-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

MARINARUL


de enigmescu la: 05/08/2004 15:35:00
modificat la: 15/08/2004 18:31:49
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
In timpul razboaielor dintre francezi si englezi pt. suprematia pe marile si oceanele lumii, pe o fregata englezeasca a poposit un tanar ager, priceput in ale marinariei si iscusit in tot ce facea. El, asemeni majoritatii celor de pe nava, era pus la muncile cele mai rudimentare si era supus unui tratament aproape inuman din partea unui ofiter care nu pierdea vreodata ocazia sa-i maltrateze si sa-i biciuiasca pe cei din subordinea sa pt. presupuse delicte de care se faceau vinovati. Cu alte cuvinte dadea dovada de cruzime si lasitate comportandu-se ca un despot, ca un tiran, numai pt. placerea lui de a face rau si de a supune orice caracter, orice spirit care, potential vorbind, i-ar fi primejduit si sarcina si postul. Iar sarcina lui era aceea de a-i pazi cu strasnicie si de a le impune ascultare neconditionata fiindca acei marinari erau de fapt niste oameni condamnati la munca silnica pt. unele fapte savarsite pe teritoriul englezesc. Asadar ei nu erau considerate fiinte umane, ci mai rau decat cainii- ei nu puteau avea drepturi depline.

Acel tanar, cu parul blond inelat, cu ochi albastri si indrazneti, cu faptura aparent firava, a inceput a se purta cu atata bunatate, blandete si nevinovatie fata de tot echipajul incat in scurt timp a reusit sa-i castige pe toti cu vorba sa domoala. Ba, mai mult, insusi capitanul corabiei, un om impartial si vesnic atent la ceea ce facea, un om cerebral si echilibrat, a sesizat in tanarul acela taria de caracter si demnitatea de care dadea dovada si a prevazut un viitor stralucit pt. el in cariera marinareasca. De aceea nu dupa mult timp l-a numit intr-o functie superioara starii ce o avusese la venirea sa pe nava.

Insa ofiterul insarcinat cu disciplina cauta cu orice pret sa-l discrediteze si pt. aceasta ii inscena tot felul de acte prin care l-ar fi putut condamna macar la biciuire. Tare-i placea sa bata, sa ofenseze sau sa aduca injurii. Vederea chinurilor osanditului ii dadea o stare ca de drogat, nu mai simtea si nu mai auzea nimic, savura cu atata sadism spasmele victimelor incat pana si ochii i se dilatau de atata multumire si bucurie draceasca. Asa a incercat sa insinueze capitanului ca tanarul ar conduce o revolta menita sa inlature regimul comandantului sau direct. Iar pt. ca rautatea lui sa fie deplina a pus pe un matelot bolnav, bun prieten al tanarului, sa se urce in varful unui catarg pt. a da drumul unei panze, stiind ca exista posibilitatea ca nefericitul sa cada de acolo si sa se zdrobeasca de punte. Scopul lui era de a-l aduce pe tanar in situatia de a i se opune (ofiterului). Dealtfel asa s-a si intamplat in cele din urma: cu toata opozitia tanarului si cu toate ca, incalcand ordinele ofiterului, acesta a reusit sa-l prinda de mana chiar in clipa in care aluneca de pe catarg, caderea nefericitului n-a mai putut fi evitata. Momentul era deosebit de dramatic. Acum lumea toata il ura pe ofiter pt. ce facuse, chiar insusi capitanul. Dar etica si conduita militara nu-i permiteau sa ia masuri, in cazuri extreme ca acela nefiind date nicaieri solutii concrete.

Multi dintre camarazii tanarului cautau acum sa-l asasineze pe ofiter desi un astfel de act le-ar fi adus si lor moartea. Ei voiau cu orice pret sa se razbune pt. suferintele pricinuite de ofiter luni in sir si cautau un bun prilej pt. asta. Insa razbunarea nu putea aduce cu sine nimic bun- nu poti indrepta un rau cu un alt rau. De aceea tanarul s-a opus vehement unei astfel de rezolvari. Chiar l-a impiedicat pe unul sa-si duca planul pana la capat, smulgandu-i cutitul din mana. De aici avea sa i se traga toate neajunsurile de mai tarziu.

El credea in bunatatea fiintiala a omului, credea cu adevarat in puterea tamaduitoare a blandetii si in mantuirea sufletului celui posedat de rau. Asa invatase inca de cand era de cativa anisori. De aceea, intr-o seara linistita a discutat cu ofiterul despre pornirile sale patimase; si aproape il convertise si ii inmuiase inima cand un gand vrajmas puse stapanire cu desavarsire pe rationamentele militarului: credea ca tanarul incearca sa-l vrajeasca si sa-i abata atentia, ceea ce ar fi insemnat ca nu s-ar mai fi putut impune si ar fi dat dovada de slabiciune. Din acel moment bruma de umanitate ce mai mocnise in el se stinse cu totul, pt. totdeauna. Ar fi vrut cu orice pret sa-l piarda pe acest tanar: insolent prin zambetul lui strengaresc, impertinent prin comportamentul sau de copil nevinovat, odios prin nobletea sa, ipocrit prin dorinta lui nestavilita de a face bine neconditionat. Credea ca bunatatea unui om ascunde de fapt impotrivirea la principiile ofiterului. Nu putea intelege cum ar fi cineva in stare sa iubeasca cu atata usurinta fara a avea ganduri ascunse. Dar tanarul nostru nu era un prefacut si daduse dovada de aceasta in destule situatii.

