Intamplator m-am nascut intr-un spital. Ca in toate cazurile si eu am fost platit cu kent si cafele. Asa era traditia.

Cand mergeam la gradinita am furat. Aveam trei ani cred. Am furat un creion colorat (verde - am aflat). Acasa am mintit ca mi l-a dat o fata. Intre noi fie vorba am simpatizat-o pe domnita multa vreme. Desigur ca acasa m-au crezut... Nu mi-au reprosat nimic. Dimineata bunicul mi-a zis. “Sa duci creionul inapoi la scoala si alta data sa nu mai faci”. Cred ca nu ma pricepeam prea bine la mintit. Sau el se pricepea prea bine la mine. Oricum am dus creionul. M-am simtit rusinat. Nu, nu pentru ca il luasem.

La cinci ani am furat din nou. Eram in vizita la rude. Am luat un fluier de lemn. Desigur ca si de data asta am fost prins. Tot atunci am decis ca nu sunt bun pentru o astfel de cariera, cu furatul ma refer.

In clasa I am copiat prima data. Era autodictare. Poezia “Dimineata”. Versurile le invatasem. Ceea ce nu tineam minte: semnele de punctuatie. Am scris pe spatele caietului versurile in forma de cifre. Respectiv 1 2 3 4 5 6 7 8. Dupa fiecare cifra am pus semnul de punctuatie corespunzator. Un coleg m-a parat. Invatatoarea s-a uitat si a vazut doar cifre. Am scapat. Nu imi placea sa iau cafteala la scoala. Sistemul era urmatorul: sa zicem ca luai nota 6. Deci pana la 10 sunt inca 4 puncte. Pentru astea patru se completa fiecare punct cu un bat la palma. Se intampla foarte rar sa iau o nota care sa nu fie 10.
Pe urma am implinit sapte ani.

Dupa ce m-au facut pionier am avut un mare necaz. Noroc ca a venit decembrie repede cu al sau 22. La fiecare intalnire trebuia sa aduc drapelul. Necazul e ca erau mai multe. Mereu le incurcam. Si pe urma mereu mi se aplica un fel de constitutie.

Tot in clasa a II-a s-a intamplat sa fie o serbare a scolilor la un camin cultural. Printre alte piese scolare si scenete era si aceea de Creanga cu painile. Cred ca mi s-a facut foame. Oricare ar fi fost motivul, un lucru e sigur: le-am mancat recuzita. Desigur au existat si urmari. Nu neaparat unele placute. Mai ales ca era si ziua mea.

In clasa a III-a a fost misto. Invatatoarea m-a mutat in banca cu domnita, cea cu creionul colorat. Ne-au adus si carti de franceza. Cate una la banca. Nu stiu de va mai amintiti dar erau atunci unele sabloane cu litere de tipar. Le apasai si se lipeau. A fost deosebit de fain cand am scris pe coperta cartii de franceza numele noastre. Tot intr-a treia m-am operat de apendicita. Doua saptamani fara scoala. Pe urma la aproape orice activitate care nu iti convenea trebuia sa spui doar doua vorbe magice “sunt operat”.

Intr-a IV-a faceam ore dupa amiaza. Intr-o dimineata m-am trezit ca nu am chef sa ma duc la scoala. Am luat cainele si am plecat sa ne plimbam. Mai ales ca undeva departe se vedeau niste excavatoare de mina. Vorbesc de alea care parca au aripi. Nu stiu daca va este familiar tipul. Si cum aveam o oarecare curiozitate sa le vad (cand eram mic imi inchipuiam ca ele chiar pot zbura) am pornit spre departari inaripate (bleax). Cum distanta era cam vreo 10-15 km va inchipuiti ca asta a durat o vreme. Am fost neinspirat sa nu spun nimanui nimic cand am plecat. Cand ne-am intors din expeditie (cred ca era aproape miezul noptii) o intreaga potera pornise dupa noi. Era si o perioada in care copiii dispareau destul de des. Va inchipuiti harmalaia: lanterne, politie, televiziune. Desigur neplacut. Atunci nu mi s-a aplicat constitutia. Desi cred ca meritam.

Bunicul meu spunea “copilul trebuie sa aiba o ocupatie, daca il lasi in banii lui nu faci treaba cu el” Desigur ca acest fapt e intelept. S-au hotarat sa cumpere animale si sa ma trimita cu ele. Asta nu a fost prea intelept. La inceput am fost necajit. Mai apoi am aflat ca la vremea aceea multi dintre cei mari gandeau astfel. Asadar la mersul cu vitele am regasit o gramada din colegii mei de scoala. Asta a fost in avantajul meu dar nu si in avantajul parintilor. Au platit in cateva randuri sa isi recupereze animalele de la diversi pagubiti. Cand ziua e plina de fotbal, baie in lac, joc de carti e cam greu sa ai grija si de animale. Un neajuns era cand veneau baietii mai mari care, de multe ori, nu straluceau in inteligenta. Uneori ca sa se distreze ne puneau sa ne caftim intre noi. Desigur am descoperit repede spre folosul meu ca pumnul e mult mai eficient decat palma. Mai apoi am aflat ca nu e o idee stralucita sa te folosesti de unele lucruri la scoala.

In fiecare vara ne dadeau premii. Adica ne dadeau diplome. Premiile erau de fapt carti cumparate de parinti pe care diriginta scria aceleasi cuvinte “pentru rezultate deosebite la invatatura ....bla bla”. Ea nu scria bla bla.

Fara corectura