te provoaca sa gandesti
Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat
Noi nu ne formalizăm. Nu ne formalizăm pentru că formalismul induce între cutele zâmbetului ceva minciună, iar noi nu agreem prea tare minciuna, la fel cum nu ne prăpădim după adevăr.
Nouă ne plac situaţiile incerte şi mai ales oamenii incerţi. Ne place fragilitatea universului şi întrebările care-i obnubilează miezul şi chiar dacă n-o să admitem vreodată ne încântă fragilitatea proprie, pentru că defectivi de ea, noi ceilalţi – cei grandioşi, puternici şi frumoşi – am colecta praf în galantare, inerţi şi ordinari ca nişte supereroi de plastic al căror nume e ştiut de orice băieţel, iar nouă nu ne plac lucrurile ştiute şi plasticul. Suntem fascinaţi de ramificaţiile firişoarelor vineţii pulsând cuminte şi fidel sub derma subţire şi le urmărim cu degetul până la sfârşit, ştiind că au un sfârşit, unul satisfăcător, iar noi iubim sfârşiturile satisfăcătoare pentru că ele explodează invariabil în cortexul nostru de fiinţe de sticlă, lăsându-ne întregi, nefisuraţi şi neclintiţi, inexpugnabili. Ne place ideea că un obiect inofensiv şi amorf cum e o pernă de puf poate suge naiv fiecare moleculă de oxigen din plămânii cuiva şi ne place că noi suntem suficient de alerţi să nu ne dăm duhul oricărei lebede negre; mai pe şleau este virtual imposibil ca noi să fim ucişi în felul acesta, pentru că noi avem ochii deschişi. Foarte mulţi ochi, mereu deschişi. Ochi subcutanaţi, ochi în buricele degetelor, ochi deasupra oraşului, ochi în scorburile pelvisurilor, ochi în buzunarele hoţilor, în pistilurile nalbelor, ochi în voi. Şi avem o indispensabilă nevoie de ochi, pentru că ei pot sorbi prin pupilele dilatate toate lumile care există sau nu, ştiu să lingă locuri nemângâiate până acum, ştiu să tacă atunci când cuvintele sunt praf în ochi. Ştiu să iubească şi să ucidă cu milă şi scârbă deopotrivă. Noi suntem narcotici ai oniricului şi de aceea pentru noi începutul şi sfârşitul, lumina şi nevăzutul, himenul şi desfrâul sunt unul şi acelaşi fir în care ne împletim şi despletim firea. Şi de aceea vom avea întotdeauna mai multe capete. Capete de acuzare ce îşi iţesc membrele neomeneşti şi gurile lacome pe după umerii noştri, din irişi, dintre pulpe umede asumând că suntem nişte monştri superficiali, indiferenţi şi mereu aroganţi. Pe noi nu ne interesează aceste draperii de blam, fiindcă noi suntem mai interesanţi decât ele. Noi colectăm dejecţiile lumii şi ni le injectăm direct în aorta sufletului şi, cu paradox cu tot, asta ne întregeşte. Suntem unicele creaturi posesoare de liber arbitru care aleg chiloţii murdari neresimţind urmă de jenă în a-i adulmeca până când cilii foselor nazale se usucă şi sancţionăm – aici nu mai e nimic de luat. Şi atunci ochii noştri magici, ochii aceia ubicui sfâşie în rectul zilei, în ruşinea fecioarelor, în sângele diluat al amurgului, plescăind după atrocităţile întemniţate în afara cotidianului, dincolo de graniţa normalului, la limita suportabilităţii. Da, noi suntem frumoşii gunoieri ai umanităţii, nişte Trashcanmen• care şi-au amputat cu precizie întocmai acea falangă care-i legitima drept personaje negative. Căci noi suntem gardienii tuturor simţurilor voastre, fizice şi metafizice. Noi avem în grijă Balanţa. O păzim cu abnegaţie, dulăi credincioşi şi docili, perfect antrenaţi şi bine hrăniţi. Nicio carne cu limfa lipicioasă mustind a cuţit şi niciun străin cu ochi de viezure n-or să ne clintească, fiindcă noi suntem garanţii Balanţei şi dacă cineva ne-ar lua slujba asta am rămâne nişte javre, ceea ce ar fi chiar nasol. Balanţa e dumnezeul universal al negrilor şi galbenilor, evreilor şi hinduşilor şi giganţilor şi netoţilor, iar dacă talerul ar coborî sau ar urca