Cumva, anticipand Mitul lui Sisif si existentialismul caruia nicicand Camus nu s-a considerat apartinator... am inteles ca "omul este condamnat sa fie liber". Chiar si in temnita cea mai intunecata ori in cea mai profunda apatie. Sunt prea mult ani de-atunci... se va fi transformat, undeva, in mine ca si multe alte carti ale cresterii, in mine insumi... Dar asta-i ce imi mai sopteste Strainul acela...

"drumul spre iad este pavat cu cele mai bune intentii" :)

nu stiu daca am inteles ce vrei sa spui. Meursault era un om liber? condamnarea la libertate de care vorbesti e sinonima cu singuratatea sau altfel spus lipsa de dependenta fata de cei din jur?

intentiile cui?

Treaba-i mai adanca...in nuantele ei...De-aia pomenisem si de Mitul lui Sisif...Citeste-l p-ala, apoi o sa vezi cu alti ochi si Strainul...Dar, da...in esenta esti liber...oricum..oricand...ai libertatea sa divortezi, de nu-ti mai convine, de decorul tau...de scena.

PS. Tot ma repet... Nu o sa mai raspund comentariilor ce pot presupune ca mi se adreseaza, dar care nu au specificatia clara a destinatarului...

si ale eroului, si ale judecatorilor sai.

hm... am zis eu cum il vad pe strain?
si da, treaba e mult mai adanca. in esenta esti liber, dar foloseste la ceva sa fii liber? pai nu prea, pt ca incetezi sa existi.

o sa citesc si mitul, poate chiar in seara asta

ps. aud pt prima data de chestia cu adresatul mesajelor. si-acu' daca-ti fac pe plac, am pretentia sa faci si dumneata la fel.

mie nu mi s-a parut ca eroul ar fi avut vreun fel de intentii.

Nu e vorba ca o auzi tu prima oara, eu am zis ca am mai repetat-o.... Daca o vei fi citit sau nu, asta nu voi fi avut de unde sa o stiu. Cat despre mine, "pretentiile" ti-s inutile, atata vreme cat toate mesajele mele catre un user sunt personalizate...

nu te-ncrunta ca faci riduri :)

:))...Am deja... sapte...:)... Si nu e nici o incruntare, dar, deh..."vocea" fara nuante a netului joaca feste adesea...

si eu care ma simteam ca o scolarita scoasa la tabla. profu ma privea pe deasupra ochelarilor incruntat, dar o incruntare impusa. nu era rea senzatia :))

Meursault e incapabil de empatie. N-are morala sau constiinta si de asta pentru ceilalti e un "strain", din moment ce ii lipsesc principalele trasaturi umane.
Atat de strain incat societatea se infioara la gandul ca ar putea avea in mijlocul ei un asa specimen mai rau decat in fata crimelor propriu-zise.

astea-s senzatiile pe care mi le amintesc. probabil ar fi cazul s-o recitesc.

O, da...intoarce-o tu acum cum vrei..:))) Pai, in cazul asta... de fapt eram cam incruntat... dar n-am vrut sa te sperii...:))

iti amintesti corect.
dar pentru tine cat de "strain" a fost? marturisesc ca mie mi-a fost atat de "strain" incat am aruncat cartea la gunoi dupa ce-am citit-o.

nu stiu ce sa zic. mi s-a parut o carte buna, am citit-o pe nerasuflate...
dar parca n-am simtit personajul cu adevarat "viu".

exemplul opus ar fi Raskolnikov, impreuna cu care m-am muncit si am suferit right 'till the very end :)
sau chiar personajele lui Moravia care sunt atat de coerente in absurditatea lor incat iti vine sa musti din carte de frustrare:)

poate n-am "rezonat" eu, cum zice zaraza.

anticipand Mitul lui Sisif

n-as zice 'anticipand'... 'mitul lui sisif' e teoretizarea romanului.

de-altminteri aveam de-a face cu o trilogie aici, incluzand si "caligula".

Oopsss... stai ca aparu "mecanicul"... Irmaa... io zic pa... ca nu l-am citit in franceza...:)) Deh...Caligula mi-a scapat... mea culpa... Pash...pash.... Pash... pash...

meursault nu e strain decat in masura-n care, refuzand se joace jocul, sa se conformeaze-adica normelor sociale, nu accepta sa minta.

cand i s-a cerut rezumatul romanului intr-o fraza, camus a spus ceva de genul "in societatea noastra, orice om care nu plange la inmormantarea maica-sii, risca sa fie condamnat la moarte".

tot el mai zicea si ca a incercat sa faca din meursault singurul Christ pe care-l meritam.

ce e foarte important si uitasem sa spun e ce mi s-o zis si mie cand mi s-a 'explicat' cartea: orice refuz de comunicare reprezinta, de fapt, o incercare de comunicare.

