“no one can see inside your view”

Vorbea, vorbea, si iar vorbea iar eu ma uitam la el fara sa-l aud, de parca eram inconjurata de un perete de tacere. Ii vedeam doar miscarile buzelor, incruntarile, incordarea ca un arc intins spre interior, privirile sfidatoare. Nu ma deranja. Stiam ca de fapt provocarea era adresata lui insusi, ca de altfel tot monologul, eu fiind doar martorul din ultima luna. Intr-un moment in care si-a intors privirea si buzele i se odihneau strans lipite una de alta l-am intrebat:
-De ce nu iesi?

A reinceput sa vorbeasca fara sa ma priveasca, in timp ce in mintea mea amintirile se foiau somnoroase... Cand si cand ma rataceam intr-o padure pustiita de furtuni. Ma clatinam din cauza vantului puternic, ace de gheata imi intepau ochii, respiram praf de frunze uscate. Daca furtuna era doar in padure? – ma intrebasem prima data - si-mi imaginasem in mijlocul ei un luminis. Incepeam sa orbecai cu mainile-ntinse sa-mi fereasca ochii de crengile turbate incercand sa ajung la el.
La inceput il gaseam tare greu. Ajungeam acolo taras cu ultimele puteri pentru ca intotdeauna furtuna se intetea spre sfarsitul drumului. In poiana nu era niciodata vant. Era asa de placut sa privesc de acolo padurea chinuita. Incercasem de cateva ori, manata de compasiune, sa vorbesc cu copacii, sa le explic care-i cauza frematului, dar ei nu auzeau niciodata, sau nu intelegeau.

Ma miram ca el nu simte acelasi lucru ca si mine, ma miram ca inca mai vorbeste. Oare el isi auzea cuvintele sau ii erau inexorabil absorbite de vidul lui interior? Il priveam foarte intens repetand in gand intrebare “de ce?... de ce nu iesi?...”
Incet-incet s-a destins, ba chiar m-a privit intrebator; vedeam ca face pauze care s-ar fi vrut umplute de replicile mele. Si totusi nu mai puteam deschide gura. Totul imi era atat de clar incat cuvintele mele nu i-ar fi fost de nici un folos.

Cred ca incepuse si el sa-si dea seama ca nu aveam de gand sa spun ceva.
Totusi continua sa vorbeasca, inertial, mecanic, din ce in ce mai cufundat in el insusi. Pana cand l-am vazut – o, atat de limpede - cum a pasit grijuliu, calculat in afara lui. Uimirea celui din afara ne-a legat pe toti trei pret de cateva minute intr-un triunghi antropomorf. Se vedea ca are nevoie de ajutor. Dar vazand ca nu schitam niciun gest si-a indreptat atentia catre cel care vorbea. El il auzea, se vedea asta dupa expresiile ce-i strabateau chipul. Uneori zambea zeflemitor, alteori i se umezeau ochii si bratele i se miscau ca si cum ar fi vrut sa-l imbratiseze pe vorbitor...

Era tot liniste in mine si-n jurul meu, doar o adiere familiara de parfum mi-a atras atentia pentru o fractiune de secunda. Am intors capul intiparindu-mi pe retina imaginea lui incercand sa-i atraga atentia vorbitorului. Parea preocupat, ba chiar sincer ingrijorat de ceea ce se intampla cu acesta.

Si-atunci l-am vazut pe Andi. Nu-l mai vazusem de vreo luna. Se tunsese scurt de tot intre timp. Ii statea bine, ochii albastri pareau si mai luminosi sub fruntea inalta, libera. Mergea pe-o traiectorie ce urma sa treaca la doi pasi de mine... mi-a zambit a recunoastere.

Aprope ca ajunsese in dreptul meu cand am facut cu greu – de parca aveam picioarele scufundate-n smoala - un pas lateral. Mi-era teama ca atunci cand voi incerca sa vorbesc voi descoperi ca maselele mi s-au sudat unele de altele si ca limba mi s-a lipit de cerul gurii.
-Buna, mi-a zis vesel
Surpinsa de primele sunete pe care le auzeam dupa ceva vreme am uitat de toate angoasele
-Buna! Ce mai faci?
Mi-a raspuns fara sa dea semne ca vrea sa se opreasca din mers
-Ma duc la munca, ce sa fac...
Fara sa ezit am mai facut un pas spre el
-Pot sa te insotesc?
-Sigur
Mergea cu pasi mari si siguri, siguranta aceea data de o statura peste medie si un trup bine cladit. Abia tineam pasul cu el. Mi-am indreptat privirea in sus, catre el. Mi-a simtit-o si s-a intors cu un zambet.
-Hai mai repede, sunt in intarziere, mi-a zis
Si mi-a intins mana. Ma uitam la palma cu degete lungi si ma gandeam ce-ar fi sa ma transform intr-o ghinda pe care s-o puna in buzunarul de la piept al camasii? Mi-am cuibarit palma in a lui si ne-am indepartat iute iute tot mai iute...