La o cafea.

Mereu am admirat femeile puternice peste care nu poti sa treci…acum mi se par simple fiinte care sunt nevoite sa calce peste ele insele pentru a-si crea iluzia aceea. Nu plang nimanui de mila…oricand e loc si de mai rau…dar mi se pare absurd ca lumea in care traim, oamenii pe care ii intalnim reusesc sa-si puna amprenta asupra noastra in asa fel incat nu mai avem propria noastra normalitate. Predomina orgoliul, aparentele, nepasarea, uitarea, cosmetizarea sentimentelor si o intreaga harababura din care trebuie sa deslusesti ce e bine pentru ca intr-un final sa poti aplica acel “bine” pe un segment restrans de persoane pentru ca intervin cauzele anterior mentionate care te obliga sa stabilesti punti inutile. Nu mi se pare normal asa ceva. Nu ar fi mai simplu sa putem face fiecare ceea ce simtim si vrem in limite rezonabile totusi fara sa ne fie teama de reactia celor din jur? Pana la urma asta e ideea…ca sentimentele, emotiile pozitive pe care le avem palesc adesea in fata fricii fata de ceilalti oameni, fata de reactia lor. A devenit ceva jenant sa simti ceva frumos fata de celalalt si sa-i si arati asta…nu se cade domne' ca ma crede slaba, patetica…rade de mine! Ma intreb adesea cum de nu tinem cont si de aspectul acesta nenorocit cand ne avantam sa stabilim o relatie de apropiere cu celalalt…ar trebui sa conteze foarte mult de la bun inceput felul in care celalalt iti respecta si cat de receptiv e fata de emotiile tale. Dar de regula nu vedem decat ceea ce e frumos la inceput…restul lasam pe mai tarziu sperand ca sta in puterile noastre sa schimbam fara niciun efort in timp persoana de langa noi…si cu toate astea stim clar ca oamenii nu se schimba!
Am ajuns sa programam totul in viata…sa gasim explicatii pentru orice…nu e ceva rau atata timp cat nu ne stirbeste de stropul de uman pe care il avem fiecare. De ce spun asta? Pentru ca aceasta este o modalitate de a te refugia de orice pericol de a simti altceva decat crezi tu ca esti pregatit sa simti. Niciodata nu e momentul potrivit, mereu conteaza ce a fost, totul trebuie sa aiba o explicatie plauzibila, ramanem cu picioarele pe pamant cand lumea s-a intors cu susul in jos…motive absurde. Intrebarea mea este….exista momentul potrivit pentru orice? Exista momentul potrivit sa moara cineva, sa se indragosteasca, sa piarda o persoana iubita? Putem spune ca e momentul potrivit sa am un nou job, sa investesc in ceva, sa fac o calatorie, sa planific aparitia unui copil, sa ma duc la teatru….astea da…insa nu totul depinde de ceea ce vrem noi.
Tocmai de aceea spun ca atunci cand simti ceva intens …nu se intampla niciodata in momentul potivit si din cand in cand nu e nici cu persoana potrivita pentru tine. In cazul in care realitatea este alta decat ai vrea tu sa fie, dezamagirea cea mai mare nu e ca acel om isi vede de drumul lui fara tine, ci faptul ca ai fost in stare sa simti asa ceva, iar celalat n-a putut sa aprecieze si sa-ti impartaseasca toate astea…asta e dezamagirea cea mai mare…ca ai atatea de oferit si totusi nu ai cui, iar atunci frumusetea sentimentelor paleste in fata indiferentei celuilalt…sunt considerate emotii trecatoare aparute in moment neprotrivite. Si uite asa stam si asteptam ca omul de langa noi sa se transforme in ceea ce vrem noi …uite asa asteptam sa apara acea persoana care sa indeplineasca toate cerintele pe care le avem pentru a fi fericiti. Ganditi-va ca persoana potrivita este insumarea tuturor persoanelor care s-au perindat prin viata voastra…persoana potrivita nu exista...este creata atat din experienta anterioara pe care o avem cat si din dorinta de a crede in ceva frumos si minunat…cand vom vrea cu adevarat sa cream ceva pentru noi…vom gasi persoana aceea speciala.