-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

de trei ori poveste


de cosmacpan la: 23/02/2009 04:39:46
modificat la: 23/02/2009 04:40:37 arata originalul
rezumat: a doua - partea Ia
taguri: Cutia_cu_litere unu idem 
voteaza:
Povestea Limundei sau Teoria unificată a transgresisităţii iluzorii suboscilante
Ori de câte ori prindea ocazia, Bunica îmi povestea cum şi-a luat ea diploma de solomonăreasă călărind balaurul mâncător de ciuturi de pe întinsul mlaştinilor şi smârcurilor şi cum a reuşit ea să finalizeze modelul pliscontrocilor. Asta nu că n-ar fi ştiut să facă ceea ce făcea toată lumea, că doar era cea mai vestită fermecătoare din tot cuprinsul împărăţiei dar ea voia diplomă cu ramă din pielea de aur a priconitolehiţei. Da, asta era bunica mea, atunci în tinereţe pentru că acum nu făcea decât să stea toată ziua în poltrone ascultând vuietul fuioarelor de fum ce străpungeau tăriile pământului ridicându-se către cerurile de deasupra cerurilor. De câte ori îi ceream să-mi arate şi mie din tainele ei îmi spunea că nu-i încă timpul, că trebuie să maî aştept şi să văd singură. Într-o zi pe când moţăia în fotoliu şi mâna îi căzuse-n iarbă, tăiată parcă de raza de soare i-am luat fluiericiul meneştrol şi bagheta girozeta şi am tulit-o în spatele casei în pâlcul de aluniş ce pusese stăpânire pe lume. Am ridicat ochii atrăpungând tăriile mi-am luat inima-n dinţi şi fluiericul între buze modulând o chemare uşoară ca pentru un bălănel uşurel. Şi nu am zis de trei ori din fluierici că am şi văzut cerurile înăsprindu-se şi i-am simţit răsuflarea înflăcărată. Am ieşit din desiş aluniş galopând cei câţiva paşi până la locul duhnitor ce trăda prezenţa bălănelului. I-am atins creştetul cu bagheta girozeta ca să ştie că are stăpân şi abia atunci am închis ochii trăgând perdeaua invizibilă ce-i masca prezenţa. M-am chinuit puţin până i-am suit în şa, am prins căpăstrul şi i-am apăsat coasta a treia şi vertebra a cincea de la greabăn ca să ştie că nu are de-a face o novice şi că nu e cazul să mă tăvălească prin toţi vălătucii de zăpadă. Am decolat cu un fâşâît de iarbă tăvălită, am trecut razant pe lângă fotoliu şi până în Priculicia nici nu m-am oprit. Am hoinărit cât am hoinărit până când ostenită de ciufuleala singurătăţii am luat drumul către casă, adăstând în spate pe hotarul desişului-alunişului şi i-am dat drumul bălănelului să se întoarcă acasă la mamă-sa. M-am strecurat lângă poltrona bunicii aşezând în iarbă fluiericiul menestrol şi bagheta girozeta. Nici usturoi n-am mâncat nici gura nu-mi miroase câtuşi de puţin. Dar dacă voi credeţi că ea a-nghiţiţ tăcerea mea, vă înşelaţi crunt. Dar dacă n-a spus nimic asta nu însemnă că e chiar aşa de proastă pe cât o credeam eu. Cum mă prindea, cum îmi recita câte o bucată de descântec sau o vrajă ca şi când s-ar fi afundat într-o visare adâncitoare. Şi aşa, puse cap la cap am reuşit să învăţ cam tot ceea ce ştia şi Bunica. De ştiut, ştiam dar de arătat nu mi-a arătat niciodată nimic, lăsându-mă să dau cu capul de toate pragurile, canatele şi uşile posibile. Nimic nu era mai greu decât să ajungi să-ţi faci pliscontrocul tău şi împreună să răvăşiţi tăriile şi moliciunile lumilor după pofta inimii. Aşa că într-o zi mi-am luat inima-n dinţi şi bagheta girozeta şi am plecat în afund de pădure. Am umblat eu cât am umblat dar nu pot să spun că a fost în zadar. Totul se potrivea cum nu se poate mai bine. Poteca alerga înaintea mea ocolind trunchiurile prăbuşite, ruginite, înăsprite şi-argăsite, rădăcinile răsturnate şi de ceaţă alintate, păraiele şi şuvoaiele, muşuroaiele şi gunoaiele până când am descoperit poiana în care firul de pliscoros se înălţa semeţ ascunzând minunea adânc în pământ. Am desenat cu bagheta cercul colţuros cât mai mic astfel ca rădăcina să nu aibă cum să iasă şi să fugă de mine. Am zigzagat aerul tăindu-i nervurile până când din crăpăturile întunericite am reuşit să strâng destul praf de coadă de cometă, asamblată şi cochetă. Am răvăşit lacrimile potopite într-o buclă de cer şi abia apoi am dat din gură răstălmăcind toate descântecele adunate. Am tot descântat până când bălăneii s-au strâns cerc în jur aşteptând să vadă minunea pe care nu mulţi se pot lăuda că au văzut-o, că i-au fost martori. Şi când am bătut cu piciorul în pământ sărind apoi cu pasul broaştei în interiorul cercului, am atins firul de pliscoros şi totodată m-am şi opintit cu mâinile în ciuful său pufos. Dacă ar fi ştiut că-s atât de bună ar fi cedat, dar datoriă lui era să încerce tărîa şi puterea stăpânului. Aşa că nu i-am dat prea mult timp şi am început iar să recit alte descântece mai ondulate şi vălurite încât simţeam pământul fremătând până hăt departe. Până şi soarele se oprise aşteptând să vadă ce se întâmplă în poiană. Am ridicat bagheta girozeta şi vârful ei, lupă flămândă a luat toată tăria soarelui aruncând-o înspre firul de pliscoros. Acesta, dovedit de atâta lumină s-a săltat în coate până când rădăcina a dat de aer şi lumină. În momentul ăla, rădăcina a fost aruncată afară din pământ şi am văzut frumuseţe de pliscontroc umflându-se din rădăcina spălată de ploaia de lumină şi de lacrimile potopite în bucla cerului.

