-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

POVESTIRI CU TALC (IV)


de Areal la: 03/10/2008 09:57:51
rezumat: readaptabile si recognoscibile
voteaza:
Pentru ca s-au adunat iar multe, trebuie sa mai dechid o confa!
CU SIMPLITATE DESPRE ACCEPTARE
Trebuie sa fiti atenti sa nu va lasati manipulati de nici o persoana, indiferent care ar fi intentiile acesteia. Ascultati-va doar inima. Ea este singurul vostru maestru interior.
Oamenii din jur v-au judecat mereu, iar voi ati acceptat automat ideile lor. Suferiti din cauza tuturor acestor judecati, pe care le aruncati la randul vostru asupra altora. Acest lucru este insa cu totul nefiresc, si intreaga omenire sufera din cauza lui.
Daca vreti sa nu fiti antrenati in acest joc, prima conditie este de a nu va judeca pe voi insiva.
Acceptati-va, plini de umilinta, imperfectiunea, esecurile, greselile, slabiciunile. Nu este nevoie
sa pretindeti ca sunteti altfel. Fiti pur si simplu voi insiva; spuneti-va: “Mi-e frica; mi-e teama de noptile intunecate. Mi-e teama sa merg noaptea in padure.” Ce este rau in acest lucru? Este ceva omenesc.
Odata ce te accepti pe tine insuti asa cum esti, vei putea sa ii accepti si pe ceilalti, caci iti vei da seama ca sufera - la rindul lor - de aceeasi boala.
Iar faptul de a-i accepta ii va ajuta sa se accepte la rindul lor.
Putem inversa intregul proces: va acceptati pe voi insiva, iar acest lucru va face capabili sa ii acceptati si pe ceilalti. Si pentru ca sunt acceptati de ceilalti, ei cunosc pentru prima data frumusetea acceptarii - ei experimenteaza aceasta stare de pace si incep, la rindul lor, sa ii accepte pe ceilalti.
Daca intreaga omenire ajunge in punctul in care fiecare este acceptat exact asa cum este, 90 la suta din intreaga nefericire va disparea pur si simplu de la sine. Aceasta nefericire nu are nici un fundament, iar inimile voastre se vor deschide de la sine, iubirea voastra se va revarsa asupra celorlalti.
Osho
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (94):


*** - de Intruder la: 03/10/2008 11:58:08
oamenii nu-s legume, sa stea la gard cu mainile-n san si sa accepte sinele si lumea ca pe-o duda cazuta la pamant.
asa, pe hartie...e frumos ce zice tipu' ala dar mai e si practica!
#347377 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Intruder - de cattallin2002 la: 03/10/2008 13:01:20
Chiar i se potriveste asta cu practica lui Osho, ai pus punctul pe i : una scria, alta facea :)
#347414 (raspuns la: #347377) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de maan la: 03/10/2008 14:34:53
Trebuie sa fiti atenti sa nu va lasati manipulati de nici o persoana, indiferent care ar fi intentiile acesteia.

asadar trebe sa va duceti a trai in pustie!
#347430 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de cher la: 03/10/2008 17:30:33
E ceva ce nu-mi place in acest indemn. "acceptati-va asa cum sunteti" si "nu va lasati manipulati-adica influentati- de nici o persoana, indiferent de intentiile acesteia" !
Eu cred ca trebuie sa ne dam seama cum suntem, dar trebuie sa luam seama si de cum ar trebui sa fim si sa incercam sa ne mai si schimbam, "pe ici pe colo si anume in partile esentiale "
Ca sa-ti dai seama cum ar trebui sa fii este o chestiune a dracului de grea... Iti trebuie mai mult decat o ureche aplecata la ce zic "manipulatorii", iti trebuie si "o inima" sanatoasa, caci atunci cand asculti ce iti spune inima sa nu auzi doar bolboroseli...
#347455 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Legenda divinitatii omului - de Areal la: 04/10/2008 14:27:19
O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat Brahma, stapanul tuturor zeilor, a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita.
A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia.
Zeii au sugerat: "De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant?"
Brahma a raspuns: "Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi."
Atunci zeii au spus: "In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului."
Dar Brahma a raspuns din nou: "Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata."
Astfel zeii au concluzionat: "Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem."
Brahma a exclamat dintr-o data: "Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui pentru ca este singurul loc unde nu va cauta."
De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui.

Eric Butterworth, Descopera puterea dinauntrul tau
#347629 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Parintele Dominique despre copaci si padure - de Areal la: 05/10/2008 09:56:56
Ai observat cat de schimbatoare este natura primavara? Anotimpul trezirii, al schimbarilor...Chiar si marea valureste pe neasteptate si apoi se calmeaza. Noi insine suntem cuprinsi de o liniste neobisnuita.
Am vrea sa fim departe, dar nu stim unde; am vrea sa fim diferiti, fara sa stim cum.
Chiar si copacii isi infing radacinile in pamant cu toata forta lor, incercand sa afle scopul pentru care au crescut.
Cine stie sa comunice cu ei si este in stare sa ii inteleaga, descopera adevarul si credinta care ii sustine.
De la copaci invatam sa dorim numai ceea ce ni se da si sa luptam cu furtunile anotimpurilor.
Eu imi petrec multe ore sub cires. Ma invata cum sa indeplinesc datoria care mi-a fost data pe acest pamant de catre Dumnezeu, imi aminteste scurgerea timpului.
Un calugar tibetan batran, pe care l-am cunoscut cu multi ani in urma, mi-a povestit ca atunci cand era trist, se plimba prin paduri pana ce gasea aceea forta misterioasa, care, punandu-i stapanire pe minte, il readucea la seninatate.
Avea o mare veneratie pentru copaci si definea padurile drept "locuri de rugaciune".
Traia in contact cu natura, sapa terenul, curata copacii de ramurile uscate, si, toamna, aprindea focuri pentru a arde frunzele uscate.
Era convins ca si copacii vorbeau; de fapt, odata, s-a oprit indelung sa asculte povestirea unui fag batran.
"Cine stie sa ii asculte, spunea el, descopera multe adevaruri..."

A te ruga este ca si cum ai parasi pamantul pentru cateva clipe.

Sursa: Romano BATTAGLIA- O inima curata
#347749 (raspuns la: #347629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Fara titlu - de Areal la: 06/10/2008 16:00:38
Este foarte important să-i spui omului exact ce gândeşti şi să-i corectezi greşelile. Această atitudine izvorăşte din compasiune şi reprezintă cel mai mare serviciu pe care îl poţi aduce semenilor tăi. Această cale este însă extrem de dificilă. Este uşor să descoperi calităţile şi defectele unei persoane, şi să-i spui ce gândeşti. Mulţi oameni cred că sunt cumsecade dacă le spun celor din jur lucruri pe care alţii le consideră neplăcute sau greu de rostit. Dacă nu sunt însă ascultaţi şi respectaţi, ei consideră că nu mai este nimic de făcut. Această atitudine este însă nedemnă. Este ca şi cum ai face pe cineva de ruşine, bârfindu-l.

Dacă doreşti să-i spui cuiva ce gândeşti trebuie să vezi mai întâi dacă persoana respectivă are dispoziţia de a te asculta. Pentru aceasta, trebuie să începi prin a te apropia de ea, trezindu-i încrederea în tine. Abordează acele subiecte care îi sunt pe plac şi caută momentul cel mai potrivit pentru a-i vorbi, astfel încât să fii bine înţeles. Cumpăneşte bine înainte de a acţiona şi hotărăşte dacă nu cumva ar fi mai bine să îi comunici în scris ce ai de spus, sau înaintea unui moment de despărţire. Laudă-i calităţile şi foloseşte orice mijloace pentru a o încuraja, eventual vorbindu-i despre propriile tale defecte, fără a te referi încă la ale sale, astfel încât să-şi dea seama singur care sunt acestea.

Acţionează ca şi cum i-ai oferi apă unui om însetat, şi în acest fel opinia ta îi va corecta greşelile. Această artă este cu adevărat dificilă. Dacă defectul persoanei este o obişnuinţă veche de mai mulţi ani, cu siguranţă nu şi-l va corecta. Am trăit personal această experienţă. Un vasal face dovada unei mari compasiuni atunci când trăieşte în prietenie cu camarazii săi, ajutându-i să îşi corecteze greşelile şi să se pună la unison pentru a-i sluji stăpânului lor. Cum te poţi aştepta să transformi pe cineva în bine dacă îl faci de ruşine?

(citat din cartea "Hagakure" de Yamamoto Tsunetomo)
#348132 (raspuns la: #347749) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
GANDUL CEL BUN - de Areal la: 07/10/2008 09:51:08
Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.

Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:

- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.

"Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."
#348390 (raspuns la: #348132) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nu mai astepta sa se schimbe lumea... - de Areal la: 08/10/2008 15:04:27
În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta, de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

Morala:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes.
#348951 (raspuns la: #348390) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Fara titlu - de Areal la: 10/10/2008 09:28:46
Cioc, Cioc. Am batut la poarta Raiului in aceasta dimineata.
Dumnezeu m-a intrebat ... "copilul meu, ce pot face pentru tine?" Şi i-am zis:
"Tata ceresc, Te rog să aperi şi sa Binecuvantezi persoana care citeste acest mesaj!"
Dumnezeu a zambit si mi-a răspuns ."Cerere ta este rezolvata".
"Incearca sa fii mai bun decât poti sa fii, pentru ca toată lumea pe care o intalnesti merita bunatatea ta"
Cand Isus a murit pe cruce, El s-a gandit la tine!
#349582 (raspuns la: #348951) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Pretuieste momentul - de Areal la: 10/10/2008 18:34:11
O secunda, un minut, o ora, o zi; si inca un an s-a scurs in fata ochilor mei. Privesc cu disperare si le las in mod constient sa treaca, dorindu-mi totusi sa le opresc cu orice pret.
Fiecare moment pretios pierdut imi macina constiinta. De ce nu am incerca mai mult sa le fac sa dureze in loc sa le irosesc prin activitati nedorite?
Cei mai multi dintre noi isi petrec viata cu lucruri monotone, de rutina, doar pentru a supravietui in aceasta jungla avida de bani.
Ne dorim wekenduri si vacante, renuntand la orice altceva.
Nu este pacat sa nu apreciem fiecare secunda pretioasa care este a noastra?
Cum indraznim sa gonim acest dar al vietii, mai pretios decat orice altceva din ceea ce poate avea un om?
Traieste pentru ziua de astazi si nu conta pe ziua de maine. Zilele de maine se aduna, devenind castele goale, pierdute, formate din zilele de ieri, lasand sa treaca perioade uitate si sterile de timp.

Pretuieste-ti fiecare moment pentru ca poate fi ultimul!
Sally EICHHORST
#349753 (raspuns la: #349582) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Papirusul si legenda pietrei fermecate - de Areal la: 13/10/2008 10:22:42
In timp ce se punea foc in colturile bibliotecii (din Alexandria, Egipt la anul 640 d.Hr.), un bibliotecar batran s-a ascuns pe o alee ingusta, uitandu-se cum flacarile se inaltau la cer. Dupa cateva zile, cand cladirea candva mareata ajunsese o ruina fumeganda, bibliotecarul se asternu pe treaba, scormonind printre ramasite cu un bat. Nu ramasese nici un papirus.
Cu inima franta, dadea sa plece, cand lovi cu piciorul un vas aproape carbonizat, din care iesea capatul unui sul subtire si ingalbenit, singurul document ramas din Biblioteca din Alexandria. Bibliotecarul l-a inhatat pe data si a scuturat cenusa de pe eticheta scorojita din pricina caldurii. Tilul suna asa: “Secretul pietrei fermecate”. A privit in jur si si-a croit drum dintre ruine, ca sa-si cerceteze descoperirea.
Secretul pietrei fermecate iesea la iveala pe masura ce citea. Piatra fermecata era, de fapt, o pietricica, dar avea puteri magice. Orice material care intra in contact cu ea se prefacea pe loc in aur!
Papirusul preciza ca piatra fermecata arata ca alte mii de pietricele care acopereau o anume faleza inalta si izolata, deasupra unei plaje inguste de care Marea Mediterana isi izbea valurile cu zgomot. Dar secretul era urmatorul: adevarata piatra fermecata era calda la atingere, in timp ce restul pietricelelor erau reci.
Bibliotecarul grabi pasul spre acea faleza si incepu cautarea. Stia ca trebuie sa aiba o metoda de eliminare a pietricelelor obisnuite, asa ca a conceput un plan: de fiecare data, cand va culege o pietricica rece, o va arunca in mare si, astfel, cautarea va fi mai usoara pana cand va ajunge la piatra calda, cea fermecata.
Prima zi a petrecut-o, de la rasaritul la apusul soarelui, culegand pietricelele reci si aruncandu-le in marea involburata. A lucrat metodic, asigurandu-se ca nu-i scapa nicio piatra. Zilele s-au facut saptamani, timp in care a impartit faleza in parcele si, in cele din urma, si-a limitat cautarea pana la o parcela mica de pamant pietros.
“Acum nu se mai poate sa mai dureze mult - si-a zis pe cand urca faleza. Mai am de lucru doua zile, poate trei. In curand, piatra fermecata va fi a mea!”
A zambit gandului si a mai cules o pietricica, aruncand-o cu un gest automat in mare, apoi s-a prabusit ca secerat. Aceasta din urma pietricica era calda!
Morala povestirii:
Ca si batranul bibliotecar, suntem toti rodul propriilor noastre obiceiuri. Obiceiul bibliotecarului de a arunca pietricelele fara valoare ajunsese atat de bine inradacinat, incat atunci cand a gasit in cele din urma nepretuita piatra fermecata pe care o cauta, a aruncat-o pe negandite in mare.
Asa stau lucrurile si cu ocaziile. Daca nu suntem atenti, ignoram cu usurinta o ocazie, mai ales daca e ceva familiar si aflat chiar sub nasul nostru!

Sursa: Steve W. PRICE – Aurul gospodariei
#350256 (raspuns la: #349753) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
CEI TREI FRATI - de Areal la: 16/10/2008 11:01:34
Au fost odată, într-un sat, trei fraţi gemeni. Semănau foarte mult, atât de mult încât ţi se părea că vezi unul şi acelaşi om, de trei ori, dar în trei situaţii diferite. Unul, cel mai mare, era foarte egoist şi zgârcit. Tot timpul era nemulţumit cu ceea ce are, şi faţa sa era posomorâtă. Nici când ieşea de la biserică faţa sa nu era senină.
Al doilea era un om obişnuit, când vesel, când trist. Când era trist, era leit fratele cel mare. Când era vesel, era leit fratele cel mic. Despre acesta din urmă, ce să spunem… Parcă trăia pe altă lume. Bucuria care i se citea pe faţă era molipsitoare. Era cel mai credincios dintre fraţi. Chiar dacă fraţii mai mari nu erau mult mai mari decât el, între el şi fratele cel mare părea o diferenţă de câţiva ani. Şi nu la trupuri, că erau aproape la fel de bine dezvoltaţi. Doar la chip…
Ce să mai spunem despre fratele mic? Chiar şi atunci când părinţii lor au murit, răpuşi de o boală necruţătoare, fratele mic a ştiut să îi îndemne pe ceilalţi să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, cu muncă, cu răbdare, au ştiut să o scoată la capăt.
Au crescut, s-au căsătorit cu fete harnice şi frumoase, au avut copii… Au mai trecut mulţi ani, copiii au crescut mari şi gemenii noştri au ajuns bunici.
Într-un an, când fraţii îşi sărbătoreau ziua de naştere, şi toată familia era laolaltă, cu mulţimea de copii şi nepoţi, a apărut un bătrân cu o faţă senină, cu părul lung şi alb. A spus că are daruri pentru toţi. Şi a cerut să stea de vorbă doar cu sărbătoriţii…
- Spuneţi-mi, vă rog, cât de mult îi iubiţi pe cei din familia voastră, pe copii şi nepoţi? Eu pot să vă ajut să le faceţi un cadou, să le dăruiţi o parte din viaţa voastră.
Fraţii mai mari se uitau, miraţi, spre cel mai mic. Aveau încredere în el şi se gândeau că el îşi va da seama dacă musafirul nepoftit era mincinos sau nu. Dar fratele cel mic nu dădea nici cel mai mic semn de neîncredere… Era vesel ca de obicei. Zise:
- Ăsta da cadou, să poţi să primeşti puterea de a da o parte din tine altora…
Cel mare nu părea prea încântat:
- Ce să dau? O parte din viaţa mea? Şi de ce să dau? Că, dacă dau, mor mai repede, nu? Eu nu dau nimic. Cât mai am de trăit, să trăiesc. Bătrâneţea e grea, dar mai bine bătrân decât mort…
- Eu aş da un an, zise fratele mijlociu. Dar să fiu sigur că ajunge la copii şi nepoţi.
- Aş da şi eu un an, nu zic nu, zise fratele cel mare. Dar să ştie toţi ce cadou le-am făcut. Dar, dacă stau să mă gândesc mai bine… Cât ar reveni fiecăruia? O lună, două, câteva zile? Mai bine le ţin pentru mine.
Fratele cel mic deveni din ce în ce mai serios. Ceilalţi nu îl mai văzuseră niciodată aşa. Îl întrebă pe musafir:
- Şi chiar putem face celorlalţi cadou o parte din viaţa noastră? Atunci, eu, eu sunt gata să mor chiar acum. Am avut o viaţă frumoasă şi fericită. Şi ce bucurie mai mare ar fi decât să dau o parte din mine celorlalţi? Nu vreau să mă laud cu cadoul pe care l-aş face, dar cred că orice copil şi nepot ar înţelege măreţia darului meu. Eu, eu sunt aproape gata de moarte… Mai vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc mâine dimineaţă şi gata… Dacă aş şti că mai am de trăit zece ani, pe toţi i-aş da, fără să şovăi…
Musafirul le spuse:
- Lucrurile stau altfel… În aceeaşi zi aţi venit pe lume, şi părinţii voştri, înainte de a muri, s-au rugat să părăsiţi această lume împreună. Dar, precum se vede, nu sunteţi toţi la fel de pregătiţi pentru moarte. Deşi sunteţi bătrâni şi timp să vă pregătiţi aţi avut…
În timp ce musafirul vorbea, fratele cel mare se aşezase pe un scaun şi începu să respire din ce în ce mai greu.
- Cel mai mic ar fi dat şi zece ani de viaţă celorlalţi. O viaţă întreagă a trăit pentru ei, aşa a rămas şi la bătrâneţe. Zece ani de viaţă o să mai trăiască. Dar bătrâneţea nu îi va fi grea, nu va fi o povară pentru ceilalţi, ci o bucurie… Tu, mijlociule, un an o să mai trăieşti de acum înainte.
- Doar un an? – întrebă mijlociul, nemulţumit.
- Da, un an. Bucură-te şi de acesta, zise musafirul. Vezi, fratele cel mare nu a avut parte nici de atât…
Fraţii şi-au întors privirile spre acesta. Şi au văzut că închisese ochii, pentru totdeauna. Avusese totuşi parte de o moarte liniştită…
- Preţuiţi bine timpul care v-a rămas, zise bătrânul celor doi. Şi nu uitaţi cât de mare e puterea iubirii pentru ceilalţi. Ea, doar ea vă mai ţine în viaţă. Pentru această iubire v-a mai lăsat Dumnezeu să trăiţi, ca să îi puteţi ajuta şi pe alţii prin această iubire. Care vă pregăteşte pentru viaţa cea adevărată…
Atât le mai spuse bătrânul. Şi, deodată, dispăru din faţa ochilor lor. Cei doi fraţi se frecau la ochi, nevenindu-le să creadă că ceea ce văzuseră era adevărat. Dar, lângă ei, trupul fratelui lor zăcea fără suflare…
#351996 (raspuns la: #350256) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
BACNOTA DE 20 DOLARI - de Areal la: 16/10/2008 15:21:09
Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:“Cine vrea aceasta bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
“Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
“Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
“O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”

