pareri despre viata

Mi-am construit chiar si cariera din incercarea de a relata istoria, dar totusi singura istorie cu adevarat importanta pentru mine nu am indraznit niciodata sa o scriu. Nu am scris despre el nu pentru ca l-as fi iubit mai putin, ci pentru ca imi era prea greu sa ma hotarasc daca e trecut, prezent sau viitor.
...................................................................................................................................................................
Geamul amfiteatrului este deschis. Glasurile si agitatia orasului razbat astfel pana la mine. O noua zi, un nou an, un nou inceput. Incep parca sa simt in suflet ridurile ce refuza sa se intipareasca pe fruntea mea. Studentii incep sa intre. Sunt stangaci si timizi. Prezenta mea ii tulbura, nu isi gasesc locul, nu stiu daca sa vorbeasca in soapta... Un mister, o noua pagina de citit, un nou capitol de invatat. Ce usor, ce simplu pare a fi. Dar oare ei stiu ca eu sunt si mai timid? Si mai speriat decat ei de pagina ce trebuie sa o intorc?
Ei bine simt ca toata lumea a venit, deja se simte in aer mirosul dulceag al asteptarii, freamatul dinaintea furtunii. Doar cateva cuvinte voi avea la dispozitie pentru a le atrage atentia. Daca acest moment unic e pierdut, pierduta e si orice cale de a le penetra istoriile.
Salutare tuturor! Numele meu este Vladimir Godunov si dupa cum banuiesc ca ati aflat suntem sortiti unui chin colectiv timp de un semestru... Cum s-au intamplat lucrurile? De ce s-au intamplat? Cine a fost implicat? Iata intrebari pe care multi le-au pus si la fel de multi au raspuns. Dar marea intrebare ramane mereu – Ce?... Ce s-a intamplat? Vom sti oare cu adevarat ce a gandit Napoleon pe campul de la Waterloo? Este istoria adevarata sau e doar ceea ce au vrut unii sa stim?
Se pare ca am reusit. Am mizat pe cartea castigatoare de data asta. Micul meu monolog pare sa fi oprit haosul. Ochii lor se indreapta devoratori spre mine. E momentul sa oferim satisfactie vanatorilor.
Ei bine, avand in vedere ca suntem la un curs de istorie sa incepem cu istoria noastra. Voi incepe eu, iar voi va trebui sa imi pregatiti pentru data viitoare istoria familiei voastre.
Si desi povestesc istoria familiei mele tot imi este greu sa vorbesc despre el. Acum ca toti au plecat si sunt nevoit sa ma reintorc la gadurile mele imi dau seama cat imi este de greu. L-am urat... L-am urat urla sufletul meu... Am urat perfectiunea lui, perfectiunea faptelor, a gandurilor sale. Chiar si atunci cand mi-am dat seama ca il urasc si am vrut sa ma razbun, si-a oglindit fata in perfectiune. Si totusi ce uram asa de mult? Era tatal perfect pe care cineva si-l putea dori.
Am inteles si asta apoi... era atat de greu sa-i depasesti perfectiunea, iar eu imi doream atat de mult gloria mea... A MEA si nu o glorie mostenita... si apoi... desi si-a petrecut toti anii de dupa nasterea mea ca sa ma invete, sa ma formeze.... imi lipsea tatal. El era doar o combinatie de dascal, prieten si bunic. De altfel aceasta este si imaginea inramata si pusa intr-un sertar al amintirii mele... imaginea lui din copilarie cand ne plimbam pe malul marii, cu parul lui alb si barba ingrijita mirosind mereu a tutun rafinat... si o fascinanta poveste de dragoste...
Mereu a fost un om iubit, si a iubit si el la fel de intens, dar i-a fost mereu teama de un lucru... de a nu da gres. Ii era frica sa aiba copii. Pentru el copilul era o creatie... Pe masura ce treceau anii asta il apasa si mai tare, pana cand... a simtit ca floarea lui se deschide si este pregatita sa se ofileasca pentru a da nastere fructului. Avea cincizeci si trei de ani... A cautat femeia perfecta si a gasit-o in timpul unui concert de opera la Milano. Iar apoi, la cina la care a invitat-o i-a spus simplu „Vreau sa fii femeia care sa imi nasca un copil”... iar ea l-a crezut...