-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Ultimul Interviu


de Intruder la: 14/09/2008 22:49:14
modificat la: 14/09/2008 22:50:29 arata originalul
rezumat: ...cu Stefan Iordache
taguri: Salonul 
voteaza:
E ultimul interviu?
Da. Şi nu numai atît, este ultima mea apariţie în public, în afara scenei, acolo unde bate inima mea.

De ce?
Nu mai vreau să trăncănesc. La ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mîhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă. Aleg să nu mă mai implic în societate. O fac pentru prima şi ultima oară. Ceea ce trăim este o telenovelă. Dar nici sensul peiorativ al ideii de telenovelă nu mai este suficient pentru ce trăim. E o manea. De prost gust. Decît să vorbesc fără rost, nu-i mai bine să mă uit la salcia asta?

Dar sînteţi un reper pentru România!
Crezi? Lumea mă ştie mai degrabă pentru că am cîntat cu Sanda Ladoşi şi mai puţin pentru Hamlet, Richard sau ce am mai făcut eu. Nu mă indignează asta, ba chiar privesc situaţia cu umor. Nu-mi doresc popularitate. Au alţii destulă.

Dar poate că nu o merită.
Eu ştiu? Nu vezi cine vorbeşte azi? Cine are pieptul mai bombat! Uite, îţi pun şi eu o întrebare. Niciodată nu am ştiut ce înseamnă vedetă. Explică-mi tu!
După părerea mea, vedetă este personajul care are cu ce să se legitimeze profesional, care are popularitate şi care caută să stimuleze mereu această imagine.Prezentatoarea de la meteo e? Dar fata cu sînii goi, pozată în porumb, e?

Eu cred că nu, maestre. Vă înţeleg. Tabloidele greşesc cînd umflă personaje gen Alina Plugaru.
Cine e fata asta? După nume, o fi bună să-mi are niţel pămîntul?

Mă îndoiesc.
Vezi cum e cu vedeta? Poţi să o pui pe fata asta lîngă Radu Beligan şi Marin Moraru? De altfel, acesta este motivul pentru care ei nu se consideră vedete şi acelaşi lucru cred şi eu. Eu nu mai vreau în această lume.

Alegeţi să vă refugiaţi aici, pe aceşti 3.000 de metri pătraţi care mi se par un paradis, cu pivniţă, vie, răsaduri, pitici de grădină, cu veranda asta minunată.
Da. Acest loc este ca o mînă. Face parte organic din mine. Auzi liniştea asta compactă? Aici poţi trăi liniştit. Am cumpărat o mie de metri aici în 1982, cu banii luaţi de la filmul "Glissando”. Erau 90 de pruni aici. Pe primii 40 i-am tăiat chiar eu, cu fierăstrăul pe care îl vezi acolo, în cui, lîngă pivniţă. Apoi încă două mii, după revoluţie. Crezi că aş fi avut bani pentru aşa ceva?

Putem intra în pivniţă?
Nu. E greu, trebuie să ridici un chepeng din casă.

Înseamnă că intraţi rar acolo.
Nu, dimpotrivă (îi lucesc ochii). Anul trecut, ciorchinii de strugure erau cît mîna! Am făcut, din 400 de butuci pe care-i am, 900 de litri de vin. Alb, demisec. A ieşit cam tare de data asta. V-aş da, dar nu e indicat pe canicula asta.

L-aţi lucrat singur?
Nu. Nu uita că eu sînt crescut în vie. Bunicul meu avea două hectare de vie. Avea două sute de oi, pe care le-am păzit, aşa cum, de mic, am cules via. E normală armonia mea cu acest loc. În fine, vinul trebuie vorbit cu prietenii, trebuie cîntat cu ei. L-am chemat pe vecinul meu Dan Piţa, pe celălalt vecin, Papaiani, pe Mitică Popescu şi l-am cules împreună. Şi l-am pus pe Nicu Gigantu să-l cînte.

E o tradiţie cîntatul vinului?
Nu, dar cred că, decît să faci şi să bei vinul de unul singur, mai bine îl arunci la canal.

