Mi s-au aprins calcaiele...
...pe cand fugeam mancand pamantul
dupa un bot de aur
- iubirea -
iar pamantul ma-nghitea cu pofta.
Nesfarsite gheturi topite,
risipite,
pripite spre aurora boreala
reala
isi tintuie cuiele in tavanul cu nori de fiori.

Curate flori de domni si de domnite
isi sfasie parfumul lor
pt. mine,
ca tine;
ce patimi amurgesc,
ce dorinte strabat cararile monocolor...?
Te privesc,
sa stii!
Te reclam ca vii!
Ce sentiment ciudat de usor...

Aerul respira mireasma tamaii
si scuipa samanta din melosul ceresc
precum un heruvim
sublim.
In urna de trei ori aurita
depun cu sfintenie
cenusa din catapeteasma insolita...
O, ramai,
ramai sa-ti spui
de minunatul nimb celest!

Oare n-am murit?...
Oare mai traiesc?...
...imbatranesc
de dorul tau,
de dragul orei pierdute,
naufragiate in caruselul mortii.
Banala prezenta de spirit,
la urma urmei eu exist!

Chicoteste iarna, grea ca plumbul
fierbinte in topitoare,
usoara ca adevarul
gol, incoruptibil;
de unde vii, iarna,
Doamna?
Preistoricul schit din munte te-a alungat
in hruba mea stramta,
pe Tine, pururea sfanta,
imbratisata de soare...?

Cat farmec in aparenta
Si cum se amageste
uscata mana de tamplar...
...cum se precipita spre nulitate...
Banalitate
in scoarta de complezenta,
Complexitate complexata!