-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Cabinet de Asasinate "Anton Tudor" (1)


de diana vlase la: 26/11/2009 11:37:34
taguri: Salonul 
voteaza:
Cabinet de Asasinate
Anton Tudor

Piesă într-un act
Lolli
Dolli
Anton Tudor

Un bar… Tudor stă singur la o masă mai retrasă. Fumează şi bea un pahar cu whisky. Pare destul de relaxat. O persoană camuflată “vizibil” se apropie de el. Deşi în bar este destul de întuneric, ea are ochelari negri, de soare. Se aşează.

Tudor: Dă-ţi ochelarii jos, atragi atenţia.

Lolli: Dar nu vreau să fiu recunoscută!

Tudor: Atragi atenţia, am spus. Dă-ţi-i jos!

Lolli: Bine, nu ţipa la mine.

Tudor: (pauză) Te ascult.

Lolli: Vreau să omori pe cineva, pentru mine.

Tudor: Asta bănuiam, încă de la telefon. Motivul?

Lolli: Ce contează, atât timp cât tu îţi primeşti banii?

Tudor: (zâmbeşte) Contează. Eu nu fac asta pentru bani. Mă rog, nu numai pentru bani. Viaţa unui om este crucea lui. Unii aleg să nu o poarte şi atunci este dreptul lor să se sinuciră. Dar pentru ca cineva să ia viaţa altcuiva, trebuie să existe un motiv mai important decât banii. Nu crezi?

Lolli: Probabil că ai dreptate.

Tudor: Pe cine vrei să omor şi de ce?

Lolli: Pe Radu. Pentru că… Radu este iubitul meu şi…

Tudor: Fostul?

Lolli: Nu.

Tudor: Te-a înşelat?

Lolli: Ce bine ar fi fost!

Tudor: L-ai înşelat tu?

Lolli: Parcă viaţa unui om ar putea avea sensuri mai adânci, nu?

Tudor: Eu aşa cred, dar nu pot impune asta…

Lolli: Radu este un om bun. Mă iubeşte. Enorm. Mă iubeşte enorm, înţelegi?

Tudor: Da. Aşa că nu văd motivul…

Lolli: Tu n-ai iubit niciodată enorm? (Tudor ridică sprâncenele) Probabil că nu. Uite cum stă treaba. Atât timp cât şi eu şi el suntem în viaţă, trebuie să fim împreună. Radu nu va accepta altfel.

Tudor: Şi tu nu vrei asta?

Lolli: Ce să vreau?

Tudor: Să vă împărţiţi viaţa unul cu celălalt?

Lolli: Tu chiar nu pricepi. Nu contează ce vreu eu? Lucrurile sunt deja stabilite. Eu nu vreau. N-am voie să vreau. Trebuie! Trebuie ce vrea Radu, pentru că el mă iubeşte enorm, pentru că el îşi pierde echilibrul dacă nu sunt eu şi pentru că refuză să conceapă viaţa fără mine. Nu e o tâmpenie, e o tragedie!

Tudor: Verdict crimă, să înţeleg…

Lolli: Ştiu, motivul meu este departe de a fi real, dar de ce sunt reale motivele care ţin de averi, care ţin de gelozie, care ţin de putere şi nu poate fi valid motivul care ţine de dragoste. Să ştii că m-am gândit multă vreme la asta. Daca vreau să o fac sau nu. Dar m-am întrebat: “Un puşcăriaş ce alege, pedeapsa cu moartea sau puşcăria pe viaţă?”.

Tudor: Ce crezi tu că va răspunde el, puşcăriaşul, stând incomod pe scaunul electric sau aplecat, pe jucăria lui Guillotin?

Lolli: Moartea. Eliberarea, fireşte. Apropo, ştiai că ghilotina nu a fost inventată de Guillotin?

Tudor: Ce? Femeie, eşti nebună?

Lolli: Nicidecum. Antoine Louis a fost amărâtul care a inventat scula, în 1792. Guillotin nu a făcut decât să o transforme într-o jucărie faimoasă!

