Educatie cu Titisor- Vina

Micul Titi este supărat, nu doar pentru că mămica lui l-a botezat aşa, dar şi pentru că, chiar în această dimineaţă, şi-a găsit căţelul pe care de dragul exactităţii îl vom numi Labă Mică, cu burtica umflată. De asemena, micul Titi a observat, nu cu plăcere dar cu interes ştiinţific, cum din orificile lui Labă Mică a ieşit, poate nici în urmă cu trei ceasuri, sânge. Acum era închegat. Spre deosebire de alţi copii, care ar fi fost intens preocupaţi de negocierea cu sfântul duh al câinilor, micul Titi a înţeles rapid că Labă Mică, companionul său patruped, este mort.

Totuşi, având la îndemână temeinica experienţă psihlogică dobândită de pe site-urile de specialitate pe care le frecventează, micul Titi a apreciat corect că în spatele supărări sale se află alte motive decât cele evidente. Astfel, curiozitatea specifică vârstei l-a îndemnat să înţelegă aceste motive pentru care simte acum nevoia să taie pe cineva.

Micul Titi vrea să afle de ce este supărat.

Mai trebuie spus şi că micul Titi a crescut împreună cu Labă Mică. Nu în aceeaşi casă, dar în acelaşi interval de timp. Odinioară, în timp ce Titişor practica atingerile impure în lada de nisip, Labă Mică, căţelul de talie mijlocie al vecinului de curte se aşeza lângă el şi, după caz, gâfâia, lătra sau saliva. Astfel, nu e de mirare că, de-a lungul timpului, între Titişor şi Labă Mică a înflorit un copac plin de prietenie.

După ce vecinul a dat în primire (şi cu un timing bun chiar, dacă e să ne luăm după vârstă), Labă Mică a trecut în grija lui Titi. Până azi dimineaţă. Lesne de înţeles, Titi a fost teribil de emoţionat. Dar nu a plâns. Dimpotrivă, Titişor a ales să folosească timpul dedicat de regulă în astfel de cazuri plânsului, în scopuri constructive. Titişor ştia, datorită mijloacelor de informare moderne la care are acces, că animalele de companie nu obicinuiesc să facă implozie fără a prezenta în prealabil oareşce simptome. Dar Labă Mică zbârnâia prin curte numai ieri, şi acum uite-l, numa’ bun de împăiat. Cu siguranţă, şi-a spus Titişor, cineva o să fie răstignit pentru asta. Dar cine?

Prima oară, Titişor a mers la mămica lui. Şi a întrebat-o:

- Mami, tu l-ai omorât pe Labă Mică?

- Eu? se miră mămica atingându-şi sternul cu buricele degetelor. Eu, ce-i semăn Fecioarei până la confuzie?

- Dar Labă Mică e mort, cum ieri nu era, şi otrăvit pare, feciorelnica mea mumă.

- Dragul meu, cât tu erai la şcolică, eu i-am dat păpică. Cum m-ai învăţat. Şi i-am spus: Papă Labă Mică!

- Şi a păpat?

- A păpat.

- Tot?

- Tot şi chiar mai mult. A păpat două porţii, pentru că sacul de mâncare la gunoi s-arunc voiam. Şi două porţii mai erau.

A doua oară, Titişor a mers la tăticul lui. Şi l-a întrebat:

- Tăticule, tu l-ai omorât pe Labă Mică ?

- Eu? se miră tăticul scoţându-şi mâna din prohab. Eu n-am făcut rău nimănui în viaţa mea. Pe cuvânt!

- Dar tăticule, tu, cel care locuieşti pe balcon, ai văzut poate ceva.

- Măi Titişor, acuma drept să-ţi spună tata, şi te-aş invita să iei un loc pe genunchi dacă aş fi sigur pe mine dar mai bine îţi spun de la distanţă, eu l-am văzut pe Labă Mică cum se rostoglea aşa, de pe o parte de alta.

- Păi cum tati?

- Uite aşa.

- Aşa?

- Da.

- Păi şi?

- Păi am crezut că aşa fac câinii,
tăticule.

A treia oara, Titişor a mers la frăţiorul lui mai mare. Şi l-a întrebat:

- Frăţiorul meu, tu l-ai omorât pe Labă Mică?

- Eu? se miră frăţiorul. Pe Hercule, eşti ridicol! Ştii doar, micul meu seamăn, că potaia nu mi-a fost dragă. Arie de interese- aici. Zona gri- potaia. Nu l-aş fi omorât însă, dragoste mică. Dar ce a păţit?

- Nu ştiu, frăţiorul meu uleios, dar mă jur că voi afla. Pentru Labă Mică!

- Dar vai, lasă-mă să-ţi spun, pe frunza lui Apollo, scârbavnica potaie mi-a făcut-o pentru ultima oară. Ştii cum îmi place să-mi alint armonioasa-mi anatomie, să-mi dezmierd şi să-mi flexez musculatura… of… mi-e teamă că am ascuns nişte creatină în sacul de mâncare al câinelui. Dar nu din cauza asta a murit, sufocam-aş între pectorali lui Spartacus, căci doar puţin de vlagă ce-ţi dă şi creatina asta, nimic mai mult.

A patra oara, Titişor a mers la surioara lui mai mică. Şi a întrebat-o:

- Surioara mea, tu l-ai omorât pe Labă Mică?

- Eu? se miră surioara. Lolz omfg.

- Dar Labă Mică este mort. Cum
crezi că s-a întâmplat şi asta?

- Plm, Titişor, uite-mă cum dau din umeri. Eu doar i-am dat apică.
Minerală, chiar.

- Minerală? se miră Titişor.

- Chiar aşa. Să bea şi kutzu cu bulubuci.

Apoi, Titişor a gândit.


Labă Mică a mâncat două porţii de păpică. La momentul în care creatina ce clandestin se afla în mâncare a început să îşi facă efectul, Labă Mică a băut un castronel de apică. Minerală. Apoi, ca orice căţel normal dopat, a început să fugă circular şi repede, în timp ce apa minerală degaja gaz şi umfla mâncarea şi aşa prea multă. Astfel, stomacul lui Labă Mică a explodat. Plaga internă apoi s-a revărsat ieşind pe gură, pe nas, pe urechi, făcându-l pe Labă Mică să arate ca un fundamentalist la Guantanamo.

Dar pe cine să răstigneşti?

Mămica doar i-a dat păpică.

Frăţiorul doar i-a dat creatină.

Surioara doar i-a dat apă minerală.

Tăticul a fost doar pasiv.

Astfel, micul Titişor a aflat că în viaţă, şi mai cu seamă în familie, nimeni nu este niciodată vinovat pentru absolut nimic.

Şi din cauza asta, micul Titi este supărat.