-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Şi pentru întârziaţi, «Restul e tăcere»…


de thebrightside la: 31/10/2008 12:28:55
modificat la: 31/10/2008 12:30:06 arata originalul
voteaza:
Sau cel putin aşa a fost pentru mine, o dată ce genericul a început să curgă. Când m-am mai dezmeticit, m-a năvălit o avalanşă de superlative. Am fost întrebată dacă mi-a plăcut mai mult decât 432. Da. Nae Caranfil lasă în urmă pe Cristian Mungiu, din perspectiva mea - evident.

În primul rând plecăciuni lui Marius Panduru şi Cristian Comeagă, directorul de imagine, respectiv producătorul, şi el tot om al obiectivului de formaţie. În sfârşiiiit o peliculă românească ce nu pare veche de jde ani; în sfârşit culoare şi viaţă (în copaci şi pe obrajii protagoniştilor – Marius Florea Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeta). În sfârşit pot să mă uit la o producţie cinematografică făcută în România fără a-i obliga şi pe vecinii mei s-audă replicile.

Slavă Cerului, un Bucureşti nu idealizat, ci aşa cum doar străbunicii punkerilor ce colorează azi staţiile Metrorex au cunoscut. Un Bucureşti al artei, al culturii, cu oameni frumoşi, visători, gata să asude şi să rabde întru creaţie… mai mult sau mai puţin.
Cu frumosul Cişmigiu şi Café des Artistes, cu femei îmbrăcate în rochii divine şi cu orice altceva place retinei; nu cu Dacii murdare, poliţişti inculţi şi corupţi, femei promiscue şi înjurături mai multe decât cuvinte rostite.

Vizante înainte de filmul lui Caranfil.
Nenea care face reclame la detergenţi. Un actoraş de comedie sechestrat în sfera ludicului.
Vizante după filmul lui Caranfil.
Un Actor. Întreg, inspirat.

Despre Leon Negrescu, «Mecena» Bucureştiului anilor 1900 şi ceva mărunţiş, interpretat de Ovidiu Niculescu, un cuvânt ar fi arhisuficient: revelaţie.
Dincolo de ce şi cum transmite, verbal sau non, în film (detalii n-am să dau, pentru a nu răpi nimic din savoarea scenelor pe care poate nu le-aţi văzut) acest actor, anonim până ieri pentru subsemnata, n-a dormit două săptămâni înainte de-a decide să-i ceară prietenului său Caranfil rolul lui Mecena; Niculescu deja se-mpieliţase într-un alt bucureştean imaginat în scenariu. Leon însă, avea aproape treizeci de ani mai mult ca personificatorul-să-fie şi o constituţie « atât de similară », încât Ovidiu a fost nevoit să se îngraşe 25 de kilograme pentru a similariza decent.

S-a spus despre “Restul e tăcere” că este spectacolul unui spectacol ori povestea primului film românesc. Eu cred că niciuna dintre sintagme nu onorează talentul şi munca celor ce l-au adus în faţa noastră. Cred că e o colecţie de poveşti.
E povestea micului geniu luat în râs de marii ştiutori.
E istoria mercantilului care-şi vâră ghearele în orice carne.
E dulce-amăruia poveste a artei-agonie-şi-extaz-deopotrivă.
E umbra damei subjugată de însăşi strălucirea pe care-o caută cu atâta fervoare.
E lupta celeilalte dame învinsă de tic-tac.
E povestea tatălui care vrea nimic altceva decat binele odraslei. Care bine?
E nevoia de-a te spune ca om şi naţie.
E inepuizabila poveste a ceea ce pare versus ceea ce este.

Repere:

Grig (Vizante) chestionat de regele Carol – excepţional.
Mecena, omul care «face istorie şi cand se duce să se pişe».
Aristizza (Ioana Bulca) în unica scenă din primul film românesc. Teatrul, mon cher, tot teatrul.

Flamuri:
Marele Premiu pentru cel mai bun scenariu la Festivalul Internaţional de Film de la Paris în 1995.
Premiul al doilea la competiţia "Hartly & Merrill International Scriptwriting Competition", Los Angeles 1999.
Cel mai bun scenariu şi premiul publicului la Festivalul de film B-EST 2008.
Propunerea României la Oscar 2009.

