Cam doua ore - Partea 1

Un salon de spital în şantier, în care e un pat metalic vechi cu o saltea pătată de vopsea, o chiuvetă murdară, o oglindă spartă deasupra. Sunt saci de ciment într-o stivă şi pe jos moloz, ziare şi mucuri de ţigări.
Intră doi infirmieri cu un pat mobil în care se află un bărbat zdrenţuit şi bătrân, bandajat la cap şi fără cunoştinţă. După ei intră Asistenta, o femeie blondă, frumoasă, la vreo 30 de ani, cu aspect foarte îngrijit.

ASISTENTA - Aici e bine, duceţi patul acolo în colţ! ...şi deschideţi geamul ăla!

Infirmierii mută patul în colţul camerei, îl iau în braţe pe Bătrân şi îl pun în pat apoi deschid o fereastră.

Intră o infirmieră cu o pătură şi o pernă.

INFIRMIERA - Măcar o pernă să aibă... săracu'...

ASISTENTA - Da, şi mai treci din când în când pe aici Leni, să nu putrezească, dracu'...

LENI - Ei, sigur. Sărăcuţul. Cum o fi să mori de Paşte?

ASISTENTA - Păi tot la fel. Ce crezi, că aştia au vreun Dumnezeu? Auzi, când e gata să mă anunţi, să îi fac formele şi să îl bag jos la frigider.

LENI - Să mă duc să caut o lumânare...

ASISTENTA - Ar fi frumos...

Infirmierii şi Leni ies.
Asistentei îi sună mobilul.

ASISTENTA - (la telefon) Da, Dănuţ! A început cheful? Mişto, vin şi eu imediat. Aoleu, să nu vina Balaurul azi pe aici. Aa, e la Poiană...Am înteles. Mişto! Pe nenea ăsta l-am adus în corpul C, în salonul 14. Da, în şantier. Păi, ziceam să nu stea lângă ceilalţi, să aşteptăm să decedeze apoi să îl cărăm jos. Cum? Of, mă Dane! N-ai zis că e dus? Ce era să fac cu el? Stai să văd dacă nu cumva...(îi palpează pulsul). Nu încă, dar nu mai are mult, săracul. Sunt paturi goale, dar vin intoxicaţiile. Ce era să fac, na! (Bătrânul se mişcă în pat şi geme slab). O să avem grija lui după chefuleţ. E Leni aici cu mine şi are şi ea grijă, oricum. Aoleu, ia stai. Ăsta mişcă, îşi revine.... Da mă, mişcă! Eeei, te mint...! Pe cuvânt, na! Bine, vino! (închide telefonul)
Tataie, mă auzi? Hei! Nene!

BĂTRÂNUL (are accent moldovenesc) - Aah, ce e aici? Unde sunt?

ASISTENTA - Eşti la spital. Te-a luat Salvarea din gară că ţi s-a făcut rău. Mă vezi?

BĂTRÂNUL - Da, tată. Ce caut aici? Mi-e sete...

ASISTENTA (îi controlează semnele vitale) -Eh, rabdă un pic. Stai frumos că vine domnul doctor imediat.

BĂTRÂNUL - In ce oraş sunt?

ASISTENTA - In Bucureşti. Da matale de unde eşti?

BĂTRÂNUL - Ah ce bine, deci am ajuns...(zâmbeşte şters)

ASISTENTA - Da, te-au luat de pe peronul gării cred, că ai căzut şi ţi-ai spart şi capul... De unde vii?

BĂTRÂNUL - Din Suceava.

ASISTENTA - Ia zi, vrei ceva, o injecţie? ...te doare ceva?

BĂTRÂNUL - Mi-e foarte sete.

Asistenta controlează dacă curge apa la chiuvetă. Apa pufneşte cu presiune, stropind-o. Ea înjură scurt şi apoi clăteşte un pahar de plastic găsit acolo.

ASISTENTA - Na!

Bătrânul încearcă sa bea culcat dar se ineacă.

ASISTENTA - Stai, oof, ai răbdare să te ridic un pic.

Îl ridică cu greu. Bătrânul bea.

ASISTENTA - Da' o baie de când n-ai mai făcut?

