-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

DEPRESIA DIN DEPRESIUNE


de alex porc la: 01/10/2004 09:51:00
modificat la: 01/10/2004 15:09:42
taguri: Proza_scurta 
voteaza:
În prima zi am fost trezit la ora patru dimineaţa şi trimis la uzină să dau la lopată pentru a câştiga nişte bănuţi cinstiţi. Sau nişte năsturei cinstiţi. Ce m-a deranjat pe mine a fost faptul că am fost trezit nu de ceasul deşteptător, ca de obicei, ci de către unul dintre părinţii mei, nu mai ştiu care. Cele opt ore standard de lucru la uzină au trecut în cele din urmă, iar la vestiar am descoperit ca unul dintre ceilalţi muncitori (era să zic colegi) îmi spărsese lacătul de la dulap şi îmi furase bocancii. M-am enervat foarte tare, dar am scrâşnit doar din dinţi, fiind mai pirpiriu de felul meu, m-am îmbrăcat şi am mers acasă încălţat cu cizmele de cauciuc. În noiembrie. Acasă mă aştepta o altă surpriză: Stalin, câinele, îmi rosese şlapii şi un picior de la birou (cu simţul răspunderii însă, astfel încât să nu se prăbuşească decât atunci când mi-am plasat labele picioarelor sub birou şi am asezat cheia pe el; nu mi-a convenit, chiar am urlat o dată scurt de durere). După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a doua zi am fost din nou trimis la lucru, unde am reuşit să-mi rup mâna stângă, fapt care mi-a prilejuit scurtarea zilei de muncă, şi o întâlnire cu nenea în halat alb. Mă durea îngrozitor, iar nenea doctorul mă tot lovea la cot, de obicei în cele mai dureroase zone, şi mă întreba dacă mă doare. Eu am râs, n-am zis nimica, decât că l-am înjurat în gând într-un mod atât de oribil încât mă miram deja cum mai poate râde. Am făcut totuşi o criză de isterie şi mi-a căzut patul pe picioare. Nicicum nu m-am putut abţine să nu fac o criză de isterie. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a treia zi n-am mai mers la lucru pentru că a murit mama. Nu ştiu cum, dar s-a făcut că înmormântarea a avut loc în aceeaşi zi. O senzaţie dureroasă de gol interior combinată cu sentimentul unei pierderi de neînlocuit mă bântuiau. Mă păştea depresia nervoasă. Eu i-am zis: „Nu mă mai paşte aşa, că mă gâdili!" Ea m-a rugat să îi dau voie, eu am spus nu, ea a insistat, eu am spus nu, ea a mai insistat, eu i-am tras un şut în fund şi ea a plecat, contrariată. La înmormântare, înainte de a lăsa sicriul în groapă, cei care îl duceau s-au odihnit puţin punându-l jos. S-au odihnit mai puţin decât şi-ar fi dorit, fiindcă le-am atras atenţia, cu lacrimi în ochi, că au aşezat sicriul pe picioarele mele. L-au ridicat şi l-au introdus în groapă, iar apoi au umplut groapa cu lopeţile. Eu le-am spus că ar fi mai bine să-şi ia lopeţile din groapă şi s-o umple cu pământ, ceea ce au şi făcut. După acest episod m-am dus în capela cimitirului, unde prietena mea Maria voia să-mi spele picioarele de sânge cu o cârpă, dar eu i-am spus că ar fi mai bine să mi le spele cu părul, ceea ce a şi făcut. Mare lucru!
În cea de a patra zi am chiulit din nou de la lucru, fără vreun motiv bine determinat. Mă trezisem încă de dimineaţă cu imaginea mamei în minte şi cu presentimentul unei nenorociri. Din fericire, nu s-a întâmplat nici o nenorocire. Am mers până la bucătărie, unde Stalin rodea nişte oase, am vrut să-i iau unul (în joacă), el m-a muşcat de faţă. Am fost dus de urgenţă la spital, unde nenea cu halatul alb mi-a dat nişte injecţii, plus nişte sfaturi şi mi-a bandajat capul. Când am ajuns acasă, l-am certat şi l-am bătut pe Stalin, iar el de supărare m-a muşcat şi de picioare. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a cincea zi (oricum nu aveam de gând să merg la lucru) nici nu mi-am deschis bine ochii că m-a şi sunat prietena mea să-mi spună că a rămas însărcinată. Ce să fac? I-am dat întâlnire într-un oarecare loc, să vorbim despre asta. Ne-am întâlnit şi am vorbit îndelung despre ce am putea face în legătura cu problema. Eu nu vedeam decât două soluţii: avortul sau căsătoria, dintre care doar prima îmi surâdea. Ea ţinea neapărat să aibă copilul, chiar şi fără să ne căsătorim. După două ore în care am încercat degeaba să o conving să avorteze, am mers la mine acasă (chipurile să ne iubim), unde am omorât-o cu o lovitură scurtă de topor tocmai în creştetul capului. Mă murdărisem puţin cu sânge pe mâini şi pe picioare, aşa că după acest episod iar m-am dus la baie şi mi-am spălat mâinile şi picioarele de sânge. Am îngropat-o în grădină, apoi am plâns-o cu lacrimi fierbinţi şi m-am îmbătat de supărare. Iar când am dat o dată cu pumnul în birou acesta s-a prăbuşit din nou pe picioarele mele. Biroul revoltat. După acest episod, m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a şasea zi am mers din nou la lucru, dar am aflat că am fost concediat. Şeful mi-a tras chiar o palmă, spunând că a avut încredere în mine şi că eu aş fi abuzat de ea. Sunt şi eu om, aşa că i-am tras un pumn în nas şi şeful a leşinat. Ce puteam face? L-am luat şi l-am aruncat în moara nr.6. Când veneam spre casă, m-a lovit un Oltcit albastru, nu foarte tare, dar suficient de tare încât să mă arunce cu capul de pământ. Astfel mi-am spart capul. Şoferul, „om sufletist”, m-a dus cu maşina lui la spital, unde nenea cu halatul alb mi-a cusut pielea capului cu multă măiestrie. Însă m-a făcut să suport o durere considerabilă, ceea ce a dus la o nouă criză de isterie din partea mea, în cursul căreia mi-a căzut patul pe picioare. Automat m-am calmat; după acest episod m-am dus la baie şi mi-am spălat picioarele de sânge. Mare lucru!
În cea de a şaptea zi nici nu m-am trezit bine că ditamai musca mi-a intrat instantaneu într-unul dintre ochi, nu mai ştiu în care. În timp ce mă chinuiam s-o extrag de acolo, mă întrebam de ce oare trebuie să mi se întâmple aşa de multe în mai puţin de o săptămână. Astfel am făcut o depresie nervoasă de toată frumuseţea, sau de toată urâţenia. M-am mai uitat pe geam, apoi am murit şi am mers să mă odihnesc puţin. Mare lucru!
În cea de a zecea zi, adică azi, am înviat şi m-am hotărât să-mi povestesc peripeţiile în scris, ceea ce am şi făcut. Mare lucru!
comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (4):