V-a plăcut şueta.
Mi-a plăcut cîrciuma, mai corect spus. Într-o anumită perioadă, mergeam în cîrciumi ca să observ oamenii, ca pregătire pentru un anumit rol. Plăcerea a fost să stau la şuete, pentru a comunica. Şi ca ieşire din starea rolului.
Da. Îţi fac o mărturisire. Dacă aş lua viaţa de la început, nu ştiu dacă aş face la fel. Am avut şansa, dar şi neşansa unor roluri mari. Şansa este că am devenit apreciat, neşansa e că toate aceste roluri mi-au măcinat cumplit nervii. Dacă aş fi avut acum mintea de la 30 de ani, nu aş mai repeta acest drum, toate aceste roluri mari. Uită-te la colegii mei de generaţie, care-s ingineri sau doctori. Arată de parcă-s copiii mei.

Nu vă cred. Sînteţi un om născut pentru teatru.
Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Cînd am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru. Iar cînd am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat pe păr şi m-a tras în sus. Ştii, în adolescenţă eram foarte jos.

Nu vă mai place noua generaţie din teatru? Acum şapte ani, într-un interviu, Marin Moraru mi-a zis că nu vede pe nimeni ca un demn urmaş al generaţiei sale.
Nu era departe de adevăr. Copiii de azi nu mai au respect pentru meserie. Nu ştiu cum să plece mai repede de acolo. E adevărat, au şi multe tentaţii. Joacă la TV, în reclame. Unii fac facultatea de teatru ca să ajungă prezentatori, manechini, secretare. Sigur, în societatea modernă, trebuie să ştii teatru ca să vinzi un produs. Pe vremuri, avocatura era în această postură.

Oamenii privesc altfel teatrul?
Da. Am terminat facultatea acum 45 de ani, plus patru ani de şcoală rezultă că sînt pe scenă de 49 de ani. Eu îmi fac meseria aşa cum am pornit-o. Vin la teatru cu trei ore înainte de spectacol, repet textul, intru în stare. Numai Mitică Popescu face ca mine. Este şi el un maniac al teatrului. Şi, de 30 de ani, nu mi s-a întîmplat să joc cu sala goală. Dar publicul s-a schimbat, s-a pervertit. Vrea să rîdă la teatru, lucru care a intrat subliminal în urma influenţei unor trupe ca "Vacanţa Mare”, "La bloc”. Actorii tineri greşesc şi ei. Cred că şi dacă ar juca Hamlet ar vrea să facă lumea să rîdă. Dacă tinerii se simt frustraţi de ce a zis Marin, să arate, nu să-l critice!

Dar în societate, în vîrful ei, nu vedeţi pe nimeni care să vă placă?
Pe nimeni. Văd doar oameni deştepţi, dar necinstiţi. La noi, gura bate scaunul, ca să nu zic altfel.

Dacă n-aţi fi fost actor, ce aţi fi fost?
Nu chiar ospătar, dar sigur patron de restaurant.

Şi de ce n-aţi încercat?
Am încercat. Cine naiba o fi inventat cîrciuma? Unul deştept din preistorie, care a văzut că doi nu au unde să bea un pahar, aşa că i-a chemat la el şi a cerut să fie plătit pentru asta. Prin 1990, am încercat să fiu patron. Am luat o firmă, împreună cu alţi prieteni ingineri, dar n-am ştiut să ne descurcăm. Aveam 5.000 de vaci şi multe altele, dar au murit multe animale, pînă cînd am vîndut-o lui Urzică, cel cu Coleus-ul, dacă-l mai ştii. Am luat, tot cu prietenii ăştia, pe la Obor, pe strada care se numea Kent – că acolo se găseau ţigări pe vremuri – o cîrciumă, zisă "La Papa”, după numele fostului patron. Dar n-a mers.

Aveţi nostalgii?
Nu am decît nostalgia tinereţii. E lucru de mare preţ tinereţea şi tîrziu am înţeles asta. Dar fiecare vîrstă are rostul ei.

Dacă aţi fi fost mai tînăr în 1989, cine ştie cum ar fi fost viaţa.
Da. Pentru mine, schimbarea a venit tîrziu. E bine că a venit, dar gîndeşte-te, am trăit în două sisteme şi nici nu ştii ce greu e să scapi de anumite spaime. Libertatea pe care am primit-o a fost prost înţeleasă.

