-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Irina (partea a II-a)


de Stefan Doru Dancus la: 13/10/2009 13:46:32
rezumat: proza
taguri: Salonul 
voteaza:
- Iar nu mergi nicăieri? Toată ziua eşti cu nasul în cărţi, o să nebuneşti de-atâta citit.
- Scriu ceva. Trebuie să vină Vasile, mergem la Munteanu.
- Iar faceţi chef? Să nu staţi până noaptea târziu, a mai zis mama, observând că Vasile tocmai intra.
Am ieşit pe drumul plin de tineri ce se plimbau în sus până la căminul cultural şi în jos până în faţa sfatului popular. Noroiul aproape dispăruse în zona aceea atât de intens circulată şi ne-am oprit în faţa magazinului de textile să-l aşteptăm pe Dridu, alt om care a făcut „şcoli”. Lângă laviţa popii, câteva fete râdeau tonic în bârfa lor nevinovată.
- Paraşutele! a izbucnit Vasile privind la micul grup vesel.
- Vă place fecioru’ cela? întrebase Irina.
- Care, tu, care?
- Cela de-acolo.
- I fănuţ, tu, da’ nu-i pre’ harnic (în concepţia lor, un om harnic trebuia neapărat să fie înalt şi gras, predispus unei burţi timpurii şi mai ales roşu în obraz).
- Oare-a cui îi? nu s-a abţinut una din ele şi începuseră să râdă îndemnându-se una pe alta, bănuind dincolo de graba problemei puse, intenţii binecunoscute.
În timp ce râdeau, Vasile spusese „paraşutele”; am întors privirea, am remarcat-o surprins pe Irina, era îmbrăcată „de sărbători” şi era drăguţă foc, i-am zâmbit înţelegând ce discutaseră, i-am făcut un semn cu mâna şi-am plecat. În urma noastră, fata se aşeza năucă pe laviţă, cu întreaga fiinţă reverberând: „i-s dragă, i-s dragă, i-s dragă...” iar vorbele acestea se pierdeau printre cele îngrijorate: „Ce ai tu? Ţi-i rău? Ce-ai păţât?”
Gestul meu construind stângaci un salut a fericit-o, nu, n-o uitasem, am recunoscut-o în uniformitatea grupului, chiar i-am făcut cu mâna; m-a petrecut cu privirea până departe însă n-am întors capul.

