Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

SPRE BAIE II


de esteu iar shi iar la: 07/08/2009 15:11:53
rezumat: o carte
voteaza:
Spre baie II

Din toate mărunţişurile astea atît de adevărate iese la suprafaţă din nou coincidenţa. Cum să nu-mi fi amintit în taxiul de întoarcere visul cu Fildeş-mare-maestru-de-ceremonii-pentru-nunta-fetei-vecinilor-noştri. Să fi împrumutat el pentru cîteva clipe trupul unuia dintre papagalii ţigăncii? Desigur, Sorin m-ar fi pocnit zdravăn cu o bastîrcă:
— Ce faci, bătrîne, nu te potoleşti, dreacu’? Ce naiba umbli cu flendurile-astea, că nu poţi să le cîrpăceşti în veci! Pune mîna şi scrie ceva cinstit, sănătos naibii! — aşa-i plăcea lui să-l folosească pe ăl necurat, punîndu-l la coada vorbirii. La lucrurile astea parcă mă potrivesc mai bine cu Călin, chiar dacă uneori şi lui Sorin i se mai întîmplau lucruri ciudate, inexplicabile, cărora spiritul lui mai ştiinţific, dornic de explicaţii logice, plauzibile, nu le mai făcea faţă. Aşa cum n-a avut nici un cuvînt de zis, nici o critică atunci cînd Călin, întors de la Pucioasa, unde Marian şi Victoria Zidaru organizaseră nu ştiu ce festival cu ai lor credincioşi îmbrăcaţi precum dacii ilustraţi prin diverse cărţi pentru copii, a mărturisit că la un semn s-a pornit o ploaie şi tot la un semn ploaia aia nefirească s-a şi oprit, ştiind bine că nu te pui cu Călin, care, vorba aia, a trecut prin matematici superioare pînă ce şi-a lăsat facultatea, a trecut el şi prin tentaţii zen şi mai ales prin iadul fără răspunsuri la ceea ce trebuie să fie dincolo de moarte.
— Ce faci, bătrîne, nu te potoleşti, dreacu’? — am avut impresia c-a zis şi în timp ce mă scremeam să spun două vorbe la manifestarea Bibliotecii Judeţene Prahova organizată pentru a marca instalarea unui panou comemorativ pe unul dintre holurile prăfuite al aşezămîntului de cultură. Mă căzneam să nu debitez tîmpenii şi în cele din urmă am povestit cum împruenă cu Călin am dat în România liberă anunţul ăla cu motanul care bagă laba în oala cu ciorbă... şi oamenii au părut mulţumiţi, inegal plasaţi în sala de lectură între portretele imense şi opuse ale lui Caragiale şi Nichita Stănescu. Cred că îl buşea rîsul pe Sorin de nu se vedea. Şi chiar nu se vedea — sigur era că se crăcăna de rîs. Încă un motiv să ne cărăbănim degrabă în Bucureştiul nostru atins de flama cea mai înfierbîntată a iadului şi să ne aruncăm dinţii în pepenele ăla injectat cu vodcă.
Noaptea următoare aveam să visez că stau într-un scaun de frizerie fără ca lucrul foarfecelor să fi început. Frizeria era dotată cu un soi de scaner performant care-i spunea frizeriţei cît de curat pe cap este cel de pe scaun. Era o triere, cum nu avusesem parte niciodată în altă parte. Habar n-aveam dacă era vorba de un control datorat vreunor norme de asepsie ori dacă nimerisem într-o frizerie exclusivistă, cu preţuri bombastice. Nici măcar nu mi se spusese că podoaba capilară îmi va fi scanată. Abia ce mă înscaunasem în faţa unei oglinzi cît tot peretele, cu bucata de pînză albă de împărat scăpătat în jurul gîtului, că frizeriţa veni la mine cu un print, un soi de carton cu o fotografie. Am crezut că îmi cere vreo părere în legătură cu imaginea imprimată. De ce să-mi ceară mie părerea? Figura mea emana un optimism olimpian, ca atunci cînd, copil fiind, cînd eram adus la frizer eram aşezat pe o scîndurică sprijintă pe braţele scaunului, încît păream cumva mai înalt decît adulţii veniţi ca şi mine să-şi lepede părul pe pavimentul mozaicat, apoi măturat şi aruncat la gunoi. Zîmbeam, acum ca atunci. Atîta doar că în cîteva secunde zîmbetul mi-a zburat alungat de primele cuvinte ale frizeriţei:
— Ştiţi, e o problemă!
— Problemă? Ce problemă?
— Noi procedăm la o scanare a pilozităţii înainte de a începe tunsoarea... la dumneavoastră am găsit o foarte bogată floră microbiană — şi mi-a întins cartonul acela de format A3. Era o fotografie în toată regula, alb-negru. De-o frumuseţe răpitoare, o poezie, aş zice.
— Păi... cum aşa? — am întrebat apoi un pic intrigat. Fotografia părea zgîriată, dar, într-adevăr, puteam recunoaşte ici-colo firele de păr, alandala, iar printre ele puteam întrezări frunzuliţe cu diverse forme, nervuri şi striaţii, vreo trei insecte şi chiar umbra unei păsări. Nu simţeam nimic în părul meu, dar nu aveam cum să protestez în faţa unui asemenea probatoriu. Mi-am desfăcut jumătatea aceea de cearceaf pe care frizeriţa mi-l înfăşurase bine în jurul gîtului de cum intrasem pe uşa stabilimentului şi-am coborît bosumflat. Am avut totuşi tăria să întreb dacă aş putea intra în posesia acelei mărturii a necurăţeniei mele. Ar fi fost o probă că substanţa unui estet, a unui artist, de fapt, nu stă într-o remarcabilă curăţenie. Frizeriţa mi-a răspuns cu amabilitatea neschimbată:
— Cum să nu... trebuie să plătiţi o sumă modică... să ştiţi că în cazul dumneavoastră e totuşi o fotografie reuşită, dacă asta vă consolează cu ceva... puteţi reveni, dacă doriţi să vă aranjaţi tunsoarea la noi, dar cu părul curăţat de aceste inconveniente — zise arătînd spre amplasamentul interesant al frunzuliţelor şi insectelor, tinzînd parcă spre o cuadratură, pe care Netty Sandu sau individa spiritualizată îmbrăcată în alb de care atîrna o cruce, vecină de pagină cu unul dintre anunţurile cu Fildeş, nu s-ar fi sfiit să le acorde un solid interes astrologic şi o interpretare pe măsură.
— O întrebare aş mai avea, vă rog! — i-am zis.
— Spuneţi!
— Văd aici o pasăre... aşa pare... chiar am o pasăre în păr?
Atunci frizeriţa mi-a luat din mînă fotografia aceea A3 şi cu o lupă care vădea profesionalismul în fiecare gest, în fiecare opinie, a început să inspecteze zona cu pricina. Părea şi ea foarte intrigată, iar mie mi se părea straniu că nu sesizase din prima prezenţa păsării acolo, în fotografie.
— Într-adevăr, pare o pasăre... mda, curios... ar putea să fie doar o umbră... dar dacă vedeţi aici, are penajul detaliat, ochiul, la fel, pare real, nu o întîmplare... interesant... oricum, eu zic că cel mai sănătos lucru e să mergeţi să vă spălaţi şi apoi puteţi reveni. V-aş recomanda un săpun cu sulf sau, dacă nu găsiţi, să vă spălaţi măcar cu nişte gaz. E foarte bun pentru flora dumneavoastră.
Floră — ei bine, dar se părea că nu era vorba numai de floră. Tocmai îmi confirmase prezenţa unei faune, iar asta nu suna deloc bine. Dacă în şcoala generală eram ahtiat după orele de botanică şi zoologie, de data asta eram cuprins de groază. Şi cum aveam de gînd să dau părul jos, trebuia să găsesc cît mai repede şi mai aproape o soluţie pentru deratizarea părului meu de rocker întîrziat. Şi am avut noroc. Mi-am amintit imediat că la doi paşi, lîngă biserica Sfinţii Voievozi, se află o baie publică. De cîte ori trecusem pe-acolo îmi pusesem în minte să intru măcar o dată, de curiozitate, iar acum necesitatea mă împingea serios de la spate. Întîi am dat o raită prin Piaţa Matache, de unde am luat săpun cu sulf şi o juma’ de litru de gaz, apoi tunde-o spre Baia Publică.

Cînd am intrat în curtea Băii Griviţa, acesta e numele ei corect, mă aşteptam să găsesc o paragină. Habar n-aveam cum mi se întipărise imaginea asta. Poate că de la intrarea din strada Sfinţii Voievozi, care aducea cumva cu un portic, deasupra căreia se aflau firma şi un nivel cu camere ai căror pereţi exteriori aveau tencuiala jupuită pe alocuri. În curte însă am dat peste o cabină din termopane unde am încercat să mă lămuresc cum e cu serviciile pe care le puteau presta angajaţii acestui nou stabiliment. O femeie coaptă, care vindea bilete, dar care dădea şi informaţii, îmi spuse că deocamdată cabinele individuale erau ocupate şi am fost nevoit să iau un bilet pentru baia comună — 10 lei. Imediat ce am pătruns în clădirea propriu-zisă a băii am avut senzaţia puternică de rătăcire într-un labirint. M-am trezit trecînd dintr-o încăpere în alta pe lîngă diferite mese asemănătoare celor pentru consult din cabinetele doctorilor. Bărbaţi care depăşiseră vîrsta a doua zăceau lungiţi, cu cărnurile flasce bine săpunite, în aşteptarea mîinilor altor bărbaţi la fel de goi, de săpuniţi, cu cărnuri la fel de veştejite, apăsate de înaintarea în vîrstă. Fiorii m-au trecut mai ceva decît atunci cînd am pătruns în spălătorul comun din armată, unde trupurile erau tinere, vînjoase, virile. Peisajul din Baia Griviţa aducea mai degrabă cu termele romane, în vreme ce în armată parcă eram băgaţi la gazare. Deja înaintam printre aburi groşi, printre vocile guturale ale moşnegilor care formau clientela băii. Din cînd în cînd se auzea clănţănitul enervant al unei unghiere, din ce în ce mai pregnant, pînă cînd, ajuns într-o sală a cuierelor metalice şi a băncuţelor de lemn, am observat bărbaţi în vîrstă avînd mijlocul acoperit cu cearceafuri înfăşurate strîns pe şoldurile ciolănoase. Printre ei, unul care stătea într-un picior, ca un cocostîrc, chinuindu-se să-şi taie unghiile de la picioare, îşi întoarse privirea spre mine. O privire de stigmatizat, care ştie măcar să răspundă cu moneda ţinerii la distanţă a celor neasemeni lui, a căror neînţelegere e de neschimbat. Şi am trecut mai departe, urmîndu-mi ghidul a cărui ţinută de serviciu era mai degrabă un echipament sportiv, cu o tunsoare scurtă, purtătoare de luciu platinat şi miros de briantină ieftină, în a cărui privire încăpeau şi amabilitate şi libidinoşenie, amestecate în doza perfectă a unui administrator de baie comunală.
Ajuns în sala duşurilor, ghidul mi-a arătat două uşi:
— Aici aveţi sauna, iar aici bazinul! — a zis deschizîndu-le pe amîndouă, apoi îmi spuse că mă pot întoarce în sala cuierelor pentru a mă dezbrăca.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


La tiganci...strada Mantuleasa...Bucuresti - de cosmacpan la: 08/08/2009 08:29:32
atemporala...(toate trei partile...pana acum)
#469980 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...