Ion

Ion -omul - îşi pierde vremea
în fiecare zi îşi bate gura de pomană pe orice temă sau cîrlig
îşi face cîte o groapă în suflet şi se visează la mare distanţă de aici
timpul îşi leapădă pantalonii şi îşi cumpără fuste noi
Ion - poetul - obişnuia să scrie
un roman siropos născut din ezitările lui intangibile
cu peron pe partea dreaptă ca să prindă curaj
s-a ghemuit într-un colţ cu mai puţine lacrimi de parcă înnebunise vremea o dată cu el
ar putea lăsa la întîmplare destinul ar putea rîde în barbă de vecinii care îl înjură şi de femeia lui
aceeaşi despre care a scris că are mijloc de iarbă şi pofte de pasăre de pradă
Ion şi-ar tăia sufletul felii de la un capăt la celălalt doar pentru că
fundul lui afumat s-a pozat cu oameni importanţi
l-a învăţat să zboare pe role şi acum face ce vrea de exemplu
cînd plouă arde o pasăre de gheaţă
Ion - pocăitul - are fenomenul rugăciunii în sînge nu mai crescuse nimănui
un măr atît de frumos precum cel din coloana lui nedăltuită
şi-a luat nasturi şi s-a gîndit la ziua de mîine
atunci şi-a amintit de Ion - bărbatul -
şi-a tuns barba şi-a făcut nopţile zile şi de atunci scrie poezii pe felii
despre un specimen complicat
- o biată cămilă stresată de o pereche de balerini perlaţi -
pentru că Ion are sentimente
pentru că Ion şi-a luat destinul în mîini - ca pe o prună uscată -
toţi îl privesc ca pe unul de-al lor