te provoaca sa gandesti
Despre vii numai de bine...
|
de
Intruder
la: 24/03/2009 08:29:26
voteaza:
|
"... Să iei un ultim instantaneu din goana dricului, să-l ai pe marele artist imortalizat, trecut în eternitate, să-i descarci poza de pe telefonul mobil pe calculator, "Fatăăă. Ai văzut, fatăăă, ce vată avea în nas?", să rămîi cu o amintire nepieritoare, cu imaginea lui din tron, cam acesta este trendul în Republica manelizată România.
Etapele degradării s-au succedat cu repeziciune, manelizarea, aterizarea şi acum priveghizarea, adică transmiterea în direct a priveghiului şi transformarea înmormîntării într-un show de televiziune de prost-gust.
În noaptea de vineri spre sîmbătă am asistat la o dezbatere naţională, cu mortul pe masă, a vieţii amoroase a celui care a fost Ion Dolănescu.
Invitaţii din studio, în "memoria" celui dispărut, a cărui casă se afla mică într-o fereastră pe ecranul televizorului, în direct şi la o oră de vîrf, întorceau pe dos toate bîrfele de doi bani, aşa-zise fapte de alcov şi budoar ale marelui cîntăreţ Ion Dolănescu, cald încă, şi ale Mariei Ciobanu, vie încă, încercînd să lumineze valoarea artistică şi populară a celui care a fost şi a celei care este încă.
Cu alte cuvinte, ceea ce se discuta pe la colţuri, prin bodegi, prin cotloane la moartea unui om despre acel om a devenit show de televiziune în România secolului XXI.
E clar, nu ne mai facem bine NICIODATĂ.
Mizeria ridicată la grad de rating care a inundat de ceva vreme ecranele mici, dar din ce în ce mai încăpătoare se revarsă la nesfîrşit în casele oamenilor. Cultivarea gustului a nikite, naomi, pitici porno şi alte lighioane, cultivarea interesului publicului pentru tot felul de chestiuni care ţin de aşternut, pentru morbid e pe cale să atingă apogeul. Fotografierea mortului din goana dricului e abia începutul lumii mizere şi derizorii în care trăim.
Să te fotografiezi cu mortul este noua modă bolnavă lansată pe malurile Dîmboviţei şi Colentinei. Săracul Ion Dolănescu, dacă ar şti că au venit mai mulţi să se pozeze cu el mort decît au venit cînd era viu.
Şi, pentru Dumnezeu, terminaţi odată cu aplauzele pe la înmormîntări, ultimul drum nu este ieşirea la rampă, cum nici groapa din cimitir nu e scenă de spectacol."
de Marius Tuca
sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-editorial/sa-ti-faci-poza-cu-mortul-501984.html

comentarii (36):
***
- de
Honey in the Sunshine
la: 24/03/2009 09:43:19
mi s-a facut pielea de gaina.
are dreptate Tuca, dar prea e fatalist.
are dreptate Tuca, dar prea e fatalist.
intruder
- de
zaraza
la: 24/03/2009 09:44:19
de acord.
***
- de
mariaa
la: 24/03/2009 09:51:19
am surpins doar o faza la acces direct,in care madalin ionescu o intreba pe Maria Ciobanu,care plangea in hohote,in asemenea momente de durere si tristete:"...si cum va cucerit Ion Dolanescu?" femeia nu ia raspuns pt ca se intrerupsese legatura telefonica sau ii inchisese telefonul.Doamne cum poti fi atat de imbecil???
***
- de
maan
la: 24/03/2009 09:53:25
e patetica asta cu 'nu ne mai facem bine niciodata!'
sa fim seriosi!
de cand eram de-o schioapa am remarcat cumetrele care-si lasau trebile balta-n curte, ca ... 'trecea' mortu'.
se uitau si comentau procesiunea asa cum ma uitam io, cu ochii mari, calare pe gard, cand treceau stanele pe ulita, fascinata de zgomotul talagelor, de cainii uriasi si de berbecii cat buhaiul.
se discuta, apoi, in liniste, pe sant, despre cum a murit, despre cum o trait.
isi amintea fiecare, inflorind bogat, cate-o istorioara cu mortul.
se comenta despre cine si cat o plans, despre cat de zgarcita o fost familia la pomana, despre nerusinata aia care i-o fost tiitoare si s-o aratat la biserica.
imi prea ca prea am fost indobitociti de frumusetea romanului de-odiniorea, degradata-n timp.

bubu
- de
Intruder
la: 24/03/2009 10:05:26
daca n-ai vazut faze, inseamna ca ai fost acolo.
maan
- de
Honey in the Sunshine
la: 24/03/2009 10:12:08
ai dreptate, curiozitatea morbida e in instinctul tuturor, doar ca unii reusesc s-o controleze mai bine decat altii.
ce e diferit in povestea asta e televizoru', reteaua nationala si prime-time-ul care reusesc sa dea evenimentelor pana acum marunte o amploare care le ridica aproape la stadiul de... cultura.