Morala
De multe ori în viaţa noastră suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştii că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoaştem ci din ceea ce suntem.
#352133 (raspuns la: #351996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Linistea sufleteasca - de Areal la: 17/10/2008 14:15:01
La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat, la un moment dat, pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci, ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi. Ei, tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfanţului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)
#352592 (raspuns la: #352133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Celor care au pierdut devreme un suflet drag - de Areal la: 20/10/2008 15:26:53
Ca veterinar, am fost chemat sa consult un caine in varsta de zece ani, numit Belker. Stapanii cainelui, Ron, sotia sa Lisa si fiul lor Shane erau foarte atasati de Belker si sperau intr-un miracol.
L-am consultat pe Belker si am descoperit ca avea sa moara de cancer. Am spus familiei ca nu se poate face nimic pentru Belker si m-am oferit sa execut procedura de eutanasie a batranului catel la ei acasa.
In timp ce stabileam urmatorii pasi, Ron si Lisa mi-au spus ca, dupa parerea lor, ar fi bine ca fiul lor de 6 ani, Shane, sa urmareasca procedura. Ei credeau ca Shane ar putea sa invete ceva din aceasta experienta.
In urmatoarea zi, am simtit familiarul nod in gat atunci cand familia lui Belker l-a inconjurat. Shane parea atat de calm, mangaind batranul caine pentru ultima data, incat m-am intrebat daca intelegea ce se petrece. In decursul a cateva minute, Belker s-a stins in liniste.
Micutul baiat a parut sa accepte trecerea lui Belker fara vreun pic de dificultate sau confuzie. Am stat cu totii pentru o vreme, impreuna, dupa moartea lui Belker, comentand cu glas tare tristul fapt ca vietile animalelor sunt mai scurte decat cele ale oamenilor. Shane, care ascultase in liniste, a spus cu glasul lui subtire:
- Eu stiu de ce.
Speriati, ne-am intors cu totii spre el. Cuvintele pe care le-a rostit in urmatorul moment m-au uimit. Nu auzisem niciodata o explicatie mai alinatoare.
El a spus:
- Oamenii se nasc pentru a invata cum sa traiasca o viata mai buna – cum e sa iubesti pe toata lumea mereu si sa fii bun, nu-i asa?
Copilul de sase ani a continuat:
- Ei bine, cateii stiu deja cum sa faca toate lucrurile astea, deci nu trebuie sa traiasca la fel de mult…
#353769 (raspuns la: #352592) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
NU TE DA BATUT! - de Areal la: 22/10/2008 09:37:52
Cand totul merge prost, asa cum cateodata pare,
Cand te tarasti pe drumul ce nu-i decat urcare,
Cand fondurile-s mici si datoriile-ti par spini,
Si sa zambesti ai vrea, si-n loc tu doar suspini,
Cand grijile te-apasa si-n colb tu ai cazut,
Te odihnesti, daca vrei, dar NU TE DA BATUT!
Viata-i bizara, cu hopuri si schimbari pe data,
Asa cum, mai vrem, mai nu, aflam noi cateodata.
Esecuri multe-apar atunci cand esti credul
Si zici ca ai invins si ai rabdat destul.
Nu renunta cand tot ce-ai vrut iti pare-o amintire,
Caci reusita vine cu-o alta opintire.
Succesul e-o infrangere pe dos,
Ca tenta argintie a unui nor de indoieli, ploios.
Si nu stii niciodata cat de departe e,
E-acum, aici, si-ti pare ca nu e.
Asa ca lupta atunci cand din picioare esti cazut,
De merge totul rau, tu NU TE DA BATUT!
Anonim
#354363 (raspuns la: #353769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prietenia-comoara cea mai de pret - de Areal la: 24/10/2008 09:34:30
Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
#355005 (raspuns la: #354363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Povestea unui inger - de Areal la: 28/10/2008 10:38:36
De fiecare data cobora la pacatosi in iad si-i ruga sa-si aduca aminte cel putin de o fapta buna, pentru ca apoi el sa pledeze pentru ei inaintea lui Dumnezeu si sa obtina iertarea pacatelor. Dar acestia nu facusera nici o fapta buna.
Intr-un tarziu, o doamna si-a amintit: "Eu am dat unui cersetor o coaja de ceapa. Aceasta nu e fapta buna?" "Bineinteles ca este!" a spus ingerul. A fugit la arhivele cerului si a gasit acolo coaja de ceapa.
A adus-o femeii in iad, spunandu-i: "Tine-te bine de ea. Eu mai voi tine de celalalt capat si vom zbura in sus. Asa vei ajunge in cer". Asa au facut.
Coaja de ceapa a tinut bine si nu s-a rupt de greutatea femeii. Cand au vazut ceilalti din iad lucrul acesta, s-au tinut si ei de fusta femeii, de mainile si picioarele ei. Altii se tineau de picioarele celor ce se tineau de femeie. O multime de oameni atarnau de poala ei, iar coaja de ceapa rezista si nu se rupea deloc. Toti zburau spre cer.
Dar, cand femeia s-a uitat in jos si a vazut atat de multi oameni care zburau impreuna cu ea, a inceput sa se teama ca se va rupe coaja de ceapa si ea va cadea. Asa ca i-a impins pe ceilalti cu coatele spunandu-le: "Voi ramaneti acolo in iad, pacatosilor, ca voi n-ati facut nici un bine".
In acea clipa coaja de ceapa s-a rupt si ea a recazut in iad.

Ea pacatoasa a judecat pe altii.Acesta a fost sfarsitul tuturor sperantelor ei.

