amalgam

Camus spunea ca singura problema cu adevarat importanta este sinuciderea. Absurdul si sinuciderea. Aceste sunt cele doua laturi ale demersului. Desigur ca absurdul este o tema foarte importanta in existentialism (si nu numai). Fiecare om (nuantarea individ sau persoana o exclud in situatia de fata) trebuie sa determine daca merita sau nu sa participe la fiintare.

Acelasi spune ca un raspuns la aceasta problema ar duce la o actiune imediata si deci (ironic) majoritatea oamenilor prefera rolul de mereu intrebatori. Ca unii raspund da purtandu-se ca si cum nu, este o alta dimensiune. Eu nu gasesc ca acest lucru ar trebui sa ne mire.

Desigur ca absurdul unui univers adanc nedrept ar putea sa ne aduca deprimare. Desi multi s-au grabit sa il declare pe Dumnezeu mort si ingropat, nu au mers pana la capat. A substitui umanitatea sau fraternitatea, libertatea etc. lui Dumnezeu nu rezolva nimic. Mi se pare ridicol sa il omori pe Dumnezeu si sa lasi sa traiasca in tine morala. Camus observa bine acest lucru. Dostoievski prin Ivan K. pune dreptatea deasupra lui Dumnezeu. Este o copilarie. Dar o copilarie serioasa.

Deci, pana la urma, daca raul este necesar creatiei atunci aruncati Creatorul care nu e in stare sa il eludeze cand faptuieste universuri. Dar morala fara scop este de asemenea buna de aruncat. Prin urmare aruncati si morala. Deificati omul! Hic et nunc! Daca raul trebuie exclus si daca celalalt este rau (de retinut: fara un tel obiectiv – in afara subiectului uman, omul devine atotputernic si deci bunul plac are un caracter absolut desi pur subiectiv) atunci distrugerea lui trebuie infaptuita.

Cunoasterea omului nu se poate face fara iubire. Cu alte cuvinte a gandi dreptatea (umana) ca valoare absoluta e o mare tampenie. In primul rand omul (oricare ar fi el) nu poseda criteriul absolute dupa care dreptatea se poate infaptui, pe urma o dreptate izvorata din subiect dar care nu se indreapta catre subiect ci se impauneaza a absolut e dincolo de ridicol.

Oare merita sa ne propunem sa eliberam omul de umanitate? De faptul ca acest lucru ar fi posibil nu trebuie sa ne indoim. El se intampla mereu desi nimeni nu isi propune asta. Alienarea si caderea sub limita umanitatii sunt si mereu au fost constante ale drumului parcurs de om sub soare. De la “idealizarea realului” la “realizarea idealului” pasii au fost facuti numai pe cale de exceptie. Nu ne intrebam daca lucrul se intampla ci daca merita.

Spun sa eliberam nu pentru ca umanitatea ar fi un lucru negativ ci pentru ca se pare ca omul are nevoie de mari eforturi pentru a se mentine in limitele acesteia. Stiu ca ne-ar conveni sa epuram in umanitate elementele nedorite (minciuna, ura, crima, violul, inselaciunea etc.) dar acest lucru e la fel de probabil ca starpirea foametei. Cu asta vreau sa spun ca nu e imposibil dar ca nu se va realiza niciodata.

Ca omul este o fiinta ticaloasa aproape tot timpul si sublima doar uneori e clar. Fara jaloane ale conduitei colective (legi) omenirea fie s-ar autodistruge relational, fie s-ar intoarce la haita masculului alfa. Deci daca suntem corecti numai sub legi asta nu ne face nicidecum mai buni ci doar lasi. O morala a legii e inferioara si, pana la urma, chiar nu stiu daca se poate numi morala.

Pe cale de exceptie avem insa si salturile care au inlaturat haita lui alfa si au dat o sansa sclavului. Pentru aceste exceptii umanitatea merita laudata si viata traita. Sunt acei 5 care desi nu au fost de gasit in Sodoma se gasesc in istorie. Datorita lor avem ceva de explorat si ceva in care sa ne recunoastem. Daca Dumnezeu pentru 5 ierta Sodoma tot pentru 5 umanitatea ar face bine sa nu se mai grabeasca sa ingroape ceea ce ea nu poate sa faureasca.

*posibile erori de scriere sau de exprimare.