Asadar ofiterul si-a pus planul diabolic in aplicare si "l-a parat" pe tanar capitanului ca a vrut sa-l omoare cu un cutit si ca dupa ce l-ar fi ucis ar fi pus stapanire pe vas, nu inainte de a-i linsa pe ofiteri. Insa toti erau constienti ca acest ofiter marsav, care pata haina militara, a nascocit totul, ca este o minciuna sfruntata menita sa aduca moartea celui incriminat. Si comandantul stia, deci nu se putea lasa indus in eroare de mojicia subordonatului sau. Totusi, fiind niste acuzatii grave aduse de un ofiter, codul si etica si legea militara maritima ii impunea sa ia masuri imediate pt. a aplana conflictul. Altfel ar fi degenerat intr-adevar in revolta. Asadar capitanul porunci sa fie adus tanarul in cabina sa de indata iar ofiterul sa repete acuzatiile in timp ce avea sa-l priveasca in ochi pe cel acuzat. Tactica era buna si capitanul spera ca ofiterul sa-si revizuiasca spusele. Totusi, aproape fara ezitare, ofiterul relata cu lux de amanunte ceea ce, pesemne, incepuse sa creada ca fiind in realitate, nu in inchipuirea sa.

Tanarul ramse inmarmurit, cu zambetul sfartecat pe chip. Ochii i se dilatara, gura i se contracta intr-o grimasa ce striga: nerecunoscatoru-le, infamu-le! Mainile ii cazura inerte pe langa corp, fata ii deveni cadaverica, parul blond, frumos inelat, semana mai degraba cu un giulgiu de in ce-i acoperea capul. Si peste toata infatisarea lui plutea nedumerirea: ce facuse el de merita asa un tratament, asa o ocara? La intrebarea comandantului ce are de raspuns la aceste acuzatii, tanarul incerca sa spuna ceva dar gandurile il napadeau nebune iar vorbele se adunara nod in gat, isi inclestara ghearele in beregata lui si-l sufocau neputandu-i da libertatea de exprimare inteligibila. Lumea lui parca se naruise. Din strafundul fiintei lui se rascula atunci sentimentul de ciuda din pricina neputintei, acea ciuda reprimata atata vreme, si cu o sfortare supraomeneasca impreuna mainile deasupra capului, apoi cu o viteza naucitoare il izbi in frunte pe ofiter. Surprins de aceasta reactie, desi o astepta, dezechilibrat asemeni vitei sacrificate in macelarie, ofiterul cazu pe spate si in cadere se lovi cu capul de un colt al mesei incarcate cu harti si alte instrumente de navigatie. Ochii ii sticlira de o bucurie diabolica a sentimentului implinit, dar acea sclipire era intunecata ca si inima lui neagra. Rautatea lui reusise sa invinga bunatatea matelotului. Ratiunea celui din urma fusese infranta. Apoi ofiterul pali si muri cu un zambet sarcastic pe buze.

Totul se petrecu asa de repede incat capitanului vasului nu-i mai ramase decat sa constate decesul ofiterului. Acum era nevoit sa ia masuri drastice cu tanarul. Legea impunea acest lucru desi vinovatia lui avea circumstante atenuante. In cele din urma comandantul ii convoca pe ofiteri si forma ad-hoc un complet de judecata, un tribunal dupa toate canoanele care sa ia o hotarare inteleapta in ce privea soarta tanarului. Capitanul se deroga de orice raspundere si isi asuma titlul de simplu cetatean.

Dupa ce discutara indelung pe seama celor intamplate, dar mai ales a comportamentului josnic de care daduse dovada ofiterul mort, si dupa ce trasera concluziile aferente, judecatorii hotarara in unanimitate ca tanarul este nevinovat. Dar asa o decizie, desi ar fi fost in spiritul dreptatii si ar fi adus mare bucurie intregului echipaj, asa o decizie nu putea fi pronuntata. Era vorba totusi de uciderea unui om, indiferent de imprejurarile care favorizasera producerea actului respectiv de violenta. Si apoi ce ar fi spus autoritatile despre asa o rezolvare? Era cert ca oricum s-ar fi procedat n-ar fi fost bine pt. nimeni. In cele din urma, dupa depozitia capitanului si comentariile aferente si mai cu seama de frica justitiei ce-i astepta la intoarcere, ofiterii, cu durere in suflet, dadura sentinta de condamnare la moarte a tanarului . Sangele isi cerea tributul.