Se înserase, am ajuns acasă aproape imediat după ce sora mea a intrat pe uşă, venise din B., care-i viaţa ta?, aproape că am strigat şi m-am oprit dintr-o dată jenat, era şi Irina acolo, mama:
- Irina mi-a spus că i-ai promis să-i pui nişte discuri.
Am vrut să contest mirat dar m-au oprit ochii ei umezi de rugăminte.
- Da, haide Irina, pick-up-ul e în cealaltă cameră.
Eram tulburat de rolul acceptat tacit, „hai, intră, nu te papă nimeni”, „da, nu...”, „ce vrei să asculţi? am foarte puţină muzică populară, sau mai bine alege tu, uită-te, caută ce-ţi place”
ea încremenise pe un scaun cu inima strânsă, era plin de afişe pe pereţi, cărţi multe, ca la bibliotecă „nu fi speriată, fetiţo, simte-te ca la tine acasă”
un val de iritare o cuprinse
„nu-mi mai zâce fetiţo”, „câţi ani ai?”, „şaptişpe”, „de ce i-ai spus mamei că te-am chemat?”
S-a crispat îngrozită, se temea de momentul în care o voi întreba asta, crisparea ajunsă la paroxism îi înroşise obrajii, era foarte frumoasă aşa, zeci de justificări i se îngrămădeau în minte dar ar fi însemnat să mintă din nou şi abia reuşind să-şi reţină lacrimile, a şoptit: „Mi-eşti drag”. Am încetat să respir, nu mă gândisem niciodată la o poveste de amor rural; vedeam cum abia se abţine să nu fugă, să nu audă posibilele mele hohote de râs. Mi-am amintit nişte scene dintr-un film şi i-am luat mâinile într-ale mele, deja începuse să plângă „hai, fii cuminte, doar eşti mare, tu ziceai...”, „da, da...” , „hai să punem nişte muzică” – nu ştiam cum să mă comport.
Şi-a revenit încet, încet şi la un moment dat, pe fondul sonor al unui disc adus din Polonia:
- Ce om bun eşti tu, am aşteptat să râzi de mine, nu m-am gândit că eşti aşă...
- Cum sunt?
- Aşă de bine-mi pare că m-ai înţăles...
Tăcere jenantă.
- Ai mai spus vreunui băiat că ţi-e drag?
- Amu-i prima dată, n-am mai putut tăce, a zis cu ochii plecaţi.
- Ai terminat şcoala?
S-a înviorat brusc, imaginându-şi că voi vorbi cu ea despre căsătorie:
- Dară, zăce clase, ştiu să cetesc şî să scriu, mai mult nu, că mama şî tata m-o tremăs pă lume, la lucru, da’ io am învăţat bine, da’ dacă aşă o fo’ să sie...
O idee nebunească m-a lovit atunci şi i-am spus:
- Uite, îţi dau un almanah, e aici o poezie, se numeşte „Zburătorul”...
- Ştiu, ştiu, a sărit repede, am avut-o în româna de-a zăcea da’ eu n-am cetit-o niciodată că n-am avut vreme...
- E cadoul meu pentru tine dar să nu spui nimănui cine ţi l-a dat, nici părinţilor tăi, bine? Acum trebuie să vorbesc şi cu sora mea, bine?
- Bine, şi a luat cu grijă almanahul.
În timp ce o conduceam spre poartă, am îngânat într-o doară:
- Să mai treci pe la mine.
- Mâni?, întrebarea abruptă a făcut o breşă în ermetismul nopţii, intuiam că nu mai putea fără mine şi după câteva secunde de stupoare i-am răspuns:
- Mâine, când vrei tu, şi-am sărutat-o brusc pe amândoi obrajii.
Ea, în stradă: „Of, Doruţule, Doruţule...”, şi strângând cărţulia sub lecricul „de sărbători”, a pornit-o repede spre casă.
Pe sub pleoape i se învârtejeau afişele, discurile, frânturi de imagini din duminica ce trecuse. Părinţii dormeau, n-a aprins lampa, „şî mâni îi zî”, se temea de oboseala lor. S-a strecurat sub cergă, şi-a închipuit că sunt şi eu acolo şi adormind cu „Zburătorul” sub pernă a visat numai maşini străine şi parfumuri în recipiente cum nu mai văzuse niciodată.

