-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Jurnalul unui nemuritor VI


de chelucupar la: 14/09/2008 10:38:55
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Când am ajuns acasă am văzut uşa închisă şi nişte draperii negre atârnate în geam. Casa noastră era una dintre puţinele care nu fuseseră atinse de nici un obuz. Avea în continuare acoperişul rosu de şindrilă neatins iar prispa pe care stăteam în copilărie, se afla la locul ei. În rest, numai timpul reuşise să distrugă pe ici pe colo câte ceva.
Când am deschis poarta că să păşesc în curte aceasta a căzut pur şi simplu în stradă. Fusese pusă doar de formă, înfiptă în pămâant. Balamalele, care altă dată o ţineau, dispăruseră cu desăvârşire şi acum orice pală de vânt mai sănătoasă o putea dărâma.
Am mers până la uşa de la intrare şi am ciocănit. Am bătut de câteva ori dar nici un răspuns nu a venit de dinăuntru. Am mai aşteptat câteva momente după care am apăsat clanţa. Uşa s-a deschis scârtâind şi pocnind în acelaşi timp din încheieturi. Înăuntru un întuneric morbid m-a lovit, orbindu-mă. Am încercat câteva clipe să-l străpung cu privirea după care am renunţat şi m-am întors. Nu era nimeni acasă; nu avea nici un rost să stau.
Când am coborât însă ultima treaptă un glas răguşit şi obosit m-a oprit.
-Ce faci măi, pleci? Mai stai o ţâră dacă tot ai venit până aici.
M-am întors şi am privit iar înăuntru. Nu se vedea nimic însă glasul venise cu siguranţă de acolo.
-Ai răbdare; în cele din urmă o să ţi se obişnuiască ochii cu întunericul. Dar stai acolo, nu intra; ies eu afară.
Dintr-un colţ de încăpere am văzut o umbră mişcându-se greu către uşa. Apoi, în faţa ochilor mi-a apărut un omuleţ pirpiriu şi cocoşat, cu faţa spână şi cu părul tuns scurt, ce m-a îmbrăţişat sărutându-mă în acelaşi timp pe ambii obraji:
-Nici nu ai idee cât de mult mă bucur că ai venit. Mă temeam că nu ai s-o faci. Hai, vino, să stăm afară pe scări. Înăuntru nu ai tu ce căuta.
Omuleţul care îmi vorbea era chiar tata. Cu părul alb, fără barbă, adus de spate, abia mişcându-se şi tremurând din toate încheieturile. Într-un singur an îmbătrânise fantastic, devenind de nerecunoscut. Părea pur şi simplu un bătrânel neputincios ce-şi primeşte în vizită nepotii. Dar nu era un bătrânel ci era tata, cel care-l bătuse pe învăţător şi pe jandarm.
-Hai, hai, stai jos. Mă duc să-ţi aduc ceva.
Intră în casă şi începu să cotrobăiască. Se auzi un zgomot de lemn crăpat, după care tata se întoarse cu o paine mare alba, o bucata de brânză şi o sticla de vin.
-Uite. Mâncare! Le-am ascuns special pentru tine. Ştiam că ai să vii. Le-am bagat sub podea şi apoi peste podea am pus un covoraş ca să nu pară nimic suspect. Hai, ia şi mănâncă. Trebuie să-ţi fie foarte foame. Sunt sigur că de cand ai plecat nu ai pus nimic în gură.
Am început să mănânc. Rupeam bucăţi mari şi le băgam în gură mestecând apăsat. Mâncam exact ca în copilărie. Băgam în gură mai mult decât puteam mesteca, după care puneam palma peste gura pentru ca mâncarea să nu iasă afară.
Tata râdea lângă mine şi îmi mai dădea din când în când câte o palmă peste spate având impresia că mă înec.
-Of măi Iosif măi! Văd că deloc nu te-ai schimbat. Tot un haplea ai rămas.
-Da. Asta cam aşa e. Dar tu? Nu mănânci?
-Nu. Mie nu mi-e foame.
-Cum să nu-ţi fie foame? Uite cât de rău ai slăbit.
-Ştiu. Dar nu mi-e foame. Nu mai pot mânca. Cred că am ceva la stomac. Eh, asta mi-a fost. Timpul meu s-a scurs.
Fiind tâmplar şi făcând coşciuge tata vorbea mereu despre moarte. Dar niciodată nu vorbea despre moarte lui. Ăsta era un subiect mult prea îndepartat ca să merite menţionat. Acum însă pentru prima oară de când îl cunoşteam făcea o vagă referire la faptul ca nici el nu era nemuritor; că până şi el, marele făcător de coşciuge cunoscut în toată regiunea Chişinăului ar fi putut muri.
-Cum adică ţi s-a scurt timpul? Eşti încă tânăr, ce-ai?
