De unde vine acest suvoi ce-mi tulbura inima ? E ca iubirea pentru el, dar mai puternic. Nu merge catre un om ci inspre toti. Si nu e un fluviu, e un ocean revarsat in potop, cautandu-si insetat marginile. Vreau sa daruiesc, ard sa-mi revars preaplinul spre câmpii insetate, pietre ascutite si mari de nisip. In lumea aceasta incremenita de singuratate, simt cum ma ia un torent vijelios. Spre Ceilalti. Doamne, e atâta nevoie de iubire in lume! Ca un ocean ce-si cauta malurile, iubirea trimite val dupa val spre departari.
Apa iubirii aduna, dizolva si amesteca totul: copii, bunici, ani, secole, rase, ideologii - ea nu cunoaste diferenta. Si, ca sa poata ajunge in locurile inalte, se lasa urcata de soare si vant in cer si coboara in ploaie. Unde sunt apele râurilor ce-au curs prin Atlantida ? In ocean sau in drum spre el. Si unde-i Iubirea care ne-a creat pe toti ? S-a facut suvoi prin inimi. Si curge, cântând peste pietre, spre oceanul Universal. Va gasi iubirea drum prin mine ?
Sunt un canal !!!