dincolo de linia echilibrului dezirabil, ne-am pierde minţile cu toţii şi acelei întâmplări i s-ar spune apocalipsa. Iar aşa ceva nu se va întâmpla atâta vreme cât noi suntem aici. O să avem noi grijă ca pentru fiecare pereche de chiloţi îngălbeniţi de urină, pentru fiecare lacrimă împinsă pe obrajii unui copil, pentru fiecare pumn care otrăveşte candoarea să existe o contragreutate, o dimineaţă cu porumbei albi pe arteziana îngheţată, o femeie frumoasă ca o poveste, un adevăr strălucind prin porii aparenţei, o congruenţă a contrariilor. De aceea umblăm prin lume mereu gravizi, ca nişte pisici, ca nişte femei fertile prea, cu burţi uriaşe în care-şi împletesc cordoanele ombilicale fetuşi miliarde, războindu-se pe sevă, sugându-ne putinţa niciodată până la epuizare. Ne purtăm pântecele diforme pe străzile minţilor voastre şi fătăm fatidic – mereu în circumstanţele optime – precis copilul acela fără de care lumea ar rămâne la fel de mică şi vulgară cum vi şi ni se pare uneori a fi. (Am scris ultimele rânduri cu alcool. E prima oară când beau la orele treisprezece şi dacă va deveni un obicei să nu aveţi neruşinarea de a afirma că nu voi sunteţi de vină. Căci pentru voi scriu şi când scriu nu pot ingera decât chestii lichide care permit unităţii centrale să lucreze la nimic altceva decât a decanta cuvinte care să vă atingă ca nişte degete, ca un sărut. Cred că v-ar interesa să ştiţi că în clipele acestea mă simt ireal(ă), iar dacă aţi putea vedea mâzgălelile ăstea, aţi depune mărturie cu inima uşoară că dintr-un anume punct a scris altcineva… Înapoi la a doua plural…) De aceea ţigările noastre vor provoca întotdeauna boli necruţătoare care vă vor chinui mai mult pe voi decât pe noi; o să vă doară şi veţi plânge, nu ca noi. De aceea copiii noştri sunt mai frumoşi, mai obraznici, mai Goe decât ai vecinilor voştri. De aceea dragostea noastră are proporţii cosmice şi vă va copleşi ca o dorinţă ferecată o viaţă într-un loc neştiut din voi, crescând ca o tumoare gigantică, ca un lucru pe care nu l-aţi rostit niciodată tare pentru că v-a fost ruşine şi teamă, v-a fost nelalocul lui (şi era! locul lui era afară), nelalocul faptelor, nelalocul omului de lângă voi, dar acum că l-aţi scuipat, şi l-aţi simţit părăsindu-vă levitaţi, imponderabili şi indiferenţi ca punga din American Beauty. Pornografic de goi şi de plini totodată. Şi nu-vă-e-ru-şi-ne. De aceea femeile noastre au coapse mai fierbinţi şi bărbaţi cu ochi mai albaştri. De aceea dimineţile noastre nu au ceasuri pe noptiere, iar eroii noştri sunt alienaţi, n-au case ori iubite, doar vise. De aceea chiar şi atunci când echilibrul Balanţei pare să fi fost alterat, când răul şi urâtul muşcă rapace chiar şi după sfârşit, voi continuaţi să ne iubiţi – pentru că v-am spus adevărul. Fiindcă ştiţi la fel de bine ca noi că nu există o supremaţie a unor lucruri asupra altora, cu atât mai mult una a clarului asupra obscurului, există doar continuitatea după care tânjim aşijderea. Şi pe lângă monştri superficiali, aroganţi, garanţi şi gravizi, noi suntem cei care inculcă în slove abominabila frumuseţe a nesfârşitului. De aceea scriem. Şi de aceea ne iubiţi. _______________________________________ • Personaj din romanul “The Stand” (Apocalipsul) de Stephen King, vagabond inocent şi nebun a cărui unică plăcere sunt incendiile.
comentarii (21):
pai normal
- de
anisia
la: 07/02/2009 19:05:05
ca de aceea. de ce altfel?
mai femeie, bine le zici! omogen, cu talc, relativ bezmetic however al naibii de inchegat, ferm, descriptiv, inteligent si edificator. adica asa cum le place anisiilor sa ceteasca. vin' sa pup :-*
brghit
- de
INSULA ALTUIA
la: 07/02/2009 20:01:22
E complexa,vie,colorata,excelenta:)
Brava:)
Mamaaaaa, Luminoaso...