Echipajul adunat pe puntea din fata a vasului urmarea cu interes si curiozitate pregatirile pt. executie dar inca nu banuia nimic despre ce se petrecuse. Abia cand remarcara absenta ofiterului si vazura inaintand pe tanarul blond intre soldatii din garda isi dadura seama ce se intamplase. In logica lor totul incepea sa se lege. Atunci incepura a se agita ca marea frematanda, sa maraie printre dinti si aproape ca voiau sa se rascoale. Dar gloantele muschetelor aveau sa-i loveasca in plin daca ar fi incercat ceva. Cu greu seful completului de judecata citi actul de acuzare si sentinta. Chiar si lui insusi nu-i venea a crede ca acele cuvinte ies din gura lui. Toti ochii erau indreptati spre osandit. Cand formalitatile fura indeplinite, capitanul il intreba pe tanar daca mai are ceva de adaugat sau de spus in apararea sa. Insa el privea in ochii camarazilor sai si-i sfredelea cu aceeasi privire pe ofiteri. Rusinati acestia plecau fetele, unii muscandu-si buzele, altii frangandu-si mainile... Nu-i puteau suporta privirea cum nu putuse sa i-o suporte cel pe care il ucisese.

Redevenise calm, melancolic, bland si smerit, asa cum il cunosteau toti. Voia sa primeasca moartea nu cu resemnare, ci cu demnitate. Un zambet larg ii incadra fata luminoasa, ca si cum intreaga lumina a vazduhului linistit s-ar fi oglindit sau rasfrans pe chipul sau. Daca ar fi avut aripi, in momentul acela ar fi zburat pe deasupra tuturor. Mergea la nunta ca un mire imbracat in straie saracacioase de matelot.

Calaii ii pusera latul de gat pe cand celalalt capat era petrecut peste bratul unui catarg si se pregateau sa execute ordinul. Asteptau semnul de la capitan. Domnea o liniste adanca, iesita parca din tenebrele mortii iminente, si dintr-odata se facu frig, desi soarele frigea de transformase puntea in plita incinsa. Parul condamnatului se umezise de sudoare, ochii catorva camarazi se chinuiau sa-si stavileasca suvoaiele de lacrimi ce ii innecau iar aerul se rarefiase in acel loc, se golise de tot oxigenul, ca si cum odata cu ultima suflare a condamnatului avea sa se estompeze viata in intregul univers.

Greu, intr-un tarziu, abia perceptibil, comandantul dadu ordinul violand, cu vocea lui sugrumata, tacerea ce se auzea pana la cateva mile departare. Chiar in acel moment, radiind de o bucurie ce-l transfigurase si-l facuse mai frumos ca niciodata, tanarul striga: -Traiasca al nostru capitan! Si funia se intinse dreapta ca o vergea de lemn pe catarg.

De pe locul din care priveau ofiterii in frunte cu capitanul, se auzi un icnet si, cu o grimasa ce arata intensa tulburare, comandantul se intoarse cu spatele la cel executat. Suportase prea multe intr-un timp atat de scurt. Limitele rabdarii sale fusesera spulberate de viitura acestor evenimente neprevazute, de greutatea avalansei care trecuse peste sufletul lui. Cugetul i se prefacuse in ruina.

De dupa un recif aparu o fregata inamica si lupta, dupa o la fel de lunga ezitare, incepu cu indarjire iar razboiul isi arata fata hidoasa. Capitanul sta la pupa, insa nu mai era prezent printre combatanti. Privirea lui pierduta in zare imprumutase ceva din tainicele sclipiri ale tanarului care abia isi stinsese ochii. El, comandantul, nu mai era un lider acum ci un simplu om. Un singur gand il mai preocupa acum: daca nu l-ar fi executat cateva clipe mai inainte, ar fi putut spune autoritatilor ca ofiterul a fost ucis in lupta. Ce moarte inutila!

La sfarsitul bataliei, in acelasi loc, printre aschii fumegande zacea trupul neinsufletit al unui lup de mare mancat de oaia lui Dumnezeu. Iar umbra matelotului se odihnea ca o binecuvantare peste comandant.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


Cred că din toată povestire - de (anonim) la: 08/08/2004 18:26:42
Cred că din toată povestirea, cea mai frumoasă este metafora asta:
tacerea ce se auzea pana la cateva mile departare.
Sper să fie originală.
#19383 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
Eu cred ca - de carapiscum la: 28/08/2004 14:16:44
autorul a vrut sa scoata in evidenta faptele ca atare si trairile personajelor fara a impodobi prea mult textul cu tot felul de figuri de stil. As numi asta un fel de pictura naiva.

So far, so good.
#20556 (raspuns la: #19383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...