Intră doctorul Dan Florea, 38 de ani, înalt, îngrijit, voinic şi grizonant, tuns foarte scurt. Are o cană de cafea în mână şi pare trezit din somn.

DAN - Ce faci, draga mea? Deranjez? Eşti la tandreţuri?

ASISTENTA - E, hai lasă-mă, iţi arde de caterincă?

Dan râde. Asistenta îl lasă jos pe pernă pe bătrân.

DAN - Sanda, vezi să treci pe la Mişu, că are să ne dea înapoi DVD-ul ăla. Mai ai ţigări? Bagă şi mie una.

SANDA (căutându-se) - Rahat, le am sus. Păi mergem oricum înapoi, nu? Hai, că au venit fetele cu ouă roşii, drob, vin, de-alea...

DAN - Stai să văd ce e cu ăsta. Zici că s-a trezit pur şi simplu, nu?

SANDA - Da mă.

DAN - E tare ciudat. Ai văzut şi tu traseul de la inimă. Cum pizda măsii? Stai un pic. (către Bătrân) Tataie, ce faci? Hristos a-nviat!

BĂTRÂNUL - Bine...Adică traiesc... Adevărat că a-nviat!

DAN - Te simţi bine, te doare ceva?

BĂTRÂNUL - Am aşa, o emoţie, simt ameţeală şi o apăsare aici...

DAN - Emoţie, ha? Te cred şi eu...(râde) Uite tataie, matale ai sosit acum o oră. Ai căzut în Gara de Nord şi te-au dus aici. Dar din păcate nu prea mai am ce să-ţi fac....

BĂTRÂNUL - Adică cum..?

DAN - Trebuie să-ţi spun, cât erai în comă ţi-am făcut nişte analize... Matale ai o problemă mare şi pierzi mult sânge. Nu te uita că nu se vede, e în interior. Astea pe lângă un infarct netratat şi pe lângă multe altele care acum nici nu mai contează...

BĂTRÂNUL - Şi ce fac?

DAN - Aş fi putut să te operez, să te cos dar nu cred deloc că am şanse să te scap. E mult prea târziu. Matale ai fost vreodată la doctor?

BĂTRÂNUL - Nu.

DAN - Păi de ce, mă tataie?

BĂTRÂNUL - Ee, păi cine să se uite la mine, domnul doctor...? Eu sunt un biet om amărât, la doctor trebuie bani, de unde să îi dau? La spitale trebuie bani serioşi...

DAN - Ee, lasă tataie, că nu e chiar aşa. Prea ne credeţi lacomi. În fond, suntem toţi oameni, nu?

BĂTRÂNUL - Ee, da, sigur, da' bani trebuie, dom' doctor...De-aia zic şi eu că nu ştiu acuma cum o să fac, că eu nu prea...

DAN - Nu îţi face griji, stai liniştit. Crezi că vreau banii matale? Câţi ani ai?

BĂTRÂNUL - 68. Sau 66. Ba 68.

DAN - Şi de când trăieşti pe stradă?

BĂTRÂNUL - De unde ştii, se vede?

DAN - Ba bine că nu! Stai în Bucureşti?

BĂTRÂNUL - Nu, in Suceava.

DAN - De ce ai venit in Bucureşti?

BĂTRÂNUL - Căutam pe cineva.

DAN - Dar cum, în halul ăsta? Adică nu ţi-a fost frică sa te sui pe tren cu sănătatea asta?

BĂTRÂNUL - Şi ce se întâmplă, mor?

DAN - Păi toţi murim. Dar matale te grăbeşti...

Un minut de tăcere.

BĂTRÂNUL - Şi cât mai am?

DAN - Ce să ai?

BĂTRÂNUL - Păi...

DAN - Cam 2 ore, zic eu....

Un minut de tăcere. Bătrânul scânceşte.

SANDA - Săracu....

Intră Leni cu o lumânare aprinsă. I-o pune pe pervaz şi încearcă să facă cât de cât ordine.

DAN - Uite, să ai lumină. Dacă te doare ceva, spune. Îţi fac o injecţie...

