Intre mitul credintei si realitate

Pisicutza mica,

Odata am scris ceva legat de stafii,am vazut chiar eu cateva chiar in casa noastra...NU eram baut sau pe droguri.
Nu e un mit si nici miracol,este un fapt real.Cam te sperie putin,dar daca esti open minded la astfel de experiente "supernaturale"iti vei da seama ca acele suflete sunt captive intr-o alta dimensiune a lumii,cea astrala si asteapta sansa unei viitoare reincarnari,deci e ca un fel de anticamera unde iti astepti randul sa fii...strigat si sa intri in un nou trup uman.

Ne e frica de neprevazut,si alte lumi dar si de noi insine.
Unele spirite sunt rele altele bune,trebuie sa creezi o relatie cu ele si cu timpul vor pleca,vad ca nu esti a weak person.So far,aceste suflete(spirite,strigoi,duhuri,oricum le numesti)au plecat de cateva luni,dar le vedeam prin casa uneori zilnic,o fetita cam de 8 ani,o femeie la 40 si un batranel cam de 80 ani,uneori chiar ii auzeam vorbind sau fetita razand si le simteam prezenta imediat in mine,dar poate sunt crezut nebun si sunt crezut ca sa fi avut halucinatii...un om ca mine e greu interpretat ca fiind cineva in care sa ...crezi,dar asta e realul adevar si nu am de ce minti.

LOVE&PEACE,
Ozzy

"Unde putem pune bariera intre mit,credinta si realitate?"

La intrebarea ta, imi exprim punctul meu de vedere,nu se vrea un raspuns(nici nu poate fi numit asa)

Misterul înţeles în sensul cel mai bun şi mai nobil al termenului este o construcţie a potenţialului interior al omului, neexprimat încă şi, mai ales, un respect pentru acel secret care înconjoară viaţa şi moartea şi pe care toate tradiţiile religioase, filozofice sau ezoterice l-au cercetat.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Te inteleg destul de bine pt ca si eu trec cam prin acelasi lucru.
Sper sa nu se supere pe mine ca am vorbit!!

e cea ce ne inconjoara
credinta ne tine speranta
mitul?pe asta nu mai pot sa-l explic

Aceste bariere sunt doar niste conventii ale modernitatii "stiintifice".

Un om credincios, adica intreg, nu opereaza cu notiunile astea.

Citeste daca poti gasi cartea "Strigoiul" a lui Ion Agarbiceanu! Este un exemplu graitor, de credinta in acest mit in zona Ardealului! Aparitia a unui strigoi al unui om rau si zgarcit in viata de zi cu zi, care continua sa-si chinuiasca urmasii si dupa moarte. Este o carte foarte bine scrisa interzisa de altfel multa vreme. Sunt sigura ca o sa-ti placa din moment ce te preocupa acest subiect.

Am simtit si eu prezenta bunicii dupa ce a murit, o visam noaptea in serile cand ma culcam plangand dupa ce-a murit. Dar ciudat era, ca o simteam fizic cum ma lua in brate ca sa ma consoleze! Cred ca poti simti prezenta celor dragi pe care i-ai avut aproape in viata de zi cu zi si dupa ce numai sunt!

Pentru credincios, biserica face parte dintr-un spaţiu diferit de strada pe care se găseşte. Uşa care se deschide spre interiorul bisericii marchează o ruptură. Pragul care desparte cele două spaţii arată în acelaşi timp distanţa dintre cele două moduri de existenţă, cel profan şi cel religios. Pragul este totodată graniţa care deosebeşte şi desparte două lumi şi locul paradoxal de comunicare dintre ele, punctul în care se face trecerea de la lumea profană la lumea sacră.
Pragul din locuinţele omeneşti îndeplineşte aceeaşi funcţie rituală; aşa se explică şi consideraţia de care se bucură. Trecerea pragului casei este însoţită de numeroase rituri: oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mîna şi aşa mai departe. Pragul are „paznici“: zei şi spirite care apără intrarea atît de răutatea oamenilor, cît şi de puterile diavoleşti ori de boli. Jertfele către „paznici“ sunt făcute pe prag, şi tot aici se făceau şi judecăţile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, uşa arată în chip nemijlocit şi concret continuitatea spaţiului; de aici decurge marea lor importanţă religioasă, care se explică prin faptul că reprezintă simboluri şi vehicule ale trecerii.
Putem înţelege, aşadar, de ce biserica face parte dintr-un spaţiu deosebit de aglomerările umane care o înconjoară. În interiorul incintei sacre, lumea profană este depăşită. Această posibilitate de transcendenţă este exprimată, la nivelurile de cultură mai arhaice, prin diferitele imagini ale unei deschideri: aici, în incinta sacră, comunicarea cu zeii devine posibilă; în consecinţă, trebuie să existe o „poartă“ către înalt, pe unde zeii pot coborî pe Pămînt şi pe unde omul poate urca simbolic în cer. (...)aşa s-a întîmplat în multe religii: templul este de fapt o „deschidere“ spre înalt şi asigură comunicarea cu lumea zeilor.