frunze si pungi

R îşi lăsă capul pe spate şi începu să privească cerul, nori ameninţător de cenuşii acopereau cu totul albastrul acestuia. Curând îl cuprinse o stare de ameţeală şi închise ochii. Amintiri cu iz epic dansau în faţa lui şi atunci se gândi că totul e trecător şi că ar fi bine să stea în capul oaselor.

Parcul plin de Frunze şi Pungi de plastic era părăsit, aşa cum totdeauna se întâmplă cu parcurile între anotimpuri. Copacii precum oamenii cu îndeajuns de puţin păr ca să se gândească la o chelie şi îndeajuns de mult pentru a face geloasă comunitatea celor spâni, se miscau alene în voia vântului.

Deschise ochii şi se simţi uşor de tot, îi venea să râdă dar abia reuşi să schiţeze un surâs palid. Ameţeala îi reveni şi trebui să se sprijine în umbrela cu mâner de lemn, de care nu se despărţea niciodată când cerul era închis.

O alee lungă i se deschise în faţă. Nu e singur în parc. O Pungă luată de vânt face întrecere cu un stol de Frunze ruginii. Începu să râdă spasmodic şi se opri abia când o durere ascuţită începu să-i supere fălcile. Pe a două bancă din partea stângă, la departare de zece paşi, o fată urmarea cu atenţie Punga ce dansa biruitoare în jurul unei crăci de castan ce probabil ţinea loc de finish. Fără avertisment, vântul se opri. Frunzele acoperiră Punga îndată ce atinse pământul…

“…natura îşi savurează victoria amară…Punga nu e biodegradabilă…” gândi R şi folosind umbrela pe post de baston se apropie de fată...

-Veniţi des în parc?

Fata nu-l auzi imediat, îşi dădu apoi seama că nu mai e singură şi îl privi deschis pe intrus. Văzu un om prost îmbrăcat, îmbătrânit devreme dar cu nişte ochi teribil de vii. Se sprijinea într-o umbrelă ponosită cu mâner de lemn înnegrit pe care nişte degete scheletice îl incleştaseră cu forţă-singurul semn de emoţie ce putea fi observat la el. Acest amănunt o flată şi se înroşi.

-Nu…e prima dată.

Era obişnuit să fie judecat de priviri curioase. Îi cercetase privirea atunci când ea îl măsurase din cap până în picioare, nu mică îi fu mirarea văzând că obrajii ei s-au aprins de emoţie. Trecuse mult de când…

-Să nu mai veniţi. E urât.

Îndemnul o luă pe nepregătite. Încercă să distingă ceva pe faţa lui care să-i vorbească desluşit despre el, dar îi întâlni privirea…nu avea indrăzneala să o confrunte. Era fascinată.

-Nu am să mai vin.

Raspunsul ei îl făcu să se simta bine. Nu putea risca să placă cuiva, nu mai putea duce povara asta. Salută scurt, şi începu să se depărteze şchiopătând.

Ea îl urmări îndelung. Inima îi bătea cu putere. Ieşi din parc şi nu se mai întoarse vreodată.