Viata umana privita prin prisma naturii

Un nou rasarit de soare da nadejde oamenilor spre o noua zi. Bruma dis-de-dimineata saruta natura, multumind-o ca ea pur si simplu exista.Adie un vint usor, care desprinde ultimele frunze de pe copaci, ele cobara incet, dansind un vals uimitor, plin de sentimente antitetice. In acest vals se vede viata si moartea, inceputul si liricul sfirsit… care vine intr-o clipa. Frunzele cad, ele duc in spate tacerea pamintului, ascund o viata intreaga care a inceput cu melodia rasaritului, a cunoscut freamatul vintului si linistea unui gind. Frunzele ascund un zimbet de copil, o raza de soare care si-a lasat amprenta pe ele. Cu caderea lor, pamintul se imbogateste pina in adincul sau, el capata toata intelepciunea universului.
Aceasta drama este privita de sus de catre soare, care incearca sa daruie naturii si oamenilor ultimile sale raze , el incearca sa inspire in ei calmul vremurilor ce le asteapta peste citeva luni. Acumulindu-si fortele, el cheama lumea la plimbare prin parcuri si alei, in acele locuri unde se poate vedea o varietatea enorma de destine si trairi umane. Iata un domn nalt, cu o fata senina, cu ochi vii si intelegatori, el cu intreaga sa fire paseste optimist peste toate obstacolele vietii. E domnul Alexandru, un barbat implinit pe toate planurile posibile .Un bun tata pentru fiica sa si un minunat sot pentru tovarasa de viata. El se plimba in fiecare dimineata pe aleele acestui parc, in aceasta zi el a ajuns la concluzia ca in viata lui la moment, decurg aceleasi procese ca si sufelut frunzei ce a cazut la picioarele lui. In intimpinare merge un alt domn, cu o fata tabacita, pe care este reflectata toata viata lui. El merge aplecat sub ponderea poverii sale.Ochii intunecati si lipsiti de luciu istorisesc destinul lui ma bine decit orice cuvinte.
Toti oamenii sunt diferiti, toti au istoria sa, ei balanseaza intre binele si raul launtric care le face deosebiti si irepetabili.Gusturile,durerile, interesele construiesc omul insusi, si anume aceasta constructia este cartea noastra de vizita. Toti acesti oameni, au intentiile si planurile sale pentru aceasta dimineata de toamna, insa destinul le-a facut ca ei, acum sa se plimbe sub razele acestui soare si sa priveasca cadearea frunzelor, adeseori neintlegind profunda drama a naturii care ii inconjoara.
Soarele este reflectia timpului, celei mai mari enigme pe care oamenii au imblinzit-o pentru a-si masura existenta. Si pentru a nu incalca acest sfint obicei care datateaza din cele mai vechi timpuri - el pleaca la culcare. Disparitia lui e un proces indelungat, un ritual care duce oamenii intr-o stare de sovaiala, in care ei nu mai pot intelege daca mai au parte de lumina vie a zilei, sau total au devenit in posesia beznei. Pleaca la fel de frumos precum si a aparut maret pe bolta creasca in aceasta dimineata de toamna. Azi, el a hotarit sa se cufunde in adincul unei mari, acunzindu-se la orizontul ei. S-a ascuns in cautarea linistei. A plecat pentru a reveni curind, pentru a-si indepleni misiunea de masurator al unui enorm sirag de clipe sub numele de destin uman. Va rasari pentru a da o noua speranta...
...Calculind cantitatea sentimentelor, trairilor, gindurilor... soarele a aparut in fata oamenilor, intr-un anotimp nou. Si pentru a nu le ingheta sentimentele, el incalzeste cu toata puterea pe care o poate avea intr-o dimineata de iarna. Straluceste, luptindu-se cu norii, se lupta din rasputeri, deoarece intelege ca pentru cineva din oameni, astazi cind a aparut pe bolta cereasca el a daruit ultima zi pe acest pamint. Astfel nu-si poate permite de a lipsi pe cineva de farmecul acestor clipe.
