Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Degetul mare de la picior…(cap.1+2+3)


de adynet1 la: 09/10/2009 21:51:42
modificat la: 09/10/2009 21:54:23 arata originalul
taguri: Cutia_cu_litere 
voteaza:


Cap. 1

Îşi târa picioarele prin zăpada mocirloasa ferindu-se sa nu-l calce pe cel dinainte, un bătrânel încovoiat de ani şi ger…
Încălţase la repezeală pantofii aceia uzaţi a caror talpă se desprinsese nu demult. Jandarmul îl zorea lovindu-l cu patul de armă în coaste. N-a avut timp să se organizeze...Nici paltonul n-a apucat să-l tragă pe el. Îşi ridică gulerul hainei şi ieşi în stradă...Nu i-a lăsat nici un bileţel lui Nety, sora lui! Va fi îngrijorată.
Secvenţe de gândire incoerentă, întreruptă de acele lovituri în spate. De ce-l lovea? Ce-a facut? De ce nu-i raspunde la întrebări?...Se alătură acelui cârd de oameni speriaţi ce se deplasau în marş forţat, altoiţi din când în când de soldaţii ce-i înconjurau din parţi...Spaima i se diminuase...Nu se mai simţea singur. Faptul că facea parte din acea mulţime îi dădea o stranie senzaţie de siguranţă.La ora aceasta ar fi trebuit să deschidă magazinul domnului Gutman. Îl va mustra, desigur...Şi cât de corect se purta cu el! Măcar să-l fi putut anunţa din timp...
O motocicletă cu ataş, încălecată de doi ofiţeri nemţi în uniforme dichisite, demară prin balta din dreapta lui, stropindu-l cu noroi rece...Tremura de frig şi frică...Racnetele soldaţilor locali ce-i înconjurau, îi sunau ciudat…"Desigur, se străduiau să facă impresie nemţilor. Erau baieţi buni, doar se prefăceau…Nu-i vor da pe mâna lor…"Motocicleta se opri în faţa capitanului Muşatescu. Îl cunoştea din vedere. Uneori se mai rătacea şi prin magazinul d-lui Gutman.Vorbeau, gesticulând…Nu întelegea nemţeste dar receptă cuvantul ce se repeta cel mai des: Transnistria.Deci acolo îi cărau! Oare şi ceilalţi au priceput? Îşi îndreptă privirea spre ceata cenuşie şi tăcută de umbre umane ce-l precedau. Deodată, se însenină: domnul Gutman nu-l va mai certa. Era acolo, mai în faţă…şi doamna Grinberg şi domnul Weiss şi familia Mozes…Pe trotuar se adunaseră oameni cu priviri mate ce asistau în tăcere la spectacol. Câte o mână ridicată îşi lua rămas bun de la o alta …una ruşinată, alta înspaimântată…

(va urma)…

Cap. 2


Pantofii nu l-au ţinut prea mult. Pierdu la început talpa celui drept, apoi pe-a celui stâng. La primul popas, rugă pe unul dintre tovaraşii de drum să-i dea o camaşa…O rupse în fâşii şi-şi înfaşură labele picioarelor pâna la glezne, mai mult pentru a nu se răni, decât să-i ţina de cald.
Acum, păşea de vreo două zile în urma acelui bătrânel, privindu-şi degetele ce răsăreau rebele prin pânza ruptă. Se înnegriseră şi se întreba dacă sunt degerate sau doar murdare…Cert era că nu le mai simţea.
"Mai bine aşa! Durerea de înainte era insuportabilă."
Nu era prea viguros, dar trecuse într-un fel de obstacolul suferinţei…Îl cuprinse un fel de apatie pe care o disturba doar cu amintiri pe care le căuta deliberat în trecutul lui de douazeci de ani neimpliniţi.
Nu-l mai frământa ideea de a încerca să fugă. Încercasera alţii, dar fusesera opriţi de gloanţe…
Moartea îşi cerea tributul la fiecare pas. Zăpada se păta cu trupuri ce nu mai făceau faţă marşului. Soldaţii nemţi finalizau de-aproape, cu un glonţ în frunte, ritualul rece al morţii.
Casuţele satului ucrainean îşi facură apariţia de dupa deal. O sclipire inexplicabila de speranţă se citea pe feţele unora. Foamea se încoronă "regina suferinţei"...
La un semn, convoiul se opri…Ofiţerul neamţ, însoţit de alţi doi soldaţi, năvali în prima casă a satului. Unul din ei ieşi radios cu un castron cu ouă pe care le spărgea şi le sorbea în ritm nebun.
Îi mai rămăseseră câteva pe care începu să le arunce în convoi. Unii încercau să le prindă din zbor, dar în zadar…Se spărgeau pe zăpadă, pe haine, pe păr…Deţinuţii lingeau ahtiaţi, zăpada şi hainele în acel ospaţ umilitor…Neamţul se prăpădea de râs şi fugi să mai umple un castron…

