Ileana Mălăncioiu – laureata Opera Omnia

În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a premiilor Prometheus, miercuri seara, scriitoarea Ileana Mălăncioiu a fost distinsă pentru întreaga carieră cu premiul Opera Omnia, de juriul prezidat de Andrei Pleşu.

“De Ileana Mălăncioiu am profitat toată viaţa. Am simţit nevoia adesea să o citesc, este unul dintre oamenii cei mai verticali şi sobri din câţi am cunoscut în mişcarea publică. Cred că nu aş fi scris dacă nu mă pisa să dau câte un capitol săptămânal la “, a spus Andrei Pleşu înainte de a anunţa câştigătorii, când a vorbit despre câţiva dintre nominalizaţi.

“De multe ori l-am criticat pe Andrei Pleşu când era ministru, pentru
că trebuie să critici un ministru, nu ai ce face, dar l-am şi apreciat în momentul în care a dărâmat statuia lui Lenin. Am apreciat de asemenea că în vremea când a lucrat la CNSAS a fost o performanţă extraordinară să scrie despre îngeri în toată acea mizerie de acolo”, a spus Ileana Mălăncioiu în replică.

(selecţii din http://ziarero.realitatea.net/articol.php?id=1255589786)

Muntele

Muntele nu mai era acelaşi munte
parcă nu mai era făcut să fie urcat
bărbatul care-l străbătea plângând
parcă nu mai era acelaşi bărbat

căruia îi spuneam tată
şi îi urmam paşii pe rând
totul era de nerecunoscut
căci tata urca muntele plângând.

Înaintea lui mergea sora noastră
curată şi nevinovată
şi-mi părea rău că sta cu zâmbetul pe buze
când plânge tata.

Smerită m-am rugat să fie iertată
Şi am urcat încet îngânând
În numele tatălui nostru din cer
Şi al celui de pe pământ.


Inocenţa

Sora mea a strivit capul şarpelui
şi şarpele i-a zdrobit piciorul stâng
se poate vedea semnul în talpa ei mai mare
decât a celuilalt picior
şi trupul şarpelui se poate găsi pe cărare.

Stă pe iarbă de parcă nu ar mai şti
să-şi pună ouăle să se clocească
la soarele fierbinte şi să fugă
parcă aşteaptă să nască pui vii
şi să le dea să sugă.

Cineva o strigă pe sora mea
care ştia să pună genunchiul
pe şarpele din coşul cu peşte
şi să sperie râsul râzând
dar sora mea acum se odihneşte.

În somnul dulce-al sufletului ei
un trecător a dat de şarpele încolăcit
şi ea aleargă să mântuie trecătorul
ea nu ştie că a şi strivit capul şarpelui
şi că şarpele i-a zdrobit piciorul.


Rugă

Piciorul tău pus pe-o tipsie de aur
ptru roabe îl duceau împărătesei
şi ea încerca să vadă dacă nu-ţi merge
vestitul pantof al Cenuşăresei.

Nu i-o luaţi în nume de rău, mă rugam,
asta este, nu-i mai merge nici măcar un papuc
ea însăşi n-ar fi vrut să fie desculţă
tocmai acum când roabele o duc

în faţa domniei voastre, dar ce să facem
nimic nu i se mai potriveşte
aşa mă rugam când deodată am văzut
cum piciorul tău stâng descreşte

până când intră în pantoful acela de aur
puţin tocit în bot
până când intră în luciul tipsiei împăteşti
cu pantoful de aur cu tot.


Va veni o vreme

Va veni o vreme când mă voi gândi
unde eram eu când scriam aceste rânduri,
din care parte bătea vântul şi soarele
şi cum îmi ţineam în scaunul acela electric
mâinile şi picioarele.


Vis şi realitate

Bradul din faţa casei mele
era cât muntele de mare
celulele crescute aiurea în şoldul tău
erau cât un lagăr de concentrare.

Tu erai singura deţinută
tu stăpâneai lagărul monstruos
fără milă şi fără-ndurare
tu aveai în mijlocul lui un os

ridicat asemenea unei spânzurători
în care carnea ta va fi atârnată
tu erai bradul din faţa muntelui
pe care erai urcată

de tine însăţi ca de soldaţii împărăteşti
puşi să tragă la sorţi marea ta arsură
strânsă pe trupul plin de vânătăi
ca o cămaşă fără nici o cusătură.