Gînduri.

Dacă Ionuţ este forma diminutivă a lui Ion, ce rost mai are Ionuţel-ul? Da, poate fi o formă de alint a numelui Ionuţ. În fine. Mă dor genunchii. Ora s-a schimbat, am trecut la ora de iarnă. Se întunecă mai repede acum. Intru în acea perioadă de aşteptare. De aşteptare a primei zăpezi, a Crăciunului şi veseliei pierdute undeva în copilărie, pentru că acum, sărbătorile de iarnă nu înseamnă decît vînzări, creşteri ale vînzărilor. Griji, bani, frig, încălzire centrală. Asta aduce cu ea iarna. De ce? Ne-am adaptat între timp. Trăim cu toţii în minciună. Ne minţim între noi, ne minţim pe noi. Poate doar copii preşcolari mai aşteaptă cu înfrigurare şi nerăbdare iarna şi pe Moş. Primul va fi ăla cu nuiaua învelită în staniol. Că deh.. e un produs de sezon. Ca ghiocelele şi mărţişoarele.
Şi dacă nu era suficient, peste toate acestea vine şi criza mondială. Şi alegerile din 30 noiembrie. Şi măririle salariale. Şi grevele. Şi pe lîngă, şi moaştele. Pardon. Sfintele moaşte. Şi postul. Pardon. Sfîntul Post. Mă gîndeam la criza economică şi la colapsul care cică va lovi în plin şi România, la anul, aud. Cînd vom avea din nou alegeri. Prezidenţiale. Deci. Ce face romînul de rînd în plină criză financiară globală? Alegeri. Merge să aleagă. Pardon. Să voteze. E simplu. Viaţa merge mai departe, este o înşiruire de alegeri. Bune. Mai puţin bune. Proaste.
Mă gîndeam deci la criză. Io care nu am bani, care nu am averi, care nu am Bugatti, Q7, Vuitton şi alte mărunţişuri.. la ce să mă aştept? Cu ce mă poate suprinde pe mine, român, adult tînăr, rupt în coate şi cîrpit, criza financiară? Cu ce? N-o să-mi pot permite un credit ipotecar la bancă, pentru o locuinţă? Nici acum nu mi-l permit. Şi încă n-am intrat în criză.. da’ ia să vezi la anu’! Ce-mi rezervă viitorul? Ce ne? Vom trăi. Şi vom vedea. Vreme de 20 de ani prevestiţi de Brucan, uite că am trăit. Şi am văzut, şi revăzut. Nimic nu mă mai poate lua prin surprindere. Nimic nu ne.
S-a băgat moaşte! Poftiţi de! AU! AU! AU!