Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro

Mana invizibila


de Adrian Ciubotaru la: 03/10/2004 08:50:00
modificat la: 03/10/2004 23:14:29
taguri: Eseuri 
voteaza:
Faptul de a fi singur il simtim ca o scadere, caci ne este rusine de singuratatea noastra, ea ne delegitimeaza si ne culpabilizeaza. Singuratatea o asumam ca o vina fata de ceilalti, ca o fuga. Revenind din singuratate printre ceilalti, ne simtim stingheri si neindemanateci. Ne intoarcem cu o lipsa de chip, caci in singuratate ne lipsea Celalalt, care ne oferea chipul si numele nostru. Tu poti fi salvatorul meu, caci ma strigi pe nume. Intre noi doi este infinitul, un abis al distantei in care suntem aruncati de cate ori tacerile noastre isi alipesc singuratatile. Cand vorbim, prin cuvant, castigam o noua dimensiune ce depaseste infinitul si provoaca apropiere. Distanti prin infinit si totusi aproape prin cuvant. De ce exista o distanta atat de mare? Pentru ca singurul mod de a salva responsabilitatea noastra este libertatea unui spatiu infinit de miscare. Fara infinit, exista o limita ce pateaza libertatea fara de care nu putem vorbi de responsabilitate. De ce trebuie sa existe o responsabilitate, de ce nu putem face orice? (caci, intr-adevar, nu putem face orice). De ce nu putem ucide, chiar daca nimeni nu ne vede si chiar daca nu credem in pedeapsa divina? De ce nu putem permite orice cand suntem singuri? De ce ne simtim cenzurati de un anume simt moral? De ce, chiar si in singuratatea cea mai lucie, exista o mana invizibila ce-l face pe Celalalt sa apara ca o instanta? Celalalt imi fondeaza comportamentul meu etic, iar din aceasta perspectiva, Celalalt imi este transcendent. De la aceasta mana invizibila ce ne responsabilizeaza ne intoarcem la singuratate si observam necesitatea ei: in primul rand este infinita, caci instituie spatiul libertatii noastre, in al doilea rand permite existenta Celuilalt; doar fiind liberi, Celalalt exista cu adevarat. Doar intr-o aura de singuratate, chipul Celuilalt ne apare clar conturat. Celalalt poate fi un om, o carte, un principiu, poate fi un model, poate fi divinul si poate fi societatea. Oricat de singuri am incerca sa fim, umbra Celuilalt va plana deasupra noastra. Oriunde am fugi, exista un Altul care ne priveste. Este o setare a naturii umane care ne salveaza de negarea absoluta.
Sunt aici. Traiesc. Am o viata. Nu ma pot revolta impotriva ei. Nu pot decat sa o accept. Nu-i cunosc prealabilul si nici nu-i stapanesc fundalul, insa totusi o traiesc. Si nu oricum. O traiesc cu perpetua incercare a fi responsabil, caci stiu ca mi-a fost oferita, iar fata de ceva ce ti-a fost oferit nu-ti poti permiti orice. Insasi faptul de a fi in viata este afirmatie, acceptare si incredere. Ceva se afirma prin mine, accept faptul de a fi si ma incred in semnele realitatii. Ce se intampla totusi daca acest pact este incalcat? Neg ca prin mine ceva unic se zbate a lua nastere si observ ca-mi golesc de orice sens si demnitate tot ce traiesc. Ma revolt impotriva faptului de a fi si-mi dau seama ca, totusi, am sansa sa traiesc ca sa ma revolt. Nu am incredere in viata si apoi realizez ca totul cade ca un castel de carti. Nu exista certitudini ultime, caci insesi propozitiile stiintei se bazeaza pe axiome ce nu sunt demonstrabile, ci sunt acceptate. Asadar, avem incredere, riscam si credem. Aceasta incredere e pariul nostru, iluzia noastra ce renteaza si este efectiva (it really works). Nu sunt un oarecare si nu sunt o ratare a unei perfectiuni initiale si paradisiace; de vreme ce exist inseamna ca viata a meritat efortul unei cosmogonii in miniatura: eu insumi. Unic si irepatabil. Nimeni nu este in locul meu, nimeni nu vede lumea din coordonatele trupului meu si nimeni nu priveste in jur din unghiul ochilor mei. Nu suntem niste anonimi. Suntem inlantuiti intr-un spatiu plin de prezenta Celuilalt si suntem liberi in abisul gol si infinit din jurul nostru. Plutind si totusi legati prin niste fire. In cadrul acestei dialectici ne ducem lupta. Liberi si totusi inlantuiti un sistem. Nu putem iesi din acest ring (nu se accepta metafora romantica a 'scenei'), caci revolta si fuga se afla deja in coordonatele sistemului, caci exista un club si al celor care nu vor sa faca parte din nici un club, exista un zambet si al celor ce nu doresc sa zambeasca, exista un zbor si al celor ce nu vor sa zboare... De vreme ce esti aici inseamna ca ai cu o sabie in mana care nu-ti permite sa o pui in vitrina, sa rugineasca. Si de vreme ce orice mit repeta ca tipar mitul cosmoginic, in acelasi sens orice act responsabil ce-l facem este o creatie ce comunica cu creatia lumii, ce este contemporan cu 'explozia' initiala. Nimeni nu s-a nascut prea tarziu fata de inceputul lumii si nimeni nu va muri prea devreme fata de sfarsitul tuturor lucrurilor. Revenind, putem spune ca doar in spatiul singuratatii nostre putem imbratisa pe Celalalt, la fel cum doar inlaltuiti in aceasta imbratisare putem fi liberi.




comenteaza . modifica . sterge
semnaleaza adminului . adauga la bookmarkuri

comentarii (2):


MARIA R - de (anonim) la: 06/10/2004 20:03:49
Nimeni nu-i singur.
Dumnezeu este cu noi si in noi. Daca nu recunosti ca tot ce ai I se datoreaza sigur ca te simti singur.
Mai gindeste-te si-mi vei da dreptate.
#24342 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului .
plus si minus - de AlexM la: 09/10/2004 09:21:00
probabil ca undeva in noi este ancorat acel plus si minus care ne spune instinctiv ca ceea ce facem este bine sau rau.
Atat timp cat acest cântar functioneaza o sa fim constienti de bine si rau. Atat timp cat acest cântar functioneaza.

cu stima,

AlexM
#24535 comenteaza . modifica . semnaleaza adminului . blocheaza userul


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...