-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Intalnire intre oameni I


de chelucupar la: 01/08/2009 21:22:40
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:
Cand am intrat in bar Ghita canta la chitara. Cu un paharut de rom in fata si cu o tigara aprisa arzand molcom in scrumiera, ne privea pe toti cu ochii sai absenti si lovea bucuros corzile reci.
Abia cand a termina de cantat melodia si-a dat si el seama ca ajunsesera in sfarsit boierii si ca ar fi fost timpul sa-i salute.
S-a ridicat, a venit langa noi si a inceput sa ne stranga mainile si sa ne sarute pe fiecare pe obraz. Era bucuros ca ne vede, bucuros probabil ca in sfarsit venisera oameni tineri si veseli, langa care sufletul sau sa nu se mai simta inotand in mocirla.
-Bine ati venit, bine ati venit!
Trecu pe langa fiecare si ne stranse tare la piept. Cei mai vechi, care il stiau de mult pe Ghita, ii raspundeau cu aceeasi afectiune, cei mai noi il priveau circumspecti, temandu-se probabil sa nu ia vreo boala de la el. Eu personal eram undeva la mijloc. I-am strans mana la fel cum o faceam cu oricine altcineva, insa cand a venit sa ma imbratiseze am ramas imobil; nu m-am dat inapoi insa nici nu am incercat sa-l incurajez in gestul sau. L-am lasat sa faca asa cum credea el de cuviinta, sa mearga pana unde credea el ca este mai bine.
-Dar luati loc, luati loc! incepu Ghita sa ne incurajeze.
Ne asezaram la masa. Nu incapeam toti asa ca fu nevoie sa mai cautam cateva scaune. Imediat insa sosi Ghita dinauntrul micii carciumi aducand trei taburete joase, ce miroseau discret a bautura,
-Luati loc, luati loc!
In sfarsit stateam cu totii jos si asteptam sa se duca unul dintre noi dupa cateva beri si vreo doua sucuri pentru cei mai pretentiosi. Intre timp, Ghita se aseza langa noi si incepu iar sa cante, mormaind niste melodii numai de el stiute. Canta frumos Ghita. In stilul sau neinteles, imbracat cu o camasa veche si numai cu doi dinti in gura printre care ii iesea limba asemenea unui sarpe, Ghita atingea corzile cu maiestrie dupa care din gura, cu vocea sa ragusita, canta ceva ce ar fi trebuit sa se auda la inputurile Universului. Ceva vag, sincer, frumos, insa nealterat in nici cel mai mic fel de chinurile unui suflet uman. Ceva pentru eternitate, ce avea sa ramana vesnic cu noi ca parte esentiala a clipei, ceva ce peste ani de zile urma sa ne amintim cu melancolie fara a putea insa spune cu precizie din ce motiv anume.
-„Bamboleio, bamboleia, ta na na na na na na na ni ni na na”
Cam atat stia Ghita din melodii, primele cateva cuvinte dupa care ramaneau doar acordurile chitarii si un inganat leganat din voce. Insa Doamne, cat era de frumos!
-„Bamboleio, bamboleia….”
In tinerete Ghita fusese contabil. Se hotarase insa intr-o zi sa fure niste bani de la firma la care lucra, iar pentru asta ajunsese la puscarie. Statuse pe acolo cativa ani sanatosi, nu as putea spune exact cati, iar cand iesise constatase ca viata sa se incheiase in mai mica sau mai mare masura; sotia il parasise, fiica plecase in Italia si refuza sa-i mai vorbeasca, fiul ii crescuse iar acum il privea circumspect, iar mama, mama sa care ii daduse viata imbatranise vazand cu ochii.
Atunci Ghita incepu sa bea. Poate ca bea el si inainte insa abia acela fu momentul in care incepu sa bea serios pana la punctul in care seara de seara uita cine este, iar ziua, de disperare, fura ce gasea prin casa si vindea, iar cu banii luati isi mai cumpara o cinzeaca de rom.
