Mi-e dansul mai turbat ca misterul,
mi-s tâmplele fierbinţi…
Stomacul meu luptă cu ulcerul
gravid de spleen şi sfinţi.
Sunt arhiplin, prin vene,
de înţelesuri eterne.
Ieri, azi şi mâine sunt contemporane
în duoden, ad-hoc,
ochii îmi sunt două sfere de foc
albastru în orbite,
plite de aragaz rotunjite.
Picioarele îmi sunt dăunătoare pieptului,
două degete ale dreptului
împotriva mea s-au solidarizat,
am şapte luni pe unghiile mâinilor
şi zece pe cord împotriva găinilor;
plus spleenă, ficat bombat, plămân cariat;
rinichii, pavilioanele, scăriţa, abdomenul,
totul, chiar şi himenul.
Sufletul în schimb m-a cam
lăsat cu ochii-n soare;
cred că e-n oraşul babelor atoateştiutoare
în care tot bărbatul e beţiv
şi unde din întâmplare
a răsărit şi a crescut o floare
de colţ, culmea!, în rogvaiv.
Am s-o culeg şi am să-i dau un nume: TU.