Cînd staţi aici, pe verandă, şi vă gîndiţi la trecut, nu regretaţi că nu aveţi urmaşi?
M-ai lovit în punctul slab. Regret foarte mult. Dar m-a luat vîltoarea vieţii. Mă gîndeam mereu să treacă şi anul în care eram, să-mi fac meseria bine. Şi a trecut vremea. E cea mai mare tîmpenie din viaţa mea.

Aţi avut însă prieteni.
Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.

Nu-mi spuneţi nimic de cele trei pisici ale dumneavoastră?
Te rog, sînt chiar nişte vedete. S-au pripăşit pe lîngă mine şi le-am crescut cu drag. Oamenii îmi aruncau pisici peste gard, pentru că ştiu că-mi plac.
(Dincolo de verandă, în casă, doamna Mihaela, soţia maestrului, citeşte "Confidenţial”, iar lîngă ea toarce un motan negru, Cascarache, preferatul lui Ştefan Iordache. Aflăm că cel gri, care a dormit tolănit pe scară tot timpul, pe nume Makelele, atacă supremaţia în sufletul stăpînului. Al treilea pare a fi plecat.)

Aţi renunţat la casa din Bucureşti?
Nu, dar nu-mi mai place oraşul. E groaznic, de 15 ani mă extrag din el cît pot de mult. Ceea ce devine greu. Înainte făceam 45 de minute pînă aici, acum fac două ore. Asta e ţara în care cad păsărele pe şosele, dărîmate de basculante, nu de cataclism. Sîntem de rîsul Bangladesh-ului.

Soţia dumneavoastră m-a rugat să nu apară în acest interviu. Dar vreau, totuşi, să-mi vorbiţi despre ea.
Ce să-şi spun? Că ea a insistat atunci, în 1982, să iau acest teren? Înţelegi? Pentru un bărbat este important să aibă lîngă el o femeie care să-l înţeleagă. Ca să fie clar: dacă acest pămînt e ca mîna mea stîngă, Mihaela e ca mîna mea dreaptă. Şi ea face parte din mine.

Care e sensul vieţii?
Vrei să-ţi spun cuvinte mari. Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decît să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa.

Sînteţi mulţumit de viaţă?
Sînt unul dintre oamenii care dau extemporal seară de seară, la spectacol.

După cum se vede, aţi luat notă mare, adică aţi învăţat bine lecţia.
Se pare că da.''
_______________
Interviu realizat de Cristian Brancu ("Confidenţial”)

ACEST TEXT ESTE REDAT DIN
http://www.jurnalul.ro/articole/130002/%C5%9Etefan-iordache:-ultimul-interviu
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (17):


*** - de monte_oro la: 14/09/2008 23:17:58 Modificat la: 14/09/2008 23:18:20
Cum spuneam si altadata...chiar nerostind... nu mai e nimic de spus. Stiam interviul chiar de cand a aparut, dar e bine ca l-ai pus acum. Desi...de stau... cu cinism... sa ma gandesc... oare chiar intereseaza pe cineva din gloata de "adaptati"... ce va fi gandit Stefan Iordache sau altii ca el?...
#342326 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 14/09/2008 23:31:32
si eu stiam interviul mai demult...
"gloata" se poate adapta si-n gaura de sarpe dar cine dracu' se adapteaza lor?

...that is the question!
(ei, retoric...de fapt ma doare-n spate)
#342330 (raspuns la: #342326) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Honey in the Sunshine la: 14/09/2008 23:59:02
ai avut o idee buna, Intruder.
eu nu citisem interviul.
#342339 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de lafemme la: 15/09/2008 00:05:43
chiar m-a intristat, trecrea lui in alte lumi.
#342340 (raspuns la: #342339) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
"Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat pe păr şi m-a tras în sus." - de cosmacpan la: 15/09/2008 07:04:45
atat si nimic mai mult despre starea de gratie.
#342352 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
* - de zaraza sc la: 15/09/2008 08:42:55
Vroiam sa va spun ca odata si-odata o sa am si eu timp si alea-alea sa vad o piesa de teatru cu actori de exceptie. Dar, probabil, atunci nu vor mai fi acestia... :(