Din tot ce a produs cinematografia românească după 1989, «Restul e tăcere» este cel mai aproape de entertainment-ul hollywoodian (în ipostaza sa fericită) şi are cele mai mari şanse să ajungă un film-cult. (Mihai Fulger, Observator cultural)

Surse:
www.restuletăcere.com
www.cinemapro.ro
www.vedeta.ro
www.rotundu.wordpress.com



comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (21):


*** - de Giordano Bruno la: 31/10/2008 12:34:10
sa se pishe? :)))))))))))))))))
inca nu am vazut filmul... am derulat prin el... da... ma uit cand am timp!
Daca nu imi place vai de capu tau!
#357622 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Honey in the Sunshine la: 31/10/2008 12:49:26
am vazut trailer-ul, miroase un pic a fiction de televiziune.
dar nu ma pronunt pana nu-l vad. probabil chiar azi, m-ai facut curioasa :)
#357629 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
honey - de thebrightside la: 31/10/2008 13:34:45
asta-m si vrut. :D
miroase-a ce?
#357642 (raspuns la: #357629) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
giordi - de thebrightside la: 31/10/2008 13:35:29
ete, fleosc. o sa-mi iei caii de la bicileta. ti-i dau io, na! :)
#357643 (raspuns la: #357622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Honey in the Sunshine la: 31/10/2008 13:46:56
a film facut pentru televiziune.
in genul Rai fiction, daca ai vazut vreunul..
#357645 (raspuns la: #357643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Giordano Bruno la: 31/10/2008 13:48:34
nu imi trebuiesc horshi tai. Daca nu imi place filmul te fac de minune pe cafenea :)) spun la toata lumea ca nu ai gusturi cum tre'.
#357647 (raspuns la: #357643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nu-i - de thebrightside la: 31/10/2008 13:48:35
deloc. o sa vezi! :)
#357648 (raspuns la: #357645) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
giordi - de thebrightside la: 31/10/2008 13:49:21
vai de chelea mea straluce, nu ma nenoroci! te rooog! :)))
#357649 (raspuns la: #357647) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
Bright:) - de maimuta la: 31/10/2008 13:55:21
Am vazut filmul si mi-a placut. L-am intalnit si pe Nae Caranfil. M-am facut cu un autograf!:))
Fazele care m-au amuzat cel mai tare, sunt cele de pe "campul de lupta", adica unde se filma reconstituirea Razboiului de Independenta. Am zis prea mult?
Filmul merita vazut! (pentru cei ce nu l-au vazut)

#357652 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Giordano Bruno la: 31/10/2008 13:56:47
ok... daca ma rogi asa frumos, nu-ti ating chelea :)
Da... mie imi place chiar sa jupoi!
#357653 (raspuns la: #357649) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
maimu' - de thebrightside la: 31/10/2008 14:12:42
zi maica, ce vrei, ca doara nu-s ceauseasca sa vb singura. :))
"cand incep tunurile sa traga, sa cada numa' unii dintre voi!"

p.s. norocoaso!
#357663 (raspuns la: #357652) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
thebrightside - de anticena la: 31/10/2008 14:42:54
eu sunt ahtiata dupa filme; nu in sensul ca urmaresc tot ce apare ci in sensul ca sunt in stare sa stau nemancata si sa nu aud nimic in jurul meu, daca filmul e bun; si ma pot uita in nestire la filme, e unul din lucrurile care imi fac placere.
nu stiu ce mi-ai facut ca pe asta trebuie neaparat sa-l vad;multumesc
#357678 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
anticena - de thebrightside la: 31/10/2008 15:32:58
cu pla' :)
#357706 (raspuns la: #357678) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de irma la: 01/11/2008 15:18:59
am vazut filmul aseara.
are dreptate acela de-a spus "este cel mai aproape de entertainment-ul hollywoodian". filmul e plin de clisee, dar la modu' placut ca sa zic asa. de fapt asta cred c-a fost ideea lui caranfil... si i-a iesit destul de bine.

are cateva scene bine dozate, in crescendo, suspans cu final naucitor, care-ti smulg cate-un hohot de ras. ba chiar la finalul scenei cu regele am aplaudat de una singura :))

m-a surprins neplacut aluzia la antisemitismul societatii romanesti de la vremea aceea... mi s-a parut cumva de prost gust...

