Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

de trei ori poveste


de cosmacpan la: 23/02/2009 04:43:16
rezumat: a treia si ultima
taguri: La fel ca prima Cutia_cu_litere 
voteaza:
Povestea lui Smoc sau Maşina de sonat profunzimea umană.

Ţinând cont că eu nu ştiu să scriu nici despre SF nici despre fantasy nici despre horror voi scrie povestea pe care am găsit-o în colţul din dreapta al beciului de la casa părăsită din latura răsăriteană a maidanului. Asta se întâmpla cam cu o şăptămână înaînte să vină ăia cu buldozorele şi să cureţe maidanul şi dărăpănăturile din jur pentru a face loc mallului cu ochi albaştri. Aşa-i spunea toată lumea pentru că ferestrele de la faţadă prinse în rame verzui-auriu erau ca lentilele ochelarilor şi în ele se reflecta cerul cu toată albăstreala lui. Aşa, dar nu despre mall voiam să vă scriu ci despre povestea găsită într-un borcan de murături în beci. Tot horbocăind eu după cozi uscate de şobolani şi după capace de stîclă numai ce zăresc în colţul din dreapta sub nişte boarfe putrezite un borcan de murături cu un capac bine înţepenit cu smoală. L-am ridicat şi înăuntru am zărît două caiete de dictando făcute sul. L-am privit şi nu-mi venea a crede că eram stăpânul acelei averi de neimaginat. M-am strecurat cu sufletul la gură până acasă să nu mă vadă nimeni şi în liniştea camerei mele am întins pe jos haina de şcoală pe care nu o mai purtam de doi ani. Am aşezat borcanul pe ea şi am încercat să curăţ smoala ca să scot capacul, dar oricât am lucrat nu am reuşit să-l desfac. Ruginise sau poate se lipise cu smoală. Ce puteam să fac? Am luat globul de cristal, am înfăşurat borcanul în haină să nu scăpe nimic de-acolo şi i-am aplicai lovitura de graţie. A gemut şi-a strâns din dinţi până când la a doua lovitură a cedat. Am desfăcut haina cu grijă şi am recuperat cele două caiete de dictando scuturându-le bine de orice ţincuşă cât de mică de sticlă şi am început să citesc.

“Studiu aplicat al maşini de sonat profunzimea umană sau singurometrul cu baleiaj şi despre teoria unificată a înfrângerii totale”

Scrisul destul de clar dovedea că celălalt era destul de stăpân pe sine şi pe cunoştinţele lui, fără a avea nici o urmă de îndoială.