Coincidenta...
aseara umblam cu niste ziare de anul asta si imi sare in ochi numele Stefan Iordache. Plec si revin sa vad ce scrie acolo. Gasesc cu greu numele pe un sfert de pagina cu poze si reclame. Scria aproape marunt Stefan Iordache, ultimul interviu. Ziarul era din iulie. Uite, ii zic sotului, e vorba de ultimul interviu pana la acea data, pesemne. Si iata ca prima conferinta noua pe care o deschid dupa un week-end "liber de cafenea" e aceasta. Pacat ca oamenii de valoare aleg "planul secund". As vrea sa ne dam seama ca de noi depinde felul cum suntem perceputi, si nu de ceilalti. Asa vom fi tot mai asaltati de gunoaie. Oricat ar fi de putini cei de valoare, ei trebuie sa fie constienti de locul lor si sa nu-l cedeze. Asa cum spunea si Stefan Iordache, insa, munca in teatru l-a si macinat prea mult.



#342364 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
SC - de monte_oro la: 15/09/2008 08:46:55
Pe de alta parte... nu poti condamna pe nimeni, precum Iordache, care nu-si doresc sa se bage in noroi, ca sa fie mancati de porci... Tocmai "nebagarea", va fi insemnand pastrarea propriului loc.
#342367 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anitzasmile la: 15/09/2008 09:07:00
Pacat ca oamenii de valoare aleg "planul secund" - pacat ca li se da si asta alternativa.oricum, pt cine stie sa aprecieze, cel putin Stefan Iordache n-a ocupat niciodata locul doi.pana si din ultimul interviu, de care n-am stiut pana acum :(, reiese clar seriozitatea, profunzimea si intelepciunea cu, care Stefan Iordache a tratat viata, cu tot ce-a insemnat aceasta pt el.e unul din putinii actori care au vazut realitatea trista spre care se indreapta cultura si a preferat sa nu faca compromis.

ma doare mahnirea lui...

ei trebuie sa fie constienti de locul lor si sa nu-l cedeze - tocmai, Stefan Iordache a fost constient de valoarea lui.
#342370 (raspuns la: #342364) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
monte_oro - de zaraza sc la: 15/09/2008 09:12:10
Cu regret intreb, dar cu ce ajuta societatea "nebagarea"? Inteleg motivele pentru care Stefan Iordache a procedat astfel, ii inteleg pe fiecare...dar ma doare.

Si ma gandesc daca nu cumva comunistii ne-au invatat cum sa ne fie bine retrasi. Atunci devenise o sansa pentru cei care vroiau sa ramana curati.

#342371 (raspuns la: #342367) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anitzasmile - de zaraza sc la: 15/09/2008 09:58:02
Tare mi-e teama ca daca incerci sa faci ceva in tara asta, risti sa fii improscat cu noroi. Si cum nimeni nu-i perfect, ajungem, a cata oara, sa ne intrebam: oare cutare e chiar asa cum afirma el...sau cum afirma altul? Alegand calea de mijloc concluzionam ca nici omul asta nu e chiar asa de bun...
Mass-media are o parte buna de vina, pentru ca se ocupa de subiecte fierbinti, de fete fierbinti, care cresc tirajul si audienta, in loc sa scrie, respectiv sa faca emisiuni despre cei care sunt valorosi, dar sunt discreti.

#342378 (raspuns la: #342370) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de M a o la: 15/09/2008 10:45:36
Sunt mare amator de film, inclusiv de film ramanesc. Acum ii vad cum se duc, unul dupa altul, toti actorii iesiti din comun. Dinozaurii romani, as putea zice. Incerc sa-mi aduc in minte un actor din noua generatie, care promite... un pui de dinozaur... de ce nu reusesc?
#342383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anitzasmile la: 15/09/2008 11:39:58
mao, l-ai ascultat cumva pe sergiu nicolaescu?el a spus 'intristati-va...sau bucurati-va...au inceput sa moara dinozauri'...privirea lui a spus, insa, mai mult decat o mie de cuvinte :(.

zaraza sc, nu cred ca inteleg ce spui sau poate nu vreau sa inteleg.daca ai nevoie de vinovati, atunci cauta in tine, in mine, in x si y...stefan iordache e un colos in ochii mei si poarta vina daruirii si a unui accentuat simt al responsabilitatii.'locul' noi il pastram si acesta exista in fiecare, in masura in care fiecare stie sa-l pastreze.