F.M.Dostoyevsky
#356299 (raspuns la: #355005) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Iubire fara conditii - de Areal la: 28/10/2008 15:31:47
Un tanar fusese in razboi in Vietnam aproape 3 ani de zile. Intr-un final se intoarce in America si isi suna parintii la telefon. :
- Mama, tata, ma intorc acasa, dar vreau sa va cer o favoare. Am un prieten foarte bun si as vrea sa il aduc acasa cu mine.
- Sigur, ne-ar face mare placere sa il cunoastem, au spus parintii.
- Mai e ceva ce ar trebui sa stiti despre el; in timpul razboiului a fost ranit foarte rau. A calcat pe o mina si explozia l-a lasat fara o mana si un picior. Nu are unde sa se duca si vreau sa vina sa stea cu voi acasa.
- Ne pare rau sa auzim asta, fiule. Poate rezolvam cumva sa ii gasim unde sa stea.
- Nu, vreau sa stea impreuna cu noi acasa.
- Fiule, ii raspunde tatal, nu-ti dai seama despre ce vorbesti. Un om handicapat ca el inseamna o povara foarte mare pentru noi. Avem si noi vietile noastre de trait. Ce sens are sa ne incarcam viata cu unul ca el. Lasa-l in pace si vino acasa. O sa-si gaseasca el unde sa stea.
In acest moment, fiul inchide telefonl brusc. Parintii n-au mai auzit nimic de el de atunci. Dupa cateva zile, au primit un telefon de la Politie care ii anunta ca fiul lor s-a sinucis aruncandu-se de pe o cladire. Erau chemati sa identifice trupul. Parintii inmarmuriti, au ajuns repede la morga si acolo au descoperit ca intr-adevar, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Baiatul lor avea doar o mana si un picior.
Parintii din poveste seamana cu noi. Ne e atat de usor sa ii acceptam si sa ii iubim pe cei care sunt amuzanti, plini de viata, fara probleme, dar nu ne pasa de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme, sau nimeni nu-i baga in seama. Suntem ipocriti. Da, eu sunt unul din ei.
#356424 (raspuns la: #356299) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Fara titlu - de Areal la: 31/10/2008 09:50:05
S-au dus nişte fraţi la avva Antonie şi i-au zis: “Spune-ne nouă cuvânt: cum să ne mântuim?” Zis-a lor bătrânul: “Aţi auzit Scriptura? Îndeajuns vă este”. Iar ei i-au zis: “Voim să auzim şi de la tine, părinte”. Atunci le-a zis bătrânul: “Evanghelia zice: « de te loveşte cineva peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt » (Mt. 5, 39). Zis-au lui: “Nu putem face aceasta”. Zis-a lor bătrânul: “De nu puteţi întoarce şi pe celălalt, măcar pe aceea una să o suferiţi (răbdaţi)”. Zis-au lui: “Nici aceasta nu putem”. Zis-a bătrânul: “Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul celei primite”. Şi au zis ei: “Nici aceasta nu putem”. Atunci a zis bătrânul către ucenicul său: “Fă-le lor puţină fiertură, că sunt
neputincioşi”. Iar către ei a zis: “Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu vreţi, ce să vă fac vouă? De rugăciuni este trebuinţă”.
#357550 (raspuns la: #356424) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
O poveste din Pateric - de Areal la: 01/11/2008 06:51:29
A fost de mult, tare de mult, un imparat foarte zgarcit.
Odata, la o vanatoare, i-a venit chef de cartofi copti in camp. Slugile au facut foc acolo si i-au copt cartofi. A venit la foc si un oarecare ins flamand si imparatul i-a aruncat si lui niste cartofi copti.
Cu timpul, imparatul a imbatranit si i-a venit randul sa moara. Inainte de a muri si-a adus aminte ca nu a facut milostenie toata viata si i-a lasat cu limba de moarte fiului sau sa-i faca 40 de praznice cu mese pentru cei saraci. Fiul de imparat, fiind foarte credincios, a facut cum i s-a spus.
Dupa aceea, a cazut intr-o stare asemanatoare cu somnul si a venit un inger si l-a dus la un palat unde erau 40 de sali luminate si frumos impodobite si in fiecare sala cate o masa lunga plina de tot felul de bucate, dar nu statea nimenil la mese. Ingerul i-a zis ca acele mese erau praznicele facute de el si ca il astepta pe el! Tanarul a zis ca el le-a facut pt tatal lui. Atunci, ingerul l-a dus pe un maidan si tanarul l-a vazut pe imparat mancand niste cartofi copti, serviti de un tanar frumos!

Morala:"Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim..."
#357939 (raspuns la: #357550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cum auzim glasul lul Dumnezeu? - de Areal la: 01/11/2008 15:24:48
Inainte de a fi inventate frigiderele, oamenii aveau asa numitele "case de gheata" pentru a pastra mancarea pe o perioada mai mare. "Casele de gheata" aveau peretii grosi, nu aveau ferestre, iar usa era foarte bine etansata. In timpul iernii, cand raurile si lacurile erau înghetate, blocuri mari de gheata erau taiate si transportate în aceste case, iar apoi acoperite cu rumegus. Deseori, gheata era pastrata astfel toata vara.
Unul din muncitorii care lucra la o asemenea casa de gheata si-a pierdut un ceas de valoare în interiorul acestei case. A cautat rabdator rascolind tot rumegusul, dar nu l-a gasit. Apoi, în cautarea lui l-au ajutat colegii, insa cautarea s-a dovedit a fi tara succes. Un baietel ce le auzise zarva facuta de insuccesul cautarii insistente, s-a strecurat în acea casa în timpul pauzei de masa, ca apoi sa iasa afara avand ceasul la el.
Uimit, omul l-a întrebat cum a reusit sa gaseasca ceasul. "Am închis usa", raspunse baietelul, "m-am întins pe jos în rumegus si am stat în liniste, ca sa nu mai fie nici un zgomot. Curand, am auzit ceasul ticaind."

Deseori întrebarea care se pune nu este aceea daca Dumnezeu vorbeste sau nu, ci daca pastram noi suficienta liniste si tacere ca sa-L putem auzi.
#358009 (raspuns la: #357939) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Poveste trista - de Areal la: 03/11/2008 18:58:09
Aceasta este o poveste adevarata.E povestea unui baiat care iubea mult o fata.Asa de mult o iubea ca a vrut sa-i daruiasca fetei iubite un cadou deosebit,romantic:a facut un “buchet” dintro mie de fasii de hartie si i l-a daruit cu multa iubire.
Baiatul lucra intro companie si viitorul lui nu era stralucitor,cu toate acestea cei doi erau foarte fericiti impreuna.Pana intro zi cand fata i-a spus ca urmeaza sa plece la Paris si ca nu se va intoarce niciodata.Fata i-a mai spus ca nu vede nici un viitor impreuna cu el ,asa ca mai bine sa mearga fiecare pe drumul lui.Ce sa mai zica baiatul…a simtit ca i se frange inima.
Dupa ce a recapatat incredere in sine,baiatul a muncit din greu zi si noapte storcandu-si creierii cam ce ar putea sa faca mai mult.In final,dupa atata munca si cu ajutorul prietenilor,baiatul si-a infiintat propria companie.
“Daca incerci intruna,n-ai cum sa cazi”,isi spunea intotdeauna.”Trebuie sa reusesc in viata!”
Intro zi ploioasa,pe cand conducea masina, a vazut pe strada un cuplu in varsta sub aceeasi umbrela, mergand in aceeasi directie cu el.Chiar si sub umbrela,cei doi erau uzi.Nu i-a luat mult timp ca sa-si dea seama ca erau parintii fostei lui iubite.Cu inima batandu-i repede s-a oprit langa cei doi gandindu-se ca vor observa masina lui luxoasa.Voia sa le spuna ca nu mai era acelasi,ca avea propria lui companie,masina etc.Ca a reusit in viata!
Inainte ca sa-si dea seama,baiatul i-a vazut pe cei doi indreptandu-se spre cimitir…s-a dat jos din masina si i-a urmarit…apoi a vazut chipul fostei iubite zambind asa cum obisnuia sa–i zambeasca,intro fotografie de pe piatra unui mormant si alaturi,buchetelul din fasii de hartie.Atunci l-au observat si parintii fetei.Baiatul s-a apropiat de ei si i-a intrebat ce s-a intamplat?Parintii iubitei i-au raspuns ca fata lor n-a fost plecata in Franta,ci ca era bolnava de cancer.In inima ei,fata stia ca baiatul va reusi intro zi,dar nu voia ca boala ei sa fie un obstacol in drumul lui…prin urmare a ales sa-l paraseasca.Fata le-a spus parintilor ca atunci cand va veni clipa sa plece,isi doreste ca buchetelul sa fie acolo langa ea in speranta ca poate,intro zi,soarta il va aduce pe iubitul ei la mormant si va lua cateva fasii ca amintire.Baiatul a izbucnit in plans…e foarte dureros sa stai aproape de cineva,dar fara sa-l mai vezi,sa-l mai atingi,auzi vreodata.
O poveste tragica care pare ca se poate intampla numai in filme.La final,banii ca banii,dar iubirea este divina.In goana noastra dupa bunastarea materiala trebuie sa ne facem timp si pentru cei dragi.Va veni o vreme cand numai amintirile vor ramane.