finalul mi s-a parut usor scos din context... sau din palaria magicianului. nu ca m-a deranjat lipsa totala de happy-end, chiar ma asteptam ca destinele personajelor sa ia o turnura descendenta. dar ma asteptam la mai multa ironie si la mai putina tragedie. hai ca nu spun mai mult. poate mai vor si altii sa-l vada.

per total i-as da nota 7 (hehe pe imdb are nota 8.5, dar io-s ceva mai pretentioasa decat media in ce priveste filmele). e un film care merita vazut.
#358006 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
:))))) - de thebrightside la: 01/11/2008 15:38:26
hai ca mi-ai placut.
io n-am luat aluzia ca pe-o aluzie. :D
ci ca pe-o gaselnita pentru oprirea productiei gaumonde. si imi place sa cred ca asta o fost si ideea. mecena zice clar ziaristului sa gaseasca ceva putred la filmu' alora ca sa-l poata taia 'nainte de publicare.
asta e de fapt si critica majora la adresa filmului. io n-am putut sa iau in serios treaba cu evrei. zau.
pai ce sa spui mai mult?! deja le-ai dat batiste.
daca vor sa-l vada -fara prejudecati- ar face bine sa nu citeasca asta inainte. :)))

mai, nici io nu-i dau zece daca il pun in balanta cu filmele mele preferate.
ii dau zece in comparatie cu productiile romanesti recente.
lu' 432 cat ii dai?
#358013 (raspuns la: #358006) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de irma la: 01/11/2008 15:42:43 Modificat la: 01/11/2008 15:43:16
lui 432 ii dau 9 si asta pentru ca nu l-am vazut decat o data. daca l-as vedea a doua oara cre' ca i-as da zece :))

si apropos hai sa fim fair. de ce sa comparam filmele romanesti doar cu cele romanesti? ar fi ca si cum le-am desconsidera...

#358016 (raspuns la: #358013) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
nici vorba irmalici - de thebrightside la: 01/11/2008 15:49:24
daca-l raportez la toate celelalte tot cam un sapte (sapte jumate) i-as da.
l-am raportat la Romania fiind urmeaza a reprezenta Romania dincolo. Mi-am pus intrebarea daca merita asta si cred ca da.
#358021 (raspuns la: #358016) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
da cred ca merita - de irma la: 01/11/2008 15:51:38
ii tinem pumnii!
#358023 (raspuns la: #358021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
bright - de Honey in the Sunshine la: 01/11/2008 16:28:33
l-am vazut si eu.
pe site-ul oficial scrie ca se vrea un film "burlesc si baroc". asta ii iese de minune.
in ce priveste finalul, sunt de acord cu irma, e prea abrupt si prea tragic. intr-adevar, razboiul pune capat epocii de aur, dar dupa sunt anii '20, "anni ruggenti", cred ca ar fi fost mai in ton cu atmosfera filmului si cu perioada istorica daca la final am fi avut si o nota optimisto-ironica.

in genul lui, i-as da probabil nota 8 (nu numai dintre filmele romanesti), dar nu cred ca il putem compara cu 432. asta e un film de entertainment, 432 e mult mai puternic, genul care te bantuieste apoi saptamani la rand.
#358036 (raspuns la: #358021) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
PS: - de Honey in the Sunshine la: 01/11/2008 16:40:00
un alt motiv pentru care cele doua filme nu pot fi comparate e faptul ca 432 e facut cu un buget mult mai modest.

in plus, cred ca i se face o nedreptate daca este acuzat ca arata in afara o imagine prea "gri" a Romaniei.
aceeasi soarta a avut-o si Gomorra (un super film despre mafia napolitana, candidatul Italiei la Oscar de anul asta) care a fost criticat din aceleasi motive: italienii s-au saturat ca tara lor sa fie asociata cu mafia..

asta e pana la urma diferenta intre filmele europene si cele hollywoodiene. ale noastre incearca sa spuna povesti adevarate, au un mesaj demn de transmis, nu sunt doar exaltari ale optimismului societatii de consum.
#358040 (raspuns la: #358036) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
link - de Cri Cri la: 01/11/2008 22:40:15 Modificat la: 02/11/2008 01:03:49
pt moment, inca nu l-am vazut

http://www.filebox.ro/video/play_video.php?key=396298a882707d71b7e7e6e6469aae15

btw, a vazut cineva filmul despre care este vorba in film?
#358207 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...