Proiect intru capturarea albastrului (capitolele bugetare nu sunt incluse)

M-am asezat pe treptele scolii la o tigara. Desigur, cimentul este inca destul de rece. Cei batrani spun ca nu ai voie sa stai pe pamant in lunile care contin litera r. Cu alte cuvinte nu pot sta pe pamant in ianuarie, februarie, martie, aprilie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie. Cei batrani, in intelepciunea lor, au dreptate. Ar fi o consecinta a acestui fapt: daca nu ma pot aseza pe pamant, inseamna ca ar trebui sa incerc sa ma asez intre (daca nu cumva intru) ceruri.

In mod firesc, o astfel de asezare ar fi un izvor de sanatate. Adica nu am auzit pe cineva sa se imbolnaveasca de rinichi sau sa raceasca pentru ca s-a asezat pe cer. Prin urmare am incercat sa gasesc un mijloc de a realiza aceasta nazuinta. Trebuie sa va marturisesc ca ideea, desi simpla, implica mari dificultati atunci cand vrei sa o pui in aplicare.

Cum poate un om sa captureze cerul? - m-am intrebat. Si care ar fi acea calitate celesta ce ar trebui capturata? Dupa o lunga si adanca meditatie, va impartasesc ca nu imi venea nici o idee. Eram foarte mahnit: cerul nu poate sa fie negrul zilei de maine. De asemenea, nu poate sa fie griul zilei de azi. Si niciodata cerul nu va fi albul zilei care a trecut. El ar fi putut sa fie trandafiriul adolescentei. Ar fi putut, dar iata ca nu era.

Pana la urma, de suparare ca nu gasesc raspunsul, m-am agatat cu dintii de el. Recunosc rusinat ca pare incredibil, dar am apucat sa rup o bucata din cer. Am inceput sa mestec incet, incet - aproape tacticos, as putea sa spun. Spre surprinderea mea si contrar a tot ceea ce invatasem pana atunci, cerul avea gust de albastru.

Aceasta constatare mi-a facut mult bine. Ma ingrijora un singur lucru - nu stiam daca in lumea asta exista si alti “cerofagi”. Si cum a mesteca frunze (iara nu felii) de cer nu ma aducea cu nimic mai aproape de scopul meu, simteam cum creste pe talpile ideii o farama de nemultumire. Probabil ca v-as explica mai pe larg daca nu ar fi un fenomen atat de raspandit. Aici ma refer la nemultumirea bucuroasa.

Reflectand la aceste lucruri banale, iata ca un gand de sorginte metafizica si-a facut loc in mine. Maine e 1 mai, mi-am zis. Aceasta revelatie aproape ca m-a cutremurat din temelie. Fiecare fibra a fiintei ma mustra pentru nebagarea mea de seama. Ati spune: “Bine, bine, maine e 1 mai. Ce mare lucru?” Pai, ca sa va raspund sincer, e un lucru mare. Foarte mare daca ma gandesc mai bine. De maine incep lunile care nu contin litera r. Adica de maine nu mai e nevoie sa las oamenii fara cer datorita unei nebunii a pantecului. De maine ma pot aseza cuminte si cumsecade pe pamant.:)