Caligula mi-a scapat...
mi-ar fi scapat si mie, daca nu eram obligata sa-l citesc in studentie.

tot el mai zicea si ca a incercat sa faca din meursault singurul Christ pe care-l meritam.

cred ca si daca o citeam de 20 de ori, la asa o concluzie nu ajungeam :)

"nu stiu ce sa zic. mi s-a parut o carte buna, am citit-o pe nerasuflate...
dar parca n-am simtit personajul cu adevarat "viu". "

buna? cum as putea sa neg? insa nitel prea lunga pentru mine, in sensul ca deja dupa jumatea ei personajul era previzibil.
nici eu nu l-am simtit viu, ba chiar mort inca de la inceputul cartii... omul gol

"meursault nu e strain decat in masura-n care, refuzand se joace jocul, sa se conformeaze-adica normelor sociale, nu accepta sa minta."

hm...
personajul asta nu mi-a starnit nici ura, nici compasiune. mai putin in final cand am empatizat cu revolta lui si frustrarea de a nu fi acceptat asa cum esti.
romanul mi s-a parut un exercitiu de logica, un fel de reducere la absurd a umanitatii.

"tot el mai zicea si ca a incercat sa faca din meursault singurul Christ pe care-l meritam. "
ah... asta e motivul pentru care am aruncat cartea (chiar daca nu stiam ceea ce-a zis camus). ma-ntreb totusi daca el credea cu adevarat ca toti suntem aidoma lui meursault, doar ca suntem ipocriti.

doar a construit niste case goale si pretentioase...dar nimeni nu locuieste in ele.
pana si sentimentele descrise - sunt de plastic, la fel personajele.
...pacat de Caligula, totusi.
il percep pe Camus ca un scriitor scrupulos in expunere si neglijent cu "depuneri" de sedimente in cititor.

ma-ntreb totusi daca el credea cu adevarat ca toti suntem aidoma lui meursault, doar ca suntem ipocriti.

io una cred ca multi dintre noi ne mintim atat de convingator incat nici nu ne dam seama ca nu suntem autentici.
ne tragem un fel a doua (a treia) piele peste aia deja existenta, pana cand uitam ce purtam pe dedesubt.

poate de-aia ne si intriga atat meursault, ca este asa cum noi nu vom putea fi niciodata.
cati ne-am lasa omorati de dragul adevarului si - mai ales - cati am vrea sa traim intr-o lume meursaultiana?

Asta-i Cafeneaua mea!

Meursault e un Camus care în fapt se caută pe sine şi nu se tocmai găseşte. Sau dacă e pe cale să se găsească, nu se recunoaşte.
Adică e un fel de "care pe care", sinele sau Străinul ce-l locuieşte.
Sau, altfel privit, perenitatea singurătăţii interioare.

pentru respectarea intregului adevar... ”SI” cafeneaua mea... fu replica...

+ 1 "si",si de la mine!:)))

Da. Korrrect! Şi!

Nu-s de acord. Doar 0,5, de la tine. Cu 0,5 de la mine face fix 1. Ceea ce-i întocmai.

Sau dacă e pe cale să se găsească, nu se recunoaşte.

crezi?
io am avut senzatia ca se cunoaste atata de bine incat nu mai are decat un singur lucru de facut: sa-si joace propriul rol.
fiindca, tot p-acolo se z'ce ca omul ii singura creatura care refuza sa fie ce este.
si meursault e altfel decat ceea ce-am numit mai sus 'omul'!

Atenţie la toate sensurile, fie ele şi figurate, ale lui nu se recunoaşte.
De exemplu... nu se recunoaşte găsit, regăsit, vinovat şcl.

io am avut senzatia ca se cunoaste atata de bine incat nu mai are decat un singur lucru de facut: sa-si joace propriul rol.

iar eu ca nici nu-l prea intereseaza sa se cunoasca.
reactioneaza cumva instinctiv si i se pare normal asa. ba chiar nu pricepe de ce ceilalti tind sa-l descoasa sau sa-l judece, cand adevarul nu are nevoie de interpretari.