Tudor:…

Livingul lui Dolli

Lolli: Incertitudine. Ăsta este numele de familie al oricărei femei. Tu, de exemplu, dacă eşti într-o relaţie – o relaţie banală, ca să nu mai vorbesc despre o căsnicie – ajungi la un punct în care ai senzaţia că te strâng pereţii. De ce? Pentru că nu o să mai fii niciodată tu, aceea de care îţi place să îţi aminteşti. Liberă. Liberă să flirtezi, liberă să faci nebunii, ascunsă în aburii de fum artificial şi de alcool tare. Îţi este dor să îţi pară rău pentru tâmpeniile obscure pe care le-ai săvârşit cu o seară înainte. Îţi este aşa de dor… Aşa că duci tot felul de demersuri, insuportabile pentru un bărbat. Dacă, să spunem, un el nu mai are chef să rămână într-o relaţie, pur şi simplu vorbeşte. Fără gânduri paralele sau perpendiculare. Dar noi nu! Noi folosim tot felul de tertipuri, care mai de care mai ieftine, ca să recunoaştem un adevăr la fel de banal ca laptele cald. Dar, să spunem că toate merg conform planului şi, în final, te desparţi de el. Nimic nu contează, atunci când o femeie tânjeşte după libertatea ei. Nici actul de căsătorie, nici un copil, nici părinţii sau vecinii. Nimic. Tu vrei libertate şi asta vei obţine. Bine, bine, dar pentru ce? Pentru fusta scurtă şi rujul roşu? Pe astea ai putea să le ai şi acum, nu te opreşte nimeni. Dar cine vrea să arate ca o femeie uşoară sau ca o vampă, fără privilegiul de a face sex cu necunoscuţi? Măcar cu unul singur! Deci, te-ai despărţit. Din clipa aceea se schimba în totalitate lista dorinţelor tale. Ai fustă, ai ruj, ai timp, ai disponibilitatea, dar… nu ai chef. Nu, nu vrei să dai curs invitaţiilor prietenelor tale, care oricum îşi fac griji pentru tine. Tu vrei să stai în casă… şi să citeşti. Imaginează-te singură, cu un volum de 120 de pagini, suspinând după el. Care el? Poate nu acel el care tocmai a dispărut din viaţa ta. Dar un el. Oricare ar fi el. Bărbaţii suspină după cuceriri mari, după putere, după regate la picioarele lor, femeile suspină după el. Femeile sunt mai proaste. Gândesc mic, mic de tot. El poate fi oricine, iar dacă este o lichea, cu atât mai bine. El!!! Suspini după mâna care să o strângă pe a ta, braţele care te protejează în timpul nopţii. Haideţi să recunoaştem, nimeni nu doarme ca-n reclame, decât în reclame. Oamenii normali îşi dau coate, genunchi sau palme în somn. Dar se pare că mirajul singuratatii tampeste. La fel cum te tâmpeşte şi strânsoarea unei relaţii serioase. Nu?

D: Probabil.

L: Probabil?

D: N-am de unde să ştiu. Cea mai lungă relaţie a mea a durat trei luni. Nu mă gândesc niciodată la ceva serios, când cunosc un bărbat. Facem schimb de numere de telefon. Urmează o întâlnire. De cele mai multe ori este vorba despre o cină la restaurant. Apoi el mă conduce, ca un domn ce este. Eu îl invit sus, ca o doamnă ce sunt! Fumam un joint. Facem sex. Pam. Pam. Şi, au revoir! Dacă mă mai sună, o mai facem o dată. Dacă nu, nu mă agit. E prea complicat să te agiţi. Majoritatea bărbaţilor cu care discut despre asta îmi spun că mă bucur de raţiunea lor. Voila! Am găsit reţeta. Gândeşte ca el şi nu are nimeni nici un stres.

L: Nimeni? Nici măcar tu?

D: Eu mai ales eu.

L: Şi atunci, cum se face că te plângi?

D: Mă plâng că… ce?

L: Că nimeni nu “stă” cu tine mai mult de trei luni.

D: Să rectificăm, te rog. Nici o relaţie de-a mea nu durează mai mult de trei luni. Uneori mai dau şi eu papucii. Remember Albert? Vai, ce idiot sinistru! Ţi-am spus că am fost la Paris?

