ratele si vanatorii

Toata frumoasa noastra idila s-a incheiat undeva prin septembrie, cand eu am ajuns acasa dupa prima mea, tranta cu munca. Cand ne-am vazut prima data, m-am uitat in ochii lui si l-am intrebat:
-Tu mai vrei sa mai fi, cu mine?
-Dar tu mai vrei?
-Da….
-Imi pare rau, dar eu nu te mai iubesc..Si la mama dracului, k a fost prima data cand a rostit cuvintele acelea clar si pronuntat…sa se inteleaga… si am ras cateva zile…k, de, am inteles ca m-a iubit candva… si am plans cativa ani… cand am inteles ca era un NU inainte la TE mai IUBESC. Si au urmat zile de toamna, iarna, primavara…si tot asa, fara culoare sau gust…si daca asa erau pt mine…de ce ar fi fost pt el altfel? Si il anuntam: cand plangeam, cand il iubeam, cand il vedeam…cred ca in fiecare zi ii scriam…
Si atunci ma gandeam, daca tot nu poate sa aiba pe altcineva, inseamna ca se gandeste la mine….acum imi spun.” Cum ar fi putut bietul baiat sa aiba p altcineva? ar fi avut timp dupa atatea anunturi si plansete si iubiri, din partea mea…?”
Ii spuneam verisoarei mele:
-Zi dupa mine, tu. Doamne da sa ma impact cu …..! ……si ea zicea, saraca, ca era mai mica, si credea ca le stiu pe toate….pacat ca a crescut, era frumos sa am mereu dreptate.
-Tu, nu tu, eu sa ma impac cu EL!
Si degeaba ca omul s-a tinut tare pe pozitie…si a spus nu, nu, nu, nu, nici nu mai pot numara cati de nu a putut zice!

Oricum dupa vreo 2 ani, m-am saturat de vanatoare…de fapt cred ca m-am saturat sa fiu eu vanatorul (oricum se pare ca nu ma pricepeam) si am trecut putin pe partea cealalta, a vanatului.