Azi noapte mi-am dormit visele cu capul în jos. S-au adunat toate, fericite să scape din trupul frânt. Gravitaţia le-a scurs din mine şi s-au ascuns în desenul de pe covor, în liniile parchetului, simetric şi mort. N-am ce interpreta, herr Freud.

*
Trăiesc între un deadline şi altul. O fărâmă de bun simţ să avem şi vom recunoaşte că deadline nu înseamnă termen, nu-i nimic altceva decât o linie moartă. Şi schimbi doar macazul de la una la alta. Cărţile pe care le scriu, una, două, trei, hei, cărţile pe care nu le mai termin, fiindcă habar n-am să trăiesc ca-ntr-un clip, sunt trenuri îngheţate trase pe linii moarte în gări înecate în noapte. În vagoanele lor ferecate zac cutii pline cu hârtii mânjite, scrijelite, iubite pe rând. Şi totu-i nenăscut încă; hârtiile şi cutiile-s din lemn de cedru încă necrescut, încă nesiluit cu fierăstraie de vaier, cu gatere ce despart scândura de trunchi, cu rindele ce siluiesc şi ele. Iar pe muchia unui rift de la nu ştiu câte leghe sub mări o sepie-mascul fecundează ouă de sepie-femelă şi copiii lor vor face la fel şi unul dintre nepoţii lor va împroşca cerneala din ceaţa căreia voi discerne. Rânduri, pagini, tomuri. Totul.

*
Dacă m-aţi lăsa liber: aş dormi ca un porc pe o bancă din parc, la soare; aş trăi ca o cămaşă descheiată; aş şopti pe la colţuri de străzi, câteodată: interdicţia de a urina pe ziduri de metalosticlă de insticorporaţii ne doare. Dacă m-aţi lăsa liber, v-aş iubi, m-aţi iubi. Aşa, ne iubiurâm hibrid, tranzitoriu. Şi adevărul e că habar n-am să desenez altceva decât palmieri pe coperta din spate a agendei. Angajaţi-mă.

*
Undeva pe drum am pierdut poezia. S-a stins în parfumul unei coji de portocală. În apa călâie de la robinet. În drumurile nesfârşite prin oraş, rătăcind. În cutele draperiilor de sânge dintr-o dimineaţă cu soare voyeur, porumbei în rotondă şi radioul din vecini. Am rămas în urmă, cu buzunarele goale, fără grafit sau cerneală. Mă uit înciudat la lume. Ca un eretic desuet şi habotnic. Ca o fetiţă care zâmbeşte forţat. Prea mândră ca să plângă.

*
Acum trei săptămâni şi trei zile am plantat în glastră (singura noastră), în câteva foste pahare de iaurt şi caserole de prăjituri, în compost inodor, dar hrănitor, următoarele: un plic conţinând un gram de seminţe de nalbă (Malva moschata); un plic conţinând zero virgulă cincisprezece grame de seminţe de căldăruşă (Aquilegia vulgaris); un plic conţinând zero virgulă şaptezecişicinci grame de seminţe de degetar (Digitalis purpurea). Ieri ne uitam, şi eu şi florile-care-vor-fi, pe geam la lumea de-afară care abia aşteaptă să devoreze vieţi de flori şi scriitori anonimi. Anxietatea, angoasa, anghina nu-mi dau pace, dar căldăruşa, nalba şi degetarul mi-au spus că va fi bine.

*
Rând, rând, paragraf, steluţă-lacrimă. O ghirlandă de asteriscuri pe-un cer de tavan. Caloriferul meu, cu aşchii de craniu pe muchii, toarce a van.
Am inima pe dreapta. În dreapta mea doarme fata despletită. Când nu mai ştiu pentru ce trăiesc, mă primeşte la ea. Când o să mor, o să fiu cureluşa de la cizma ei stângă. Iar ea o să-şi pună rochia în carouri şi-o să iasă pe străzi, cu o ţigară în colţul gurii, cu mine fluturându-i pe pulpă. Îmi simt mintea ca ţigara ei aprinsă. Respir.