MORALA:Sa ne facem timp chiar acum si sa le aratam celor dragi ca tinem la ei,ca-i iubim.
#358767 (raspuns la: #358009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
PETICUL DE PAMANT - de Areal la: 06/11/2008 10:21:25
Cu mult timp în urmă trăia un împărat care, într-una din zile, îi spuse călăreţului său:
- Încalecă-ţi calul! Străbate călare cât mai mult pământ. Când nu mai poţi, opreşte-te iar răsplata îţi va fi întreaga suprafaţă pe care vei reuşi să o acoperi.
Sigur pe sine şi îndrăzneţ, călăreţul a pornit la drum şi a alergat cât de iute a putut ca să poată să acopere cât mai mult pământ. A ţinut-o aşa zi şi noapte iar când obosea sau îi era foame nu se oprea deloc deoarece vroia să acopere foarte mult pământ.
A ajuns la un punct când a acoperit o suprafaţă substanţială de pământ însă, oboseala şi foametea l-au străpus lâsându-l fără pic de vlagă. Apoi s-a întrebat: “De ce m-am forţat atât de mult să acopăr o suprafaţă atât de mare de pământ? Acum sunt pe moarte şi am nevoie doar de un petec de pământ unde să mă îngrop!”
Povestioara aceasta este foarte similară cu cea a călătoriei vieţii noastre.
Ne forţăm în fiecare zi atât de mult şi de tare pentru a face bani şi pentru a câştiga putere sau recunoştinţă. Neglijăm, din păcate, sănătatea noastră, timpul pe care ar trebui să-l acordăm familiei noastre, să ne dedicăm hobby-urilor pe care le avem şi, de asemenea, să apreciem şi frumuseţiile meleagurilor din jurul nostru. Într-o zi, când ne vom uita în urmă ne vom da seama că nu avem nevoie de chiar atâtea lucruri şi atunci nu vom mai fi capabili să întoarcem timpul înapoi pentru a recupera ceea ce am pierdut.
Viaţa nu este legată doar de a face bani şi de a câştiga putere. Cu siguranţă viaţa nu înseamnă numai muncă! Munca este necesară doar pentru a ne bucura de frumuseţiile şi plăcerile vieţii. Trebuie să existe o balanţă între: muncă şi joacă, familie şi timpul personal. Trebuie să te decizi cum să ţi echilibrezi viaţa ca să îţi fie cât mai bine. Defineşte-ţi priorităţiile, dă-ţi seama dacă eşti capabil/ă să faci compromisuri iar unele decizii lasă-le să fie luate pe baza instinctelor.
Fericirea este intenţia şi scopul vieţii, este întregul ţel al existenţei umane. Si atunci, ia-o mai uşor, fă ceea ce-ţi doreşti să faci şi apreciază fiecare zi. Viaţa este fragilă, viaţa este scurtă. Trăieşte un stil de viaţă echilibrat şi bucură-te la maxim!
#359507 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Drumul eternitatii - de Areal la: 11/11/2008 17:44:19
Toti ne punem intrebari despre ce va fi dincolo si ne intrebam daca suntem pregatiti... Nu, niciodata nu suntem pregatiti si, indiferent de varsta, intotdeauna e prea devreme. Mi-a placut eseul de mai jos si cred ca multi dintre noi ar avea ceva de adaugat...

De multe ori, omul isi pune multe intrebari despre eternitate, despre lumea de dincolo, si se teme de moarte. Ar putea fi existenta pe pamant numai un vis lung, in timp ce sfarsitul nostru, o trezire intr-o lume mai buna?

Sub anumite aspecte, existenta noastra este o viziune onirica. Chiar daca evanescenta in structura ei, ne face constienti in privinta lumii de dincolo, a eternitatii. Cu puterea imaginatiei creative, omul crede ca a construit mecanisme stiintifice splendite. Inventiile nu sunt altceva decat materializari ale gandului. In timpul acestei calatorii terestre, omul trebuie sa descopere sensul vietii, care este acela de a-L servi pe Dumnezeu, de a crede in EL, in mila Lui, in marea Lui dragoste. Noi suntem fiii Lui, suntem parte din El. Perspectiva mortii, suferinta, neplacerile trezesc mari temeri in om. Acestea pot fi invinse numai daca ne refugiem in bratele Lui invizibile. Trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu si sa ne ancoram in El. Cand va veni momentul sa lasam acest pamant, El va fi acolo sa ne astepte, pentru a ne indruma pe drumul eternitatii, tinandu-ne de mana. Nimeni nu s-a intors vreodata de pe lumea cealalta. Sufletele noastre, spiritele noastre sunt nemuritoare, valuresc precum un fir de-a lungul broderiei vietii pentru a se raspandi in eternitate, in spatiul fara timp, fara durere, fara mahnire, unde totul este liniste si pace.

Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
#361331 (raspuns la: #359507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
SECRETUL SUCCESULUI - de Areal la: 13/11/2008 15:26:22
A fost odată un băiat care îşi dorea să găsească secretul succesului. Într-o zi l-a căutat pe un înţelept care locuia sus în munţi. S-a dus în coliba lui şi l-a întrebat:
“Înţeleptule, poţi să-mi spui care este secretul reuşitei în viaţă?”
Înţeleptul a tăcut pentru o vreme. Apoi l-a condus pe tânărul nostru la un râu din apropiere. Au înaintat prin apă până când capul tânărului a fost în totalitate acoperit de apă. Băiatul se lupta să îşi ţină capul deasupra apei. Spre surprinderea lui, bătrânul nu încerca să îl ajute. Dimpotrivă, îi ţinea capul sub apa. După câteva momente, bătrânul l-a scos din apa şi au plecat înapoi spre colibă. Odată ajunşi acolo, înţeleptul l-a întrebat ce îşi dorea cel mai mult în timp ce se afla sub apă.
Tânărul i-a răspuns răstit: “Bineînţeles că imi doream să respir, bătrân nebun!”
Înţeleptul i-a replicat îndată: “Fiule, dacă îţi doreşti succesul pe atâta cât îţi doreai să respiri, atunci ai aflat care este adevăratul secret al succesului.”
Morala
Succesul este o chestiune de alegere. Dacă ai suficiente motive, nu este nimic să nu poţi face.
Odată ce ai găsit motivul pentru a face ceva, vei găsi cu siguranţă şi modul de a face. O dorinţă oarecare nu va face minuni. Dorinţa arzătoare, transformată în obsesie, generează energia care te face să atingi orice scop îţi vei propune.
#362126 (raspuns la: #361331) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Raiul si Iadul - de Areal la: 17/11/2008 16:01:44
Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus: Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru. In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda. Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau a fi infometati. Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana; dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor. Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul" Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa.
Arata la fel ca si prima. Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa. Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei. Omul pios a spus: "nu inteleg"
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi"
Cand Isus a murit pe cruce, el se gandea la tine.
Si tine minte ca eu mereu voi imparti lingura cu mancare cu tine.
#363620 (raspuns la: #362126) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cum atingem fericirea? - de Areal la: 21/11/2008 09:38:20
De fapt, viata este facuta din mici placeri – un schimb de priviri binevoitoare cu o persoana din familie, un moment lipsit de griji impreuna cu un prieten. Pentru a atinge fericirea, omul nu are nevoie nici de bogatie si nici de onoruri, fiindca strictul necesar este suficient pentru bucuria corpului, pentru acumularea culturii spre bucuria sufletului si pentru indeplinirea bucuriei constiintei. Aceste trei virtuti sunt din ce in ce mai rare si de aceea multe perosane sunt nefericite.
Cu imaginatia putem poposi pe malurile unor lumi nesfarsite, unde este posibil sa regasim puritatea de cand eram copii.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
#364958 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Povestea Catelusului Schiop - de Areal la: 22/11/2008 16:36:38
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 30 şi 50$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.70 $ … şi apoi întreabă:
- Aş putea vedea căţeluşii?
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
- De ce căţeluşul astă şchioapătă?
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg!
- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!
#365311 (raspuns la: #364958) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Astazi, maine, mereu, treci dincolo! - de Areal la: 23/11/2008 10:25:04
Trebuie sa te obisnuiesti sa ii privesti cu seninatate pe semenii tai, pentru ca, desi umili, au intotdeuna ceva sa te invete. Incearca sa ii zambesti vietii, pentru ca aceasta te va iubi mereu, chiar si atunci cand nu vei mai fi.
Trebuie sa privesti cerul, sa asculti vantul lin prin paduri, iar noaptea trebuie sa admiri stelele si luna. Acestea sunt micile lucruri pe care trebuie sa le inveti. Pentru a te simti bine si a fi linistit, trebuie sa regasesti pacea pierduta si speranta care ne asteapta dincolo de poarta.
Stim totul despre noi, despre greselile noastre, despre vinile noastre; ne vedem asa cum suntem in realitate si incercam sa ne ajutam pentru a deveni mai buni…
Trebuie sa incetezi sa te mai ingrijorezi si sa te compatimesti. Lasa vocea care te-a condus pana aici sa-ti calauzeasca pasii! Trebuie sa parcurgi drumul de intoarcere cu pas usor, sa regasesti contactul cu adevarata esenta a fiintei tale, sa te inalti deasupra evenimentelor. Invata sa te detasezi de realitatea care te inconjoara, si incearca sa ai o inima curata!...
Nu trebuie sa fii trist; nu ingadui ca incertitudinile si temerile sa te doboare!
Nu-i lasa pe altii sa-ti judece slabiciunile si sa le foloseasca pentru a te determina sa faci compromisuri!
Nu-ti vinde niciodata inima curata pentru o mana de cuvinte false; nu te renega nicicand pentru placerea de a fi considerat si iubit!
Mergi de-a lungul campiei si al vailor fermecate, si, atunci cand furtuna se va abate pe campurile de grau, cauta sa te adapostesti sub un copac mare!
Nu obosi niciodata sa astepti, pentru ca ziua cea mai frumoasa a vietii tale poate venii maine! Poarta-te precum copacii care asteapta primavara ca sa se umple de frunze si flori!
Ne aflam in pragul unei noi ere – cea veche s-a consumat de-acum. Ceea ce ramane bun apartine lumii ideilor superioare, intuitilor pure care vor fi sperantele pentru o lume noua. Actuala umanitate este ca un teren stravechi care a trait prea multe anotimpuri si se pregateste pentru o noua aratura. Recolta si inflorirea vor depinde de mintea omului.
Treci dincolo! Astazi, maine, mereu, treci dincolo!
Am scris ultimul gand in caietul meu.
Exista o putere care se dezvaluie in acest vast mister al lumii, unde inmuguresc flori pe care
nu le-a plantat nimeni, niciodata.
Romano BATTAGLIA – O inima curata
#365427 (raspuns la: #365311) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Prezentul care ne scapa printre degete - de Areal la: 26/11/2008 15:34:33
Intreb de ce asteptam un maine mai bun fara a ne da seama de prezentul care ne scapa printre degete.
In realitate, avem tendinta de a ne trai viata proiectata mereu in viitor, fara a ne interesa de trecutul nostru, si dorim cu ardoare lucruri noi, nazuim sa atingem scopuri ulterioare, pierzandu-ne in prezent.
Nu se poate crea viitorul daca nu ne cunoastem in profunzime trecutul, daca am digerat tot ceea ce am vazut, auzit, suferit, iubit. La sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, un tanar s-a dus sa il viziteze pe Gandhi, prietenul sau de familie, pentru a-i cere sfaturi despre ce se poate face in Occident. Marele Mahatma i-a raspuns: “Daca tu nu incepi sa studiezi temeinic trecutul, istoria omenirii, nu vei avea instrumentele necesare pentru a reconstrui prezentul si pentru a realiza visurile viitorului.”
Deci viata are o semnificatie numai daca avem capacitatea de a vedea departe?
Trebuie sa vedem mai departe, dar mai intai trebuie sa ne intoarcem, sa parcurgem cararile batute, sa traim prezentul pentru a prinde radacini in viitor. Dar noi am vrea sa il cream fara a avea mijloacele necesare, pentru ca ne renegam cu inversunare trecutul si nu traim intens. Se fac ipoteze perfecte din punct de vedere structural, dar putin credibile in realitatea faptelor. Uitam ca omul de azi este rezultatul actiunilor de ieri. Toti provenim dintr-o experienta trecuta si am primit o mostenire culturala.
Romano BATTAGLIA – O inima curata
#366338 (raspuns la: #365427) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
O GUSTARE CU DUMNEZEU - de Areal la: 28/11/2008 11:04:40
A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
--------------------------------------------------------------------------------
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.
#366914 (raspuns la: #366338) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Nu-l chema pe dracu, caci vine! - de Areal la: 30/11/2008 09:21:52
Un satean calatorea intr-o zi spre targ; trecand printr-un sat iata ca i se rupse o roata de la caruta si incepu si ploaia. Un copil din sat il intreba:
- Unde te duci nene?
Cum omul era necajit si prea putin credincios, ii raspunse:
- Ma duc la dracu!
Copilul, intelept, nu zise nimic si se duse la treaba.
Omul, dupa ce isi drese caruta, pleca spre targ si-si vandu marfa pe care o avea. La intoarcere l-a apucat noaptea pe drum si iata ca in dreptul unei paduri ii iesi un hot in cale. Sateanul intreba:
- Cine esti?
Hotul raspunse:
- Sunt dracu!
Si cu arma intinsa ii lua toti banii din buzunar si disparu in noapte.
Dand bice cailor, sateanul isi aduse aminte de vorba ce o spusese si acum se mustra zicandu-si: “Iata am zis ca ma duc la dracu si la dracu m-am dus; bine ca nu m-am dus de tot!

Si din acel moment a luat hotararea sa nu mai spuna sa cheme cuvantul acesta spurcat. Venindu-si in fire, omul nostru s-a vindecat de acest pacat pentru toata viata.
#367398 (raspuns la: #366914) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
cine-i acest domn Osho? - de 1brasovean la: 30/11/2008 09:46:44
...si ce vrea el?
unde locuieste? ce adresa de mail are?
ce-a mancat [salam cu soia] in ultimii cinci ani?
#367407 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
1brasovean - de Areal la: 30/11/2008 17:18:08
Nici eu nu stiu, da-mi place!
Si eu care credeam ca nu citeste nimeni nimic din ceea ce postez!HA!
#367468 (raspuns la: #367407) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
IERTAREA - de Areal la: 01/12/2008 10:24:31
Se zice ca odata Dumnezeu a ingaduit diavolului sa vina in fata Sa si sa-I spuna cate ceva despre ceea ce mai afla si el prin lume.

Dupa ce i-a spus lui Dumnezeu despre una si despre alta, iata ca indrazneste sa-I spuna acestea:
- Doamne, oamenii Te supara necontenit si Tu ii ierti mereu… Iar eu nu Te-am suparat decat o data si pe mine nu ma ierti…

Atunci Dumnezeu i-a raspuns:
- E adevarat ca oamenii Ma supara necontenit, dar tot adevarat este ca ei isi cer iertare… Tu Mi-ai cerut vreodata iertare?

Rusinat, diavolul a pierit atunci din fata lui Dumnezeu.
#367598 (raspuns la: #367468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
aaaaaaaaaaareal!!!!!!! - de dordemama la: 01/12/2008 11:44:58
...................
#367602 (raspuns la: #367598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce sa - de Areal la: 01/12/2008 16:45:15
inteleg de aici?
Poti fi mai explicita?
#367650 (raspuns la: #367602) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cine iubeste cu adevarat... - de Areal la: 02/12/2008 10:15:41
Marile pasiuni ale vietii sunt trei: mila pentru omenire, cucerirea dragostei
si cautarea stiintei. Credeti, parinte Dominique, ca multe persoane dau
un astfel de exemplu?

Multi se simt superiori si il dispretuiesc pe aproapele lor. Poate este o
modalitate de a-si ascunde constiinta murdara. Putini inteleg ca suntem
toti egali in fata lui Dumnezeu, in oceanul vietii. Trebuie sa stii sa dai
fara sa ceri nimic in schimb.

Pentru a avea prieteni este necesar mai intai sa fii prieten,
sa preferi sinceritatea elogiului, lealitatea zambetelor, sa-ti exprimi
amabilitatea si prin intermediul vocii, nu numai prin cuvinte,
sa nu judeci niciodata, sa transmiti forta si intelegere.

Cine iubeste cu adevarat este mereu constient ca nimic si nimeni
nu ii apartine cu adevarat. Nici o fiinta umana nu poate poseda
o alata persoana – fiecare este singur in fata eternitatii. Suntem,
la randul nostru iubiti, numai atunci cand in interiorul nostru ne simtim
liberi si daca daruim libertate adevarata si celorlalti.

