Calea mistica? Hm

Citesc o carte, nu are importanta cum se numeste, si am dat peste pasajul asta. Daca crezi ca ai chef sa il citesti, nu vreau sa iti spun nimic cu asta, dar vreau sa stiu ca ti-ai trecut ochii peste el. Poate o sa iti foloseasca intr-o oarecare zi. Suna cam asa:
"In ezoterismul islamic se vorbeste despre trei etape ale caii mistice, care intr-un anumit sens, sunt treptele crescatoare ale iubirii. Prima e treapta prudentei lumesti, in care deosebesti net ce e al tau si ce e al altuia: "Ce e al meu, e al meu, ce e al tau e al tau". Urmeaza o a doua treapta, in care are loc o prima iesire din sine, un glissando semnificativ catre celalalt "Ce e al tau e al tau, iar ce e al meu e tot al tau". Treapta aceasta se consuma in chimia intima a indragostitului, independent de participarea perechii sale.In sfarsit, pe o a treia treapta, distinctia dintre "al meu" si "al tau" dispare. Intre parteneri se naste o perfecta omogenitate, o contopire imensa, aproape o stergere a chipului. Imi aduc aminte ca, fara sa stie sufism, Constantin Noica avea felul lui de a spune ceva asemanator. Deplangea uneori mediocritatea formulei "Ce tie nu iti place, altuia nu face". I se parea de un minimalism inacceptabil. Ar trebui sa se spuna macar "Fa si altuia ce iti place tie". Ar suna mai generos, mai nobil. Dar formula ideala ar fi : "Fa altuia ce ii place lui".Si versiunea islamica si cea nicasiana culmineaza cu o pierdere de sine,cu o deversare in celalalt. E una din definitiile traditionale ale iubirii. Dar pierderea de sine e doar o jumatate, prima jumatate din miscarea ei respiratorie.. Daca lucrurile se opresc aici, daca dupa solve, nu urmeaza coagula, iubirea ramane o pura disolutie a eului, un soi de posesiune mediumnica. Ciclul complet al faptului de a iubi include un al doilea timp, o reintegrare a persoanei, o regasire de sine in varianta imbogatita. Aceasta e modelul iubirii dintre om si inger. Trebuie sa te pierzi in ingerul tau pentru a descoperi conturul personal al umanitatii tale, dupa cum ingerul trebuie sa se piarda, o clipa, in umanitatea ta, pentru a se intoarce, implinit, la splendoarea angelicitatii tale" (aici e vorba de fapt, de acel solve si coagula.. un soi de complementaritate, daca vrei.) Asa ar trebui sa fie, nu? Daca nu esti de aceeasi parere, eu de asta simt ca am nevoie; am nevoie de coagula..si am avut parte in ultimii ani de acest coagula sub mai multe feluri;cateva dintre ele provin din acelasi solve, si este substanta ideatica pentru mine, reversibila in orice moment, la modul consistent, insa imposibila pentru a deveni constanta pe care eu mi-o doresc. Ce-i de facut? [sentimentul natural profund si ce transpare lumii pamantesti dintre alfa si omega(eu si el)este absolut reciproc, insa pentru omega e ceva, un ceva insolubil, care nu se poate coagula asa cum doua persoane normale ar trebui sa faca in mod normal].
O astfel de persoana chiar e "prea" ideala in sufletului unui om muritor pentru a deveni perechea pe care ti-o doresti? I will nevere understand..
p.s. Poate am depasit putin subiectul initial, dar cuvintele au un suflet. Acum, sufletul cuvintelor mele a fost chiar sufletul meu.