inca o ora

Să o luam de la început. De la prima notă. A fost nevoie de două corzi de chitară, un ritm de tobe, şi multă frică să mă tină aici. Într-o secundă ar fi putut fi totul negru. Aş fi putut să rîd cu întunericul din mine, aş fi putut fi vid uşor, aş fi strîns la piept nimicul eliberată ca de-o fericire puternică. Dar înainte să închid ochii am zîmbit la gîndul ăsta şi mi-am adus aminte cum ar fi să mă trezesc a doua zi cu stomacul plesnindu-mi de odihnă, cu melodia asta in cap şi în oglindă - ochii plini de lac negru. Cred că înainte sa îi pui capăt, viaţa mucegaieşte de toată umezeala aia a lucrurilor frumos de neadevărate. Ţigară arzînd monotonul, halat atîrnînd depresiv, buze moi, imagini peste atingeri şi nu mai pot pleca. Încă o durere, inca o mocnire, inca o rupere de oase, o experienţă metastazată, un arcuş de vioară.
Nu am ştiut niciodată ce inseamnă “toate la timpul lor”, iar acum experienţa orgasmică ş-ia inmuiat sinusoida. Şi am rămas in melancolia vinovata zbatîndu-mi gîndurile inflamate să mai scurg scînteia unei îmbrăţişări.
Ei vin rînd pe rînd şi toţi vor să mă salveze ca să se simta mai bine in legatură cu ei înşişi. Un moment îmi împrăştie cerneală şi muzică de trompetă în gînduri şi mă opresc să răsuflu invidia. Să înjur că n-am avut şi eu o iluzie destul de mare să mă hrănească, să mă ţină, să îmi trimită sînge în cap legîndu-mă de un picior de nor.
Încă o noapte. O placere îmi şchiopătează prin suflet din osul coapsei şi îmi rupe pilonii surpîndu-mă.
Jur că e o laşitate să trag cancerul ăsta mentolat pe nari, să mă pierd în găurile perdelei din cer visînd la vindecare, hierofanii si siguranţe şoptite din vîrf de buză. Poate mîinile reci o să i se pară ciudate in vreo oră. Poate o să se panicheze, poate o să fuga, poate n-o să-i pese.