Dulce, ca un ciorchine de struguri in noiembrie...

..trecusera sase zile de cand nu parasisem apartamentul,practic pentru amandoi, noaptea si ziua se succedau rapid,fara ca vreunul dintre noi, sa stie cand e zi sau cand e noapte, cand e dimineata sau cand e seara,cand e soare sau cand e ploaie..
..storurile erau trase,deci notiunea timpului,disparuse total din mintea noastra, eram prea nesatui, prea insetati unul de altul, prea legati cu un fir invizibil,care ne dadea uneori senzatia ca suntem doi siamezi ciudati,atipici, dar vii,teribil de vii, tineri,atat de tineri, ca ardea totul in jurul nostru si in interiorul nostru,..
...secundele se scurgeau prea repede,poate in acel moment clepsidra cu nisip era sparta,iar patul parea imens ,ca un fel de plaja incalzita de trupurile noatre,asternuturile erau valuri,mai mereu umede dar la fel de calde.
...oare ce puteam sa ne spunem atata timp,intre doua sarutari, intre doua imbratisari, intre doua contopiri pline de furie uneori, calde si suave,in alte momente, nu stiu ce-am putut sa ne spunem,cert este ca fiecare cuvint era absorbit de celalat,cu prea mult nesat,culmea chestia aia nu ne-a speriat pe nici unul,
din contra radeam ca doi nebuni, cum dealtfel radeam si atunci cand vreun vecin ratacit suna la usa sau vreun cunoscut de-al nostru, speriat insista la usa ,gandindu-se pesemne la vreo chestie semitragica, ne amuzam ,si cronometram care are cea mai mare rabdare, care e cel mai insistent, care se enerveaza cel mai tare, ca dincolo de usa ,nu se intimpla nimic(favorabil lui evident).
...uneori picaturile de apa,se scurgeam pe trupurile noastre , si dispareau rapid, trupurile incinse, le sorbeau cu seninatate..
...uneori, deschideam usa la terasa, nu stiu cum se face ca afara era mai mereu intuneric,era noiembrie, si undeva intr-un colt erau citiva ciorchini de struguri negri uitati dintr-un inceput de toamna calda, ..n-as putea sa descriu exact cat de dulci erau acei struguri, cat de copt era fiecare bob, cat de plin de savoare era fiecare , struguri in noiembrie,..o senzatie usor euforica..., bine, drept e ca in casa la finalul ceolor sase zile, nici nu prea mai gaseai ceva sa te hranesti, asa ca strugurii ajunsesera pe undeva chiar necesari, pentru subzistenta noastra(ca sa exagerez putin)..
...de altfel de la un moment dat, totul era la fel de dulce ca acei strugurii, sanii aveau gust de strugurii, coapsele, pulpele, buzele, ..
...intr-un final evadarea noastra s-a incheiat, dar ulterior, fiecare din noi,ajunsi doi straini cum se intimpla de fiecare data,simteam gustul acelor struguri, pe buze, in gura, in suflet, in trup, chiar daca erau mai amari, pentru ca abia dupa ce ne departam unul de altul, sesizam ca ne-am vazut,si ne-am gusta inca o data...