mazariche
la: 24/03/2009 10:14:00
"imi prea ca prea am fost indobitociti de frumusetea romanului de-odiniorea, degradata-n timp"
De acord, esenta-i aceeasi, neschimbata, doar mijloacele prin care din ce in ce mai multi oameni sunt atrasi in astfel de discutii sunt altele.
Soacra-mea de-un exemplu nu pierde nici o inmormantare din satul ei, ne face cronici cat se poate de amanuntite cu un soi de voluptate si dorinta manifesta ca moartea ei sa starneasca macar tot atata interes din partea celorlalti.

adina.petre
la: 24/03/2009 10:16:10
Si cand au dezgropat oameni in direct la OTV ca sa ii controleze daca au muscaturi de strigoi?
Sa arati asta la televizor e mai mult decat macabru, grotesc si nefiresc!
Si da, imi amintesc si eu scene precum cele descrise de maan, insa sunt convinsa ca tuturor ni s-a intamplat in copilarie asta.
Or din cate inteleg eu din textul pus aici de Intrus, aia erau oameni in toata firea...

la: 24/03/2009 10:17:46
Si cand au dezgropat oameni in direct la OTV ca sa ii controleze daca au muscaturi de strigoi?
asta ar fi chiar amuzanta... daca n-ar fi reala:(

Honey
- de
adina.petre
la: 24/03/2009 10:28:40
Amuzanta e intr-adevar ideea ca in secolul asta omenii inca mai cred in strigoi. Au fost mai multe reportaje pe tema asta, unele mai haioase, altele icercand sa lase asa , o urma de mister... dar ce-au facut aia de la OTV m-a igrozit, pur si simplu.
Adina
- de
mazariche
la: 24/03/2009 10:57:06
Adica-i pe bune? Chiar au facut-o, necenzurat?! Brrr!
maza
- de
adina.petre
la: 24/03/2009 11:26:08
Da, a fost mai demult...oricum, inainte de Elodia! :)) Necenzurat, stiu ca dupa faza asta si-au luat super amenda si li se ridicase si dreptul de difuzare, dar mai mult de 2 zile n-a tinut nici asta.
intrus
- de
proletaru
la: 24/03/2009 11:31:26
Modificat la: 24/03/2009 11:39:30
Tuca are dreptate insa nu surprinde decat o parte a realitatii. am senzatia ca ma ingrop in noroaiele patriei in ultima vreme. televiziunile s-au tabloitizat pentru ca sunt disperate sa aiba audienta cu orice pret. pana la urma tzeapa cea mare tot ele o iau pentru ca acea parte de populatie atrasa de tzatze si manelisti e slaba consumatoare de publicitate si implicit de produsele carora li se face reclama.
totusi, asta ar fi cea mai mica dintre problemele care vor aparea in viitor. mult mai grav este faptul ca numarul celor ce citesc scade dramatic, tinerii preferand sa "consume" alte "produse" fara a mai face efortul de a transpune, de a imagina, de a gasi repere ci se rezuma la un simplu copy/ paste ca se rezolve rapid ce trebuie rezolvat la scoli.
ignoranta si superficialitatea par a fi mai nou deziderate, lucruri care trebuie neaparat atinse. e crunt!
ceea ce surprinde Tuca sunt doar efecte si nu cauze.

oameni buni,
- de
Intruder
la: 24/03/2009 11:40:24
din pacate nu am timp sa citesc temeinic toate comentariile (iertaciuni) dar ideea este asta: ma ingretoseaza priveghiul live la televizor si show-ul...si aplauzele. (uohh doamne)
oricum, mi-e clar: cand or sa moara ai mei, sicriul va fi INCHIS de la inceput...si basta.
...iar eu, voi fi INCINERAT...si daca se poate, cat mai putini martori.

Knulp_2
la: 24/03/2009 11:51:08
intreg spectacolul de la televizor e gretos. solutia e simpla...
nu vezi, nu te doare, nu te intereseaza
nu vezi, nu te doare, nu te intereseaza
***
- de
irma
la: 24/03/2009 12:02:14
n-am vazut...
am auzit azi dim la radio ca baietii lui vor sa transforme una dintre casele lui in muzeu. muzeul memorial dolanescu...? hmmm

INSULA ALTUIA
la: 24/03/2009 12:34:23
sicriul va fi INCHIS de la inceput...si basta.
Corect,asa un obicei timpit sa tii mortul descoperit sa-l mai si pupi ,Doamne iarta-ma,eu pe tata l-am acoperit cu giulgiu ca nu a vrut mama sa punem direct capacul dar nu i s-a vazut fata:(

