CONFESIUNE…pana unde?

se poate si asa... si asa.

oricum ar fi, ori marturisitor pana'n capatul tunelului, ori pana pe la un moment sau fapt, totuna-i, murim la timp. fiecare la vremea sa, cand ii vine sfarsitu'!

e drept, marturisirea ar putea pune capat unei nevroze; in egala masura ar putea deschide o alta.

se poate si asa, si asa. dar la ce folos?
***
visez sa ma spovedesc unei preotese, tinandu-i mainile pe buci, sarutand-o discret pe nas!:)

am simtit nevoia, poate am si facut-o. cateodata, am impresia ca doar trecem poverile noastre pe umerii altora...mai putin grauntele ala de plumb...sau uraniu.
...ala nu se lasa dus, no-no.

TAMARETĂ DE FECIOARĂ

Ea are sînii doldora de spaime
Că nu vor fi prea bine sărutaţi
Şi dacă nu o pupi te iau la palme
Toţi Spiriduşii munţilor Carpaţi!

Ea are-un şold ce-i dă pe blegi la naiba,
De nu mai ştii sub fusta ei ce este:
Drac despicat în două cum e roaiba
Sau înger pus pe şotii şi pe feste.

Şi totuşi, Doamne!, dînsa e virgină,
Şi-i singură, şi-i tristă, şi-i lalea.
O, suflete, mîngîi-o pe botină,
Lîngă blacheu, îndrăgostit lulea!!

BOCET DE ADULT I

Poate c-ar fi trebuit,
De cît sînt de amărît,
Să-mi dau drumu-n infinit
C-un flutur legat de gît.
Vai de păpădia mea
Ce-n abis se scutura
Suflată de oameni răi,
Reparata hăi!

ELOGIU

De dimineaţă pînă seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cel greu şi alb ca un nămete,
Scos de sub rochii pe-ndelete
Şi tăvălit pe largi divane
Ca-n basmele aliotmane.

De dimineaţă pînă seara
Visez la şoldul tău, Tamara,
Cum să-i gust tainica dulceaţă,
Cînd o să-l iau, pios, în braţe,
Iluminat, ca pe-o icoană,
Spre-a-mi mîntui viaţa-mi vană.

(http://editura.liternet.ro/carte/fraghtml/167/Emil-Brumaru/Commedia-dellArte.html)

dar de ce nu ne putem confesa cuiva in care nu avem incredere si pune botu'?
Ii aruncam varianta noastra, il incarcam de tensiune si stress si ni'l facem prieten...pt ca este stiut ca prietenia merge mana in mana (atunci cand nu se confunda) cu compasiunea :))

Confesiunea asta este libera compunere si nu este text grila cu DA si NU ;))

si care sa fie miza unei confesiuni totale?
nu vad nici un rost.
cred ca e la fel de penibil ca a sta gol-pusca la Arcul de Triumf.

multamiri de cel bun gand, mi-ai adus aminte de cateva ziceri dragi, prin liternet sunt. odata si odata, tot trebuie sa le revad, intro zi.

o solutie...

Unii da, altii ba. Si asta e in functie de trasaturile persoanei. Unii o gandesc ca ceva normal, e stilul lor, felul lor de a fi. Nu ii spui oricui, nu gasesti in orice moment al vietii persoana potrivita careia sa ii marturisesti. Dar cand se intampla, acea persoana e foarte discreta si simti ca te intelege.

fara suparare dar sinceritatea asta totala e pur exhibitionism.
ca ce chestie sa ne expunem gandurile intime?
...si-atunci noua ce ne ramane?

mi-e bine cand "dau afara" ce ma apasa sau preocupa.

"pana la capat?" - habar n-am unde-i capatul.

daca nu stii unde-i capatul inseamna ca n-ai dat tot. :))

Nu se poate da tot, pentru ca nu esti "exprimabil" pana la capat. Orice ai face, nu poti decat sa te convingi ca fiecare intelege pe celalalt dupa priceperea lui, dupa masura lui.

te manca limba daca nu remarcai asta! :P

Dupa mine, numai un robot poate fi total sincer. Omul se schimba de la o secunda la alta.