- de
cosmacpan
la: 07/02/2009 20:03:58
asa epitaf/testament/laudatio mai rar...daca numai de la alcool ii pai atunci io propun sa facem cate o sedinta de pranzisor cu dumicarea unui paharel de alcool ca sa ne destupam toate papilele si sa ne desfundam toate nazetele sau croazetele...ca tot se spune Toate panzele sus...
brightu`
- de
Cri Cri
la: 07/02/2009 20:50:16
mi-a lasat o imagine fantastica
a cuiva care spune lucruri grave cu glas egal mutandu-si ochii pe fetzele auditorilor, parca extragandu-si din fiecare urmatoarea idee cu exceptia unor cuvinte pe care creierul meu -posibil gresit circumvolutionat- le percepe zgariicioase, cum "obnubilant" sau "defectivi" in context, imi placu mult :)
PS:
- de
cosmacpan
la: 07/02/2009 21:22:27
http://www.youtube.com/watch?v=Bjv7luy1Vyg
http://www.youtube.com/watch?v=s8UL_9R_W-Y&feature=related Felicitari si multumesc.
honey
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:18:34
ma bucur ca, judecand dupa reactia ta, am reusit sa nu fiu extrem de subiectiva :)
anisia
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:20:28
"de ce altfel?"
apai unii zic ca romanu' s-a nascut poet, vrusei sa le zic ca nu-i tocma' asa octosilabila situatia ?:D pupunapoi :-*
bubule
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:20:57
sarutmana :)
panule
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:23:39
apai probabil nu-i numa' de la alcool, ca de-ar fi fost crasmele s-ar numi literomaturi si ar exista o prohibitie a bauturilor racoritoare. :)))
EU MULTUMESC! SAC! :d
cri
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:28:21
apai io ma aflu in plin proces de imbogatire a lexicului, mi se pare asa mare prapad si pacat ca in locul miilor de cuvinte din limba romana sa folosim iar si iar aceleasi vorbe care mie in momentul asta imi par categoric mai harsaite/zgariicioase cum zici tu decat cele nerostite vreodata ori arar...
ma bucur ca-ti placu' avusei ceva emotii
ps panului
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 12:39:25
superfain film, tre' neaparat sa-l revad... cum s-asterne prafu' asta nenorocit daca n-ai pamatuful mereu langa tine...
deci se cuvine sa mai multumesc odat pentru aducerea aminte :)
bright
- de
lafemme
la: 08/02/2009 15:14:46
Modificat la: 08/02/2009 15:15:14
mi se pare mie sau asta este cel mai bun text de l-ai scris de cand te cunosc?
chapeau! m-ai lasat paf
ti se pare draga
- de
thebrightside
la: 08/02/2009 18:23:07
si oricum e irelevant, urmatorul o sa fie cam de 5 ori mai bun ca asta:))) zise ea cu umila modestie.
acu' pe bune, sarutmana. io una asa l-am simtit. :)
Bright
- de
mazariche
la: 09/02/2009 13:01:07
Deci da, asa-i cum zici. Si sa fi avut alta parere, asa sucesti omu' de cap, ca nu-si mai aminteste care era:)
Brava!
maza
- de
thebrightside
la: 09/02/2009 20:20:17
sarutmana. :)
io sucesc omu' de cap?! poate capu' ma suceste pe mine de om :))
descoperire tarzie
- de
tuxedo
la: 11/02/2009 11:03:25
wow!
e ca si cum ai avea orgasm in timp ce te-ai arunca liber de pe o stanca direct in mare fumand iarba si fiind inconjurat de zeppeline care starnesc ploaia si apoi sunt curcubee, revolutii, aurore boreale si copulatii in mijlocul strazilor. cam asa e textul asta. traieste. e viu. o, da. bravas
tux
- de
lafemme
la: 11/02/2009 11:39:22
copu - ce?
mei tu iar ai fumat iarba la prima ora a diminetii? :P
tux :))))))
- de
thebrightside
la: 11/02/2009 11:46:53
sarutmana.
mah, io cred ca tu te-ai uitat de prea multe ori la "parfumul" s-ai ramas cu sechele :)))
lafemme
- de
thebrightside
la: 11/02/2009 11:52:44
si ce? ti-i ciuda? :))
da-i bre si ei un fum in nas, s-o potolesti :)))
bright
- de
lafemme
la: 11/02/2009 11:54:21
normal ca mi-e. lucrurile de genul asta se fac in doo
|
![]() |
chiar asa e:)
am simtit nevoia sa subliniez:)