Vazand asta, fiul si mama sa luara hotararea sa-l dea afara din casa si sa-l puna sa doarma in pivnita. Ghita accepta situatia resemnat. Isi dadea si el seama ca asa era mai bine, intelegea clar si necontestat ca decazuse, ca ajunsese ceea ce societatea detesta cel mai mult: un betiv ordinar fara capatai, un pierde vara. Intelegea si nu se revolta, intelegea si accepta situatia ca pe ceva firesc; intelegea si tacea, asteptandu-si moartea pe care o simtea aproape, dandu-i tarcoale pe langa colturi, jucandu-i-se prin parul rarit, smulgandu-i din cand in cand cu sadism ultimii dinti ramasi in gura.
-Da mamaruta, si cum iti ziceam, matale ar trebui sa dai la teatru. Ai asa, fata potrivita pentru asta. La ce facultate esti?
-La fizica.
-Da? Si ai putea sa-mi spui atunci care este ultimul element din tabelul lui Mendeleev?
-Ultimul? Nu stiu sigur. Parca Strontiu. Parca. Habar nu am. Nu ne ocupam cu asa ceva.
-Nu mai Mamaruta. Tabelul lui Mendeleev este infinit. Nu ai de unde sti care este ultimul element. Vezi mai Mamaruta. Trebuia sa ma asculti pe mine si sa dai la teatru. Nu e fizica de tine.
Fetelor le zicea Mamaruta. Asa, un fel de alint. Baietilor insa le zicea mereu pe nume. Daca il stia. Nu-si permitea sa-i alinte si pe ei, sa-i coboare atat incat sa-i trateze ca pe niste pustani. Pustani fuseseram prima oara cand veniseram la Sighisoara. Asta se intampla acum aproape 6 ani. Acum insa trecuse ceva vreme si peste noi, ne facuseram mari, vedeam viata altfel. Ghita intelegea asta si o respecta. Chiar daca in mintea lui si noi eram tot Mamarute, nu voia sa ne zica astfel. Prefera numele de botez.
-Si tu Mamaruta? Matale la ce facultate esti?
-Eu sunt inca la liceu. Abia la anul dau la facultate.
-Aaaa… O Mamaruta tanara. Asculta-ma pe mine. Tu trebuie sa te faci profesoara. Asculta-ma pe mine pentru ca stiu. Ai exact ce-ti trebuie pentru asa ceva.
Diana zambi dar nu spuse nimic. Poate Ghita atinsese o coarda sensibila sau poate, cine stie, lovise cu bata in balta. In orice caz, Diana zambi dupa care pleca blajin ochii. Cel mai probabil Ghita atinsese o coarda sensibila.
-„Bamboleio, bamboleia…”
-„E haiduc, si e vestit/ Andi Popa cel voinic…”
Cantecele se succedau cu repeziciune. Mergeam pe rand in carciumioara micuta ce insa mirosea a curat si oranduiala si ieseam de acolo cu paharele mici de rom pe care i le ofeream lui Ghita. El le accepta rand pe rand, multumind din gura, dar mai ales multumind din ochi. Cand primea romul, Ghita te privea ca pe un inger. Te privea ca si cum ai fi coborat de undeva de sus special pentru a-i face lui un bine, special pentru a-i alina durerea. Nu stiu, poate romul era cel care conta pentru el, insa in privirea sa se citea altceva; multumirea pentru intelegere. „Multumesc, multumesc pentru ca esti om cu mine si nu ma judeci.” Ghita. Nebunul Sighisoarei, singurul om care in timpul festivalului nu era primit in cetate. Un mit, o legenda, un destin facut parca pentru a-ti da de gandit. Nu cred ca era cineva pe acolo care sa-l poata condamna. Daca avea ceva de ispasit, o facuse cu multa vreme in urma. Ce mai ramasese era o durere surda, nemeritata. Durerea adevarului cunoscut, inteles si acceptat. Durerea martirilor. Poate. Mi-as dori. Caci atunci Ghita s-ar mantui cu certitudine. Insa…
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


*** - de lafemme la: 03/08/2009 11:28:38
bamboleo la imputurile universului? :))) ar fi si asta o treaba. probabil as innebuni. :P

cat despre ghita, daca e fost contabil, deci om scolit, de ce vorbeste ca un batran de pe la tara?

in rest... numai de bine
#468635 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...