, spiridusul a disparut.
Batranica a alergat spre casa si a luat o lopata. Pe drumul inapoi s-a gandit cum sa cheltuiasca aurul ce-l va gasi.
Dar cand a ajuns din nou in camp, ochii i s-au marit de surpriza. In locul unei singure esarfe rosii, a vazut sute la fel. Fiecare tufis avea o esarfa rosie legata de el!
"Ooo, nu!" a strigat batranica. "Spiridusul acela m-a pacalit! Nu pot sapa sub toate aceste tufisuri. Acum trebuie sa ma-ntorc acasa fara oala mea cu aur."
Si asta a facut.







#344426 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...