knulp
- de
Intruder
la: 24/03/2009 13:22:09
nu am vazut, doar am citit...si mi-a ajuns.
***
- de
picky
la: 24/03/2009 18:01:24
Cibezeri.
picky
- de
mazariche
la: 24/03/2009 19:35:25
Ce-s cibezerii?
maza
- de
adina.petre
la: 24/03/2009 19:39:14
Si io uitasem unde vazusem cuvantul, merci ca mi-ai reamintit. :)))))
Da! Si io vreau sa stiu!
Da! Si io vreau sa stiu!
adina
- de
mazariche
la: 24/03/2009 19:47:03
Bun asa. Chiar ma simteam cam proasta:))
Si-a naibii sa fiu daca-l caut singura, cuvantul!
Si-a naibii sa fiu daca-l caut singura, cuvantul!
maza
- de
adina.petre
la: 24/03/2009 19:53:27
Pana acu n-am avut succes, ca prima data asa am facut. Am vrut sa intreb, am inchis, zicand ca-l caut singura. Si n-am gasit. Apoi uitasem unde l-am vazut. :)))
Adina si Maza
- de
andre_
la: 25/03/2009 08:51:23
Cuvantul a aparut pe cafenea de doua ori, la confa Cuvinte si la confa Doar cuvinte. Proud zice ca "cibezerul este prietenul piţipoancei:)pre la Oraviţa. "
Aha!
- de
andre_
la: 25/03/2009 08:57:39
Si am mai gasit trei mentionari ale 'cibezerului' cu google.
1. comment 64 la acest articol http://www.cotidianul.ro/arta_de_partid_si_de_stat-54941.html
2. 'cibezer timisorean' aici http://info.kappa.ro/index.php?pag=numar&numar=123
3. 'cibezer la masa' in Asteptarea de Dana Gheorghiu la http://www.banaterra.eu/romana//biblioteca_banat/carti/gheorghiu_dana/fabrukler/asteptarea.htm

Andre_
- de
mazariche
la: 25/03/2009 10:40:59
Multumesc de lamuriri:)
andre_
- de
adina.petre
la: 25/03/2009 13:48:55
Multumesc si eu, acum sunt lamurita. Ce memorie buna ai! :)
Adina
- de
andre_
la: 25/03/2009 15:47:31
Daaaaa... si marmota invelea ciocolata in staniol ;)))
Google sa traiasca, am zis :)
Google sa traiasca, am zis :)
andre_
- de
adina.petre
la: 25/03/2009 16:17:12
Hai maaa, ca io chiar ma simteam prost, zic io-te ba, si fix acu vreo doua zile am citit conferinta rodicai cu cuvintele. :)))
Iti dadusem o acadea in gand, drept bonus ca ai stiut. Acu sa-mi dai jumate inapoi. Ca ai google-it totusi pana ai aflat si ne-ai luminat...ca daca stateam dupa picky...ne creastea barba, si mie si mazarichii. :)))

Acadica
- de
andre_
la: 25/03/2009 16:21:28
Tie iti dau numele si eu mananc acadeaua. Vrai? ;))))
Am zis mai sus ca l-am chemat pe google in ajutor. Ce mi s-a parut mie interesant e ca nu au fost gasite decat 5 linkuri in care cuvantul ala a fost folosit din tot internetul asta mare.
Cat despre barbi, ziceam si eu ca sunteti Clive Owen si Brad Pitt in disguise ;;)

la: 25/03/2009 16:30:12
Hey, hey, totul pana la acadele, da? Fie, ti-o cedez pe asta tie, toata, doar pentru ca te striga lumea cu numele meu.
Evident, n-am fost atenta cand ai zis ca ai gasit cu ajutor de la google. Dar rezultatul nu ma mira, e un cuvant care nu se foloseste des. De fapt, daca te uiti pe coferinta rodicai, despre cuvinte, regionalisme... eu una am vazut acolo cuvinte despre care habar nu am ca exista. :)
Eu vreau sa fiu Brad Pitt! am zis! :)))

Adina Pitt
- de
andre_
la: 25/03/2009 16:35:35
Ramai tu Adina, ca eu am inceput sa ma obisnuiesc cu Andreea, asta in cazul in care cei cu care lucrez nu ma striga Andriana ;))) ceea ce ma enerveaza la culme. Mai funny era cand ma sunau colegii de facultate si raspundea mama, le zicea ca nu sta nici o Andreea in casa.
Si Mazariche sa fie Angelica? ;;)
Si Mazariche sa fie Angelica? ;;)
andre_
- de
adina.petre
la: 25/03/2009 16:38:51
Pai nu, mazariche sa fie Clive Owen, nu asa ai zis?
Cea mai tare faza cu telefoanele a fost cu o prietena care isi dadea intalnire pe mirc, si o mai sunau baietii acasa, pe fix (ce mobile nu aveam pe vremea aia), si inrebau "Alo, Demonia e acasa?" =)). Ah da, si ea era fiica de preot! =))

la: 25/03/2009 16:41:19
Da, dar daca nu ii place de Clive Owen?!
andre_
- de
adina.petre
la: 25/03/2009 16:56:15
Nici mie nu imi place Pitt, da voiam sa am toate gagicile de partea mea! :)))))))))
loading...
Nu am fazut faze cu fotografierea lui,adica sa se puna cineva linga el:(
Pacat :(