#342388 (raspuns la: #342383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 15/09/2008 12:42:07
Nu cred că există prieteni, ci doar momente de prietenie.

m-a cam zguduit.
nepermis de mult.

o fac imediat conferinta.
#342406 (raspuns la: #342388) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de anitzasmile la: 15/09/2008 13:25:47
da.si pe mine.de fapt tot interviul m-a zguduit, cu atat mai mult cu cat nu mai e.nu am stiut ce suflet mahnit are.si daca as fi stiut ce-as fi facut ?! :(
#342420 (raspuns la: #342406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:13
http://www.jurnalul.ro/articole/134359/-in-memoriam--salve-pentru-general


Plouă de câteva zile. Plouă zi şi noapte de când ŞTEFAN IORDACHE nu mai este. Oamenii la ţară spun că îi pare rău celui care a plecat.

Nu-mi găsesc locul şi nu prea sunt în stare să fac mare lucru. Mi se învîrtesc în cap, ca într-un carusel, flash-uri din spectacole, ochii lui, mîinile lui de neimaginat de frumoase, zâmbetul cald, când îl dorea aşa. Nu ne-am văzut foarte des, dar fiecare întâlnire era plină de respect. Dacă nu îi plăcea ceva sau cineva, punea distanţă de gheaţă. Dar şi dacă îi plăcea...fidelitatea lui faţă de prieteni a fost o chestiune de onoare. O valoare pe care a cultivat-o până la capăt. Şi pe care a ocrotit-o cu sfinţenie. Aşa cum făcea cu tot tărâmul de vis de la Gruiu. Locul pe care l-a adorat, locul care l-a apărat, care l-a încărcat cu putere, cu energie, cu înţelepciune şi îngăduinţă. Spunea, râzând, "sunt un băiat de cartier!”. Rar se poate vorbi, însă, despre atâta nobleţe, despre poezia rafinată a mâinilor, a corpului, despre tandreţea ochilor, despre o inteligenţă profundă. Vorbea în imagini. Parcă desena cu cuvintele. Ştefan Iordache a fost un tip fascinant. A avut ceva unic, har divin, ceva care exercita seducţie. În orice fel de spectacol, în orice fel de rol. A avut mister. A fost, până la sfârşit, discret, discret, discret. A avut o expresivitate uluitoare pe registre neînchipuit de variate. A avut o filosofie de scenă, remarcabilă, şi o filosofie existenţială impecabilă. A avut un aer princiar. Felul în care mergea, în care privea, în care îşi exprima acordul sau dezacordul, aroganţa sau tandreţea. I-a plăcut viaţa. A iubit-o şi a cinstit-o ca pe un dar. A trăit-o. A iubit, a suferit. A cântat ca un prinţ alb, ca un rus singur, rătăcit pe întinsul Siberiei.

Am stat, cu toţii, în anii optzeci, la cozile interminabile de la Teatrul Mic, care se întindeau până sus, pe Calea Victoriei. Am stat ca să-l vedem în "Maestrul şi Margareta”, ireal, ca un clovn şi ca un Crist, ca un diavol şi ca un înger, în "Să îmbrăcăm pe cei goi”, "Cerul înstelat deasupra noastră”, în "Richard al-III-lea”. Cuplul fantastic cu Valeria Seciu. Sau cu Carmen Galin. Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărete. Doi regizori care l-au simţit şi care l-au provocat. Care l-au iubit nespus. Mi-a spus că aceste roluri îl devorau. Că slăbea până la trei kilograme la fiecare reprezentaţie. Mi-a spus că juca cu Salvarea la poarta teatrului.

E aproape dimineaţă. Nu am închis ochii. Nu pot să plâng. Toată noaptea am recitit interviurile pe care i le-a dat Ludmilei Patlanjoglu pentru cartea "Regele scamator” de la Nemira. Priveghiul meu. Plouă cumplit, cerul se luminează de fulgere spectaculoase, iar pământul se cutremură de tunete. Călătoresc prin fabulosul poveştilor lui Ştefan Iordache. Pe aiuritorul tărîm oltenesc, ambiguu, încărcat de o anume descifrare a vieţii, a gesturilor, a celor spuse sau nespuse, a viselor terifiante, a firescului cotidian. Prin lumea plină de înţelesuri simple, de uitături hître, de hohote de râs, de tăceri lungi cît moartea. Prin legile scrise sau nescrise ale acestei bresle măcinată, vai, de atâta vanitate.

Cândva în 1992, am coborât cu paşi siguri pe peronul gării din Craiova. Vizita la mătuşa mea a fost un ritual pe care l-am continuat şi după ce ea nu a mai fost. Cineva m-a prins de mână. Silviu Purcărete. Foarte emoţionat. Curând am înţeles de ce. Lângă noi a sosit Ştefan Iordache. A doua zi începeau repetiţiile pentru "Titus Andronicus”, la Teatrul Naţional din Craiova. Stânjeneala, din alte pricini pentru fiecare, s-a spulberat când am auzit la megafoane, strident, "m-a făcut mama oltean”. Am râs ca nebunii, iar râsul acela mi s-a părut că se aude pe toată planeta. M-au invitat, cu o generozitate care mă paralizează şi acum, în această noapte a amintirilor, la prima lectură. Nici nu ştiu dacă am auzit, dacă am văzut sau dacă am înţeles ceva acolo, în sala studio. Era atâta emoţie şi parcă toată lumea simţea miza acelui spectacol formidabil.

#345640 (raspuns la: #342420) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 27/09/2008 19:30:24
Din când în când, Ştefan Iordache zâmbea ca un prinţ sau făcea un giumbuşluc. Ca un bufon. Şi tensiunile se scurgeau, ca prin minune, prin lemnul crăpat al scenei. Emil Boroghină era ca un arc, atent la toţi şi la toate, era ca un cocoş ţanţoş şi îmi spunea "va fi un spectacol mare!”. Ilie Gheorghe avea ochii dilataţi ca să absoarbă, sănătos, şansa lui de a fi acolo, atunci. Mirela Cioabă şi Valer Dellakeza îmi păreau că plutesc. Tudor Gheorghe îşi răsucea, mucalit, mustăţile. Le-am rămas în preajmă. Şi mă uluiam de dezlănţuirea lui Ştefan Iordache pe scenă. Era posedat de arta lui, de acest personaj, de teatru, de ce îi spunea Purcărete, în şoaptă. Trecea de la o stare la alta într-o secundă, îşi schimba măştile atât de iute, că nu îi făceam faţă. Mergea cu paşi mari şi îi aducea pe toţi actorii la o stare de demenţă. Parcă nimeni nu era om, fiinţă. Îmi amintesc cum îmi spuneau că au continuu o stare de rău fizic, de descompunere, dureri, stare de vomă. Ilie Gheorghe freca grâu încolţit cu miere şi îi dădea, cu un gest sacru, să mănânce hrana pământului darnic. Într-o seară, l-am auzit murmurând "să-mi cânţi cobzar bătrân ceva, să-mi cânţi ce-oi ştii mai bine, că bani ţi-oi da, şi vin ţi-oi da, şi haina de pe mine...”. Fumul ţigării îl învăluia. Melancoliile îl duceau departe. Cuvintele erau mângâiate, accentele mutate, oftatatul, la locul lui. Parcă era o rugăciune. O confesiune. Vocea interioară a unui actor uriaş, nărăvaş, nesupus şi înspăimântător de timid. Mă întreb şi acum, de unde atâta forţă ca să-l joace, aşa cum l-a jucat, pe Titus Andronicus? Era peste tot pe scenă, vocea lui tuna, şoapta ţi se urca în gât, în creier şi fugea în suflet, ochii creşteau nefiresc în faţa ochilor mei, gura se deforma ca însuşi personajul şi părea că înghite fărădelegea, păcatul, iubirea, crima, vinovăţiile toate, pământul. Cât de tare l-au preţuit actorii. Şi nu doar cei de acolo...rarisim... Am fost prin 97 la Stockholm cu "Titus”. I-am urmărit şirul de superstiţii, ritualul de dinainte de spectacol. Seara, la teatru, a venit Radu Penciulescu. Am privit acea reprezentaţie prin starea lui Penciu. Nu mişca, nu respira, se cutremura, se bucura, lăsa lacrimile să curgă. Spre sfârşit, când cruzimea şi durerea deveneau insuportabile, ne-am luat de mână. Mâinile lui la fel de frumoase ca cele ale lui Ştefan Iordache. La urmă, mi-a spus, la ureche, atât: "incredibil...”.