Si...da, nu am mers pana la capat, am lasat mereu ceva nespus, ca asa-s racii...trebe sa para misteriosi in orice situatie. Noroc ca popa nu pune multe intrebari, iar eu uit. :P

da, si asta :)

confesiuni?
sa spui ce te doare cuiva,fara riscul de a fii interpretat in mod gresit,sau mai rau..compatimit..

eu imi zic mie asa...sa fii natural,sa fii tu insuti,sincer si spontan...sa simti momentul in care te poti confesa cuiva,cand acel cineva e dispus sa te asculte,fara a-i transmite vibratii negative sau a-l expune unor suplicii inutile...un mod de a-ti deserta paharul cu amaraciuni,pentru a-l umple apoi cu ce gasesti mai bun...si poate mai important,daca ai pe cineva caruia simti ca te poti confesa...sa-i daruiesti tu insuti,din cand in cand spatiu de respir...

...ne ramane linistea sufleteasca. Ne-am eliberat de o povara.

...sau poate nu.
aia care se lasa pe tanjala au sufletul linistit - impartind poveri...indeosebi la cine nu cere.

nu cred ca exista cineva care sa nu fi simtit nevoia sa povesteasca tot ce n-a zis.
cum io le zic pe toate, pe masura ce mi se intampla, n-am poveri din astea.

"Sau considerati ca sunt anumite lucruri imposibil de marturisit, si care trebuie sa fie ingropate odata cu “proprietarul”?"

Da, exista. Sunt lucruri pe care marturisindu-le, isi transfera povara catre cel caruia te impartasesti.
Sunt altele a caror frumusete ar muri rostita.

Eu da, am mers pana la capat. N-am facut-o in fata cuiva anume, ci in scris. Am obtinut o stare de vulnerabilitate brutala care m-a infacut sa-i privesc pe cei din jur mult mai uman decat o faceam inainte.

Ati simtit nevoia sa va descatusati de o asemenea maniera (total) in fata cuiva? Ati mers pana la capat? - nu stiu la ce te referi cand spui total.eu, de pilda, vorbesc mai greu despre suferinta.de multe ori zambesc in loc sa plang.in rest n-am probleme cu exteriorizarea, astfel incat nu raman resturi.dar...mi-au trebuit mai bine de 30 ani sa invat a cere ajutor, a accepta ca suferinta e umana, ca nu e nimic rau in a spune unui apropiat 'stii, ma doare cutare lucru', in timp ce-ti curg lin lacrimile pe obraz si simti cum astea sapa adanc, direct in suflet.de fapt, am constatat ca asta schimba atitudinea celor din jur.despre mine se spunea ca 'sunt de piatra' si nu intelegeam de ce.nu am fost niciodata de piatra, dimpotriva.doar ca am considerat intotdeauna ca suferinta e o trasatura a celor slabi :( !

stii, ideea asta e o povara.o adevarata povara.daca nu poti impartasi cuiva drag cat iti e de greu in acel moment, acea persoana nu inseamna ca nu vede, ci mai degraba simte ca o tii la distanta.si e posibil sa faci mai mult rau decat bine tinand sub tacere o suferinta.

ps: uite, comentariul asta este ca o marturisire :).inca ezit intre a-i da drumul si a-l sterge.de ce?la urma urmei nu e nimic rau in ce spun.oare de ce e atat de greu sa marturisesti?

Nu, eu nu simt nevoia de a ma spovedi "pana la capat", cuiva, oricui !
Marturisesc ca atunci cand un pacat imi apasa sufletul, il marturisesc. Intr-un fel trec povara de partea ailalta a balantei... (vorba lui Intruder),dar numai daca asta ma apasa si cred ca spunanad ma eliberez de ceva. Nu orice secret si nu oricui.
Nu de alta, dar dece ? Dece as vorbi aiurea, ce sens ar avea sa vorbesc daca spunand ceva, cuiva, ce ar insemna doar o parte de adevar, adevarul meu, nu as face nimic folositor.