te provoaca sa gandesti
Pentru a accesa aceasta pagina trebuie sa fii conectat
Alt Plugușor
Vechiul an azi se sfârșește, se apleacă bătrânește și în loc de nouă-n coadă toată lumea o să vadă într-un an ,ce se petrece, când are în coadă zece, deși locuiți departe cinci commune ,zece sate, patru rîuri și o baltă, am făcut la voi o haltă, m-am gândit că urătura o să vă ajute gura, o s-o umple cu friptură și colaci din bătătură. Mânați măăi și hăi și hăi! Anul vechi stă răsturnat cocoșat și crăcănat în bulendre de sărac și cu ulcer la stomac, a răbdat vreo nouă luni trei guverne ,oameni buni! De Crăciun și-a scos pârleala odată cu amigdala, a fost vânzoleală mare pe la urne la votare, in țară,peste hotare, s-aleagă pe cel mai tare care ține la popor dacă lacrimă ușor. Mânați măăi și hăi și hăi! Plânge moșul și suspină cu imaginea-n retină a copilului ce vine să-i ia locul în vitrine, chiar dacă-i un an rotund s-a ajuns la sac pe fund și nu știe cu ce taxe ‘l’va-nvăța de nota șase ca să treacă și el clasa fără să își piardă casa, să prindă maturitatea, să termine facultatea, să răzbească cu dreptatea transformând societatea și când pensionar va fi tot ca alții va păți. Mânați măăi și hăi și hăi! Trage coada la buhai dar cu grijă măi Mihai că ne-aud republicanii și ne saltă gologanii, nu c-ar fi prin buzunare vreo înghesuială mare, dar noi știm că-i obicei de-a o-ntoarce din condei când vine rectificarea și schimbă modificarea. La ureche zurgălăi și la coadă năbădai schimbați roata măi flăcăi să pornească Dacea măi! Mânați măi și hăi și hăi! Anul douăzeci și zece doar cu bune-n zodiece s-asalteze Cafeneaua, sa ne țină voroveaua în scris să descopere multe capodopere dar si în fotografie s-avem parte de magie cu artistii ochiului și ai microscopului. Sănătate si Multi Ani! vă doreste-Apol ...pe bani. Răsturnați plugul flăcăi că mi-au dat zece lescăi și strigați din toți plămânii să ne-audă și stăpânii că în noi e-albeața pânii! Hăăăi! Hăăi! Hăi! Un An Nou Bun Tuturor Cafegiilor!
comentarii (15):
apoll
- de
sami_paris74
la: 31/12/2009 18:26:50
foarte frumos ,eu iti doresc multa sanatate,fericire si bucurii.
Cu mult drag si stima. LA MULTI ANI
Apoll,
- de
juli
la: 31/12/2009 18:42:01
fain plugusor!
Petrecere faina si in pace alaturi de cei dragi si in noul an sa ai din plin timp, bani, sanatate, inspiratie... nu mai insir ca tu stii mai bine ce-ti doresti:) La multi ani! rolia
Apoll
- de
INSULA ALTUIA
la: 31/12/2009 19:46:49
sa traiesti in sanatate
si de bani sa ai parte fericire iti doresc pt. tot iti multumesc!!!! ![]()
***
- de
Baby Mititelu
la: 01/01/2010 11:45:30
Fain , superfain! Multam de plugusor, ma poti ura pe datorie? :)))
La multi ani! Multa magie!
Apoll
- de
mazariche
la: 01/01/2010 15:45:45
La multi ani si tie, cu multa bucurie!
Multam de urare, tare mi-a placut:)
mazariche si baby
- de
sami_paris74
la: 01/01/2010 16:38:52
la multi ani si sanatate va urez si eu prin plugusorul lui apoll.
***
- de
zaraza sc
la: 01/01/2010 19:02:45
Vechiul an azi se sfârșește,
Şi Apoll ne sorcoveşte! Şi ne spune cate-n luna C-o sa fie vreme buna! Si-o s-avem caini cu colaci Si romanii vor fi daci! - Eu asa am priceput, Nu va spui cat am baut!!! Manati mai, mai pe dincolo C-am venit sa va cant solo! Hai, haaaai!
Apoll
- de
amari
la: 01/01/2010 21:55:38
Un an frumos si usor!!
La multi ani!
Sami
- de
Baby Mititelu
la: 01/01/2010 22:49:27
Iti multumesc din suflet si intorc urarile inmiit! :)
to all
- de
Apoll
la: 03/01/2010 21:34:31
Ma bucur ca ati petrecut frumos si cei care m-ati vizitat si cei care nu ati trecut pe la mine.
nene Apoll
- de
adina.petre
la: 06/01/2010 11:42:50
Io-ti zic sincer!
Ce s-a intamplat: Anu trecut cand doar ce intrasem in cafenica, ai facut tu un plugusor misto in care ai inclus aproape toata suflarea cafenelei. Numai ca pe mine inca nu ma iubeai si pe mine nu m-ai pus, si io m-am ofticat! Si acum abia asteptam sa vad ce zici in plugusorul acesta, despre fiecare in parte, si io ma hlizeam la acest gand...si tare m-am ofticat cand am vazut plugusor politic-os. Nu de alta, dar m-am saturat de politichie ca de mere si dude verzi. Deci la multi ani! Astept la anu! :P
adina
- de
Apoll
la: 06/01/2010 17:57:32
si io tot sincer!
Numai ca pe mine inca nu ma iubeai nu numai atat nici macar nu te cunosteam. Cand am inceput compunerea aveam ideea sa ma achit de datorii in urmatoarea ordine :Adina,Modi,Bucu,Justa ,BT,Cuminte , Amari,Bebita,Sorin Oooo care imi trezise o fabuloasa inspiratie,etc si titlul o lua spre Plugul noilor sositi .Am descoperit apoi si alte nume "vechi" sarite anul trecut :Esteu,Alexandros,un mare prieten d-al mieu,HS etc care mi-au amestecat aluatul si dupa prima strofa m-am trezit ca am luat-o in directia opusa nick-ului meu (apol-iticul :))) ) si asa a mers pana la sfarsit.Cred ca n-au intrat anii in sac.:)
Apoll
- de
maimuta
la: 07/01/2010 11:57:26
Sa traiesti, sa infloresti, ca merii si perii, in mijlocul verii!
La multi ani, om bland!
Adina si Apoll
- de
zaraza sc
la: 07/01/2010 12:06:47
Sa multumesc Adinei, ca am citit si eu Plugusorul tau, Apoll, de anul trecut. Anul asta am incercat sa fiu mai prezenta de sarbatori si uite ca am recuperat pierderea de anul trecut. :D
Multumesc pentru versuri, sa cresti mare!! :)
|
![]() ![]() cautari recente
"campul asociativ"
"liceu la sfarsit" "albina de vasile romanciuc mp3" "text in engleza cu titlul my favorie pets" "nu trebuie scrisa nici una" "Schi" "ceea ce nu traim la timp nu traim niciodata" "l-am felicitat pe pe cel" "va sutine examinul" "sambata de aprilie" "clasicismul contribuie la formarea tinarului creator" "naratiune proverbului vorba lunga saracia omului" "infarct" "cercul poetilor decedati" "ganduri de iubire" "music i like" "Investire ci incesto" "visele lucide" "verificativa" "slabitul" "fuior-sens figurat" "toate panzele sus rezumat" "tineretul de azi" "buna in limba norvegiana" "casa blanca" "anatoli golitin" "la poala crucii" "partidul poporului roman" "cuvinte frumoase despre moldoveni" "descrierea unei prietene foarte bune" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
la multi ani !