Incredibil cum se juca în pielea Generalului Cearnota din "Fuga” Cătălinei Buzoianu de la Teatrul de Comedie... Spiritul ludic îl conducea pe acest personaj pişicher care cânta, dansa, ciupea femeile, care pierdea tot şi puţin îi păsa, care învârtea viaţa în cei mai aiuriţi paşi de dans, fără menajamente, care se lăsa ispitit de toate poftele, ignorând deşertăciunile. Cum s-a jucat în "Barrymore”, asumându-şi tot, tot, tot.


Mă gândesc acum la Silviu Purcărete. La Lia Manţoc care i-a făcut costumul îndrăzneţ din "Să îmbrăcăm pe cei goi”, cu memorabilul fular azvârlit neglijent, la felul în care se uluia ea de desenul unui corp care vorbea, zvâcnea, se mula după o intenţie sau alta, ţâşnea ca să-şi urmărească vocea. La Lucian Pintilie şi la afurisitul Mitică de mahala din "De ce trag clopotele, Mitică?”. La Helmut Sturmer care povesteşte la infinit despre Hamlet-ul făcut cu Dinu Cernescu. La George Banu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Mihaela Toniţa, femeia lui frumoasă, care l-a însoţit o viaţă. Şi la bine, şi la greu. La Sanda Manu. La Toca. La Horia Lovinescu care s-a îngrijit de începutul drumului. La Matei Călinescu, care i-a fost naş de cununie. La cei cu care a lucrat. Sau nu. La locurile pe unde a jucat. La felul seducţiei lui. La ţăranii de la Gruiu. La prietenii lui. La chefuri. La pasiunea cu care a făcut tot. La poveştile din el, la poveştile personajelor lui, la lacrima pe care am văzut-o în ochii lui la unul dintre dialogurile noastre. La necuprinsul şoaptelor. Mâinile lui mângâiau lumea şi îmblânzeau revoltele. Vocea lui scula morţii din morminte. Un artist uriaş care nu a stat în lanţurile nici unui şablon. Un artist uriaş care şi-a savurat libertatea interioară şi poezia fiecărui rol. Şi care a luat-o, mereu, de la capăt. Şi care s-a minunat de miracolul vieţii pe acest pământ. Un om care a ştiut ce este smerenia. Şi sfinţenia meseriei. Şi simplitatea, şi credinţa. Un artist uriaş care vorbea şi atunci când tăcea, care simţea vraja cuvântului şi vulnerabilitatea liniştii. Un artist care s-a frământat pentru ca miracolul să se întâmple. Un artist pe care teatrul se sprijină întru istorie.

Mă bântuie tristeţea. Şi nu pot să plâng. Împietriţi, urmărim cum, de data asta, Maestrul zboară deasupra oraşului. Ceva din irepetabilul frumuseţii pleacă împreună cu el. In-cre-di-bil...

Marina Constantinescu

Articol preluat din România literară
#345641 (raspuns la: #345640) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maan - de zaraza sc la: 29/09/2008 08:54:11
Plouă cumplit, cerul se luminează de fulgere spectaculoase, iar pământul se cutremură de tunete.

Si eu m-am gandit la vremea inchisa si rece care a urmat...Aceeasi credinta ca in alte parti...Pe aici au fost ploi slabe, intermitente, ca semn al unei naturi resemnate ca nu poate sa-l mai intoarca de unde a plecat.

#345911 (raspuns la: #345641) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: