inca o poveste - prima parte

Era atat de simplu de fapt. Cand nu avea ce face iesea pe strada larga, cu haina stransa bine in jurul ei, si se plimba asa fara tinta, zambindu-le trecatorilor, facand cu mana taximetristilor. Uneori mai fura flori, cocotata pe gardurile nu prea inalte ale mahalalei, alteori se ducea in parc si se dadea in leagan sau pur si simplu se juca cu vreun caine ratacit si el, la fel ca ea pe strada pustie si prafoasa, in soarele diminetii, amandoi, singuri, nebagati in seama de nimeni, ca si cand ceilalti n-ar fi contat, ca si cand universul s-ar fi oprit acolo, in clipa aceea dilatata, cenusie, a diminetii. Si apoi se intorcea acasa, cu mainile in buzunare si haina tot la fel de bine infasurata. Era atat de simplu de fapt sa refuzi sa mai traiesti in lumea celorlalti, era atat de simplu sa nu-ti mai pese de fapt, era atat de simplu sa-ti spui ca viata poate fi altceva decat ceea ce cred toti ceilalti, sa refuzi sa mai gandesti atunci cand esti cu adevarat obosit.
Si era obosita. Nu stia de ce, dar viata nu-i pria in ultimul timp.”Astenie”. Asta auzea, asta gandea. Si mai era si faza aia cu: „Lasa ca au unii niste probleme.....Tu nu ai de ce te plange”. Deci , era vorba doar de o astenie – care i se strecurase in vene si care nu o lasa sa respire cu adevarat.
Asa ca se mai urca la apusul soarelui in autobuz – singurul din oraselul prafuit – si pleca spre o noua lume: lumea ei.”Uite-l pe mos Martin, bartanelul suparacios si bosumflat. Hai sa-i facem cu mana. Si pe bombonica aia mica cu mingiuca ei rosie ca focul sa-i surada norocul......si”
Asta era universul ei: cainii de dimineata si curtenii din prag de seara.
Nimic nu-i zguduia existenta si asa si-ar fi dorit o schimbare.......
Dar pana una alta, zilele curgeau, toate la fel si incepuse sa creada, la un moment dat ca traieste in vis......intr-un vis din care nu se putea trezi.

„Bun, deci ne-am vazut ieri si viata ta se pare ca e la fel de "plina si senina" ........ suntem deodata "palls", si se pare ca totul e ok, si ca putem face asta amandoi, putem deodata sa trecem asa peste tot ce a fost "no hard feelings" ca doar suntem baieti mari, si ma bucur sa vad asta, ma bucur ca putem amandoi, asa de usor, si-mi pun cateodata probleme....... sti........ cum de s-a putut asa de usor totusi.......
dar trecand peste asta, cum totul pare sa fie ok, te rog sa nu mai faci nici un gest, saltul l-am facut amandoi, nu s-a rupt nimic in nici unul din noi.... asa ca de ce sa ne intoarcem inapoi....... cand saltul a fost asa frumos, si pasii nostrii (mici de obicei) n-ar mai putea umple acel "gap" decat foarte greu...... asa ca, ce sa-ti mai spun, daca te apuca vreodata criza (fie ca ti-e dor de mine, fie ca te simti singur), nu mai incerca sa te intorci sau sa ma faci sa ma intorc ....... il rog sa faca asta pe OMUL din tine, care stiu ca e undeva acolo, si care stiu ca a tinut odata la mine ( nu de alta dar o relatie lipsita de sentient doare mai tare dacat faptul ca stiu ca nu vei mai fi acolo pentru mine asa cum te vreau eu). sti ce vreau eu de la tine, iar daca tu nu-mi poti da asta, prefer sa n-am nimic, sau de ce nu, o frumoasa relatie de "amicitie", cateva glume, prieteni comuni, zambete politicoase, haz de necaz....... sau cam asa ceva ........
cum ieri ai fost tot ala de nu-l cunosc, cum pe mine asta nu m-a deranjat prea tare, cum vad ca putem......... decat o relatie falsa, fara sentimente reale, fara acel "quelque chose", mai bine hai sa fim prieteni si atata tot.....
si acum dragul meu, ce-ar mai fi de zis? te astept ca de obicei la un pahar de ciocolata calda, iti voi zambi, vom glumi, vom povesti despre oameni necunoscuti, si vom fi poate mai fericiti asa”