“Ţinând cont că lumea devine din ce în ce mai agitată dar în acelaşi timp maî fărâmiţată am decis să studiez singurătatea ca trăsătură caracteristică a unilateralităţii personale impuse. Am creat cadrul lingvistic al sondajelor necesare cuantificării rezultatelor şi interpretărilor (fără a lăsa loc subiectivităţii caracteristice specificului uman). Am schiţat fenomenul şi planul de construire al maşinii de sonat profunzimea umană sau cum i-am spus popular singurometrul cu baleiaj şi apoi am adunat piesă cu piesă până când într-o duminecă dimineaţa departe de orice ochi am apăsat butonul on-off. Nu am să ştiu niciodată dacă am fost victima acestei maşinării sau dacă ea nu a făcut altceva decât să înregîstreze ceea ce eu doream. Am început studiul meu prin izolarea de grupurile masive şi heterogene de specimene atât de acelaşi sex cât şi de şex opus. Nu pot să spun că a fost un proces uşor şi lipsit de eşecuri. Mai mereu se găsea cineva care să-mi îngreuneze procesul izolaţionist prin câteva vorbe lăsate pe pervazul ferestrei ca aducere aminte. Dar cu toate acestea nici eu nu mă lăsam intimidat. Refuzam tot astfel încât pe parcursul a câţiva ani reuşisem să mă izolez de restul lumii, păstrând doar contacte periferice şi superficiale fără aport emoţional şi sentimental. Ajunsesem la singularitatea nucleului de bază, cazuistic vorbind. Odată finalizată această etapă, am studiat fiecare act deviant cu toate conexiunile anexă şi până la urmă datorită schemei cadru elaborată la început am reuşit încadrarea într-o schemă logică cu semnale de intrare şi de ieşire. Era o schemă funcţională dpdv logic şi după ce am terminat am scris toate concluziile pregătind schema de final.
A doua etapă cuprindea izolarea de toţi membri nucleului (singura legătură emoţională şi sentimentală a mea cu restul lumii). Fiecare zi şi fiecare oră însemna o luptă îngrozîtoare. Era ca atunci când încerci să tai un copac, de fapt să desţeleneşti pământul. Sapi în jurul lui, tai rădăcinile una câte una, sapi şi vezi că mai în adânc nu întâlneşti decât rădăcini tot mai firave şi mai subţiri, pe care poţi să le smulgi şi să le rupi cu mâna. Tot încerci să răstorni copacul dar acesta încă rezistă. Sapi şi-mprejur şi încet-încet te strecori şi pe sub el, rupând, tăind totul.
Scoţi pământul pumn după pumn şi până la urmă dai de pilonul central sau axis mundi, ţâţâna care-l mai susţine. O ciopleşti şi o zgârii pentru că nici cazmaua nici toporişca nu pot ajunge până acolo. Numai degetele şi ghearele tale. În acelaşi timp te opinteşti, te izbeşti în el, îl sufoci sub asaltul tău şi copacul învins, cedează. Zgomotul poate părea ca un ultim şi îndârjit geamăt dar îl vezi răsturnat lângă tine. Eşti plin de pământ, degetele tale sângerează, ghearele-unghii smulse atârnă. Priveşti şi te întrebi la ce bun. Aşa a fost şi cu mine. Până la urmă am reuşit să îndepărtez până la ultimul toţi membri nucleului de bază. Eram singur pe lume. Mi-au trebuit două săptămâni ca să pot aduna toate datele şi să întocmesc schema logică a acestei etape finalizate. Concluziile trase le-am înscris alături de celelalte. Da, proiectul meu prindea contur. Maşina de sonat funcţiona scoţând adevărul adevărat fără înflorituri subiective. Adevărat material de studiu. Ultima etapă. Ba nu, era penultima. Trebuia să mă îndepărtez până şi de mine. Cum spune cartea: “dacă un mădular te supără, taie-l şi aruncă-l.” Mă surprindeam mângâîndu-mi sufletul de atâta sîngurătate şi până la urmă am decis că mai bine îmi retez mâna decât să-mi dau drumul lacrimilor şi regretelor. Am tăiat-o şi-am aruncat-o. Nici o sângerare nu poate atînge bucuria descoperirii că eşti liber şi că nimic nu te leagă de ea. De mâna ta. Nu mai ai sentimente pentru ea. Nu mai există pentru tine şi nici tu nu mai exişti pentru ea. Fiecare zi era tot mai grea pentru că trebuia să scriu totul şi trebuia să mă şi scarpin şi mai trebuia să şi mănânc şi nu aveam decât o mână. Vedeam că nu e bine dar cercetarea cere sacrificii. Decât să văd şi să sufăr mai bine lipsă. Aşa am ajuns să-mi scot ochii unul câte unul. Nu, nu vă fie frică. Aranjasem