Zapada cade trosnind sub picioarele celor ce se plimba din nou pe aceste alei. Dansul fulgului este lent, insa el e in stare sa cuprinda toata melancolia existentei sale, arata tot ce are mai frumos pentru ca peste o clipa sa se topeasca si sa se transforme in apa amintirilor, care dupa cum stim se scrurge lent pina nu se indeparteaza total de noi.. Un fulg s-a topit pe fata domnului Alexandru, care astazi, pe linga faptul ca e un minunat parinte si sot, a devenit un marinimos bunic pentru nepotul sau, care a vazut lumina soarelui citeva zile in urma. Acum pe fata lui este un suris tainic, care ascunde in spatele sau trairile lui Alexandru,care intelege ca s-a contopit cu natura si ca e in stare sa auda in soapta ei calmul si linistea pe care a cautat-o pe parcursul intregii vieti....Alauri de natura a atins perenul.
Natura este un adevarat maiestru si un mare filozof. Nimic in natura nu este intimplator, chiar si traiectoriile acelor fulgi de iarna sau frunze de toamna, care lent cad la pamint. Ele finisindu-si viata coboara lin pe terra ca sa dispara pentru totdeauna. La fel neintimplator firul de iarba care abia a vazut lumina soarelui de primavara se indreapta spre ea, ea i-i permite lui a creste. Acest fir de iarba, a venit pe lume pentru a cunoaste misterele ei. Acum, mic si verde, el in fata soarelui este naiv si pur, tinde spre cunoastere. Are atit de mult de aflat !... e abia la inceputul vietii sale. Fiind curat, e in stare sa auda melodia tacerii, soapta apusului de soare. Virsta sa frageda este o oportunitate care-i face viata deschisa, toate tainele ei sunt la iveala, nu sunt mascate de povara timpului si virstei. Insa, acest fir de iarba e prea mic pentru a intelege aceasta... La fel de naiv si curat este nepotul domnului Alexandru, Dorin, care sare vesel pe aleele parcului , priveste lumea din jur cu toate tainele ei scoase la iveala insa nu le poate constientiza. Acesta calitate de a decodifica semnele naturii, oamenii o duc in sine toata viata, ea este ascunsa in acele momente cind simte ca virtejul treburilor cotidiane e in stare sa o nimiceasca. Dar ea gaseste un moment pentru a se ivi, cel mai des o face cind omul e intr-o virsta mai avansata, iar el la rindul lui, uitind ca a avut aceasta capacitate in copilarie - o considera drept rezultat al experientei de viata.
Soarele s-a ridicat stralucitor ca niciodata pe azurul cerului. Este inceputul unei lungi zile de vara. Astazi el imparte caldura tinerilor care fac primii pasi in viata sa, bazindu-se pe minimele sale cunostinte si mica experienta. Ei sunt la o virsta hotaritoare. E timpul celor mai importante si dificile decizii care le vor creea viitorul. Tineretea e virsta la care omul se formeaza complet, e inceputul viitorului. Soarele intelege prea bine acesta, si din acest motiv lumineaza un timp indelungat, si foarte puternic, dorind sa insenineze tunelul vietii lor, sa le ajute sa observe anume acea poteca care le va putea face fericiti.
Fiinta umana este fiica naturii. Ele s-au intercalat atit de stins, incit pe chipul naturii vedem redata detaliat toata existenta umana. Trebuie doar sa stim a citi acesta. Omul paseste pe pamint lasind o urma pe el ,masurindu-si existenta cu elementele mediului inconjurator. Totul pe Terra are un inceput, o dezvoltare si un sfirsit. Treptele vietii umane sunt ideal redate prin anotimpuri. Fiecare anotimp isi are farmecul sau. Daca ne vom invata sa traim in armonie cu ceea ce ne inconjoara, atunci viata noastra va avea numai roade dulci.
Carnavalul clipelor vietii umne este foarte rapid, principalul e sa putem invita la vals momentele de placere.