-Sunt. Dar nu mai am de ce trai. Mama ta a murit aşa că timpul meu s-a scurs.
-Cum a murit? Mama e moartă de mult. Cum să moară iar?
-Ruşii au dezgropat-o şi au distrus oasele. Voiau să faca pe locul ei şi a altor câţiva o groapa comună ca să-i bage pe toti cei care nu le erau pe plac. Am căutat să-i opresc dar nu am putut. Degeaba am încercat să mituiesc în dreapta şi în stânga pentru ca groapa să se facă doi metri mai încolo; conducătorul lor nici nu a vrut sa audă. Acolo a zis el să se facă groapa, acolo să se facă. Aşa că au scos şi ultima amintire a ei din pământ şi au distrus-o. Acum nu mai am nimic ce să mă lege de ea aşa că nu mai am pentru ce trăi.
-Cum să nu mai ai? Dar eu? Eu nu exist?
-Tu eşti mare deja şi nu mai ai nevoie de mine. Ai trăit un an fără mine, oi trăi şi de acum înainte. Şi oricum, ce tata mai sunt şi eu? Nici măcar nu am vrut să plec cu tine. Am rămas aici să păzesc nişte oase. Măcar de le păzeam pe alea bine.
Începu să plângă încet după care să tuşească. Scoase din buzunar o batistă, o puse la gura şi scuipă în ea sânge.
-Vezi? Nu mai am mult. Deja sunt ros tot de oftică pe dinăuntru. Asta e. Soarta.
L-am rugat să mănâce puţin sau să bea măcar nişte vin. M-a refuzat zicând că îi fac rău. Am insistat totuşi şi în cele din urmă a aceptat.
A înghiţit cu greaţă o bucată de pâine cu brânză, după care a băut o gură de vin. I s-a făcut însă rău şi chiar acolo, pe scări, a vărsat tot ce mâncase la un loc cu o fiere galbenă ce mirosea îngrozitor.
-Ce ai măi? De ce ţi-e rău?
-Nu ştiu. Nu pot mânca decât legume. Orice altceva îmi face rău.
-Cum Dumnezeu? Şi nu te-ai dus la un medic să te consulte?
-Ce medic? Nu mai e picior de medic în Basarabia.
-Atunci mănâncă legume.
-De unde? Nu mai e pic de mâncare în ţara asta.
Noaptea s-a chinuit din greu să adoarmă. Făcea încontinuu frisoane şi delira. Abia spre dimineaţă a reuşit să se calmeze şi să închidă ochii. Atunci, când l-am văzut în sfârşit liniştit şi dormind, m-am dus şi eu în fostul meu pat ca să mă culc.
A doua zi când am deschis ochii el stătea şi mă privea.
-Îmi pare rău ca m-ai văzut aşa. Mi se întâmplă tot mai des acum să-mi fie rau. De aceea ţi-am şi trimis telegrama aceea. Nu eram sigur dacă e bine sau nu să vii şi să mă vezi halul ăsta. Tu însa ai venit şi mă bucur. Păcat doar că ai venit să mă vezi murind..
-Dar...
-Stai. Lasă-mă să termin. În sopron o să găseşti un coşciug. E făcut exact pe mărimea mea. În el să mă îngropi când o fi să-mi vină ziua. Oricum, cred că o să vină în curând...
Atât mi-a zis. Nici eu nu l-am mai întrebat nimica pentru că mi se paăea ciudată discuţia. Apoi, peste câteva zile, când mă pregăteam deja să plec înapoi în Iaşi tata muri. Făcu doar “hâc” şi cazu într-o parte cu ochii deschişi.
L-am ingropat peste trei zile în sicriul făcut chiar de el. Afară ploua şi era frig.
L-am condus pe ultimul drum în tăcere, mergând singur în spatele coşciugului. Iar când îl coborau încet în groapă am înţeles că nu aveam să-l mai văd niciodată. Aş fi vrut să plâng însă ştiam că nu avea rost. Timpul său trecuse şi dacă era un singur om pe planetă care să înteleaga acest lucru simplu acela eram eu. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Ce avusese de făcut pe lumea asta făcuse.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


;) - de Apoll la: 15/09/2008 21:35:05
Incepi sa-mi devorezi timpul...lacomule!
#342530 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Greu.. - de adynet1 la: 15/09/2008 22:09:17
...de dat nota, unor descrieri triste, autentice si personale.
In schimb , bine scrisa...
#342540 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Apoll - de zaraza sc la: 16/09/2008 09:21:39
Sau mai exact, toarce timpul nostru si ne face din el camasi aspre din vreme de razboi...

#342585 (raspuns la: #342530) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...