Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Ne-am născut în acelaşi sat


de philo la: 18/09/2009 09:42:07
taguri: Salonul 
voteaza:
Ne-am născut în acelaşi sat
*
Cuvînt înainte:
*
Uneori, după ce termin de scris vreo povestire, stau şi mă întreb cu ce obraz vin cu rîndurile astea ale mele şi le supun atenţiei altora. Am multe motive să n-o fac şi asta precum urmează:
unele povestiri sunt adresate puţinor oameni şi ştiu asta căci ceilalţi imi răspund ceva în genul "ia du-te, bre, mai încolo",
uneori vorbele nu redau ceea ce vreau şi asta din lipsă de experienţă sau de răbdarea necesară de a le finisa, căci, de regulă, scriu dintr-un condei. Nu pentru că aş fi cine stie ce de talentat, dar e că un strănut. Iese şi gata şi deobicei nu revin cu "şlefuiri",
poate legat de cele de mai sus. Cineva mi-a scris că eu nu scriu literatură. Păi cam aşa şi e. Sunt conştient de acest fapt. Poate un strănut să fie şi literar? I-am răspuns: "Aşa e. Nu scriu literatură, ci povestesc. Adică ce? De ce nu aş adăuga ceva de genul?: soarele se pregătea de culcare. Ultimele lui raze filtrate de norii cei de departe presărau o lumina roşiatica asupra firii. Păsărelele pădurii.... , şi aşa mai departe. De ce nu? Poate că motivul este că, deobicei, scriu despre chestiuni cam dramatice, cam tensionate şi soarele îl las în treaba lui.
un altul a scris că subiectele mele se potrivesc, poate, în altă parte. "Aici, domnul meu, noi muncim, nu gîndim", glumesc. "Ce-mi tot vii cu nişte povestioare care sunt deja istorie?" Păi ştiu io? Doar şi istoria are drept de viaţă.
văd altii cu povestiri grozave, poate chiar grozave de tot. Le citesc, caut unde e şpilul care le face interesante şi uneori găsesc idei la care poate nici autorul nu s-a gindit. şi toate astea firesc şi fără gelozie, căci doar nu eu sunt cu monopolul asupra cuvintelor. Şi, în fine,
sunt constient de faptul că romaneasca mea nu mai e cum era pe cînd mai hălăduiam în uliţele Iaşului cu X0 ani în urmă.

*
Motive pentru care scriu:
în primul rînd scriu asa cum şi respir. Ambele sunt de neinlăturat. Bine sau rău, respir. Povestea trebuie scoasă afară. Aşa cum e şi asta ca să mă eliberez pentru alte treburi.
Sper în înţelepciunea potentialului cîtitor. Ii comunic ceva şi mă bucur dacă sunt criticat, la bine sau la rău. La urma urmelor ignorarea acestor povestiri este uşor realizabilă şi nu simt că arunc o povară pe capul cuiva.
*
Şi povestirea... Da, să nu uit. In parte este un plagiat după un cîntecel din satul meu. De fapt plagiez de multe ori. Oare un fotograf sau pictor nu plagiază?

Ne-am născut în acelaşi sat

S-au născut în acelaşi sat. Nu chiar de mult. Amîndoi erau tineri.

Urmează un fel de monolog în care unul din ei se adresează celuilalt, dar răspunsul nu vine...

"Prieten al meu drag. Ne-am născut în acelaşi sat. Tu în uliţa aceea de la margine în cocioaba cea mică, eu în palatul durat de bunici în centrul satului. Primul născut am fost eu. Tu m-ai urmat după două zile. Am crescut împreună. Nu era copac pe sat pe care să nu te fi căţărat în timp ce eu te aşteptam lungit pe pamint cu vreo carte. Mi-ai luminat calea cu zîmbetul tău cel bun din primele zile ale vieţii mele. Sărac erai, însă bogat în înţelepciune. Puternic erai şi fără multe vorbe am devenit protejatul tău. Eu eram mai iute în înţelegerea lecţiilor şi le făceam împreună. Eu îţi dezvăluiam secretele minunate ale matematicii, tu m-ai învăţat să ascult cu sufletul natura mamă. Da. Probabil că acesta este secretul unei mari prietenii. Completarea. Uneori nici nu aveam nevoie de cuvinte. Doar ochii vorbeau. Eram unul în gînduri şi simţiri de parcă am fi fost gemeni. Fiecare din noi ştia că legătura asta perfectă îl imbogăteste. De altfel şi semănam la înfăţişare. Aceeaşi înălţime, însă tu erai mai lat în umeri. Aceeasi privire, dar ochii tăi erau ca peruzeaua, ai mei de cărbune. Acelaşi fel de a ne pieptăna, cu zulufii aceia cărlionţaţi pe frunte. Atunci cînd am avut un accident prostesc m-ai cărat la scoala în spate fără măcar să dai semne de oboseală o lună întreagă. Da. Erai puternic. Erai bun. La tezele de compunere profesorul ne muta în bănci diferite. El credea că poate copiem unul de la altul. Nici gînd, dar tezele ieşeau cam la fel oricum. Şi timpul trecea, căci ce altă treabă are el? Şi la un timp am simţit amîndoi că lipseşte ceva. Tare frumoase mai erau fetele din satul nostru. Mie îmi plăcea de Măriuca, o puştoaică pe care o trăgeam de codiţe pînă mai ieri, dar, deodată, asa, parcă peste noapte, a înflorit toată şi pozna cu codiţele nu s-a mai potrivit. I-am spus: "Măriuca! aş vrea să fim prieteni", şi ea a raspuns că prieteni suntem de la naştere, dar că ei îi place mai mult de Daniel, acesta era numele camaradului meu. Daniel ştia şi mai văzuse că eu îi dau tarcoale Măriucii şi se ţinea deoparte. Vedeam cum îi scapără ochii atunci cînd trecea pe lînga noi şi după o lungă perioadă de timp i-am spus: "Daniel! Asa nu merge. Iţi place fata, ştiu. Cum altfel? Imi place şi mie, însă nu mă vrea. Eu nu stau în calea ta şi vom fi prieteni oricum". Aveam 17 ani amîndoi şi după un timp am ştiut cu toţii că după Serviciul Militar vom juca la nunta lor. Şi a venit şi bacalareatul. Stăteam împreună 16 ore pe zi şi toceam de mama focului. Aveai o memorie fenomenală şi ştiai pederost poezii şi proză, însă eu eram mai bun la matematică. Rezultatele. Ura! Am trecut amîndoi şi încă bine. Acum aveam două posibilităţi. Prima era să ne continuăm studiile la o universitate. Notele mari de la bacalaureat ne permitea intrarea fără examen de admitere la mai toate facultăţile. Tu plănuiai să înveţi aeronautica şi aveai tot felul de idei de constucţie a unor aparate de zbor individuale, parte bazate pe Efectul Coandă, eu hotărîsem să învăţ electronica, căci de mic mă tot jucam cu tot felul de aparate comandate prin radio. A doua posibilitate era să facem mai întîi armata. Ne-am sfătuit cu primarul satului şi el a spus: "Dragii mei. Satul nostru este vestit prin marele număr de soldaţi de elită. Eu spun că facultatea nu fuge." Scurt şi cuprinzător. Şi ne-am înrolat. Unde? La aviaţie. Daniel a avut nevoie de acceptul mamei sale căci era văduvă. Şi soţul ei şi fratele mai mare al lui Daniel căzusera în războaie, dar mama lui a înţeles că nu are altă alternativă. Ne-am prezentat amîndoi la examene care constau în probe fizice şi teste teoretice de tot felul. Şaptezeci de kilometri cu raniţa în spinare şi echipament individual complet. Itinerariul trecea prin diferite terenuri. Am trebuit să ne căţăram pe nişte stînci golaşe, să trecem înot apa unui rău cu arma deasupra capului şi cîte şi mai cîte. De fiecare dată cînd mă poticneam, braţul tau puternic mă readucea la "poziţia" necesară pentru a putea merge mai departe. Am trecut şi probele de cercetaş care cereau simţ de orientare şi o mulţime de teste orale şi iacătă-ne cadeţi. Prima permisie. Măriuca care ne-a zarit de departe, a fugit în întimpinarea nostră. Nu mult în spatele ei venea cam tot satul. "Doi aviatori dintr-o data de mult nu am mai avut aici", a spus primarul. "Şi cum e acolo, sus?, mai întrebă. Ce să-i spunem? După doua luni de instrucţie încă nu văzuserăm codiţa vreunui avion.
*
Vezi urmarea
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (0):

Nu exista comentarii

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: