Drumul.
10:28, joi dimineata. Gara Iasi. Frig patrunzator, dar nu ger. Acceleratul Iasi-Brasov tras la linia 4. O traversare peste sine, cu borduri foarte inalte la peroane, cu bagaje tarate prin zapada murdara. Miroase a fier si a frig. E ceva mai bine decat vara cand Miroase.

Trenul are doar trei vagoane. Doua mai noi, iar intre ele unul de clasa a-I-a, foarte vechi. E primul moment in care regret ca am ales clasa I. Primul, pentru ca urmeaza si altele.

Ne instalam. Incepe sa fie cald. Mai cald. Foarte cald. Extrem de cald.
Noroc cu usa compartimentului care se inchide aproximativ.

Uitam de toate astea cand ajungem in padurea Barnova, langa Iasi.
Peisajul este pictat cu promoroaca. Copacii cu trunchiurile negre, desenate intr-o mare de alb, pe fundalul unui cer tipator de albastru. O ceata fina, aurita de soare, strecurata prin padure. O minune. Aproape prea perfecta. Ca toate minunile.

Trenul ramane insa insensibil la ce-l inconjoara si continua drumul, la fel de murdar, la fel de supraincalzit, cu mirosurile, icnetele si suprafetele sale greu de atins fara sa simti nevoia sa te scufunzi in dezinfectante tari, cu geamurile sale aproape oarbe, acoperite de un amestec nedefinit de particule, opacitati inghetate ori retele de fisuri.

Ajungem in camp. Peisaj ireal, alb pana la confuzie, cetos, cu copaci rataciti care apar parca din cer, parca din pamant.

Incepe sa se faca seara. Zapada devine albastra. Cerul de un rosu ciudat. Luminile din compartimente sunt atat de slabe ca abia ne ingaduie sa ne vedem fetele. E foarte cald.

Brasov, 20:10. Nu e foarte frig. Abia in acea noapte temperatura urma sa plonjeze la - 26.
_____________________

Duminica dimineata. Lasam cheile la receptie si ne facem curaj sa iesim din hotel.
Imediat narile se lipesc si pielea de pe fata incepe sa arda. Ajungem la gara parca prea repede si ne hotaram greu sa parasim taxiul.
Nu e nicio sala de asteptare, dar in cladirea garii e oricum mai cald decat afara.
O sumedenie de vrabii si porumbei se plimba de colo colo si cersesc mancare. Cumpar niste biscuti si hranesc zburatoare.

E aproape 8:45 si la 9:00 trebuie sa soseasca rapidul de Cluj, in drumul sau spre Bucuresti. Nu au anuntat intarziere, deci iesim pe peron plini de speranta. Dar anuntul nu vine decat dupa alte 20 de minute. Are 20 de minute intarziere. Ne facem curaj si asteptam. Soare scanteietor, aburul termocentralei orasului, aerul plin de spiculi de gheata. Sunt - 24. Ma misc continuu de pe un picior pe altul, blana de la cojoc s-a albit de promoroaca in jurul capului. Ma uit la un porumbel infoiat, cenusiu-vinetiu, care se plimba printre noi. Are picioarele rosii-rosii si goale-goale....Vine trenul.

Alte trei ore in semifrig. Compensatia? Senin, soare si Bucegii. Sus. In cer.
Cenusiu. Alb. Albastru.

Bucuresti. Gara de Nord. Ora 13:00.
Cu gandul la McDonald-ul din gara, unde se poate gasi ceva de mancare, ceva mai putin periculos decat daca ai manca de la vreun chiosc de pe peron.
Hamburgerii sunt relativ sumar prajiti, cartofii prea sarati, iar cafeaua mult prea amara.
Usa ramane mereu deschisa pentru ca oamenii intra cu tot cu bagaje si nu-si bat capul s-o inchida.
Nu se poate sta mai mult. Sunt prea multi doritori sa ocupe o masa.

Sala de asteptare.
Scaune incomode de plastic. Frig umezit de respiratii. Dar nu e ca pe peron.
Un barbat imbracat foarte gros, avand mainile ocupate de o geanta de voiaj si o punga de plastic, asezat in raza mea vizuala.
Isi scoate haina, caciula si fularul. Aseaza punga pe o masuta si o desface. O paine, un pachet cu salam ieftin, feliat, o sticla de apa minerala si o sticluta de vodca. Isi ridica manecile pullover-ului si desface vodca. O pune la gura si cand o lasa jos este pe jumatate goala. Apoi incepe sa manance. Salam cu bucati mari de paine, rupte cu mana. A terminat, a golit si sticla de bautura, a luat doua gaturi de apa si a strans resturile. Are maini mari cu degete groase, crapate, muncite. Se imbraca si pleaca.

Ora 16:00.
Acceleratul de Iasi. Aglomeratie. Geanta de voiaj nu incape pe polita si se alatura celorlalte genti care stau pe culoarul dintre scaune. Vagon fara compartimente. Scaunele sunt atat de apropiate ca ne atingem genunchii cu vecinii.

Incepe sa se insereze si dupa o ora de mers, undeva inainte de Buzau, in mijlocul unui camp, trenul se opreste. Conductorul, facand slalom printre bagaje, ne spune, grabit sa treaca, de o defectiune a locomotivei si o intarziere de circa 60 minute. Evident, caldura este oprita si se face tot mai frig.
Vociferari, telefoane, apoi oamenii se linistesc, se imbraca iar in paltoane si fiecare cade in amorteala, asteptand.
Ne punem in miscare dupa 45 de minute.

La Buzau urca si are locuri chiar fata in fata cu noi, un cuplu insotit de un ciobanesc mioritic. Un "cutzu" urias la cele 7 luni ale sale, alb ca zapada si care ne face timpul sa se scurga altfel. Cerseste mangaieri ba de la unul, ba de la altul, adoarme cu capul in bratele mele, iar cand ma opresc din mangaiat, isi aseaza laba pe piciorul meu si se uita rugator. Iar eu il mangai si ascult, tot restul drumului, la casti, Katatonia.

I see the bright lights
It's the month of July
It's violent here
Why have you left me
If only you could stay
and keep me in
It's violent here
Why did you run from me

Iasi. 00:45.