Romano BATTAGLIA – O inima curata
#367802 (raspuns la: #367598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Asemenea ecoului - de Areal la: 03/12/2008 15:19:22
Doi oameni stateau de vorba. Unul, care era cicalitor si rau de gura, ii zise celuilalt:
- Nu stiu ce are lumea cu mine, ca tot imi vorbeste cu rautate?!
- Pai dumneata esti de vina, ii raspunse vecinul.
- Cum asa?!
- Foarte bine, fii bun si vino cu mine.
Si-l duse la marginea satului intr-o vale frumoasa, care era strajuita pe margini de dealuri asezate in trepte din ce in ce mai inalte, si ii zise:
- Ia striga acum cat poti de tare: te urasc…
- Te urasc… te urasc… ii raspunse ecoul.
- Acum striga tot atat de tare: te iubesc…
- Te iubesc… te iubesc… ii raspunse din nou ecoul.

- Ai vazut, spuse din nou vecinul, tot astfel se intampla si cu lumea de care te vaiti ca te vorbeste rau. Ea iti vorbeste, sau mai bine zis iti raspunde, dupa cum vorbesti, intocmai ca si ecoul de adineauri.

Cel rau de gura pleca ochii in pamant, nu mai zise nimic si se gandi serios la acest mare adevar.
#368530 (raspuns la: #367802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Fara titlu - de Areal la: 04/12/2008 09:59:18
Povestea spune despre un rege african care avea un prieten foarte bun din copilarie. Acest prieten avea obiceiul ca indiferent de situatia in care se afla (pozitiva sau negativa) sa reactioneze la fel: "E foarte bine!" Intr-o zi regele si prietenul sau se aflau la vanatoare. Prietenul incarca si pregatea armele pentru rege. Dintr-o greseala, o arma s-a descarcat si i-a retezat regelui buricul degetului mare.
Examinand situatia, prietenul a remarcat ca de obicei: "E foarte bine!"
La asta regele a replicat: "Nu, nu e bine deloc!" si a ordonat ca prietenul lui sa fie aruncat in inchisoare.
Un an mai tarziu, regele vana intr-o zona periculoasa. A fost capturat de canibali, care l-au dus in satul lor. L-au legat de un protap si se pregateau sa-l "prepare". Unul dintre canibali care vroia sa dea foc a observat ca regele nu avea buricul degetului mare. Fiind superstitiosi, aveau ca regula sa nu manance pe nimeni care nu era intreg.
In concluzie l-au eliberat pe rege.
La intoarcerea acasa, regele si-a reamintit de intamplarea de la vanatoare cand isi pierduse degetul si cuprins de remuscari, ordona sa fie eliberat prietenul lui.
"Ai avut drepate" i-a spus prietenului proaspat eliberat. "A fost foarte
bine ca mi-ai retezat buricul degetului." Si a inceput sa-i povesteasca
patania cu canibalii. "Imi pare foarte rau ca te-am trimis la inchisoare
atata vreme. A fost urat din partea mea sa fac acest lucru."
"Nu ", a replicat prietenul , "Este foarte bine!"
"Ce vrei sa spui cu asta, "Este foarte bine?!?" Cum poate fi bine sa-ti trimiti prietenul la puscarie un an?"
"Daca n-as fi fost in inchisoare, as fi fost cu tine."

Morala: Indiferent in ce situate te afli, depinde de tine si de atitudinea ta daca este o situatie buna sau una rea .
#368923 (raspuns la: #368530) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Ce este curajul? - de Areal la: 05/12/2008 09:54:05
Dar ce este in realitate curajul? Cum poate fi el recunoscut?
M-am intrebat mereu in ce masura curajosii sunt oameni ca toti ceilalti,
care sfideaza frica, sau pur si simplu sunt inconstienti.
Curajul… este o provocare la adresa vietii si a mortii. Ne permite
sa suportam cu resemnare durerile. Este cucerit reluand in fiecare zi urcusul.
Cui ii este frica, si are teama de viitor, trebuie sa lupte astfel incat previziunile funeste
sa nu se adevereasca. Mintea umana este in stare sa invinga atitudinile gresite
ale vietii si ne poate aduce pe calea adevarului.
Cand ne insoteste prea multa prudenta oriunde, curajul ramane ascuns in spatele lasitatii.
Este corect sa se duca la bun sfarsit ceea ce trebuie facut,
dar trebuie lasat un spatiu si viselor.
Curajul consta in tenacitatea cu care suportam suferinta si ceea ce ne infricoseaza.
Adesea suntem prizonierii unor frici absurde pentru fapte care nu se vor intampla niciodata…
Curajul este ca dragostea – are nevoie de speranta care il hraneste.
Nu te-ai gandit niciodata la curajul onestitatii, la taria de cuget
pe care trebuie sa o avem pentru a sti sa rezistam la tentatia
de a face rau, la curajul de a spune adevarul ramanand noi insine?
Soarele si luna au curajul sa rasara in fiecare zi, in ciuda norilor si furtunilor.
Natura are curajul sa se reinnoiasca mereu, infruntand instabilitatea anotimpurilor,
frigul, caldura, ploile.
Plantele pe care le vezi au puterea sa creasca, un bob de grau, puterea de a rasari,
o floare, de a se deschide la vederea Creatorului. Si totusi, de cele mai multe ori
sunt plante mici si flori care nu-ti sar in ochi, dar, cu toate acestea,
infloresc catre cer fara nici o teama.
Au curajul de a trai, de a muri, de a iesi din starea de apasare,
de fiecare data cand terenurile pietroase le impiedica cresterea.
Si omul ar trebui sa aiba aceeasi tarie de cuget.
Frica si rusinea conditioneaza adesea multe persoane care se inchid
in ele insele si sufera in liniste fara a cere ajutor…
Curajul sta in constientizarea faptului de a putea infrunta orice adversitate,
in timp ce prea des, pentru o viata linistita, ne comportam cu lasitate.
Prin coerenta vom reusi sa ne schimbam viata in bine,
iar daca nu o facem este numai pentru ca ne lipseste curajul de a spune adevarul.
Cel caruia nu ii este frica de nici un eveniment nu este mai puternic
decat acela caruia ii este teama de tot.
Sursa: Romano BATTAGLIA – O inima curata
#369504 (raspuns la: #368923) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Paulo Coelho - de Areal la: 06/12/2008 10:38:54
Mi-a placut mult o povestire din cartea: ''Sa refacem trecutul si sa vindecam viitorul, prin recuperarea sufletului'', aparuta la editura ForYou:

“Era odata un calugar care traia langa un rau. In fiecare zi pescuia si le oferea celor flamanzi ceea ce prinsese - tot ceea ce pastra pentru el era un singur cap de peste, cu care-si facea o supa, seara.
Intr-o zi, unul dintre invataceii sai i-a spus ca va calatori catre muntele sfant. Dascalul era foarte fericit si l-a rugat pe elevul sau sa-l viziteze pe batranul sau maestru si sa-i ceara ajutorul.
- Intreaba-l de ce m-am blocat in practica mea spirituala, a spus el.
Elevul si-a inceput calatoria. Atunci cand a ajuns la poalele muntelui sfant, el l-a intrebat pe un hangiu:
- Unde traieste maestrul?
- El traieste pe varful muntelui. Livezile pe care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci sunt ale lui. De asemenea si ogoarele plantate cu grau si orz.
Calatorul era uimit ca un maestru spiritual este atat de bogat. In timp ce urca pe munte, s-a oprit si a vorbit cu unul dintre gradinari, care i-a confirmat ca erau cu adevarat livezile maestrului.
Cand a ajuns pe varful muntelui, el a gasit un castel maret. A batut la usa, iar sotia maestrului l-a poftit inauntru. In timp ce ii oferea un festin cum nu mai vazuse pana atunci, ea l-a informat ca sotul ei va veni mai tarziu.
Spre inserat, maestrul a venit intr-o caleasca trasa de patru cai si condusa de un vizitiu. El i-a urat bun venit calatorului si a intrebat despre vechiul sau elev. Calatorul i-a spus:
- Profesorul meu m-a implorat sa va cer ajutorul. El doreste sa stie de ce s-a blocat in practica sa spirituala.
Maestrul a inchis ochii pentru un moment, apoi i-a redeschis si a spus:
- Aha! Este din cauza ca e prea materialist!
Calatorul era sigur ca batranul gresea. Dar maestrul i-a zis:
- Nu. Spune-i exact ce ti-am spus.
Si i-a urat calatorului drum bun spre casa. La intoarcere, calatorul s-a apropiat de calugarul pescar si i-a spus:
- Am vesti de la maestrul tau, dar cred ca trebuie sa fie o greseala. El a spus ca motivul pentru care esti blocat este faptul ca esti materialist.
Calugarul a stiut imediat ca acesta este adevarul.
- Da, a exclamat el, bineinteles!
Calatorul era mirat.
- Cum se poate asa ceva? La urma urmei, tu ai renuntat la tot.

