mi-ar fi plăcut să fiu travaliul autodefinirii
la fiecare sută de cuvinte pleznite
să vorbesc despre moartea bunicii
ştiu că de la ea s-a pornit centura pământului
şi buricul şi în coadă e veninul morţii mele
moartea e ca un ochi căscat ancorat de genele mele
de-a lungul obrajilor
de parcă cineva ar fi încercat să tragă brazdă neagră
peste copilul meu şi copiii copiiilor noştri

lor o să le cadă mila în bezna dintre noi

lumea de-afară se schimbă
îşi bea cafeaua la lumina ţigării noaptea
e tot mai albă carnea e tot mai grea...
şi sunt tentată să vorbesc deseori cu cîte un copac retezat
sau un fir de praf orb
ideea e însă aceeaşi - transparent de veche -
să rămîn centura pământului
şi buricul şi veninul din coadă şi..
dragii mei
sunt gata să vă fiu
o ploaie acidă