în aşa fel încât să am acces la maşină, la semnalele ei sonore (nu mai trebuia să văd rezultate, le auzeam) şi la caietele mele în care se adunau concluziile. Câteodată mă cuprindea oboseala şi o mare de regrete pândea clipa de neatenţie ca să mă poată acoperi cu fluxul amintirilor. Atunci nu puteam să scap decât fugind de mine şi de toate regretele. Ce rost are fuga dacă ea nu te scapă de regrete şi ca să te poţi elibera de tot şi de toate, chiar şi de tine înşuţi, atunci trebuie să rămâi stâncă în făţa duşmanului. Aşa că mi-am tăiat picioarele unul câte unul şi nu mai eram decât prelungirea mâini care trebuia să scrie şi să noteze toate concluziile. Trebuia să pot reda lumii studiul şi toate datele acumulate. Sunete îndepărtate se buluceau către urechi încercând să mă determine să uit. Aşa că le-am tăiat şi le-am aruncat odată cu tîmpanele ciuruite. Nu-mi trebuiau. Singurătatea nu putea fi deplină când zgomotele te asaltează din toate părţile. Gata. Ce-a de-a treia etapă era şi ea terminată. Am ascultaţ cu dinţii toate constatările maşinii de sonat şi concluziile le-ăm trecut în caiet. Am refăcut schema logică, am combinat toate rezultatele şi am privit ceea ce aş putea spune că era chintesenţa “teoriei unificate a înfrângerii totale”. Priveam (cu ochii minţii bineînţeles) şi nu mai puteam de bucurie. Singurătatea ca fenomen fusese dezlegată iar înfrângerea totală era catalogată, studiată, definită şi încadrată în teoria arhetipală unificată la locul ei. Întrebarea, ultima întrebare era dacă cineva, cândva, va putea continua munca de cercetare. Ca să fiu sigur că măreţia acestei idei nu se va pierde am decis să sfărâm maşina de sonare a profunzimii umane aşcunzând schiţele în anus. Am pregătit toate materialele cuprinzând concluziile studiului şi le-am ascuns în spatele lemnelor cu care umplusem soba. Caietele cu povestea studiului şi a etapelor le voi închide într-un borcan de murături smolit ca să nu se deterioreze şi-l voi ascunde într-un colţ în beci. Aşa va trebui ceva timp până când lumea va fi pregătită pentru această mare descoperire.
Aici se încheie povestea citită în cele două caiete. O mare parte din foi era acoperită cu tot soiul de scheme sau mai bine zis mâzgălituri pentru că eu nu puteam să înţeleg ce era desenat acolo. Multă vreme am tot dat ocol mallului încercând să aflu ce s-a mai întâmplat în casa aceea dărăpănată. Deabia târziu, aveam să aflu de la tanti Margareta care era asistentă socială povesteă. Ea mi-a spus că luând la periat cartierul în căutarea bătrânilor nevolnici ce nu se mai puteau deplasa nici măcar la cantina socială a descoperit la îndemnurile vecinilor momâia. Când a intrat în casă şi a aprins lumina (da curios, îmi spune, încă mai era curent şi mai funcţiona) am înlemnit. O arătare îşi rânjea gingiile durerii şi disperării. Adică aşa am zis eu că oricum nu mai puteai spune nimic despre mortăciune. Un cadavru fără picioare (le avea tăiate de la genunchi), fără mâna stângă, fără ochi, fără urechi, umflat ca un buhai de la putreziciune, cu rectul plin de hârtii zăcea chinuindu-se să ajungă la pat. Da, era întors cu spatele la uşă de parcă întorsese spatele întregii lumi căutându-şi singurătatea. Am anunţat poliţia şi cu toate cercetările nu au reuşit să descopere mare lucru. Cred că nici n-au vrut pentru că mă uitam la ei, nici măcar n-au încercat să-i scoată hârtiile alea din rect. L-au luat aşa, într-un sac de plastic şi am înţeles că direct la crematoriu a ajuns. De câte ori dau câte un acatist îl trec şi pe el (scriu şi eu, mortul ăla, că nu ştiu cum să-i spun). Asta-i tot ce pot face pentru el. Asta-i tot ce am aflat şi m-am decis să scriu această poveste proastă pentru că nu aveam nici o idee.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


pane - de INSULA ALTUIA la: 23/02/2009 08:34:54
o pastrez pentru mai tirziu,tre sa plec:)
#409377 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
hmm... - de Intruder la: 24/02/2009 15:58:23
n-as crede ca singuratatea e un fenomen, dar in beciul meu sunt numai troace...
#410026 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...