BĂTRÂNUL (agitat)- De ce îmi puneţi lumânarea? Ce faceţi cu mine? Oh, Doamne...(încearcă să se ridice din pat)

LENI - S-a trezit? Doamne fereşte...

SANDA (oprindu-l)- Stai frumos, tataie. Las-o să te lumineze că cine ştie...Nu-ţi facem nimic rău, nu te teme. Eşti pe mâini bune, suntem oameni buni.

BĂTRÂNUL - Cum adică cam 2 ore? Mata glumeşti?

DAN - Adică pierzi sânge şi nu mai e mult pâna să... E totuşi o minune că eşti conştient...Nu am mai văzut asta. Pe EKG era jale, nu mai credeam că te mai poţi trezi. Erai in comă profundă, nu mai erau reflexe, pupilele...

BĂTRÂNUL - Adică cum cam 2 ore? Adică mor in 2 ore? Adică mor?

DAN - Uite, tataie, ai trăit aiurea, asta e nota de plată...Înţelegi? Trebuie să ne împăcăm cu destinul...Azi e Paştele....Aşa că te va ajuta Dumnezeu să ...(tace). Dacă vrei ceva, spune. Trebuie să plec sus. Spune acum.

BĂTRÂNUL - Stai taică. Stai oleacă. Aş vrea ceva, neapărat...!

DAN - Spune.

BĂTRÂNUL (căutându-se) - Aveam un portofel....

SANDA - Da, cred că e la recepţie internări.

BĂTRÂNUL - Văleu! Acolo am un număr de mobil. Îmi trebuie tare. E fiul meu. Vreau să îl sun, trebuie să îl sun. De asta sunt în Bucureşti.

DAN (după o secundă) - Leni, fă-i rost omului de portofel.

Leni iese.

DAN - Ia să vedem...(îl examinează cu stetoscopul) Ok, cred că e bine pentru moment. Adică mă rog, considerând...Băi, dar e foarte ciudat. Ia dă, Sănduca, foaia aia.

Sanda scoate şi îi dă o fişă clinică şi un grafic EKG.

DAN - Trebuie repetate, ceva e aiurea. Nu se poate să... Ia uite!

Amândoi se uită pe foi.

SANDA - Păi să ştii că sunt repetate! I-am făcut de două ori. Şi la aparate diferite. Sigur îţi zic, nu e nicio greşeală.

DAN - Nu înţeleg...În fine...

SANDA - Ee, nu are cum să mai reziste mult.

DAN - Corect, nu are cum! (spre Bătrân) Tăicuţă, ia zi, te poţi ridica în şezut?

BĂTRÂNUL - Nu ştiu...

DAN - Hai să încercăm.

SANDA - Eu mă duc sus....

DAN - Stai şi tu un pic. Mergem imediat. Poate îi iei şi tu o tensiune. Sunt curios...

SANDA (oftând, fără chef) - Bine.

Iese. Dan îl ridică în capul oaselor pe Bătrân şi incepe să îl asculte la stetoscop.

DAN - Şi zici că nu ai casă?

BĂTRÂNUL - Nu am.

DAN - Şi unde dormeai, din ce trăiai?

BĂTRÂNUL - Vai de măiculiţa mea....

DAN - Şi cum de ai un fiu?

BĂTRÂNUL - Am !

DAN - Şi ce face el la Bucureşti? De când nu l-ai văzut?

BĂTRÂNUL - De 30 de ani. E aici în Bucureşti, nu ştiu altceva. Am un număr de mobil al lui.

DAN - Vrei să îl suni?

BĂTRÂNUL - Da, aş vrea. Nu prea am curaj. Ce sa îi spun? La asta mă gândeam în tren.(cu teamă) N-ai vrea sa îl suni mata?

DAN - Cum să îl sun eu? Îl suni mata! Aşa e normal.

BĂTRÂNUL - Şi ce să-i zic?

DAN - Păi să se cam grăbească, dacă vrea să te vadă pe lumea asta.

BĂTRÂNUL - Da, dac-o vrea....

DAN - Păi de ce să nu vrea? Ce fiu e ăla? Trebuie să vrea, dă-o-ncolo...