Am tăiat cu o mişcare iute firul de pliscoros mort ca să-i redau libertatea pliscontrocului. Am recitat sărind jur-împrejur, descântul de deşteptare şi la momentul oportun am suflat praful strâns din coada de cometă cochetă. Unde nu a început pliscontrocul să se umfle şi să-şi întindă nodurile răşchirându-şi mâinile şi picioarele de parcă nu aştepta decât semnul meu ca să o tulească. L-am lăsat să-şi vină în fire, să se sature de apă, aer, soare şi culoare şi l-am lovit cu bagheta girozeta. Pe dată a căzut ca retezat la pământ şi ridicând ochii lăcrămoşi dar plini de luciul cometos m-a întrebat:
-Ce trebuie să facem stăpână?
Dacă până atunci totul fusese o joacă, am înţeles în sfârşit ce înseamna responsabilitatea. Îl creasem, îi arătasem ce înseamnă viaţa şi lumina şi nu puteam să-l arunc dincolo de neputinţa şi neştiinţa mea. Aşa că am căzut pe gânduri privind la ochişorii lui de veveriţă. Ce oare puteam să-l pun să facă? Pe când mă răscoleam după o părere iată că în poiană îşi face apariţia nimeni alta decât bunica şi toată gaşca ei de babe solomonărese îmbujorate, fâlfâîndu-şi genele ca să nu se vadă rădăcina lacrimilor ce încolţeau în colţurile ochilor. Bunica s-a oprit în faţa mea şi fără să mai aştepte nimic atinse pliscontrocul cu vârful nuieluşei-căţeluşei. Acesta odată se înălţă recăpătându-şi strălucirea pălită.
-Pliscontroc năpârstoc, iată că nepoătă-mea şi stăpâna ta a decis să-ţi redea libertatea după care tânjeaî în adâncuri dar cu o singură condiţie; să te faci luntre şi punte şi-ntr-o clipită să-i aduci diploma cu ramă de piele de aur din colţ de balaur pregătită de Unchieşul Megieşul care nu aşteaptă decât vestea că a reuşit. Şi după ce faci trebuşoara asta poţi să te duci în drumul tău cu zapis semnat şi cu-un deget parafat că eşti liber să-ţi cauţi de viaţa şi de visele tale.
Nici nu termină bine de zis acest lucru că pe dată pliscontrocul o şi luă pe calea vântului căruntului şi într-o suflare se şi înapoie cu mândreţea de diplomă. Se lăsă în genunchi în faţa mea plecându-şi capul şi grumazul deşirat şi la capăt înnodat şi cu un murmur de mulţumire îmi întinse diploma fără a avea curajul să mă privească. Am luat diploma şi-am lipit-o de piept s-o clătească ultimele raze de toată clisa pusă-depusă de alergarea pliscontrocului. Am dus mâna la gură şi adunându-mi ultimii stropi de salivă (trebuie să vă spun că mi se uscase tot cerul gurii şi toată limba mai ceva ca asfaltul turnat în deşert) şi cu teamă i-am parafat creştetul aşa cum cerea legea lăsată din străvechime recitând descântul de dezlegare:
-Pliscontroc năpârstoc, azi la viaţă te-am adus şi-acum creştetul ţi-am uns, pecetea de liberare străluceşte-n lună-n soare, nimeni n-o să te oprească, vise-n aripi să îţi crească, să-ţi găseşti norocu-n lume şi doar bune să te-adune.
Atât am mai spus şi pliscontrocul s-a ridicat, mi-a mângâiat mâinile cu ochi lăcrămoşi şi mi-a spus şoptit:
-Mărită Domniţă, crăiasă-crăiţă, din pamânt m-ai luat liber m-ai lăsat în lume plecat. Dacă vreodată o să ai nevoie de mine cheamă-mă. Atât a spus şi s-a făcut nevăzut. Când am deschis ochii, în palmă aveam un dinte colţ de aur şi la capătul patului strălucea diploma cu ramă de piele de aur din colţ de bălaur. Am închis iar ochii plină de bucurie şi am recitat în gând ştiind că mă aude:
-“nu uita, nu uita niciodată că ţi-am cumpărat sufletul dintre umbrele pământului şi te-am redat vântului; te-am spălat de toate relele şi te-am botezat cu bunele.”
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (3):


pane - de INSULA ALTUIA la: 23/02/2009 08:35:25
idem:)
#409378 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
*** - de Intruder la: 23/02/2009 11:15:12
mi-a adus aminte de E.T. :)
celelalte doua, le citesc mai incolo...am vazut ca n-au legatura intre ele.
#409399 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
pane - de INSULA ALTUIA la: 23/02/2009 12:38:44
Fiti-ar pliscontrocul :)

-“nu uita, nu uita niciodată că ţi-am cumpărat sufletul dintre umbrele pământului şi te-am redat vântului; te-am spălat de toate relele şi te-am botezat cu bunele.”

Foarte multe imagini,m-a prins vraja ,bravo:)
#409418 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...