Ascetism inseamna orice atitudine ce impune o restrictie a impulsurile umane in scopul socializarii si a dezvoltarii personalitatii umane, orice reorientare a pulsiunilor experientelor umane. Din aceasta perspectiva, orice act uman este consecinta unei asceze, a unei restrictie si a unei reorientari (daruire de sens). Titlul acestui eseu poate parea paradoxal si chiar penibil de naiv vizand un spatiu unde oamenii utilizeaza jocurile pe calculator, intra pe internet si discuta intre ei. Si totusi lucrurile nu sunt atat de simple...
Intrand intr-un internet-cafe te izbesti imediat de primele reguli: se plateste(la inceput sau la sfarsit), clientii au obligatia sa solicite bon fiscal, se fumeaza sau nu, nu se injura, nu se tipa, nu se poate tasta cu picoarele pe masa (si alte restrictii teoretice ale unui spatiu social). Insa adevarata asceza are loc pe scaun, in fata unui calculator conectat la toate ofertele 'virtuale' ale dezvoltarii informatice, rod al evolutiei omului de-a lungul mileniilor. Ca sa te conectezi pe internet trebuie sa astepti sa se incarce pagina dorita , sa te primeasca un server si sa-ti raspunda celalalt pe care l-ai apelat. Asteptarea presupune amanarea unei dorinte, act ce contine in sine o asceza. Indiferent cat de buni sau rai suntem, cat de geniali sau mediocri suntem, in fata unui calculator ce isi ia restart trebuie sa asteptam, trebuie sa suportam rigorile unei setari tehnologice. Rabdarea omului fata de creatiile lui tehnice este uimitoare (sa ne gandim la consolarea unui sofer ce conduce o masina veche, 'obosita' si stie ca trebuie sa o suporte mergand cu o viteza inferioara dorintei sale in timp ce urca o panta). Aceasta rabdare spune multe lucruri despre cealalta fata a visului tehnologic: facilizarea vietii la nivelul expresiei sale imediate are ca revers castrarea simbolica a omului in acelasi plan al expresiei concrete; (castrare simbolica resimtim si atunci cand intr-un grup, un alt mascul se impune, resimtim atunci cand ne evervam pe un aparat, cand calculatorul ne bate la sah etc). La urma urmei, orice interactiune a omului cu un Altceva (fiinta sau obiect) presupune un fond de rabdare, de asteptare, de reorientare si/sau restrictie a impulsurilor umane. Asadar, omul este fiinta ce practica asceza prin inevitabilitatea interactiunilor sale. Astfel, practicam un eroism cotidian de care suntem nu prea suntem constienti si care este plata noastra pentru a suporta greutatea unei zile (timp care nu poate fi suportat decat un urma unor mici si infinitezimale gesturi de creatie). Metafizic vorbind, orice creatie este consecinta unei asceze, iar asceza este conditia necesara a unei existente. Orice metoda punitiva (de exemplu, privarea de libertatea) si orice metoda de recompensare (limiteaza meritul la o anume retributie) implica un act ascetic.
Asceza este singura modalitate a de trai conditia umana ca stare intermediara intre universul simbolic al paradisului si cel a infernului. Cum orice creatie presupune o asceza, iar asceza este o constanta umana, putem concluziona ca omul nu exista in afara actului creator (daruirea de sens). In afara acestei dialectici (asceza-creatie-sens) nu putem vorbi de umanitate, iar umanul ramane un ideal pentru care care trebuie sa luptam in fiecare zi.