- Aici e problema, a raspuns calugarul. Seara, atunci cand imi gatesc supa din capul de peste, nu ma pot gandi la altceva decat la restul de peste pe care l-am dat. Pe de alta parte, maestrul stia ca el personal nu este atasat de posesiunile sale si nici definit de bogatia pe care o avea.”

sursa: da mai departe
#369986 (raspuns la: #369504) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Când se termină noaptea şi când începe ziua? - de Areal la: 07/12/2008 11:06:27
Un rabin, aşezat în mijlocul studenţilot săi, le-a pus o întrebare grea:
- Când se termină noaptea şi când începe ziua?
Un student exclamă:
- Când poţi să faci de la distanţă diferenţa între capre şi oi. Atunci se termină noaptea.
Un altul spune:
- Când poţi să faci diferenţa dintre un smochin şi un măslin. Atunci se ivesc zorile.
Rabinul tăcea.
Văzându-l că nu spune niciun cuvânt, studenţii îl întrebară:
- Dar tu, rabine, ce crezi?
Preotul mai tăcu puţin, apoi le spuse:
- Când întâlneşti o femeie albă sau neagră şi exclami "Soră!", când întâlneşti un bărbat sărac sau bogat şi strigi "Frate!", atunci se termină noaptea şi începe ziua...

Ne-am născut cu toţii după chipul şi asemănarea Lui. Asemănători sau diferiţi, trebuie să trăim cu toţii ca fraţi şi surori.
#370271 (raspuns la: #369986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Luna in capricorn, - de Areal la: 07/12/2008 15:44:17
Si eu care credeam ca nu le citeste nimeni, le caut de pe Net si vi le aduc aici pentru bucuria sufletelor voastre, iar la vara cand va va fi cald am sa va gazduiesc la umbra gandurilor mele!
#370303 (raspuns la: #370274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Luna in capricorn, - de Areal la: 07/12/2008 15:45:43
Iar pentru cei care au copii, am postat BASME si POVESTI aici:
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/18414/basme-si-povesti/1
#370306 (raspuns la: #370274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
limpade, - de Areal la: 07/12/2008 15:46:48
Si un Dictionar de Cugetari aici:
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/17792/dictionar-de-cugetari/1
#370307 (raspuns la: #370274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Acelasi lucru... în alte cuvinte - de Areal la: 08/12/2008 10:29:27
Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn pe care scria cu cretă albă: "Vă rog, ajutaţi-mă, sunt orb!". Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse, pe dos, scrisese altceva, o puse din nou la picioarele orbului şi plecă.
Spre seară, jurnalistul respectiv se întoarse pe acelaşi drum, trecând din nou pe lângă orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bacnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse:
- Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte târziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: "Şi astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea..."
MORALA
De multe ori, când lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.
#370677 (raspuns la: #370271) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ALEGEREA - de Areal la: 09/12/2008 16:15:29
Un om care se simţea veşnic împovărat de greutăţile vieţii se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viaţa mi-e un chin!"
Maestrul luă o mână de cenuşă şi o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
"Acestea sunt suferinţele tale".
Toată apa se tulbură şi se murdări.
Maestrul aruncă apa, luă o altă mână de cenuşă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie de fereastră şi o aruncă în mare.
Cenuşa se împrăştie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
"Vezi?, îl lămuri înţeleptul...În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea".
MORALA:
Prea multe inimi neîncăpătoare, prea multe suflete şovăitoare, prea multe minţi nepricepute şi braţe închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrăzneala prostească, temeritatea inconştientă, ci adevăratul curaj, care în faţa fiecărei probleme spune liniştit : "Există cu siguranţă o soluţie pe undeva, iar eu o voi găsi".
#371053 (raspuns la: #370682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Apusul: Istorioară pentru suflet - de Areal la: 10/12/2008 15:59:24
Odată, demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreună cu un tânăr indian care-i era şi călăuză.
În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea sa se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie pe care o cânta încet.
Tânărul care dansa şi cânta cu faţa spre soarele ce se stingea, era o privelişte care-l umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi, îl întrebă pe ghidul său: "Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l împlineşti în fiecare seară"?
"O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe cântăm şi dansăm împreună".

Când apune soarele, tu cu cine dansezi?
#371371 (raspuns la: #371053) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Îmi eşti, cu adevărat, frate... - de Areal la: 11/12/2008 15:42:33
Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.

Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."
#371709 (raspuns la: #371371) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cel mai bun vin - de Areal la: 12/12/2008 11:03:41
Un bărbat şi o femeie se căsătoriră la o vârstă înaintată şi spre marea lor bucurie şi surprindere avură un copil. Îl crescură cu toată iubirea şi grija lor şi, deşi erau foarte săraci îl trimiseră la şcoala unui înţelept pentru ca şi sufletul să-i fie cultivat. Întors acasă, băiatul avea o singură dorinţă: aceea de a se revanşa faţă de părinţii săi.

"Ce lucru aş putea face care să vă facă într-adevăr plăcere?"
"Lucrul cel mai drag nouă eşti tu, fiule", răspunseră bătrânii. "Dar dacă totuşi ţii să ne faci un dar, adu-ne puţin vin. Ne place foarte mult şi sunt ani de zile de când n-am mai băut un strop măcar..."

Băiatul nu avea o leţcaie. Într-o zi, pe când mergea prin pădure să taie lemne, îşi muie mâinile în apa care curgea dintr-o cascadă enormă şi bău: i se păru că apa avea gustul celui mai bun şi mai limpede vin pe care-l gustă vreodată. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el şi se întoarse în grabă acasă.

"Iată darul meu", le spuse părinţilor. "Un ulcior de vin doar pentru voi".
Părinţii gustară apa şi, deşi nu simţeau decât gustul apei, îi zâmbiră şi-i mulţumiră din inimă.
"Săptămâna viitoare vă voi aduce un altul", le spuse băiatul. Şi aşa făcu multe săptămâni la rând. Bătrânii intrară în joc: băură apa cu mult entuziasm şi erau bucuroşi să vadă fericirea înflorind pe chipul fiului lor.

Astfel, se întâmplă ceva nemaipomenit: bolile şi ridurile le dispărură. Ca şi cum acea apă ar fi avut ceva miraculos...
#371984 (raspuns la: #371709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Cei doi tăietori de lemne: Istorioară pentru suflet - de Areal la: 13/12/2008 16:02:55
Doi oameni munceau în aceeaşi pădure taind lemne. Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceaşi măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe pentru a-şi mai trage răsuflarea.
Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase! Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!
Primul tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!. "Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?"
Celălalt zâmbi: "Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea."

Spiritul tău e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l puţin în fiecare zi!
#372377 (raspuns la: #371984) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Constructori si gradinari - de Areal la: 16/12/2008 15:14:32
…fiecare om, de-a lungul vietii, poate sa aiba doua atitudini: sa construiasca sau sa planteze.
Constructorii pot petrece ani intregi lucrand la proiectele lor, insa intr-o zi vor termina ceea ce fac. Atunci se opresc si se simt limitati de propriii pereti.
Viata isi pierde sensul atunci cand constructia s-a realizat.
Dar mai sunt si cei care planteaza. Uneori ei au de suferit din cauza furtunilor, a anotimpurilor, si rareori au odihna. Spre deosebire de o cladire, gradina creste necontenit si insusi faptul ca are nevoie de grija gradinarului face ca, pentru el, viata sa fie o mare aventura.
Gradinarii se vor recunoaste intre ei, fiindca stiu ca in povestea fiecarei plante sta cresterea intregii planete Terra.

Paolo COELHO – Brida
#373611 (raspuns la: #372377) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Încrederea - de Areal la: 18/12/2008 10:05:21
Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniştească omul - lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
în sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
- Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine."

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine. " (Sfântul Vasile cel Mare)
#374310 (raspuns la: #373611) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Zidul inimii - de Areal la: 24/12/2008 19:25:08
Într-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire.Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

"Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune", gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe - chiar dacă nu îndelungate - ale celui de-al doilea. Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim "o piatră în plus în zidurile altora".
#377223 (raspuns la: #374310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
areal - de wilusa la: 24/12/2008 20:35:15
deja am inceput sa le trimit prietenilor pe mail:).sunt superbe,unlele pline de speranta,fericire ,altele pline de curaj,iubire,prietenie,omenie...
mie personal imi face bine sa le citesc,mai ales acum ca se termina anul si e pe cale sa inceapa altul.
multam areal pt povestioare!
#377225 (raspuns la: #377223) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de picky la: 25/12/2008 11:50:51
Na, că v-ați regăsit.
#377270 (raspuns la: #377225) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de adina.petre la: 25/12/2008 12:13:02
Un adevarat miracol de Craciun!
#377280 (raspuns la: #377270) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...