Doamne fereste.... - de (anonim) la: 02/10/2004 19:39:05
ce iti e si cu depresiile astea. dar ca sa treci mai usor peste toate pierderile de sange poate niste stevie, spanac sau alte verdeturi cu continut mare de fe. si daca nu tine poate ceva sange injectabil (gen Dracula). oricum cu speranta ca saptamana urmatoare va fi mai domoala toate cele bune si la bune citire. (e frumos de nu se poate da parce prea neagra e viata asta)
#24015 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
eram eu - de cosmacpan la: 02/10/2004 20:05:30
comentariul anonimului este al meu ca iar mi-a aluneca piciorul
#24017 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
depresia din depresiune - de camyb1981 la: 08/10/2004 10:55:05
camyb1981

Frumos scris, n-am ce zice, cu atit mai mult cu cit titlul e o mica (mare) pacaleala, eu numai depresie nu vad intr-un personaj care arboreaza o permanenta atitudine voit superioara si care nu e citusi de putin afectat de toate prapastiile de intimplari dintr-o singura saptamina; dimpotriva, se mai si compara cu un Hristos in care chiar daca multi nu credem avem o anumita retinere in a-l demistifica, macar pentru legenda care s-a cladit in atita amar de ani...
#24455 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul
ok - de alex porc la: 13/10/2004 11:30:21
Sunt de acord cu tine. Si cu Noul Testament de asemenea.
Cu vechiul insa nu, poate de acolo mi se trage "demistificarea" asta.
Cat despre neafectarea personajului, eu n-o vad nicaieri. S.a.m.d.
#24922 (raspuns la: #24455) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


-50%
reducere de Black Friday
Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...