Tifon

Îmi pun tifon pe inimă, în jurul venelor,
În nări care nu vor mai respira.
Gâtul va inspira urcuşul spre umbrele
Nazale, aerului se va înalţa
Până ce din creştetul lui, corpul meu
Va fi pus între atomii lumii.

Îţi dau zarul în mâini, vrabie atinsă de ploaie,
Te las să-ţi sorbi paiul, câmpia veştejită, luna.
Eu trec prin cojocul ars de ţigară,
Urc lâna până ce se face cald
Fac mâinilor culcuş de soare, fac picioarelor
Morminte de lut.
Ne rămâne hornul ce taie norii în gri,
Renii înhămaţi de poarta lunii, cerul.

Ascult şi în mine taie arcuşul fiecărei vioare,
Mirosul sângelui se face vioriu
Adulmec prin crengile tale seva scăzută,
Ochii înlăcrimaţi de ploaie;
Osul prelung ce-ţi suieră prin noapte.

Mi-e umbra dulce la pipăit cu dinţii,
Părul întors de coama unui râu.

Aş vrea un ceai băut pe căldura stomacului,
La arderea pielii de pe obraji.