Se aşeză ostenit pe zăpadă. Unul dintre soldaţi se apropie de el. Instinctiv, s-a tras în spate…
- Stai bă jidane că nu-ţi fac nimic! Cum te chemă?
- Beniamin.
- Ce nume ciudate aveţi voi jidanii!
- Pe mine ma cheamă Ionuţ…mai simplu. Nu? Fumezi? Ţi-aş da o ţigară, dar vezi, dacă mă vede Fritz-ul ăla, mă-mpuşcă…
- Nu, nu fumez…îngâna în şoaptă, petrecându-l cu privirea cum se depărta…

(va urma…)

Cap. 3


Se străduia să nu aţipească acolo, întins pe zăpadă… Popasul se prelungea mai mult decât îi obişnuiseră soldaţii.
Din casuţa ţărăneasca răsunau falseturi de "Der Blaue Angel", alimentate de sticlele de shnapps aduse din ataşul motocicletei.
O letargie totală îl cuprinse. Cu greu se stăpânea sa nu cadă într-un somn lung care să-l scoată din coşmarul realitaţii.
N-avea voie s-adoarmă…ar fi fost fatal pentru el.
- Să nu adormi măi baiete, că nu te mai scoli! îl auzi pe bătrânelul de care se tot împiedicase pe drum...
- Eşti tânar!…mai ai şanse!...
Nu avea putere să-i răspundă şi se mulţumi doar a da incet din cap.
Se trezi la sunetul împuşcăturii. Bătrânelul zăcea la câţiva metri de el, doar în cămaşa lui imaculată ce se colora încet- încet în roşu…
Încercând să se ridice, descoperi că era acoperit cu un palton, acel palton pe care nu-l va mai vedea la caţiva paşi înaintea lui, aşa cum se obişnuise în ultimele zile…Primise un dar macabru cu care-şi va încălzi de-acum încolo trupul îngheţat.
Cu paturi de armă soldaţii îi zoreau să se ridice. Când acestea nu-şi făceau efectul, interveneau gloanţele…multe gloanţe.
După câţiva kilometri, convoiul se opri. Ofiţerul sări de pe motocicletă, gesticulând cu vehemenţa… Arăta cu degetul spre trecătoarea astupată de blocuri de stânca desprinse din munte.
- Shnell! Shnell!
Pietrele erau grele. Îi aşteptau ore de chin pentru a face drum motocicletei. Degetele nu mai reacţionau la durere…Bătrânii erau eliminaţi cu gloanţe, când cădeau peste blocurile pe care n-aveau nici o şansa sa le urnească din loc.
Acum, cei mai puternici dintre ei, cărau nu numai pietrele ci şi cadavrele ce le acopereau. Ofiţerul neamţ se odihnea sptijinit de o piatră, privindu-i cu satisfacţie, dar şi cu nerăbdare. În curând, iar va putea încăleca motocicleta.
-Shnell! Shnell!...
Convoiul îşi reluă drumul spre barăcile lagărului din Bogdanovka. Mai mic…tot mai mic…

(va urma)

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


Ady - de INSULA ALTUIA la: 11/10/2009 13:19:08
o napraznica durere m-a cuprins ,citind:(

Stiu si eu multe intimplari de la bunicii sotului meu care au fost deportati:(

Ai descris scene care intr-adevar m-au facut sa lacrimez.

V.

>:D<
#489395 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...