L: La Paris?

D: Da. Cu Tudor.

L: Când?

D: Întrebarea fireasca era: “Cine e Tudor?”, nu?

L: Când, mă?

D: Weekendul trecut?

L: Weekendul trecut?

D: Da! Şi, te rog, nu mai întreba ceea ce tocmai ţi-am spus. La Paris? Weekendul trecut? Este un obicei foarte prost. Am senzaţia că vorbesc cu o interlocutoare… cam înceată.

L: Mă gândeam că şi Radu a fost la Paris wekendul trecut.

D: Ne-am dezvoltat, trei români la Paris, într-o singură zi. D-asta au luptat minerii în ’89.

L: Minerii nu au luptat în ‘89. Iar dacă vorbeşti despre mineriade, confunzi. S-a întâmplat în ‘90.

D: Bine că eşti tu deşteaptă. Dar, ce păcat, tu nu ai fost la Paris weekendul trecut!

L: Da. Aşa este. Păi, spune-mi, mon amour, cine este Tudor?

D: Îţi spun.

L: Spune-mi!

D: Mă gândeam. Aş vrea să jucăm un joc, mai întâi.

L: Ce? Ce joc?

D: Un joc care are ca rezultat o cunoaştere mai… profundă.

L: Vrei să mă cunoşti… mai profund?

D: Nu spus aşa, dar da!

L: Să îţi amintesc că ne cunoaştem de când aveam câte patru ani fiecare?

D: Ştiu.

L: Sunt surprinsă!

D: Doar că… oamenii, în timp, se mai schimbă…

L: Sunt foarte de acord. M-am schimbat şi eu, te-ai schimbat şi tu, numai că noi am fost împreună când aceste schimbări şi-au urmat cursul.

D: Îţi este frică de ceva? (Pauză) De ce nu vrei să jucăm?

L: Pentru că este o tâmpenie. Dar, în fine, jucăm, dacă asta vrei tu. Despre ce este vorba?

D: Pai, eu spun un cuvânt, tu spui primul cuvânt care îţi vine în minte, eu spun primul cuvânt care îmi vine în minte la auzul cuvântului tău… Şi aşa mai departe.

L: Acesta nu este niciun joc, este un exerciţiu de psihologie, iar tu nu ai nici o legătură cu psihologia.

D: Corect. D-aia l-am numit joc.

L: Ok.

D: Încep eu.

L: Din nou, sunt surprinsă.

D: De ce?

L: (Vizibil enervată) Glumeam. Începe!

D: Vie.

L: Vin.

D: Seară.

L: Pahar.

D: Sex.

L: Poate.

D: Armă.

L: Conflict.

D: Mamă.

L: Cafea.

D: Tată.

L: Uşă.

D: Eu.

L: Paravan.

D: Eu sunt un paravan?

L: Tu eşti… prietena mea. (Mieros) Bănuiesc că nu ţi-a venit ideea acestui “joc” doar ca să mă prinzi cu un cuvânt care nu îţi place! Pe bune, Dolli, mai am şi alte treburi. Unele chiar foarte importante.

D: Ce treburi?

L: Nimic, spuneam aşa, că jocul astă mi se pare o pierdere de timp. Ce învăţăm noi din asta?

D: Că eu sunt un paravan.

L: Dacă este să gândeşti în esenţă, ceea ce tu nu ştii să faci, mâna protectoare a iubitului, pătura călduroasă din copilărie, geaca groasă pe care maică-ta te obligă să o porţi, umbrela de ploaie… Da! Paravan nu este un cuvânt urât. Are chiar nişte valenţe extraodinare. Protejează. Tu eşti o protecţie pentru mine, subconştientul meu te percepe ca pe o formă de protecţie a conştientului. E de bine! E numai de bine! Este ca o declaraţie de dragoste!

D: Deşi paravan îmi sună destul de… meschin.

L: Nu te împotmoli în fonetică. Mai bine povesteşte-mi de Tudor.

comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (1):


*** - de adina.petre la: 26/11/2009 12:12:18
hmm...da, m-ai facut sa citesc si partea a doua, da..
#502350 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...