- M-o tremăs mama.
- Vai, spune-i că-i mulţumesc, nu mă aşteptam...
- Mă duc după ptită ş-o zâs să ziu pă la dumneavoastă... Da Doruţu unde-i? Mi-o plăcut tare mult muzica uşoară.
Justificarea puerilă a făcut-o pe doamna maică-mea să zâmbească:
- Doarme, a venit aseară târziu, a fost pe la Munteanu, când te întorci treci pe-aici, trebuie să-ţi dau ceva să-i duci mamei tale şi până atunci se trezeşte şi el.
Eram la robinetul din curte când a apărut, „salut”, m-a imitat cu stângăcie, i-am făcut semn să aştepte, eram cu periuţa de dinţi în gură.
- Aşa de repede?
- Am zinit la întâmplare, m-o tremăs mama după ptită.
- Gata, hai să intrăm, am spus.
- Iar am zinit, doamnă...
- Te aşteptam, du-te dincolo, s-a trezit şi dânsul (când mă ironiza, mama îmi spunea „dânsul”), pregătesc imediat ceva pentru mama ta.
A trecut înfiorată „dincolo”, tocmai îmi luasem un tricou, „Doruţule, am cetit „Zburătoru’”, „Da? Hai să punem nişte muzică”, „Pune”, se familiarizase deja cu „a pune” muzică, deşi ştiam că mai la îndemână îi era să spună „dă drumu’ la muzică”. Mi-am aprins o ţigară: „Ce impresie ţi-a făcut?”, „Di ce mi-ai dat-o s-o cetesc?”
Ce să-i fi răspuns? Am început cu un aer profesoral:
- Asta e o stare cu care fetele de vârsta ta se întâlnesc o singură dată-n viaţă, doar mi-ai spus că sunt primul tău, ăăă... Auzi, hai să facem abstracţie de condiţiile noastre diferite. Irina, asta înseamnă că vorbim ca doi prieteni buni, da?
- Nu ştiu cum grăieşti că nu pre înţăleg, da’ ştiu că-mi eşti drag. Tu nu eşti în rând cu lumea, ai fo’ pă la şcoli. Acasă tăţi îmi zâc Erină, hăi Eri, meri după apă, hăi Eri, meri după lemne, numa’ tu îmi zâci Irina...
- Cum îţi place mai mult?
- Cum zâci tu.
Am înlocuit discul, se terminase.
- De ce vrei să te măriţi atât de repede?
- Aşă fac tăte fetele. Îs mare, nu?
- Eşti, dar mai nevoie de ceva, o cizelare a fiinţei, nu, nu m-am exprimat bine...
Nu ştiam cum să o fac să înţeleagă că mai trebuie să treacă timp, să trăiască pe cont propriu câteva experienţe de viaţă etc., dar ea mă asculta cu luare-aminte şi am avut senzaţia că e în comunicare cu tonul vocii mele, nu cu ceea ce spuneam. Înţelegea la ce mă refer fără efort.
- Îmi era ciudă când eram mai mnică di ce nu-mi cresc ţâţăle, feciorii după asta videau că eşti mare şî te băgau în samă, tăte fetele zâceu aşă.
I-am privit pieptul curios şi amuzat de ineditul destăinuirii:
- Nu trebuie să te gândeşti la asta, organismul se dezvoltă singur, e o chestie biologică la mijloc, dar tu nu poţi înţelege.
- Nu ţ-am spus asta ca să mă condamni, îi un secret a nost’, da?
Am încremenit.
-Irina, cred că ai citit mai multe din almanahul ăla, am zis după câteva momente.
Acum ştiu, nu putea să-mi spună că se trezise noaptea, a aprins lampa şi, cu ea lângă pat, să nu-şi trezească părinţii, citise până dimineaţa; că aceştia au certat-o, au întrebat-o de unde are cartea aceea şi ea le-a spus că o luase de la o profesoară; că i-au acceptat explicaţia deşi intuiau mai multe, ceea ce le confirma presupunerile fiind chiar lipsa de-acasă pâna la amiază, când au trimis-o după pâine; da, să treacă şi pe la doamna, să-i ducă lapte, dar niciodată nu întârziase atât; iar motivul că maşina cu pâine întârziase era de tot râsul, celelalte fete ajunseseră cu mult înaintea ei.
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


ah... - de thebrightside la: 20/10/2009 15:59:37
"Eram la robinetul din curte când a apărut, „salut”, m-a imitat cu stângăcie, i-am făcut semn să aştepte, eram cu periuţa de dinţi în gură.
- Aşa de repede?
- Am zinit la întâmplare, m-o tremăs mama după ptită.
- Gata, hai să intrăm, am spus.
- Iar am zinit, doamnă...
- Te aşteptam, du-te dincolo, s-a trezit şi dânsul (când mă ironiza, mama îmi spunea „dânsul”), pregătesc imediat ceva pentru mama ta. "

apai dansul era afara cu periuta de dinti au dincolo?
#492823 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...